Shopping, la reduceri: două perspective

Zilele acestea, pentru că am tot triat, selectat, aruncat, donat o groază de lucruri – de la haine şi cărţi, până la vesela ciobită, reviste vechi, hârțogărie redundantă, șosete desperecheate, medicamente şi cosmetice expirate, umerase indoite, inclusiv bigudiuri şi pungi pline cu… alte pungi -, m-am întrebat: avem cu adevărat nevoie de toate lucrurile pe care le cumpăram? De ce suntem atât de tentate să strângem, să avem duplicate, să ţinem lucruri „pentru orice eventualitate”? De ce ne e dificil să ne abținem, ce face ca non-shoppingul să ni se pară o sarcină cel puțin la fel de grea, ca cea a lui Sisif?

Dintr-o întrebare în alta, dintr-un răspuns în altul, am reflectat şi la atitudinile pe care le avem faţă de actul (sau gestul?) de cumpărare în sine: unele dintre noi abordează shoppingul planificat, altele sunt spontane. Primele sunt calculate şi disciplinate, celelalte mizează pe impuls, pe emoția sau bucuria de moment. Rezumând lucrurile într-un registru mai puțin serios, am concluzionat că totul se reduce la felul în care ne raportăm la risc. Şi cum se întâmplă asta în realitate, în ianuarie, când tentațiile ne scot ochii cu etichete roșii sau portocalii?

Pragmaticele văd sezonul de reduceri drept un moment oportun pentru a investi în piese clasice, de calitate, pe care știu că le vor purta multa vreme.
Impulsivele, pe de altă parte, abordează perioada drept ocazia în care își pot cumpăra toate chestiile decadente, neobișnuite pe care nu şi le pot permite la preț întreg.
Altele, o a treia categorie, au personalitate multiplă la shopping: se vor agăţa de orice pretext (pe care îl vor transforma în argument valid) pentru a-şi cumpăra orice. Sau aproape orice.

Indiferent de tabără, fiecare avem de învățat câte ceva de la celălalt, Așadar, hai s+ vedem…

Ce putem învăța din filosofia cumpărătoarei pragmatice

Deși femeia disciplinată la shopping apreciază o reducere substanțială, nu e deloc interesata de chilipiruri şi nu își va cheltui bugetul pe „cârpe”. În schimb, ea vede sezonul de reduceri drept șansa de a-şi cumpăra piese premium, accesorii unicat, lucruri făcute cu măiestrie şi migală, eventual purtând semnătura unui designer sau artizan. Înainte de a pleca la cumpărături, își va trece în revistă actuala garderoba, își va stabili un buget (şi îşi acordă 10-15% marjă de cheltuieli suplimentare), își verifica cardurile şi își trece dorințele pe o listă.

Pe lista unei cumpărătoare pragmatice veți găsi:

– un mantou sau palton formidabil. Țesăturile de calitate (amestecuri de lână şi casmir, de pilda) şi croiala impecabila sunt esențiale, iar un palton drept, cu lungime până sub genunchi, dintr-o stofa bleumarin sau bej-camel va fi întotdeauna în capul listei ei.
– tricotaje de calitate. Helănci şi pulovere la baza gatului din cașmir, cardigane 3/4 care pot fi purtate 9 luni/ an, orice fel de piesă tricotată care nu își va pierde forma sau stilul după câteva sezoane de purtare. Va avea grijă să îşi cumpere atât culori neutre, cât şi câteva culori plăcute, care se asortează ușor. Unul dintre criteriile principale ale pragmaticei în alegerea tricotajelor este ca acestea sa fie plăcute la atingere.
– ochelari de soare premium. Mari, cu aspect glam, cu forme elegante sau trendy, dar neapărat cu lentile care protejează cu adevărat. Sunt probabil una dintre cele mai deștepte investiții pentru tot restul anului, pentru că pragmatica îi va folosi şi în timp ce e la volan, şi când e la ski, şi când va sta la plaja în Jamaica (sau Vama veche, whatever…)
– lenjerie intimă superbă. Pragmatica stie că sutienele şi slipii nu se demodează, dar se uzează. Acum este momentul în care merită cumpărate câteva seturi de lenjerie practică şi frumoasă, de la branduri în care pragmatica are încredere: Triumph, Oysho, Marks & Spencer, Intimissimi samd. Dacă are în plan şi seducția, își va comanda cateva piese de la Coco De Mer, Ludique, I.D. Sarrieri, Agent Provocateur, Pure Lingerie sau Chantal Thomas.
– un sacou (sau un taior deux-pieces). Cu linii moderne, alură sofisticat-minimalistă şi croiala ireproșabila, pentru că, până şi o amărâtă de pereche de jeanşi poate să fie transformată prin alăturarea cu acest sacou-minune. Pragmatica știe că acel sacou o va salva în zilele în care habar nu are ce ținută să aleagă. Suplimentar, taiorul în 2 piese îl va putea purta la o conferință, la un cocktail sau la vreun alt eveniment protocolar pentru care va primi, fără îndoială, invitație.
– o pereche de jeanşi. Pur şi simplu, pentru că este una din piesele pe care le poarta des. Chiar dacă alege o croială pe care deja o are (pentru că ştie ce i se potrivește), pragmatica va alege o altă culoare sau lungime pentru jeanşii cei noi.

IRINA 1

Ce putem învăța din filosofia cumpărătoarei din impuls

Drumul spre Nirvana stilistică e presărat cu piese greșit alese, aiurite sau, pur şi simplu, cumpărate în grabă. Deși multe femei sunt precaute când vine vorba de capricii vestimentare şi cumpărături frivole, impulsiva știe că uneori merita să risti. Altfel cum ieși din zona de confort? Cum descoperi că ceva inedit şi trendy iți vine bine? Cum altfel traduci stilistic „Carpe Diem”? Impulsiva tratează sezonul de reduceri drept permisiunea Universului de a-şi actualiza garderoba, a găsi haine şi accesorii de care nu știa că are nevoie, de a-şi bucura simțurile prin vizual (culorile, imprimeurile), tactil (texturi, materiale) sau olfactiv (parfumurile, mirosul de piele naturală).

Cumpărătoarea din impuls nu are o listă propriu-zisă, dar daca ar avea, ar arata astfel:

– genți şi încălțăminte în tendințe. Din punctul ei de vedere, accesoriile foarte moderne, non-mainstream, sunt cea mai puțin intimidantă modalitate de a-şi actualiza stilul şi ținutele. Se va îndrăgosti de o geantă cu animal print sau de o alta cu broderie multicoloră, de o pereche de botine argintii sau aurii cu toc solid, de niște cizme-ciorap roșii, de niște escarpeni cu perle aplicate. Partea rezonabila din ea îi șoptește că toate se vor asorta cu rochiile şi pantalonii ei negri.
– o piesă în cea mai nouă culoare puternica, la modă, sau în cel mai interesant imprimeu. Impulsiva lasă trendurile să o inspire, așa că în fiecare sezon încearcă ba o culoare nouă, ba un imprimeu neașteptat, ba o asociere cromatică inventivă. A învățat, în timp, ce nuanțe îi flatează carnația şi cum să jongleze cu mixurile de imprimeurile. În plus, știe că atunci când o combinație de culori nu îi reușește, o poate îmblânzi cu o piesa de culoare închisă sau cu accesorii metalizate.
– piese de seară, de purtat ziua. Când a pus ochii pe o piesă de seară, impulsiva nu își pune problema când sau daca o va purta. Va cumpăra o eșarfă din paiete ca să o poarte cu sacoul de birou, fusta din voal de sifon o va asorta cu cizmele ecvestre de weekend, bluza cu pene la umeri o va asorta cu fusta din piele şi tocurile înalte de iesit în club, iar rochia din lurex auriu o va suprapune jeanşilor skinny la următorul brunch cu fetele.
– o rochie, un sacou sau niște pantaloni largi din catifea. Dacă tot e să se îndrăgostească de ceva, atunci se va îndrăgosti de materialul-vedetă al iernii. Cumpărătoarei de impuls îi plac materialele plăcute la atingere, iar catifeaua o face să gângurească, să se mângâie, să se simtă senzuală şi languroasă. Şi cum vrea să se simtă asa la orice ora din zi (sau noapte) şi oriunde, își va cumpăra un sacou din catifea pentru zi (îl va asorta la pantaloni din stofă, pantaloni cool tip jogger şi fuste plisate), o rochie din catifea pentru cocktailuri (drapajele şi fluiditatea catifelei o ajută să își intre în rolul de femme fatale) şi o pereche de pantaloni largi din catifea, pe care îi va purta în casă (împreună cu un pulover din bumbac şi un maieu din satin).
– un guler sau o haină din blană artificială. Cumpărătoarea de impuls poate face o pasiune fulgerătoare pentru blănuri, dar are conștiință. Tendințele acestei ierni îi oferă scuza perfectă pentru acest răsfăț suprem. Își cumpără, așadar, o haină din blană artificială colorată, dar şi un guler din blană, tot artificială, dar într-o nuanță naturală. Pentru că, nu-i asa?, de ce să iți petreci mohorâta iarnă, îmbrăcând un palton negru şi plictisitor, ca tot restul populației feminine?

P.S: Dacă vă interesează sau amuză subiectul psihologiei shoppingului, citiți şi celelalte articole:

Credit foto: google.com

 

Irina Markovits

(articol preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro )

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *