Acum 50 de ani, la 3 decembrie, făcea senzaţie în presa din toată lumea ştirea că la spitalul din Groote Schuur, în Africa de Sud chirurgul Christiaan Barnard a făcut primul transplant de inimă. Cum se spune  operaţia a reuşit,  dar pacientul a murit. Numele lui a ajuns atunci pe pagina întâi a tuturor ziarelor. Louis Washkanski era un băcan de 55 de ani care a mai trăit 18 zile după transplant. El a murit de o infecţie la plămâni, cauzată de slăbirea sistemului său imunitar afectat de administrarea  unor medicamente destinate prevenirii respingerii transplantului. Şi până astăzi problema slăbirii artificiale a sistemului imunitar al primitorului a rămas principala dificultate în transplanturile de orice tip. În Statele Unite doctorul Shumway, care se pregătea şi el pentru un transplant de inimă a pierdut ocazia de a fi primul şi celebru El a făcut o lună mai tărziu, în 6 ianuarie 1968, un transplant de inimă unui muncitor metalurgist în vârstă de 54 de ani. Şi el a murit, după 14 zile, din aceeaşi cauză ca şi Washansky. Ambii chirurgi au studiat în aceeaşi perioadă la Spitalul din Minnesota.  Ambii şi-au făcut acolo mâna pe câini.. Doctorul Shumway a făcut 300 de transplanturi pe câini, iar Barnard numai 50. Totuşi Barnard a rămas în istoria medicinei ca primul chirurg care a făcut un transplant uman fiindcă s-a lansat mai repede în celebra operaţie de la Groote Shur.

Christiaan Barnard

A existat şi o perioadă când s-a încercat implantarea de inimi artificiale. Prima a fost implantată în 1982, unui dentist pensionar, Barney Clark. Soţia sa, alarmată, ştiind că inima este sediul sentimentelor de dragoste şi convinsă că soţul ei o iubea din inimă a întrebat speriată dacă acesta o va mai iubi cu un motoraş în locul organului natural..

Acum, datorită perfecţionării medicamentelor supresore a imunităţii durata de supravieţuire a pacienţilor a crescut la minimum un an, iar media supravieţuirii este de 14  ani dacă pacientul a izbutit să trăiască primul an. Mai  sigure au devenit între timp transplantele de rinichi

În România, primul transplant renal a fost realizat la Clinica de Chirurgie Urologică “Fundeni” de către profesorul Eugeniu Proca la data de 13 februarie 1980. În cadrul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal „Fundeni”, în perioada 1997-2011, s-au realizat 1200 de transplanturi renale, din care 80% cu rinichi de la donatori în viață și 20% cu rinichi de la donatori în moarte cerebrală.

Eugeniu Proca – părintele transplantului românesc

Un domeniu în care transplanturile au adus un progres extraordinar este cel al  femeilor infertile  care s-au născut fără uter. Cu un transplant de uter aceste femei pot fi din nou fertile. În 2014 medici suedezi au realizat în premieră un astfel de transplante, iar femeia respectivă a născut un copil sănătos de 2kg. Sunt înregistrate câteva mii de femei care doresc o astfel  de operaţie. Dar tehnica este în acest caz diferită. În uterul transplantat este implantat un embrion obţinut prin fecundare in vitro iar după naştere uterul este  scos din nou prin operaţie chirurgicală. Asta înseamnă că pacienta nu  va trebui să ia toată viaţa medicamente pentru suprimarea sistemului ei imunitar. Cum însă trebuie să ia cei care suportă un transplant de penis. De curând, un chirurg italian a anunţat că vrea să facă un transplant de cap. În acest caz, formidabil în punct de vedere tehnic apare şi problema personalității donatorului. Fiindcă un transplant de cap este totodată un transplant de personalitate! Din acel moment orice roman ştiinţifico- fantastic pe această temă intră în domeniul realismului.

Andrei Banc