America, prin ochii unui liliputan

…aflat la New York de la data de 1  Decembrie 1998, ca “ permanent resident “ .

Oamenii mi s-au părut mulţumiţi – era o atmosferă  de stabilitate economică (preţuri mici la alimente şi la articole de bază)  şi de securitate. Oraşul pavoazat se pregătea de sărbători – la televizor  apărea  foarte des preşedintele Clinton, numai zâmbet anunţând cu entuziasm  o nouă creştere la bursă, ca un semn şi o garanţie că economia e pe drumul cel bun şi că viitorul e luminos. “ Măi să fie, chiar aşa ? “ îmi spuneam, dorind să cred,  dar înţelegând dorinţa preşedintelui  de a culege lauri. De fapt am considerat că situaţia bună a  Americii era în contextul  prăbuşirii sistemului  comunist (şi  crizei din Asia), prăbuşire la care şi-a adus contribuţia Bush Tatăl  (şi Reagan desigur), Clinton fiind cel care a cules roadele. Bush Fiul a fost, desigur, defavorizat  de turnura pe care a luat-o economia americană, tendinţa descendentă fiind de aşteptat, după o perioadă de prea intensă  şi de multe ori artificială euforie. Atacul terorist din septembrie 2001 şi răspunsul administratiei au dat prilej la mulţi “cunoscători“ să spuna “Nu aşa trebuia răspuns! “ – cert e că America trebuia să răspundă cumva. În cei 8 ani ai lui Bush Fiul, economia americană a avut un curs descendent – o schimbare a cursului nefiind în puterea preşedintelui –resimţit prin creşterea preţurilor;  nu am avut impresia unei reduceri a securităţii interne;  pe plan extern armata dădea şi primea lovituri – bănuiesc că se întâmpla ca şi în anii 60’, când armata care lupta în Vietnam  îşi vedea reduse resursele, de către Congres .

Au urmat cei 8 ani ai administraţiei Obama. Acesta, un senator necunoscut practic înainte de alegeri, exceptând o parte a populaţiei din statul Ilinois, (fiecare din cele 50 de state ale S.U.A. e reprezentat de câte doi senatori) a dus  o campanie electorală sub lozinca “change“, adică schimbare. Cuvântul este folosit şi pentru mărunţisul restitutit la magazine, dar şi de cerşetorii care te opresc  să-ţi ceară ceva bănuţi… O mare parte a populației  a acceptat ideea de “change“, văzând în ea o promisiune pozitiva.  Din cele citite de mine, nimic nu îndreptăţea candidatura lui Obama, iar aici menționez: ca student  a fost președinte al publicaţiei Harvard Law Review, fără sa fi scris vreodata un articol;  activitatea lui de  “community organizer“ în cartierele sărace din Chicago  i-a adus voturile  care l-au propulsat  politic – activitatea amintită însemna  aducerea la cunoştinţa păturilor sărace a beneficiilor oferite de legi americane generoase şi de a o atrage în acţiuni în care să pretindă mai mult (o definiţie interesantă: o slujbă falsă – fake job – cu care se umple un C.V.  care în mod normal ar fi gol); nu analizez activitatea sa ca senator, cu nimic ieşită din comun, exceptând absenteismul său ( n-a participat la 24,2% din voturi în Senat comparativ cu media  de 2,2% a tuturor senatorilor ). În preziua alegerilor, Obama  declara că va schimba “fundamental“ America.

A devenit preşedintele S.U.A. iar după 12 zile numele lui era pe lista candidaților la premiul Nobel pentru Pace. În cei 8 ani care au urmat, anumite sectoare ale economiei  au primit infuzii masive de capital pe bază de bani împrumutaţi, care în fapt un dublat datoria pe cap de locuitor (ajungând la multe zeci de mii de $ ); a divizat ţara deşi a promis s-o unească;  a schimbat sistemul de asigurare medicală, iar după percepţia mea l-a scumpit şi înrăutăţit. Nu cred că cei care au aprobat noul sistem, la şapte zile după ce au primit o documentaţie de 2900 de pagini , stiau ce făceau.  A tot vorbit de o reformă a imigrării, dar în fapt a împiedicat autorităţile locale să ia măsuri împotriva imigranţilor ilegali, autorităţile federale evitând aplicarea legilor existente.  Pe plan extern America s-a retras, lăsând altora posibilitatea sa umple vacuum-ul, aici includ şi terorismul de toate gradele. În orice caz, el s-a asigurat, semnâmd o lege ca Serviciul Secret să-l protejeze ca ex-presedinte până la moarte…Spre sfârşitul preşedenţiei, deci fiind în functie ca preşedinte “al tuturor americanilor“ a fost deosebit de activ în campania electorală a lui Hilary Clinton !. Eu nu sunt de părere că avea dreptul să facă aşa ceva, chiar dacă motivaţia o avea: Trump l-a numit ca “cel mai prost președinte pe care l-au avut vreodată Statele Unite“ , promiţând că, în caz că va ajunge la Casa Albă, avea să demoleze multe din realizările lui Obama.

Ajuns preşedinte, nici Trump nu mai e cel pe care-l cunoşteam  şi nu-mi plăcea; nu-şi mai dă drumul liber la gură, ba mai mult, vorbeşte dupa un text scris şi încearcă să-şi  ţină promisiunile făcute la alegeri, când a vorbit de teme concrete (spre deosebire de Hilary Clinton care a avut o vorbărie goală). Echipa pe care şi-a ales-o, inclusiv rudele cele mai apropiate, lasă impresia unor oameni deosebit de serioşi, de un înalt nivel. Media îl atacă fără întrerupere pe stilul “când a fost ultima dată că ti-ai bătut nevasta ? “, atacurile fiind din toate direcţiile. Sper să ne aflăm într-o situaţie  povestită în una din cărţile lui Cezar Petrescu: Un deputat către altul – vezi că se râde de coada câinelui tău! – Prefer să se râdă de coada câinelui meu,  decât de mine!”

Pe de altă parte, pentru prima oară în istorie, un ex-preşedinte rămâne în capitala ţării atacându-l direct şi indirect pe preşedintele în funcţie. Atacurile indirecte se fac prin intermediul unei organizatii în care Obama este deosebit de implicat incă de la formarea ei, din 2013 ( de fapt  e o formă reorganizată  a unei  organizaţii anunţate de Obama la 3 zile după începerea primului mandat, în 2009 ). Această organizaţie se numeşte Organizing for Action şi deja în 2015 avea 10000 de organizatori,  care la rândul lor, pregăteau peste 2 milioane de tineri care sa fie ca o armata implicată în continuarea transformării Americii după ce Obamja avea să părăsească funcţia de preşedinte.  Cineva o caracteriza ca “an army of social justice bullies … trained în street tactics “ – ceea ce eu aş traduce cu: huligani antrenaţi în tactica de stradă. Eu apreciez că cei mai vajnici  “ luptători pentru  justiţie“ sint  cei care n-au produs niciodată nimic… Que sera, sera.

Ivan Klein

6 Comments

  • Paula Craciun commented on August 11, 2017 Reply

    Din comentarii inteleg ca specialitii considera articolul incomplet, dar pentru un “liliputan” (asa cum ma consider si eu si precis mai sunt si altii), articolele acestea – poate fara iz de doctorat – sunt atractive si imbie la citit.

    • klein ivan commented on August 12, 2017 Reply

      Pentru P.C.
      Ma bucur .Multzumesc ,

  • Roth Maria commented on August 10, 2017 Reply

    Evaluarile mi se par neconvingatoare si nedocumentate

    • klein ivan commented on August 11, 2017 Reply

      Pentru R.A.
      As incerca sa va raspund daca o sa – mi spunetzi cu care sa incep .

  • tomi anca commented on August 10, 2017 Reply

    Ceea ai scris este cam incomplet,dar directia este buna:-))).Daca poti completeaza ideile…
    Au fost cativa presedinti care ar fi facut mai bine daca nu se nasteau…bineinteles Obama este in fruntea tuturor!!!

    • klein ivan commented on August 10, 2017 Reply

      Pentru T.A.
      Eu imi impun limite la lungimea a ceeace scriu . Altii scriu mai usor si mai bine … Ce idee ai prefera sa completez ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *