Duminica cerceilor verzi

Am petrecut o săptămână foarte faină la Sibiu. Am muncit ca apucata și m-am cam stresat, dar per total sunt mulțumită și veselă.

Luni m-am întâlnit cu D., pe care am cunoscut-o întâmplător la TIFF și cu care am băut o cafea excelentă în Piața Huet. Vorbim despre filme, teatru, minorități, diferențe culturale, despre frumusețea Sibiului și o grămadă de alte subiecte care se leagă firesc. Îm mod clar, pe D. vreau să o revăd.

L-am cunoscut pe poetul Radu Vancu, al cărui Jurnal m-a lăsat în vară hiperkinetică și cu plânsul în gât vreme de mai multe zile.

Vineri mă întâlnesc cu A. E clar că nu ne-am mai văzut de mult, pentru că ne prinde miezul nopții râzând ca apucatele. Și vorbind despre reguli gramaticale. Printre altele.

Sâmbătă văd la teatru Faustul lui Purcărete, prilej să-mi reconfirm admirația pentru talentul lui Miklos Bács. Și să rămân cu gura căscată în fața Ofeliei Popii și a rolului Mefisto, jucat absolut magistral. Mi-ar plăcea să găsesc un cuvânt care să nu sune atât de plat și care să fie la înălțimea acestei minunate actrițe. Dar nu-l găsesc.

După spectacol mă urc în mașina mea comodă, iar GPS-ul mă duce direct la hotel. Ca să nu fac efortul de a-mi aminti pe unde am venit.

În frigider ne așteaptă o sticlă de prosecco. Ne prinde miezul nopții, mi-e somn dar nu m-aș duce la culcare, pentru că n-aș vrea ca ziua asta faină să se încheie.

În fiecare seară mă așez pe o terasă din Piața Mare și beau un pahar de Aperol. Pentru că apusul e prea frumos în centrul Sibiului și trebuie admirat ritualic.

Am câțiva prieteni faini cu care chatuiesc și vorbesc la telefon și care mi-s dragi pentru că-s deștepți și au umor. Mă pot urca în mașină și mă pot duce unde am chef, oricând mi se face dor de hoinăreală.

Am o familie care mă îngăduie și nu mă îngrădește în nici un fel.

E duminică dimineață, e soare și cam la astea mă gândesc în timp ce trec absentă printre tarabele din Piața Mică, de la Târgul meșteșugarilor rromi.

Sunt recunoscătoare că în principiu nu-mi lipsește nimic.

Sau poate …. cerceii ăia turcoaz cu montură de argint.

Pe ea n-o observ de la început. Îmi atrage atenția pentru că vorbește foarte îngrijit și pare să-și aleagă cuvintele.

E tânără, frumoasă și îmbrăcată curat. Are cercei de aur în urechi, mici și discreți. Cel mai des folosește cuvântul ”încredere”. Iar când prietena mea o întreabă de ce n-am avea încredere, oftează ușor, își lasă capul în jos și spune că lumea e rea în ziua de azi.

Îmi devine pe loc simpatică și intrăm în vorbă. Îmi pune mâna pe umăr și apoi pe șold și nu mă deranjează, deși de regulă atingerile străinilor mă stingheresc și mă irită.

Are o fetiță de vreo cinci ani cu care vorbește frumos și cu glas măsurat. Zâmbește mult.

Mă tot uit la cerceii verzi, în timp ce ea vorbește și cu alți clienți. Unii o privesc disprețuitori, alții o ignoră, o doamnă blondă de-a dreptul tresare agasată când ea o invită mai aproape de tarabă.

O văd că ia cerceii de pe tejghea, îi bagă într-un săculeț de catifea roșie și mi-i îndeasă în palmă. Vi-i dau cu 20 de lei, să-mi faceți safteaua. Nu mă tutuiește și n-o tutuiesc.

Mi-ar plăcea să cred că făcându-i safteaua i-am purtat noroc și că a vândut multe bijuterii. Că are suficienți bani cât să nu se gândească cu groază la ziua care vine.

Aș vrea să-i spun că poți să-ți depășești condiția dacă te străduiești suficient, dacă ești onest și serios și-ți vezi de treburi. Dacă ai suficient curaj.

Aș vrea să cred că poate să simtă și ea că e mulțumită și că în principiu nu-i lipsește nimic.

Că trăim într-o lume în care nu lipim etichete și nu facem generalizări. În care etnia contează eventual ca element de identificare și in nici un caz ca factor de excludere și declanșator de dispreț.

Și-mi pare rău de tot că, buimăcită de surpriza cerceilor primiți aproape gratis, n-am întrebat-o cum o cheamă.

Doina Gecse-Borgovan

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

6 Comments

  • Alex Schneider commented on September 14, 2017 Reply

    Trebuie sa multumim lui Doina Gecse -Borgovan pentru reportajul din Sibiu , scris cu sensibilitate si intalegere.
    Sibiu- Hermannstadt- Nagyszeben , orasul meu natal , a fost de-a lungul anilor un oras multinational si multicultural : pe langa romani, germani – sasi , maghiari, romii si evrei , erau si comunitati mici de greci , armeni , ucrainieni, rusi etc .
    I-am avut pe toti colegi la liceul “Gh. Lazar” . Nu fara merit Sibiu a fost numit “oras cultural european “. Prin anii 50 al secolului trecut, spectacole in limba romana , germana , maghiara , idis aveau asigurate sali pline.
    Dar toleranta culturala si religioasa nu a fost intotdeauna punctul forte. Evreii si majoritatea germanilor au parasit orasul care, in prezent, la fel ca intrega Europa, se confrunta cu intarirea intolerantei fata de alte natii si alte culturi . Sa uram sa fie cu succes !

    • Doina Borgovan commented on September 14, 2017 Reply

      Am simţit nevoia să povestesc asta tocmai pentru că percep o tensiune interetnică crescândă, care personal mă sperie şi pe care încerc să o arăt cu degetul de câte ori am ocazia.

  • Beatrice Ungar commented on September 8, 2017 Reply

    Data viitoare poate popositi la redactia Hermannstädter Zeitung… Sunteti binevenita

    • Doina Borgovan commented on September 8, 2017 Reply

      mulțumesc, promit să vă vizitez 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on September 7, 2017 Reply

    Un articol senin care însă are un tâlc grav care ar trebui să pună pe gânduri.

  • Paula Craciun commented on September 7, 2017 Reply

    O duminica faina la Sibiu din care a iesit un articol fain!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *