Număr vizualizări 426 ori
Cu ani în urmă m-a vizitat la Ierusalim o fostă colegă de clasă și bună prietenă. După ce ne-am plimbat și am vizitat o sumedenie de lucruri, țin minte că am avut o discuție foarte interesantă. Fiind licențiată în istorie (și fostă studentă a lui Lucian Boia), prietena mea a pus întrebarea în ce măsură monumentele istorice sunt autentice: dacă se bazează pe documente, pe legende, pe tradiții, sau poate că unele au fost „inventate” recent numai pentru a profita de pe urma turismului. Și chiar dacă un monument a fost documentat cu secole în urmă, în ce măsură ceea ce vedem astăzi mai seamănă cu ce a fost atunci? E foarte greu de răspuns la întrebarea ei. Aș vrea să iau ca exemplu Casa lui Simon Tăbăcarul din Jaffa.
Casa apare în Noul Testament, în Faptele apostolilor, în capitolele 9 și 10. Întâi se povestește că Apostolul Petru a venit la Iope (Jaffa) și a fost găzduit de un anume Simon Tăbăcarul. Acolo Petru a avut o viziune, se făcea că i se îngăduie, ba chiar e îmbiat să mănânce din animalele considerate impure de tradiția iudaică. “Ce a curățat Dumnezeu, să nu numești spurcat.” (Fapt. 10: 15) În virtutea aceleiași învățături, el a hotărât să accepte printre credincioși nu numai pe evrei, spunând: “Văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El. (Fapt. 10: 34-35)
Acesta a fost un moment de cotitură, creștinismul timpuriu a încetat să mai fie o sectă în cadrul iudaismului și a acceptat credincioși din toate popoarele – începutul drumului pentru a deveni una din marile religii ale lumii. Nu este de mirare, așadar, că numeroși pelerini doresc să viziteze casa lui Simon Tăbăcarul din Jaffa. Și ce găsesc? Poarta încuiată a unei case particulare, unde locuiește familia Zakarian. Pe mine, ca vizitatoare, acest lucru m-a nedumerit.
Tot ce știm din Sfânta Scriptură este că El găzduiește la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare. (Fapt. 10: 6) Informații mai exacte nu cunosc. De altfel, după tradiția catolică, casa originală a fost în cu totul alt loc, acolo unde se află astăzi biserica franciscană Sf. Petru, pe culmea dealului, de unde domină panorama întregului oraș.
Oricum, casa din vremurile biblice a dispărut demult. Pe vremea când Jaffa era stăpânită de musulmani, în acel loc se afla o moschee, în zilele noastre este o casă particulară și în curtea ei se află farul.
De când datează tradiția care plasează aici casa lui Simon Tăbăcarul? Nu știu. Eu pot s-o documentez în urmă cu aproape două secole – și dovada se află chiar în paginile revistei Baabel, în cuvintele lui Conrad Schick. Acesta a fost una din personalitățile de frunte ale Ierusalimului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Originar din Germania, el s-a stabilit la Ierusalim în 1846. A fost întâi misionar, apoi profesor, arhitect, arheolog și câte altele… În amintirile lui, el povestește: Acum străinii nu mai rămân fără adăpost, așa cum am pățit eu în 1848, când am fost la Jaffa cu treburi. Mănăstirile primeau numai pelerini, nu oameni stabiliți în țară. Simon Tăbăcarul, care să-mi dea adăpost, nu mai exista. Noroc că un negustor de pături pentru cai m-a lăsat să dorm pe ele, iar de mâncare mi-am luat din bazar… https://baabel.ro/2020/04/ierusalimul-ieri-si-azi-schimbarile-din-ultimii-50-de-ani-asa-cum-le-am-trait-eu-insumi/
Numai că afirmația lui Conrad Schick e ambiguă. Din ea s-ar putea înțelege că pe locul casei lui Simon Tăbăcarul ar fi existat un han care oferea adăpost călătorilor, dar în 1848 el nu mai funcționa. Dar, probabil, a fost doar o parafrază a Noului Testament și casa lui Simon Tăbăcarul pur și simplu dispăruse, cea de astăzi fiind „redescoperită” doar în folosul pelerinilor.
Alt reper este anul 1865. Exportul de portocale din Jaffa prospera, autoritățile otomane au angajat o firmă franceză ca să construiască un far și locul cel mai potrivit s-a dovedit tocmai curtea casei lui Simon Tăbăcarul. Actualii proprietari, familia Zakarian, armeni veniți din Ierusalim, locuiesc acolo din 1875 și timp de trei generații, ei au fost îngrijitorii farului, instruiți de firma care l-a construit. În anii 1960 s-a deschis noul port comercial la Așdod, importanța portului Jaffa a scăzut, el a rămas numai port de pescari și atracție turistică și ca urmare, farul a fost scos din funcțiune – dar familia locuiește mai departe în aceeași casă.
Ce se ascunde în spatele porții închise? Mister! Există totuși o serie de fotografii vechi care arată curtea: o fântână, un smochin, niște trepte… O casă de locuit ca oricare alta de pe vremea aceea. Casa e închisă – poate pentru că nu este prea mare lucru de văzut?
Și atunci… cum rămâne cu autenticitatea monumentelor istorice? Ideea că unele „tradiții” sunt de dată recentă, pentru a profita de naivitatea turiștilor, are cel puțin un grăunte de adevăr: interiorul casei lui Simon Tăbăcarul poate fi vizitat… dar numai cu condiția de a angaja un ghid particular.
Eu consider că monumentele istorice trebuie să fie autentice – am văzut cu toții ce se întâmplă atunci când unii încearcă să rescrie istoria. Singurul lucru pe care îl găsesc acceptabil este o restaurare de bună calitate, care să ne permită să ne imaginăm cum va fi arătat obiectul pe vremuri, sau poate o reconstrucție virtuală. Dar în cazul unui monument cu caracter religios, nu cred că se aplică aceleași legi. Experiența religioasă este prin natura ei subiectivă – și asta e valabil pentru oricare religie. Casa care astăzi se numește „a lui Simon Tăbăcarul”, evident, nu este autentică. Oare casa originală s-a aflat în același loc? E posibil, chiar probabil, dar e greu de dovedit. Mai mult, după părerea mea, întrebarea este irelevantă. Dacă vizitatorul este convins că acesta este un loc sfânt și trăiește o experiență înălțătoare, tot restul nu are nici cea mai mică importanță. Cum spunea Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
Hava Oren
Bibliografie:
https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_the_Tanner_(New_Testament)
https://slavaguide.com/en/sites/house-of-simon-the-tanner-in-jaffa
https://en.wikipedia.org/wiki/St._Peter%27s_Church,_Jaffa
https://en.wikipedia.org/wiki/Jaffa_Light
Sursa ilustrațiilor:
1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jaffa_Old_City-Simon_the_Tanner%27s_House_2.jpg Yoshi Canopus, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons
2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Domenico_Fetti_-_Peter%27s_vision_of_a_sheet_with_animals_-_Kunsthistorisches_Museum_Wien.jpg Domenico Fetti, Public domain, via Wikimedia Commons
3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Israel-2013-Jaffa_25-St._Peter%27s_Church.JPG Andrew Shiva / Wikipedia
4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OLD_JAFFA_PORT.jpg Noam.armonn, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons
5. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jaffa_(Joppa)_and_environs._House_of_Simon_the_Tanner._approximately_1900_to_1920._matpc.00001.jpg American Colony (Jerusalem). Photo Dept., photographer, Public domain, via Wikimedia Commons






4 Comments
Excelent articol Hava !!!
E frumoasă povestea cu Apostolul Petru și tabloul care reprezintă viziunea Sfântului Petru.
Gândurile tale despre credință, care nu are nevoie de dovezi și care a fost mereu un sprijin în incertitudinea vieții omului.
E de mirare?
Și mai pui la urmă versul lui Blaga, una din cele mai frumoase !!!
Micul articol e plin de istorie, cultură ,arhitectură , credință și viață . Mi-a plăîcut pentru că ai pus în ea și gândurile tale. Eva, cu apreciere.
Cum bine scrie autoarea articolului “Dacă vizitatorul este convins că acesta este un loc sfânt și trăiește o experiență înălțătoare, tot restul nu are nici cea mai mică importanță”. Această frază este confirmată de sutele de statui, biserici, sinagogi și case vechi din Israel. Este foarte greu de stabilit chiar prin mijloace sofisticate, originalitatea unui monument istoric așa cum am publicat în articolul din octombrie 2025.https://baabel.ro/2025/10/intr-o-clipita/
Încă un articol scris de Hava Oren care, pe de o parte, demonstrează că autoarea lucrează pentru latura perenă a revistei Baabel, alegând temje care nu-şi pierd actualitatea a doua zi, pe de alta pune o întrebare interesantă: privind autenticitatea monumentelor istorice. Într-adevăr, ele ar trebui să fie autentice, în schimb lumea are nevoie de legende, de poveşti, de posibilitatea să vadă, să pipăie locurile unde s-au petrecut întâmplări din antichitate, din mitologie, din Biblie. Când un monument e legat de o poveste, lucrurile sunt mai incitante, curiozitatea creşte, bucuria de a poposi acolo e mai intensă. Şi, evident, turismul mai înfloritor. Dau doar exemplul sinagogii catedrale din Piatra Neamţ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinagoga_de_lemn_din_Piatra_Neam%C8%9B#:~:text=Sinagoga%20de%20lemn%20Baal%20%C8%98em,%2DII%2Dm%2DB%2D10563.) care poartă numele Bal Şem Tov şi legenda spune că întemeietorul hasidismului s-ar fi rugat în ea. Dar nu există nicio dovadă în acest sens.
Exact ce spuneam și eu: credința nu are nevoie de dovezi.