Număr vizualizări 22 ori
Am relatat în mai multe articole despre modul cu totul deosebit în care administraţia şi populaţia oraşului Weimar participă an de an la festivităţile prilejuite de aniversarea eliberării lagărului nazist de la Buchenwald – 11 Aprilie 1945[1].
Am participat de două ori la manifestările festive de 11 Aprilie, în 2019 şi 2024, şi de fiecare dată am fost impresionată de empatia locuitorilor oraşului faţă de cele îndurate de prizonierii lagărului nazist de la Buchenwald. Pe străzile principale ale oraşului erau expuse portrete de mari dimensiuni ale deţinuţilor, sălile diverselor reuniuni publice erau ticsite cu localnici sau locuitori ai unor oraşe învecinate, cu tineri veniţi să-i cunoască pe supravieţuitori, să le asculte mărturiile, iar la festivitatea principală de pe Appelplatz participau foarte mulţi weimarezi dornici să onoreze memoria celor 56.000 de prizonieri pieriţi la Buchenwald şi eroismul celor din rezistenţă.
Mulţi tineri, elevi şi studenţi, activau ca voluntari, atât la organizarea evenimentele din incinta Memorialului, cât şi la cele desfăşurate în diferite locaţii din Weimar. În aprilie 2019, pe Appelplatz, într-o zi extrem de rece, în care ningea, am privit cu admiraţie tinerii voluntari germani care ţineau cele câteva zeci de steaguri ale tuturor statelor de unde proveneau foştii deţinuţi.
Nu am sesizat ca participarea cetăţenilor Weimarului la activităţile comemorative să fi fost influenţată de convingerile lor politice.
Dar, până la urmă, politica s-a făcut simţită şi aici. Rezultatele alegerilor, războiul din Ucraina şi, mai ales, protestele pro-palestiniene care au luat amploare în ultimii ani, intensificarea anti-israelismului şi antisemitismului pe plan mondial au adus după sine instalarea unei anumite prudenţe în rândul organizatorilor evenimentelor comemorative de la Weimar şi Buchenwald. În 2025 s-a instituit o regulă nouă privind regimul drapelelor în incinta parcului memorial. Pe pagina oficială a Memorialului Buchenwald a apărut următorul anunţ: „Nu este permisă afișarea sau purtarea de steaguri, bannere sau pancarte, cu o singură excepție: steagurile tradiționale ale organizațiilor supraviețuitorilor”[2]. Acest lucru se şi vede pe imaginile evenimentelor din 2025.
Anul acesta însă s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri.
Un grup pro-palestinian şi anti-israelian, care activează sub genericul Kufiyas in Buchenwald, şi-a exprimat dorinţa de a organiza, în 12 aprilie 2026, pe Appelplatz, – în timpul festivităţilor oficiale – o acţiune în care să denunţe genocidul din Gaza.
Orașul Weimar nu a permis organizarea unui astfel de eveniment în incinta Memorialului Buchenwald, considerându-l lipsit de respect faţă de cei care au pierit în acest lagăr, faţă de supravieţuitorii prezenţi la ceremonii, dar – respectând dreptul la liberă exprimare – a propus un alt loc public din Weimar unde să se desfăşoare această acţiune.
Evenimentul planificat a fost criticat dur de lideri germani, printre care şi comisarul federal pentru combaterea antisemitismului, Felix Klein. Într-un interviu acordat publicației Jüdische Allgemeine, Klein a declarat că vede manifestația drept „o autopromovare lipsită de respect și o încercare perfidă de a relativiza uciderea a peste 11.000 de evrei în lagărul de concentrare Buchenwald, prin compararea acesteia cu acțiunile Israelului în recentul război din Gaza”[3].
Intenţia grupării Kufiyas in Buchenwald a fost contestată şi în declarația comună a unei coaliții de 17 organizații, inclusiv mai multe grupuri evreiești comunitare și academice. Acestea i-au acuzat pe organizatori că „instrumentalizează situl memorial Buchenwald ca platformă pentru agitație anti-evreiască”[4].
Festivităţile oficiale au avut loc pe Appelplatz duminică, 12 aprilie, în prezenţa a doar doi supravieţuitori: Alojzy Maciak din Polonia şi Andrei Ivanovici Moiseenko din Belarus, care va rămâne la Weimar până la 1 mai, când îşi va sărbători centenarul la teatrul din oraş.
Preşedintele Fundaţiei Memoriale, Jens-Christian Wagner, a dat citire numelor supravieţuitorilor din Israel care nu au putut veni din cauza războiului.

Preşedintele fundaţiei a vorbit şi despre dificultăţile întâmpinate de Memorialul Buchenwald în aceste vremuri când numărul supraviețuitorilor, martori ai terorii naziste, se împuţinează, iar locurile memoriale sunt din ce în ce mai mult instrumentalizate drept scene pentru conflictele politice actuale, alimentate de agende particulare și de încercări de autopromovare. Reprezentanţii extremei drepte atacă cultura memoriei, considerând-o „cultură a vinovăţiei”, iar conflictul armat din Orientul Apropiat aruncă o altă umbră asupra comemorării, inspirând acţiuni precum cea a grupării Kufiyas in Buchenwald care voia să organizeze o veghe pentru victimele fascismului şi genocidului cu accent pe… Palestina. [5]
Dar ce urmăreşte, de fapt, această grupare?
Să începem de la numele ei. Kufiyah (sau keffyieh, în româneşte kefia) este o eșarfă pătrată, de obicei din bumbac, purtată de bărbații din zonele aride pentru a fi protejaţi de soarele arzător, praf şi nisip. Pe de altă parte, începând din anii 1939, din timpul Revoltei Arabe, kefia cu model alb-negru a devenit un simbol al identităţii palestiniene, iar din anii 1960, odată cu înfiinţarea OLP, a devenit un simbol internaţional al luptei, rezistenţei şi solidarităţii palestiniene[6]. Un puternic simbol politic… Dar care este legătura lui cu lagărul de concentrare nazist de la Buchenwald?!
În aprilie 2025, la ceremonia aniversară la Memorialul Buchenwald, a fost refuzat accesul unei femei care purta kefia. Ea a contestat măsura în instanță şi a pierdut. În august 2025, o instanță administrativă din Turingia a decis că memorialul are dreptul legal să refuze accesul în astfel de cazuri. Hotărârea a fost motivată prin faptul că kefia este considerată simbol politic şi purtarea ei poate afecta sentimentul de siguranţă al vizitatorilor evrei şi că dreptul la liberă exprimare poate fi limitat de scopul memorialului (protecţia memoriei victimelor)[7].
Gruparea care şi-a luat numele Kufiyas in Buchenwald solicită public dreptul de a aborda chestiunea genocidului din Gaza[8], la festivităţile aniversare din cadrul Memorialul de la Buchenwald, cere renunţarea la interdicţia de a purta simbolurile palestiniene şi posibiliatatea de a-şi exprima solidaritatea cu Palestina în incinta Memorialului.
Argumentele grupării sunt alcătuite dintr-un amestec de acuzaţii. Erijându-se într-o grupare de stânga, care apără valorile internaţionaliste, ea învinuieşte Memorialul că neagă istoria internaţionalistă şi antifascistă a lagărului şi a victimelor neevreieşti şi că tratează evreii ca pe o excepţie. Această acuzaţie poate fi demontată de orice vizitator al Memorialului (sau site-ului acestuia https://www.buchenwald.de/en/) care vede locurile memoriale, expoziţia şi ia cunoştinţă de activităţile derulate aici, pe tot parcursul anului.
Ba mai mult, gruparea aduce şi acuzaţia de încălcare a Jurământului de la Buchenwald, reproşându-le supravieţuitorilor Holocasutului, situaţia actuală din Gaza [9].
Textul, care poate fi convingător pentru profani, m-a pus pe gânduri. E un caz clar de negaţionism prin comparaţie, prin amestecare.
Există o diferenţă esențială între ceea ce s-a petrecut în lagărul de la Buchenwald și orice conflict contemporan, inclusiv cel din Gaza. Buchenwald a fost un lagăr nazist, de unde deţinuţii nu aveau nicio posibilitate de a scăpa – un spaţiu dezumanizant, de exterminare. În Gaza a avut loc un conflict armat ai cărui actori au luat decizii politice și militare care au dus la deznodămintele cunoscute și, din păcate, civilii captivi ai formaţiunii teroriste au suferit consecinţele tragice ale acestor decizii. A spune că această situaţie echivalează cu cea dintr-un lagăr de exterminare nazist nu ajută la înțelegere a istoriei, ci o distorsionează. Şi e posibil ca exact această distorsionare să fie obiectivul celor care amestecă lucrurile.
Pe de altă parte, la nivel emoţional şi simbolic, logica nu mai funcţionează. Cine mai are răbdare să urmărească explicaţiile care necesită atenţie şi raţiune?! Cu cât pledoaria e mai înfocată şi mai vocală, cu cât numărul celor care o susţin e mai mare, cu atât şansele de a nega istoria şi a o folosi în scopul promovării propriilor narative este mai mare.
În plus, în mod paradoxal, acţiunea grupării Kufiyas in Buchenwald este susţinută chiar şi de organizaţii evreieşti antisioniste: International Jewish Anti-Zionist Network și grupul german Jewish Voice for a Just Peace in the Middle East[10].
În final, nu pot decât să constat existenţa unor tensiuni care, cu timpul, pot deveni tot mai puternice: între memorie și actualitate, între unicitate și generalizare, între dreptul de a protesta și adecvarea locului.
Acţiunea de protest, anunţată pentru 12 aprilie 2026 de către cei din Gruparea Kufiyas in Buchenwald, nu a avut loc pe Appelplatz şi nici într-o altă locaţie din Weimar. Categoric, Memorialul Buchenwald nu era locul potrivit pentru denunţarea genocidului din Gaza şi nici pentru protestele anti-israeliene, anti-evreieşti. Şi această acţiune a fost împiedicată. Deocamdată.
Foto credit: Peter Hansen, Memorialul Buchenwald, Andrea Ghiţă, Maria Cinar-Jiga,
Andrea Ghiţă
12 aprilie 2026
Post Scriptum: Cu toate că nu li s-a permis să organizeze o demonstrație la memorialul fostului lagăr de concentrare, membrii Grupului Kufiyas in Buchenwald au declarat că ar fi organizat sâmbătă (11 aprilie 2026) o veghe pe teritoriul memorialului de lângă Weimar. Un videoclip publicat de organizația pro-palestiniană, încadrată în zona stângii radicale arată mai multe persoane purtând tricouri cu mesajul ”From Buchenwald to Gaza – From Resistance to Liberation” (De la Buchenwald la Gaza – De la rezistență la eliberare). Reprezentanții fundației Memorialul Buchenwald resping însă această interpretare. „Au făcut exact lucrul pentru care li s-a interzis accesul – au pus pe același plan Buchenwald și Gaza”, a declarat un purtător de cuvânt. Poliția nu a înregistrat oficial niciun incident legat de presupusa acțiune. Singura situație semnalată ar fi fost aceea că o persoană a ridicat pentru scurt timp o kefia în parcarea Memorialului[11].
[1] La Buchenwald, pe Appelplatz https://baabel.ro/2019/04/la-buchenwald-pe-appellplatz/. Buchenwald 2019 – trasee şi oameni https://baabel.ro/2019/05/buchenwald-aprilie-2019-trasee-si-oameni/, Weimar şi Buchnewald 2024 – conferirea Cetăţeniei de Onoare, https://baabel.ro/2019/05/buchenwald-aprilie-2019-trasee-si-oameni/ Weimar-Buchenwald 2024. Buchnewald Third Generation. https://baabel.ro/2024/05/weimar-buchenwald-aprilie-2024-ii-third-generation-buchenwald/
[2] https://www.buchenwald.de/en/besuch/veranstaltungen/gedenkfeier-zum-befreiungstag-2025?utm
[3] https://www.timesofisrael.com/anti-zionist-groups-planned-protest-of-keffiyeh-ban-at-buchenwald-memorial-sparks-outrage/
[4] https://www.jpost.com/diaspora/antisemitism/article-891970
[5] https://www.dw.com/en/germanys-buchenwald-remembering-nazi-atrocities/a-76764802
[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Palestinian_keffiyeh
[7] https://peoplesdispatch.org/2025/08/26/german-court-sides-with-buchenwald-memorial-in-controversial-keffiyeh-ban/
[8] În acest articol utiizez termenul de genocid, pentru a nu altera revendicările grupării Kufiyas, însă precizez că cele suferite de populaţia din Gaza în urma bombardamentelor şi strămutărilor forţate din timpul conflictului cu Israelul nu se încadrează în definţia genocidului, lucru reflectat şi în statistica evoluției demografice din Gaza în 2024-2025, https://www.worldometers.info/ro/demografie/statul-palestina-demografie/. Asta nu înseamnă că aş nega suferinţa civililor palestinieni şi aş fi de acord cu modul în care guverul Netanyahu a abordat şi a gestionat conflictul declanşat de teroiştii Hamas în 7 octombrie 2023.
[9] https://kufiyas-in-buchenwald.org/statement-eng/. Iată textul Jurământului care se referă exclusiv la deţinuţii eliberaţi în aprilie 1945: Noi, deţinuţii din lagărul de la Buchenwald : ruşi, francezi, polonezi, slovaci şi germani, spanioli, italieni şi austrieci, belgieni şi olandezi, luxemburghezi, români, iugoslavi şi maghiari, am luptat împreună împotriva SS, împotriva criminalilor nazişti, pentru eliberarea noastră. Ne însufleţeşte acelaşi gând : CAUZA NOASTRĂ E JUSTĂ ŞI VOM ÎNVINGE !
JURĂM ÎN FAŢA ÎNTREGII LUMI CĂ NU VOM RENUNŢA LA LUPTĂ PÂNĂ CE ULTIMUL VINOVAT NU VA FI ADUS ÎN FAŢA TRIBUNALULUI OAMENIRII!
JURĂM CĂ ŢELUL VIEŢII NOASTRE VA FI STÂRPIREA DIN RĂDĂCINI A NAZISMULUI .
JURĂM: CU TOATĂ PRICEPEREA ŞI PUTEREA CĂ VOM ACTIVA PENTRU O LUME NOUĂ, PAŞNICĂ ŞI LIBERĂ!
[10] https://www.timesofisrael.com/liveblog_entry/far-left-protest-planned-at-buchenwald-memorial-sparks-outrage/#:~:text=Organizers%20are%20protesting%20a%202025,from%20founding%20editor%20David%20Horovitz.
[11] https://www.welt.de/newsticker/dpa_nt/infoline_nt/Politik__Inland_/article69db7272246b3860d5023f06/kufiya-aktivisten-wir-haben-in-buchenwald-demonstriert.html?utm_source=chatgpt.com





