Trecerea mişcării sioniste mondiale la sionismul politic este marcat de Primul Congres Mondial Sionist întrunit la Basel la sfârşitul lunii august 1897. Mişcarea sionistă din România a fost reprezentată de Karpel Lippe şi Samuel Pineles; Lippe fiind ales preşedinte de vârstă al Congresului. În discurul său a făcut o incursiune în istoria multimilenară a poporului evreu, arătând că viitorul impune intoarcerea în Ţara Sfântă. „Şi noi ca şi străbunii noştri nu voim să mai aşteptăm pe Mesia – spunea Lippe – ci voim să ne întoarcem în Palestina pe temeiul unui tratat internaţional ..Despre atmosfera din timpul Congresului şi despre personalitatea lui Th. Herzl şi a lui Max Nordau; despre contribuţia delegaţiei din România la lucrările Congresului relatează pe larg  S. Pineles„Când, la primul congres din 22 august 1897 au apărut pe estradă Dr. Herzl, Dr. Nordau şi ceilalţi membrii ai prezidiului, sala a izbucnit în torente de aplauze, aclamaţii şi fluturări de batiste, era un moment delirant care nu se poate descrie, numai acei care au avut norocul să participe la aceste emoţionante momente au putut să le înţeleagă.” Îşi amintea S. Pineles  în anul 1927. Şi istoriseşte în continuare;

„În clădirea cazinoului din Basel mişuna mulţimea  ca într-un furnicar fiecare aleargă;

Vechii cunoscuţi se salută, noii veniţi sunt prezentaţi şi peste tot pluteşte acelaşi gând, aceeaşi dorinţă unanimă: EREŢ ISRAEL! În trei zile au loc neîntrerupt până târziu noaptea convorbiri. Schimb de păreri, şedinţe preliminare ale reprezentanţilor diferitelor ţări… Am stat în aceeaşi cameră cu răposatul doctor Lippe din Iaşi, care mă ruga să intervin pe lângă Herzl ca el, cel mai bătrân delegat, să deschidă congresul în calitate de preşedinte de vârstă, cerere pe care dr. Herzl o încuvinţă. Când m-am reîntors la hotel să-i comunic vestea – bătrânul dr. Lippe de bucurie a început să mă sărute şi să danseze prin cameră ca un copil.Sioniştii din România au făcut tot ce le-a stat în putere ca să asigure reuşita congresului, trimiţând 25 kilograme de petiţiuni semnate de aproape 50.000 evrei, care cereau să se stabilească în ţara sfântă. Această demonstraţie fu remarcată şi în broşura despre congres apărută la Viena în 1897. Am avut cinstea de a fi ales alături de Nordau, vicepreşedintele congresului şi să prezidez chiar câteva şedinţe. În cuvântarea de închiderea a celui dintâi congres, Herzl mulţumi, sioniştilor creştini pentru simpatia ce au manifestat şi zise: desigur că ne vom aminti şi de sioniştii evrei care înaintea noastră au contribuit mult la această operă. Numele acelora, ne stă în faţă şi le pot numai înconjura cu recunoştinţa noastră.

Evocarea lui Pineles are valoare de document ; contribuie la înţelegerea semnificaţiei istorice a primului congres mondial sionist.

Presa sionistă şi nu numai cea sionistă din România a redat pe larg desfăşurarea lucrărilor Congresului; un loc central acordându-se discursului lui Herzl, concepţiilor sale realiste cu privire la viitorul poporului evreu şi ce trebuie sa fie Statul Evreu. „Cine cugetă în mod liniştit va trebui să convie, spunea Herzl, că sionismul nu se poate realiza pe altă cale decât prin o tratare francă faţă cu factorii politici internaţionali… Baza nu poate fi decât o situaţie de drept şi nu de toleranţă. Cu toleranţa şi cu protecţia iudaismului destul, prea destul am experimentat. Mişcarea noastră numai atunci poate avea o trăsătură inteligentă, dacă tinde la garanţii de drept public. Colonizarea de până acum a realizat ceea ce putea să realizeze după planul ei… Dar aceasta nu-i dezlegarea chestiei izraelite şi nici nu poate fi în forma ei actuală”.

Nu toţi Hoveve Sioneştii au fost de acord cu teza lui Herzl privind colonizarea.

„Aplecarea evreilor spre munca pământului – scria Moses Schwarzfeld în „Egalitatea” din 5 septembrie 1897, prezintă în sine o importanţă colosală pentru noi. Oprirea colonizării ar însemna o izbitură mare, conchidea Schwarzfeld.

Şi totuşi Conferinţa societăţilor Hoveve Sion, ţinută la Galaţi în aprilie 1898, a votat în unanimitate moţiunea de adeziune la programul baselian. Însuşindu-şi teza lui Herzl că „sionismul înseamnă reîntoarcerea la iudaism înainte de reîntoarcere în Statul Iudeu”, Conferinţa de la Galaţi a accentuat că în mişcarea prezentă sionistă pe prim plan trebuie să fie cultivarea simţului iudaic, inspirarea devotamentului faţă de iudaism.

Dar la al  doilea Congres Mondial Sionist ţinut tot la Basel în august 1898 s-a revenit asupra  problemei colonizării.S-a hotărât înfiinţarea Băncii Coloniale Israelite cu sediul la Londra care urma să înlocuiască finanţarea colonizării  prin acţiuni filantropice.

„Ea va face toate operaţiunile regulate de bancă – se scria în „Vocea Sionului” din 12 februarie 1899 –  cu preferinţe acele  care servesc scopului colonizator”.

Dezbaterile la Congresul al II-lea Mondial Sionist s-au axat pe trei probleme mari: banca, emigraţia şi cultura. Despre importanţa culturii pentru mişcarea sionistă referatul a fost prezentat de Moses Gaster: „Sionismul năzuieşte- spunea Gaster –nu numai la regenerarea poporului evreiesc pe cale economică şi politică ci şi pe cea spirituală”.

Ca şi hotărârile primului Congres Mondial Sionist şi hotărârile celui d e- al doilea Congres, au fost însuşite de organizaţiile sioniste din România, ele devenind fir conducător în activitatea lor. Astfel, „Vocea Sionului” din 20 noiembrei 1898, pornind de la hotărârile celui de- al doilea Congres în problema culturii, dădea următorul sfat secţiunilor sioniste din ţară: „ La noi în ţară unde istoria şi literatura evreiască sunt prea puţin răspândite printre masele poporului evreu, una din preocupaţiunile noastre principale trebuie să fie de a pune în practică hotărârile congresului privitoare la răspândirea istoriei şi literaturii naţionale între acele mase. Aceasta se poate realiza prin conferinţe publice, publicarea de broşuri, etc.”

Se poate conchide că organizarea sionismului pe plan mondial, la sfârşitul secolului al XIX-lea a dat un impuls şi activităţilor din cadrul mişcării sioniste din România. „Trebuie să concentrăm forţele sioniste – se scria în Vocea Sionului din 4 decembrei 1898 – încât cu puteri unite şi în comun acord cu societăţile similare din străinătate să lucrăm pentru realizarea ideilor sioniste”.

La data respectivă în mişcarea sionistă din România existau patru tipuri de societăţi: 1) Societăţi pentru înlesnirea emigrării; 2) Societăţi de colonizare; 3) Societăţi Hoveve Sion; 4) Societăţi pur sioniste. Cele dintâi societăţi înlesneau emigrarea în largul lumii, fără să se preocupe de soarta emigranţilor. Societăţile de colonizare îşi propuneau să înlesnească emigrarea procurând teren necesar oriunde afară de Palestina. Scopul Hoveve Sioniştilor era identic cu acela al societăţilor de colonizare cu deosebirea că cele dintâi aveau ca ţinta colonizării numai Palestina. Societatea Hoveve Sion a reuşit să colonizeze în Palestina mai mulţi coreligionari din România. Ei au fost cei dintâi care au acceptat sionismul herzlian. Ei vedeau în noua mişcare o continuare a operei lor, începută sub o formă nouă şi sub mai mari garanţii. Au participat la congresele din Basel, i-au adoptat programul şi au contribuit la toate sarcinile sionismului.

Pornind de la această situaţie în mişcarea sionistă, Comitetul Central   al Societăţilor Hoveve Sioniste în şedinţa din 19 aprilie 1899, a hotărât fuziunea societăţilor mai sus menţionate prin adoptarea unui nou statut. Articolele 1, 9, 11, din proiectul de statut stabileau următoarele: art. 1: toate secţiunile sioniste din România formează un singur corp sub denumirea de Societatea Sioniştilor  din România; art. 9: Societatea adoptă programul sionist aşa după cum a fost formulat la Congresul din Basel şi nu va putea nici să dispună, nici să întreprindă  ceva contra acestui program; art. 11:Obligaţiunile izvorând din cumpărătoarea terenurilor Bustras şi Girgis, Societatea le va respecta şi le va acoperi din veniturile ei.

Una din prevederile proiectului de statut se referea la atribuţiile Comitetului Central. El avea dreptul de a încuvinţa înfiinţarea de noi secţii, de a le controla şi de a dizolva pe cele care nu desfăşurau niciun fel de activitate.

Statutul a fost adoptat în şedinţa Comitetului Central din 19 aprilie 1899.

În condiţiile revigorării mişcării participă reprezentanţii sionismului din România la al 3-lea Congres Mondial Sionist întrunit tot la Basel în august 1899. Din România au participat 11 delegaţi printre care: Moses Gaster, Karpel Lippe, Iacob Iţhac Niemirower, Samuel Pineles, Moses Schwarzfeld. Din relatările presei rezultă că delegaţia din România a cerut în unanimitate să se includă în ordinea de zi „chestia culturală” nu din punct de vedere religios ci din acela al ştiinţei iudaice, al răspândirii culturii naţionale israelite între evrei. Astfel, nu întâmplător i-a revenit lui Gaster, şi de astă dată, misiunea să prezinte la congres referatul despre rolul culturii în mişcarea sionistă.

Simptomatic pentru interesul manifestat de publicul evreiesc  bucureştean faţă de sionism este participarea numeroasă la adunarea organizată la Sinagoga Mare, unde delegaţii la Congres au prezentat cele discutate la Basel în august 1899. Vorbitorii au arătat că şi la acest congres problemele centrale au fost: banca colonială, emigrarea si cultura. La sfărşitul adunării s-a adoptat o moţiune de aderare la hotărârile celui de al treilea congres mondial sionist.

În spiritul hotărârilor congresului îşi desfăsura activitatea Comisia Culturală condusă de I.I.Niemirower şi M. Schwarzfeld. Relevant pentru activitatea comisiei, este printre altele, Circulara adresată către sionişti şi secţiile sioniste, publicată în ziarul „Răsăritul” din 31 decembrei 1899. Se cerea ca toţi acei care s-au ocupat de chestii educative şi culturale şi pe institutori în genere, să arate părerile lor asupra progamelor şcolare în special cu privire la ebraică şi istoria evreilor şi să schiţeze vederile lor asupra misiunii culturale a sionismului. S-a hotărât convocarea unui congres al institutorilor de ebraică şi al amicilor culturii israelite în vederea dezbaterii unui program de organizare a activităţii  culturale a secţiilor sioniste. S-a prevăzut  ca;  în fiecare  oraş să fie organizate biblioteci, conferinţe, cursuri de istorie şi literatură israelită, cursuri de ebraică, şcoli de adulţi, contribuind astfel la activitatea Societăţii pentru cultivarea limbii şi literaturii ebraice cu sediul la Viena.

Tot pentru diseminarea culturii iudaice s-a înfiinţat un club sionist la Iaşi. Inaugurarea a avut loc la începutul lunii ianuarie a anului 1900. Cu această ocazie un impresionant discurs a fost rostit de rabinul Dr. I. Nacht, care pe lângă sublinierea rolului clubului în educarea iudaică a evreimii ieşene, a subliniat necesitatea asigurării unui spirit democratic în activitatea noii instituţii. „Să ne ferim, în primul loc, a întreţine existenţa partidelor şi a claselor – a spus  Nacht -.fie acest club un loc de întrunire pentru toate clasele, unde să nu existe deosebiri. Trebuie să renunţăm a numi în acest club, care e fondat pe bază democatică, preşedinţi şi membrii onorifici. Membrii de onoare câteodata nu ajung la o deosebită onoare, ci din contra exprimă spiritul inegalităţii. Noi sioniştii, însă, voim a fi egali îndreptăţiţi şi de acest spirit al egalităţii trebuie să fie pătrunsă şi această instituţie, care servă pentru răspândirea sionismului. Deviza noastră trebuie să fie cuvintele Talmudului, spunea în încheiere dr. Nacht, munca singură onorează pe maestrul ei.” („Egalitatea, 19 ianuarie 1900).

Lya Benjamin