Pentru această aniversare a tinerei noastre reviste ”BAABEL” contribui doar cu o  ”promisiune”. Anume cu coperta unei cărți needitate încă ,dar pe care un grup de prieteni și foști colaboratori mi-au  pregătit-o. Deci coperta există trebuie doar să îmbrace cartea care și ea a fost scrisă ce-i drept cu obișnuitele chinuri și uneori complicații ale ”facerii”. Cumva a fost momeala cu care m-a convins inimoasa și ambițioasa noastră ”Șefă”, Andrea,să-mi iau ”curajul în dinți” și să devin un ”jurnalist de ocazie”.  În cursul vieții mele lungi și animate, am încercat de multe ori să fac lucruri la care nu mă pricepeam și – incredibil – de  cele mai multe ori mi-au reușit. Înarmat cu această  inedită experiență și cu vanitoasa speranță că voi reuși cu adevărat să scriu de o carte, am ”pornit la drum” și am scris articolul meu de debut  intitulat de circumstanță ”un altfel de sfârșit de an…” în care era vorba de ”minuni” căci nu se poate numi altfel tripla aventură pe care am trăit-o la acel sfârșit de an 5774 (adică pe românește 2012:) când am aprins prima lumânare de Hanuca la Brașov, a opta lumânare la New-York și am săvârșit prima mea ”erezie” de presă  scriind la ”Baabel”:). Obsesia de a scrie  o carte mă ”chinuia” din vremurile neuitatelor acțiuni ”patriotice”  care se numeau ”omul și pomul” în care intelectualii ”de serviciu” ne povățuiau că fiecare om ” trebuie să facă un copil, să sădească un pom și să scrie o carte” la care ulterior (după 1989:)  s-a mai adăugat și îndemnul de a clădi o casă:) Așa că acceptarea mea în echipa” Baabel” nu s-a petrecut chiar de la întemeierea ei de acum cinci ani pe care o aniversăm acum. Asta ar fi sunat în jargonul timpurilor deja evocate, că aș fi un fel de  ”fruntaș” care am făcut ”cincinalul în patru ani jumate”.

Coperta viitoarei cărți

Am recunoscut  că nu mă simt  complet îndreptățit să fiu cotat ca egal cu ”colaboratorii fondatori” în contribuția la succesul revistei, dar în subsidiar am și eu câteva realizări personale cu caracter aniversar :). Am scris (cu corecturile și completările neprețuite ale redactoarei responsabile,  căreia îi aduc mulțumiri și pe această cale:) o sută de articole care umple peste 500 de pagini (fără imagini:) Dincolo de această ingenuă ”laudă de sine”, cred că cea mai importantă realizare a revistei – și asta mulțumită în mod special celor două redactoare responsabile – este faptul că a reușit să adune o echipă, de personalități, nu  neapărat toți profesioniști ai scrisului, dar toți cu talent, viziune și mai ales opinii. Deși redactoarele au promovat sobrietatea textelor, stilul revistei nefiind unul  polemic cu orice preț. Evident păstrarea unui ton moderat, expresia unor opinii echilibrate nu a generat comentarii agresive ,și nici nu condus la un ”box office” răsunător .Din păcate această bunăcuviință, rar este răsplătită de cititorii devoratori de senzații și scandaluri. Slavă Domnului cititorii noștri nu fac parte din această categorie și chiar dacă nu sunt atât de numeroși ne răsfață cu fidelitatea lor și cu acceptarea generoasă a stângăciilor pe care cel puțin eu unul mi le recunosc și le regret:)

Coperta IV-a a viitoarei cărți

Din startul – pe care eu l-am ”ratat”, dar m-am străduit să-l recuperez:) – cele două  doamne care au inventat și au ”nășit” revista ”Baabel”, și-au propus ca aceasta  să fie un fel de publicație  a ”Alterității”, a celor care sunt sau măcar gândesc ”Altfel”. Dar și o expresie a propriilor noastre idei care sunt și ele – evident  – ”Altfel” decât ale ”celorlalți”. Această fină țesătură de ”pentru” și ”contra” a devenit o trăsătură identitară a revistei noastre ”online”. Binemeritatul titlu ne sugerează nu doar înălțarea împiedicată de neînțelegere, ci și năzuința celor exilați de a găsi un compromis între memoria patriei pierdute și șansa oferită de cea găsită

Între vocile diversității. care s-au făcut auzite în cei cinci ani de existență, m-am străduit să mă fac auzit  fără falsete și fără disonanțe pe o gamă distinctă. Am scris despre evrei, pentru evrei și pentru ne evrei, despre sionism cea mai inedită. dar și cea mai hulită ”revoluție” a timpurilor noastre, despre Israel ”țara minunilor și despre ”Galut” – diaspora evreiască, cea mai veche diasporă a  omenirii cu un trecut, prezent și viitor remarcabil. Am scris și despre tragedii din trecut și despre tragedii petrecute în zilele noastre. Ignoranța și trufia, invidia și ura, dorința de putere și setea de sânge au fost la originea crimelor cărora le-au căzut victime de-a lungul timpurilor oameni, grupuri de oameni, triburi, comunități sau popoare întregi.

Evreii au fost victime preferate mai ales pentru că au fost foarte dispersați și lipsiți de apărare. Cu 2000 de ani în urmă grecul Strabon, un călător asiduu și autorul celei mai vechi cărți de geografie, scria că nu exista oraș în lumea cunoscută atunci, în care să nu fi locuit evrei. În ciuda vicisitudinilor și persecuțiilor evreii sunt și acum un popor al Diasporei. Am călătorit  foarte mult în acești aproape cinci ani, am vizitat zeci de orașe  pe (aproape:) toate continentele și nu a fost loc în care să fi poposit, în care să nu fi găsit mărturii despre prezențe evreiești trecute sau prezente. Am scris câte ceva despre ele. Sunt importante pentru că și astăzi la (curând) 70 de ani de la renașterea Statului Israel, 57% a poporului evreu trăiește în Diaspora. Comunitățile importante – în afara Statelor Unite cu 5,5 milioane de cetățeni evrei – se află în Anglia, Franța, Germania, Rusia,  Ucraina, Canada ,Argentina ,Australia, Africa de Sud. În Europa Centrală și de Est – cândva patria ”vitregă” a milioane de evrei – nu mai sunt decât foarte puțini.  Singura comunitate semnificativă este în Ungaria – paradoxal, țara care (în afara Germaniei) a avut cea mai brutală atitudine față de evrei în perioada Holocaustului. Din Ungaria, de la Debrețin a fost inițiată o încercare de cooperare între micile comunități evreiești, care mai există în această zonă a Europei. Încercare generoasă care însă se confruntă cu ”marea barieră” a comunicării. Evreii care mai mult ca oricând își asumă statutul de națiune distinctă – care nu mai sunt la cheremul oricărui vrăjmaș căci au un Stat Israel, capabil  la nevoie să-i ocrotească și să-i apere oriunde ar fi – se confruntă și acuma cu același sindrom al ”turnului Babel”.

Am scris mult  din și despre Israel. Acolo nu mai există această problemă. Milioane de oameni care au avut zeci de limbi materne diferite se înțeleg acum în aceeași  limbă națională, ”ivrit”  (ebraică în… ebraică:) Marea ”veste” – demografică – comunicată de cea mai autorizată sursă Biroul Central de Statistică din Israel, este că numărul evreilor din țară a depășit fatidica și cutremurătoarea cifră de ”Șase Milioane”. Din cei 8,6 milioane de cetățeni, ai Israelului, populația evreiască reprezintă 74%. Dacă în primii ani după declararea Independenței în 1948, populația evreiască de 600 de mii nu putea să sporească decât prin imigrația masivă a evreilor din Europa, decimați în anii Holocaustului, și a celor din țările arabe izgoniți după războiul de independență, astăzi rata fertilității în Israel (sensibil egală pentru evrei și arabi:) este de 3,13 care este un record pentru o țară dezvoltată, membră a OECD. Spre comparație, în Europa rata medie este în jur de 1.35, iar în România 1,29.  Este  fără îndoială și o contribuție a ” femeilor religioase” dar mai cu seamă o cultură ”pro familia” care este o atitudine consacrată a tuturor  israelienilor. În perioada celor cinci ani pe care-i aniversăm, populația din Israel a crescut cu 10%.  Continuă să scadă însă din păcate în România.

Pe lângă  o scădere a populației din România ultimilor cinci ani, cu  peste 500 de mii de persoane, s-a înregistrat concomitent și o îmbătrânire a ei. Populația de peste 65 de ani a crescut cu 400 de mii, ceea ce în sine nu ar fi fost rău dacă ar fi crescut cel puțin în egală măsură și populația tânără.  Am început să-mi fac reproșuri, că am contribuit și eu  la această  stare de lucruri din ce în ce mai tristă:) dar încerc să mă consolez cu ideea că am tras de timp cât am putut:)  Am ieșit de două ori la pensie, o dată de la ”stat” după 41 de ani de activitate, a doua oară la vârsta de 77 de ani din  ” sectorul privat” de la compania pe care am înființat-o. Nu am fost ”sărbătorit” niciodată și nu am primit decât o singură pensie:) Am renunțat la funcția de  președinte de comunitate și alte funcții onorifice atunci când am devenit ”octogenar”. Am avut răbdarea (și ”enoriașii” cu mine:) să port grija și bucuriile unor responsabilități comunitare timp de 30 de ani. Nici pentru isprava asta nu am primit nici-o recunoaștere, deși mă așteptam măcar la o mențiune în ”cartea recordurilor” comunitare ca cel mai longeviv președinte care mai trăia în secolul 21: Am satisfacția  unei  mici dar rare contribuții la optimizarea vârstei medii a președinților și regretul că exemplul oferit de mine nu a avut nici-un ecou:)

Sigur s-au întâmplat multe în lumea mare în acești cinci ani.Unele care ne preocupă și astăzi altele care le-am uitat .Unele despre s-a scris mult în presă – chiar și în revista noastră – altele pe care le-am uitat. Am uitat de ”primăvara arabă”, dar nu am fost lăsați să uităm de ISIS , noul califat și urmările lui. Milioane de musulmani au  invadat Europa  și alte milioane bat la porțile ei.

O amenințătoare migrație determinată de cauze profunde este atribuită de unii, unui țap ispășitor –ideal – fiind miliardar (fără să fure;), autor (fără să plagieze:) generos (cel mai mare filantrop dintre miliardari:) liberal (susține o societate deschisă)  pe deasupra și evreu. N-o fi el ”fără prihană”, dar nici ”Belzebub” coborât pe pământ. Ceea ce nu putem uita sunt marii oameni, marile personalități care au părăsit în acest răstimp scena vieții. Sunt mulți,dureros de mulți: Ariel Șaron, Șimon Peres, Elie Wiesel, Leonard Cohen, Margaret Thacher, Umberto Eco, Fidel Castro, Omar Șarif o enumerare  aleatoare a câtorva pe care i-am admirat sau respectat. Marile personalități mor dar …nu se nasc. Adică nu-i putem ști. Unul singur din cei născuți în acest răstimp va fi cu siguranță un personaj de seamă: Prințul George  care – dacă Regina Elisabeta a Marii Britanii va trăi încă mulți ani  – s-ar putea să devină regele Angliei înaintea bunicului și tatălui său:)

Ultima oră in Baabel:)

Nu pot rezista tentației de a scrie și eu un articol de ”ultima oră”, chiar dacă nu mai este chiar atât de”ultima” și nici atât de ”senzațională” ca cele lansate de Andrea și scrise de obicei cu talent și aplomb de Eva Galambos specialista noastră de ”știri externe” 🙂

In timp ce în România s-au schimbat cinci (5:) prim miniștri (în medie câte unul pe 🙂 an – Boc, Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose – în Israel primul ministru Bibi Netanyahu conduce cu mâini sigure și slalomuri dibace (între diverse coaliții ale multelor partide) treburile țării. Cu toate că israelienii recunosc abilitatea lui Netayiahu, talentul lui diplomatic și oratoric, succesele incontestabile în reabilitarea legăturilor politice și economice cu multe noi state mai ales în Africa și Asia, sunt foarte mulți nemulțumiți de problemele sociale ale țării, de politica din teritorii, de influența din ce în ce mai mare a partidelor religioase, de accentuarea diferențelor dintre cei săraci și cei ultra bogați. Toate acestea au fost imputate slăbiciunii opoziției, în care rolul esențial îl juca Uniunea Sionistă o coaliție condusă de șeful Laburiștilor Ițhac Herzog  și de Tzipi Livni ”fem

Cu Buji Herzog Președintele Opoziției ,in Octombrie 2015 la Ierusalim Congresul 37 WZO

eia de fier” a Israelului.

La alegerile interne pentru șefia Partidului ”Avoda”  principalii candidați au fost  Ițhac Herțog și Amir Pereț. Dar conform vechiului proverb ”când doi se ceartă al treilea câștigă” a ieșit învingător Avi Gabbay un om tânăr (50 de ani),originar din Maroc, om de afaceri,  CEO al celei mai importante întreprinderi de telecomunicații din Israel, compania Bezek, fostă de stat actualmente privatizată cu succes.

Yitzhak Herzog și Avi Gabbay

Gabbay are o nevastă originară din Australia, are trei copii și este un pasionat ”maratonist”. Centru-stânga israeliană speră că noul lider va revigora opoziția și va deveni următorul prim ministru al Israel. Dacă reușește sper să fac și cu el o poză:):)

Tiberiu Roth, 28 iulie 2017