Mi-au căzut ochii peste un articol de acest gen zilele trecute pe internet. Desigur, doar flori, cărticele, cântecele și voie bună.

Și pentru că de regulă viața bate internetul, plin de multe ori de bazaconii, m-am gândit o să-mi alcătuiesc propriul decalog, sau ce-o ieși. Pentru că tocmai am aniversat 10 ani pe acest front de lucru.

În primii ani totul merge uns. Vine însă momentul deciziei: școală în limba română sau în limba maghiară? Eu am ales limba maghiară.

În linii mari, ești norocoasă dacă ai sau întâlnești:

1. o educatoare care-ți dă curaj și încredere, care îți spune că ai luat cea mai bună decizie și care e acolo să te sprijine când ești cuprinsă de îndoieli;
2. o familie ultra răbdătoare și înțelegătoare, care știe că ești insuportabilă atunci când te pregătești să iei o decizie importantă. Că nu vorbești cu nimeni despre asta, nu pentru că n-ai vrea, ci pur și simplu pentru că nu poți. Că urăști să ți se dea sfaturi dacă nu le ceri. Și nu le ceri.
3. o prietenă bună de tot care află prima despre hotărârea pe care ai luat-o și căreia îi faci capul mare un week-end întreg cu toate îndoielile tale. Și care te ajută și în ziua de azi cu completat formulare, cărți de gramatică și ortografie, răspunde la orice oră la întrebări legate de cultura maghiară.
4. un învățător minunat, care la fiecare serbare de Crăciun adaugă în program și o colindă în limba română. Ceva mai emoționant nu există.
5. un copil cu ureche bună și talent la limbi, care se mișcă cu multă grație și cu seninătate între cele două culturi.

Povestea are și părți proaste:

1. la început nu înțelegi decât aproximativ ce zice copilul la serbări și nu-i plăcut deloc.
2. habar n-ai cine sunt Szegény Dzsoni, Rumini, Csoda sau Kósza.
3. te năucește o întrebare de genul: ”mami, tu ești româncă?” Nici dacă te-ar fi întrebat de ce ai un corn în frunte n-ar fi fost la fel de șocant. Întrebarea mi-a fost pusă acum 6 ani. Încă nu mi-am revenit din șoc.
4. în ambele tabere o să întâlnești oameni care se uită ciudat la tine. Cei mai groaznici sunt cei care îți și spun cu dispreț că ai făcut o tâmpenie uriașă. Nu intra în dispute cu ei. Nu-ți înțeleg argumentele și oricum ce cred îi privește pe ei și nu pe tine.
5. nu poți lega o conversație cu colegii și prietenii copilului. Cel puțin nu în primii ani, când ei încă nu se descurcă în românește.
6. îți trebuie un plan pe termen lung, mult efort și perseverență, pentru ca nivelul de cunoaștere al copilului în limba română să nu aibă de suferit. E nevoie să-ți dedici multe ore în care să-i citești Topârceanu, Gellu Naum sau Ispirescu. Să încerci ani în șir să-l faci pe copil să-l iubească pe Ivan Turbincă (încă n-am izbutit, dar nu mă las). Efort am depus, perseverență și plan n-am prea avut. Și am perioade când obosesc, mă descurajez și o las mai moale.
7. să nu te sperii prea tare când constați că atunci când trebuie să le spună în română, copilul ezită la înșiruirea lunilor anului. Sau că știe alfabetul mai bine în maghiară și că tot în maghiară numără sau spune zilele săptămânii.
8. cele 10 porunci în limba maghiară conțin niște cuvinte atât de complicate, încât oricât ai încerca să le înveți, nu reușești.

Câștiguri nete:

Pe an ce trece începi să înțelegi chiar conversații dificile din limba maghiară, deși când trebuie să vorbești (și uneori trebuie), complexitatea frazei pe care o poți alcătui nu depășește nivelul ”me Tarzan, you Jane”.

Ai acces la o cultură care te cucerește în fiecare zi prin complexitate și profunzime și despre care nu știai nimic în urmă cu 10 ani.

E grozav că băiatul tău crește și se dezvoltă în două culturi atât de diferite, pe care le asimilează cu naturalețe și-l vezi devenind un omuleț care nu se sperie de celălalt doar pentru că are o limbă maternă diferită de a lui.

Doina Gecse-Borgovan