Declaraţia Balfour şi palestinienii
În istoria Statului Israel, data de 29 noiembrie generează un profund răsunet în inima evreilor şi al celor care înţeleg şi recunosc importanta Statului Israel. Pentru antisemiți şi inamicii căminului evreiesc, aceeași dată este o alta ocazie de a îşi etala ura faţă de evrei, faţă de israelieni, şi de a se întrece într-un concurs grotesc al afișării ei. O dovadă palpabila şi pe înţelesul tuturor sunt declarațiile Autorităţii Palestiniene care amenința ca “va acționa Marea Britanie în judecată pentru Declaraţia Balfour”. Intenția Autorităţii Palestiniene de a da în judecată Marea Britanie pentru Declaraţia Balfour, un act emis de Guvernul Britanic în 1917, constituie nu numai refuzul palestinienilor de a recunoaște Statul Israel ca un cămin al evreilor, ci este şi o refulare a sentimentelor de ură pe care aceştia le nutresc pentru cei care au recunoscut şi au legiferat legătura istorică a poporului evreu cu Ţara Sfântă.
Ce vor în fapt palestinienii? Ei îşi doresc să vadă Declaraţia Balfour anulată sau dacă nu, atunci solicită ca Marea Britanie să îşi ceară scuze pentru faptul că în 1917 guvernul britanic şi-a exprimat susţinerea pentru crearea unui cămin evreiesc în regiunea unde evreii s-au născut şi au trăit de-a lungul mileniilor, timp în care alte popoare, care s-au perindat în acea zonă, au apărut şi au dispărul în neantul istoriei.
În 1922 Liga Naţiunilor, care mai târziu a devenit Organizaţia Naţiunilor Unite, a recunoscut, la rândul ei, atât “legătura istorică dintre poporul evreu şi Palestina (Ţara lui Israel) cât şi dreptul acestui popor de a-şi reconstitui căminul său naţional în acea ţară”.
Pe data de 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 181, în care a recomandat împărţirea Palestiniei, teritoriu britanic la acea dată, în două state: unul evreiesc şi unul arab. Rezoluţia a fost adoptată cu 33 de voturi pentru, 10 abţineri şi 1 absenţă.
Agenția Evreiasca pentru Palestina a acceptat, necondiționat şi imediat, Rezoluția 181. În paralel populația arabă, aflată în Palestina, şi toate statele arabe au respins Rezoluția 181, declanşând un război total împotriva planului de înființare a Statului Israel.
Ca urmare a acestui război regiunea Iudeea şi Samaria (West Bank – malul de vest al Iordanului) a fost anexată, în mod ilegal Iordaniei, iar Fâşia Gaza a fost ocupată, tot ilegal, de Egipt. Atât Iordania, cât şi Egiptul s-au împotrivit înfiinţării unui stat arab/palestinian în teritoriile anexate.
Şase luni mai târziu, în ciuda războiului purtat de arabi împotriva evreilor şi a planului de înființare a statului evreu, pe data de 14 mai 1948, la numai câteva ore după ce mandatul britanic asupra Palestinei a luat sfârşit, a fost declarată crearea Statului Israel, care pe data de 11 mai 1949 a devenit membru ONU.
Pentru noi, sioniștii, susținătorii Statului Israel democratic, modern şi progresist, deschis tuturor celor care respectă dreptul evreilor la un cămin național în care sa trăiască în siguranță, data de 29 noiembrie este încă o ocazie de a ne exprima susţinerea pentru existenţa acestui stat ca un cămin al evreilor de pretutindeni şi un prilej de a reaminti evreilor din diaspora că fără Statul Israel, evreii ar fi rămas, în mentalitatea colectivă, în fiecare ţară unde s-au născut, oameni pribegi, minoritari tolerate, poate, de cei mulţi, trataţi de unii cu mila şi de alţii cu silă.
Maximillian Marco Katz
vicepreşedinte ASR ( Asociatia Sionista din Romania)
director Fondator MCA Romania (Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului)
2 Comments
Foarte trist, dar adevărat!
Un popor de ELITĂ în perpetuă pribegie. Până când?!!
Din mai 1948 acest popor pribeag de două mii de ani are un stat care devine tot mai puternic şi…tot mai duşmănit şi sunt convinsă că nu va mai fi nevoit să pribegească vreodată. Desigur are şi o diasporă mare. dar cred că asta este în avantajul său.