Gazdă: Templul Coral din Bucureşti.

Am stat mult timp gândindu-mă cum să încep cele câteva rânduri dedicate acestei manifestări: să pornesc cu o banală informaţie – dată, loc, ocazie….să centrez totul pe reverberaţiile Hanucăi…să plusez cu tinereţea celor trei…..să merg pe calea cuceririi publicului…. .În cele din urmă, zâmbind, am decis să sintetizez totul, făcând o relatare cât mai obiectiv cu putinţă din perspectiva subiectivităţii mele (?!)

Aşadar, în seara unui decembrie intrat în al treilea decan – pe 21 decembrie – după ce lumina ultimei lumânări de Hanuca a intrat în amintire, Templul Coral a scânteiat în lumina muzicii. Intitulat Sărbătoarea Luminilor, evenimentul a avut loc graţie excelentei organizări datorate BANG & OLUFSEN, cu o introducere elegant condusă de doamna Sonia Argint-Ionescu, redactor realizator TVR şi eforturilor conjugate ale partenerului, Federaţia Comunităţilor  Evreieşti din România.

Gazdă primitoare, domnul dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi-a salutat – cu tactul, diplomaţia şi jovialitatea binecunoscute –  oaspeţii, între care s-a remarcat distinsa prezenţă a fostului Preşedinte al României, domnul Emil Constantinescu, precum şi demnitari, compozitori, interpreţi de marcă şi, bineînţeles, un numeros public cunoscător, inteligent, rafinat şi sensibil.

După binevenita alocuţiune a sponsorului, domnul Martin Sternin, concertul – pe care am avut onoarea de a-l prefaţa şi comenta pe parcurs – a făcut cu putinţă ca între podiumul scenic şi sală să se stabilească atât de râvnitul viu dialog…

Formaţia poartă numele unor generoşi filantropi, reprezentaţi prin fundaţia Adriana şi Martin Sternin. Începând cu anul 2010 – dată ce coincide în mod fericit cu anul în care Trio Sternin a şi fost lansat – fundaţia şi-a propus să urmeze un obiectiv de interes central: educaţia. Şi a făcut-o pe mai multe căi, nu doar cele muzicale; cu alte cuvinte, mecenatul Sternin nu se opreşte la muzică deşi, în acest caz special, o invocăm. O facem cu atât mai mult cu cât descoperirea talentelor muzicale deosebite o datorăm nu unui muzician, ci unui meloman cu ureche fină şi simţ al valorii privite în perspectiva formativă a dezvoltării tinerilor: inginerul Iancu Ţucărman; este cel pe care nici timpul, nici vremurile nu l-au „îndoit” şi nu l-au putut îndepărta de sala de recital sau concert. În Iaşii tinereţii sale, a constituit şi a cântat el însuşi într-o formaţie camerală, alături de colegii care au devenit ulterior mari muzicieni nu doar ai României, ci ai lumii: Mendi Rodan, Anatol Vieru… Oricât de neprietenoase au fost timpurile, Iancu Ţucărman a fost o prezenţă constantă la recitalurile sau concertele lui George Enescu, muzicianul nepereche pe care l-a cunoscut, având chiar ocazia să schimbe idei cu maestrul.

Revenind la Trio STERNIN, trebuie notat că, de la bun început, i-a fost recunoscută valoarea, mărturie fiind numeroasele şi valoroasele diplome şi premii adjudecate în competiţii; nu mai puţin  – recitalurile din ţară şi de peste hotare sau înregistrările intrate deja în Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Componenţa: Georgeta IORDACHE (vioară) Andrei IONIŢĂ (violoncel) Daria TUDOR (pian). Fiecare dintre ei are la activ mai multe premii internaţionale decât vârsta exprimată în ani. Credeţi că este puţin să fii recunoscut la 4 ani, să fii dublu alfabetizat când alţii, de aceeaşi vârstă, încă nu ştiu citi sau abia fredonează („după ureche”) un cântecel?! Credeţi că este puţin să fii recunoscut de jurii exigente,  formate din somităţi muzicale?!

Serii de premii I absolut pentru solistică, medalii de aur între care strălucesc un  Gianluca Campochiaro (vioară), Citta di Padova (pian) sau Ceaikovski (violoncel)  sunt  doar exemple ale împlinirilor ultimilor ani. Acum, fiecare dintre cei trei studiază la Instituţii de  mare prestigiu european pentru că sunt conştienţi că doar exersând zilnic acel per aspera  liber asumat îşi pot desăvârşi arta şi împlini menirea.

Ce înseamnă Trio STERNIN?

Cum îl definim?

Prin cuvinte care pot părea mari dar, credeţi-mă (şi înregistrările sunt martor!) au perfectă acoperire în realitatea sonor-emoţională: profesionalism, ataşament faţă de valorile muzicii universale şi româneşti, nobleţe, atitudine şi altitudine; ne aflăm în faţa a trei individualităţi artistice care ţintesc autodepăşirea, profunde, complexe, motiv pentru care vă invit să reflectaţi: câte ore, câte zile, câţi ani au petrecut în dialog cu instrumentul… pentru a le putea înţelege, în parte, vibraţiile sufletului.

După cum observaţi, vorbesc despre suflet la singular şi despre ei la plural. Aşa şi trebuie, pentru că ei sunt „formaţia”, ei sunt Trioul. I-am ascultat şi am surprins starea instalată de la primele sunete: dialogul continuu. Ştiu să se asculte unul pe celălalt şi exersează această minunată artă pentru a putea veni unul în întâmpinarea celuilalt,  creând astfel un network sonor, un fel de legato interior graţie căruia fluxul muzical circulă aparent liber.  Într-un cuvânt: ştiu să surprindă clipa din sunet şi să o transforme în emoţie, în gând…

Practic, constatăm că ne aflăm în faţa unui paradox. La cei puţin peste 20 de ani ai fiecăruia dintre ei sunt, atât împreună cât şi separat, interpreţi de mare forţă, eleganţă, intuiţie, şi talent, care şi-au câştigat dreptul de a fi puşi în rând cu cei ce au trecut deja dincolo de portalul atât de selectiv, pe calea care duce către măiestrie. În intim contact cu intrumentul şi vibraţia ascunsă a acestuia, fiecare ştie să proiecteze şi să construiască viziuni sonore atent elaborate, cu atâta grijă încât vraja întreţeserilor să poată aduna laolaltă tăceri grele şi dure, reci ca de gheaţă, când plumburii, când străvezii ca norii, învolburări ce se izbesc în zidul stâncilor de reazem pentru a se topi în suple caligrafii sonore iar peste toate acestea – o notă de visare ce pare a rotunji contururile decise, ferme.

Ceea ce oferă Trio STERNIN este ceva cu totul special special: darul dependenţei, „to be addicted to”….. La zile distanţă de când l-ai ascultat, mintea îţi este cutreierată de cioburi de sunet pe care memoria muzicală le reamprentează şi atunci, în sfârşit, pare că începi să înţelegi: când cântă Trio STERNIN, inexorabilul şi mângâierea devin posibile; acesta este paradoxul.

Au cântat Debussy (Trio în Sol major), Şostakovici (Trio nr. 2 în mi minor, op. 67) şi Piazzolla (Cele patru anotimpuri la Buenos Aires). Un Claude Debussy romantic – partitură rătăcită şi regăsită la circa un secol de la creare, un Dmitri Şostakovici ferm, dramatic – compus într-unul din cele mai învolburate momente ale secolului XX pe care îl şi reflectă şi un Astor Piazzolla pasional, avântat şi colorat. Au demonstrat virtuozitate în articularea sonoră, tehnică strălucitoare, dulceaţă captivantă a sunetului, atenţie la curgerea sonoră, calităţi apreciate de publicul care i-a răsplătit cu aplauze entuziaste.

Nu pot încheia fără a aduce un cuvenit Laudatio familiilor care i-au susţinut şi îi susţin, ca şi profesorilor care i-au îndrumat în diferitele etape ale formării lor.

La Templul Coral din Bucureşti, Sărbătoarea Luminilor a fost încununată ca Sărbătoare a Muzicii, luminile Hanucăi primind reflexe sonore de neşters. Ne întrebăm, în mod legitim: nu s-ar putea ca Templul Coral să intre pe orbita interesului marilor manifestări muzicale de talia Festivalului Internaţional George Enescu?