Număr vizualizări 588 ori

Am emigrat în Israel acum patruzeci de ani. Din primele zile am înțeles că această țară binecuvântată de D-zeu este un cuib amenințat permanent de războaie, măcinat de contraste, o rană dureroasă, cronică. La început mi-a fost foarte greu să-mi înțeleg destinul, să simt că aparțin acestei lumi atât de fascinante pe de o parte, dar în multe privințe atât de diferite și de turbulente. Și totuși, încetul cu încetul, după ce m-am apropiat de locurile ei legendare, de oamenii ei harnici, plini de viață și de căldură. Ei își spun țabar, ca fructul de cactus, țepos pe dinafară, dar dulce în interior, dar mie îmi place să-i numesc „oameni dintr-o bucată”. După ce mi-am crescut rădăcini noi, paralele cu cele românești care m-au definit ca om și cărora le-am rămas profund credincioasă, după aproximativ doi ani de acumulări complexe, am început să mă simt devotată acestei țări și să-i înțeleg valorile, chiar dacă adesea contrastele ideologice mă tulburau și mă nedumereau. Mi-a luat timp să înțeleg acest amestec de culturi și mentalități care se împletesc formând o națiune nouă, tânără, plină de vigoare și de încredere în propriile forțe și calități, dornică să EXISTE și să ofere un viitor sigur următoarelor generații. Ne-am educat cei doi copii în spirit românesc, dar în același timp în spiritul patriotismului și devotamentului față de Israel și israelieni. În ciuda îngrijorării inerente, amândoi au efectuat serviciul militar, fiul ca și comandant de tanc, iar fiica noastră la geniști. Noi, ca părinți, i-am sprijinit și i-am încurajat.

În 1991, când băiatul avea nouă ani și fetița opt, în timpul Războiului din Golf, Irakul lui Saddam Hussein a atacat Israelul timp de două luni cu rachete care se presupunea că ar putea avea încărcătură chimică. Populația a fost instruită să se adăpostească în camere etanșe, amenajate în fiecare locuință, și tuturor cetățenilor le-au fost distribuite măști de gaz. Atacurile, îndreptate în special către Haifa și Tel Aviv, nu s-au soldat cu victime și pagubele au fost relativ mici. Sistemul de apărare „Patriot” a fost eficient.

Când am ajuns noi în Israel, în 1985, războiul din Liban împotriva forțelor teroriste OEP se terminase, dar prezența militară israeliană în sudul Libanului a continuat până în anul 2000. În 2006, luptători Hezbollah au atacat o patrulă israeliană la graniță, iar Israelul a răspuns cu bombardamente și operațiuni militare. Așa a izbucnit Al Doilea Război din Liban. Au avut loc lupte intense la graniță și în sudul Libanului. Israelul a bombardat până la Beirut, iar Hezbollah a lansat mii de rachete în nordul Israelului, orașele cele mai expuse fiind Naharia, Acco și Haifa. Războiul s-a încheiat printr-un armistițiu negociat de ONU în urma căruia frontiera a devenit mai stabilă, dar tensiunile au continuat, Hezbollah a rămas activ și influent și chiar în intervalul dintre războaie au avut loc atacuri teroriste frecvente, culminând cu atentatele sinucigașe care au aruncat în aer autobuze și restaurante.

În 2014 a izbucnit războiul numit Țuk Eitan, cu forțele Hamas din Fâșia Gaza. S-au descoperit atunci zeci de tunele, capcane fatale pentru soldații israelieni. Ele pregăteau terenul pentru viitoare atacuri de proporții. După cincizeci de zile, negocierile mediate în special de Egipt au dus la încetarea focului. Luptele s-au oprit, dar conflictul însuși nu a fost soluționat. Fiul nostru a fost atunci mobilizat ca medic, spre ușurarea noastră doar pentru scurt timp. Proporția stresului și a zbuciumului sufletesc se poate înțelege din relatarea unei prietene care m-a sunat, radiind de fericire, că fiul ei a fost rănit la picior și este scos din luptă. Cât de edificatoare este reacția ei!

Anul 2023, cu acea dată malefică fără precedent, ziua de 7 octombrie despre care s-a vorbit și s-a scris enorm (și eu am publicat articole în toată lumea), a zdruncinat viața tuturor, chiar dacă aparent s-a desfășurat după o oarecare normalitate și rutină. Nimeni nu înțelege cum a fost posibil acel măcel crud și devastator. Poate vor trece generații până când adevărul va ieși la suprafață. Obiectivul declarat al războiului declanșat de Israel ca represalii la atacurile masive aeriene și terestre a fost distrugerea infrastructurii militare a Hamas și eliberarea ostaticilor. Concomitent se răspundea atacurilor trupelor Hezbollah din nord unde se dădeau lupte grele și de unde o mare parte a populației a fost evacuată. Sacrificiul uman a fost imens, cu un număr foarte mare de victime colaterale și distrugeri materiale uriașe. Erau sfâșietoare anunțurile zilnice ale soldaților căzuți în lupte, majoritatea copii de optsprezece până în douăzeci și doi de ani sau familiști tineri. Din păcate, situația rămâne și acum instabilă și fără o soluție clară. Nimic îmbucurător pentru siguranța Israelului și pentru îmbunătățirea vieții populației palestiniene.

În 13 iunie 2025 a început primul conflict militar major și direct dintre Israel și Iran. Principalele cauze au fost nu numai programul nuclear, o reală amenințare pentru țărișoara noastră, ci și sprijinul substanțial financiar și militar pe care Iranul îl acordă grupărilor teroriste anti Israel, precum Hamas și Hezbollah. Bombardamentele israeliene au vizat instalații nucleare, baze militare, lideri militari și oameni de știință care fac posibilă dezvoltarea planului nuclear. Iranul a răspuns cu atacuri masive asupra orașelor israeliene, în special Tel Aviv și Haifa. Conflictul a încetat sub presiune internațională, dar relația dintre Israel și Iran a rămas extrem de tensionată.

Și iată că acum, după mai puțin de un an, SUA împreună cu Israelul atacă baze militare, ținte nucleare și lichidează pe cei mai importanți lideri politici iranieni. După cum se știe, în urmă cu doar câteva luni au avut loc în Iran mari demonstrații de nemulțumire, manifestații împotriva regimului totalitar. Se pune întrebarea dacă populația  nemulțumită (nu se cunoaște exact proporția) va reuși să profite de război și să intervină din interior pentru răsturnarea guvernului actual.

Suntem în plin război, Iranul trimite în Israel mii de rachete și drone, producând pagube mari și, din păcate, și victime. Populația israeliană este chinuită de această realitate devastatoare. În același timp, ea este foarte disciplinată și ia măsuri de apărare, intrând în adăposturi sau în camere blindate, urmând instrucțiunile din spatele frontului, ceea ce desigur reduce pericolul. Impresionată, remarc vigoarea și puterea acestei populații trecute de-a lungul anilor prin atâtea experiențe stresante. Chiar dacă uneori politica israeliană ne revoltă, chiar ne sperie și scindează populația creând conflicte interne profunde, în ciuda acestei existențe zbuciumate, Israelul prosperă, beneficiază încă de democrație, oamenii au libertatea să-și clădească o viață decentă, liberă. În ciuda suferinței, lumea vrea să trăiască, să se bucure de tot ce are bun, să-și șteargă lacrimile, să respire aerul înmiresmat de primăvară, să privească nostalgic marea, să-i strângă în brațe pe cei apropiați și să se pregătească de sărbătoarea ce Pesach.

Ce va aduce ziua de mâine? Nimeni nu știe. Umanitatea se bălăcește în violență și ură fanatică. Nicio lecție din trecut nu a produs vreo schimbare palpabilă a lumii. Forțele distrugătoare care au existat mereu de a lungul istoriei se fac simțite tot mai mult și astăzi. Ce se va alege de Israel, această țară minunată cu oamenii ei destoinici? Indiferent de politicieni, de conflicte, de păreri și controverse, Israelul este singurul colțișor legitim din lume unde evreii pot trăi cu adevărat la ei acasă, împreună cu celelalte etnii respectate în mod egal și democratic. Israelul reprezintă mai mult decât o certitudine, mai mult decât o speranță, Israelul este o obligație existențială.

Chiar dacă viața în Israel este conflictuală, măcinată între sacrificiu, speranță și împlinire, chiar dacă este foarte complicată, în multe privințe de neînțeles pentru cei din afară, totuși, aici mă simt cel mai în siguranță și nu mi-aș schimba destinul. Nicio greutate nu poate diminua experiența umană în toată complexitatea ei care m-a zbuciumat, dar m-a și îmbogățit și m-a înălțat sufletește.

 Delia Bodea Jacob