Recent am citit o carte de satiră și umor cu caracter special. Motivul acestui caracter special este că autorul, medic de profesie, vrea să fie chemat de pacienți pentru a-i vindeca probabil de depresiune sufletească. Dar cartea este serioasă,  privitoare la problemele reale ale vieții cotidiene, deși scrisă într-o formă satirică, incluzând 101 schițe umoristice. Umor zilnic, fără a prezenta o deformație profesională a autorului. Este cartea  ”CHEMAȚI  DOCTORUL” , al cărei autor e medicul Dorel Schor, cunoscut cititorilor și după numele Dorel Șora,  dar mai simplu cu titlul de … doctor în umor. Cartea a apărut la editura Ofakim Itonut din Tel Aviv cu ajutorul unor prieteni foarte serioși și zâmbitori ai autorului, precum consilierul editorial devenit și tehnoredactor George Roca din îndepărtata (sau, poate chiar apropiata) Australie, un bun prieten al scriitorilor israelieni de limba română, precum și a caricaturiștilor Costel Pătrăscan, Constantin Ciosu, Eduard Mattes și Andi Ceaușu. De fapt, dacă ne gândim la autor (ștefăneștian, ieșean, astăzi israelian natanian), un medic de prestigiu, putem conclude că  orice medic trebuie să aibă simțul umorului, poate chiar mai mult decât un om de altă profesiune. Să aibă umor și să-l transmită și bolnavilor suferinzi, pentru a le crea o notă de optimism, de speranță că tratamentul va ajuta, iar ei se vor vindeca. Ceea ce autorul reușește din plin. Poate că o glumă bună ajută atât bolnavului, cât și medicului său, care trebuie să spere și el pentru pacient, odată cu el și alături de el, nu numai profesional, ci și uman. Nu degeaba se spune că nu există boli, ci bolnavi; putem adăuga eventual că  nu există numai medicină, ci și medici.

Totuși, autorul nu-și propune să scrie umor medical, ci pur și simplu umor. Și reușește. Umorul său este israelian din cartierele de ”olim hadașim”,  respectiv imigranți noi (sau chiar ceva mai vechi) siliți să lupte cu greutățile vieții, să se adapteze unei vieți noi, uneori mai bună, dar adeseori mai puțin bună decât cea pe care au trăit-o înainte de emigrare. Personajele din schițele umoristice ale lui Dorel Schor sunt oameni  obișnuiți din aceste cartiere, evrei veniți din România, fosta Uniune Sovietică, Maroc, țări din America Latină și alte locuri. Chiar și numele lor arată poziția lor, ce erau și ce au devenit. Însăși alegerea numelor are un caracter umoristic, un element de comic onomastic, în stil caragialian.  Este imposibil ca citind cartea să nu căutăm să înțelegem gândirea unor oameni cu nume idiș, rusești, românești, gruzine, desigur vecini și cunoștințe reale ale autorului, nevoiți să facă față unor probleme, greutăți, mândrii, ambiții și suferințe omenești în patria cea nouă. Madam Gurnișt (=madam Nimic), nerealizată și complexată, dar foarte încrezută și mândră, nu poate fără să-și cumpere o bluză care i se pare nobilă, deși scumpă și totodată de calitate inferioară, numai fiindcă vede că o ”intelectuală”, respectiv doctorița din cartier purta o asemenea bluză sub halat.  Prietenele lui ”madam Gurnișt” sunt ”madam Brodiciche”, fostă coană-mare la Odesa și ”soția lui Haim Nasgâtașvili”,  iar cele trei prietene vorbesc de țopism și subiecte mondene fără ca măcar să le înțeleagă. Lucru ironizat de autor, care nici nu trebuie să râdă prea mult în asemenea caz. Se spune că dacă prostul n-ar fi al meu, aș râde și eu de el. Omniprezenți în carte sunt dentistul Kleinergrois (=micul marele) și doctorul Groiserklein (=marele mic), ce  discută despre pacienți sau se ciondănesc cu Boris Israelovici Glazpapier pentru javra ultimului, care trezește tot blocul la patru dimineața. Menașe și Rozica pleacă în străinătate numai pentru a-i lua ochii lui madam Oițerman. Domnul Brocker este invidios pentru orice.  Domnul Ghezuntertoit (=moarte de sănătate) își amintește de Botoșaniul de altă dată, iar Simon Seinerovici (=fiu de frumusețe) aleargă după frumuseți și fabulează despre capitalism, socialism, democrație și dictatură în America de Sud și Honolulu. Domnul Oițerman este mai practic: încearcă să devină importator de piei de vită din Argentina. Marcel Ștrudelman știe tot: când a născut madam Iliescu la Fălticeni, că s-a însurat băiatul lui madam Gurnișt, unde se duce Menașe, ce va fi fost la mormântarea bătrânului Sachelarie. Apar probleme precum prețurile la zarzavgiu, programările la spitalul Beilinson, cum e la restaurantul la care domnulul Leopold Gurnișt și soția sa Matilda se duc pentru a-și sărbători patruzeci de ani de conviețuire și ieșirea soțului la pensie, iar în farfurie lasa un sfert din pensie, ceea ce îi decepționează. Sau diferite ambiții de provincie, complexe de vârstă, visuri neîmplinite. Sau amintiri din România epocii socialismului, cu fapte care produseseră ilaritate în loc să producă o dezvoltare multilaterală. Iar dintre caricaturi remarcăm una în care apare o gură de canal deschisă, pe care n-o închide nimeni, iar deasupra ei scrie că aici a căzut căpitanul Vasile. O lume de pensionari neadaptați noii situații, dar care caută să se prezinte ca adaptați cu orice preț. Oameni care aparțin unui cerc îngust, dar care nu înțeleg suficient acest lucru, fapt care îi face să iasă în perdere, să nu înțeleagă propria lor viață reală, ceea ce îl face pe cititor să râdă. Dar este un râs special, diferit, serios; parafrazând pe Esenin în traducerea lui George Lesnea, putem spune: ”râde pân-la lacrimi clopoțelul”. Autorul surprinde și prezintă situația lor cu o ironie amară, atât comică de situație, cât și tragicomică. Lucru care îi reușește pe deplin, ca umorist, dar și ca om serios, profund în gândire, amintind uneori de Efraim Kishon. Umorul nu poate fi scris decât ”serios”.

Nu mi-am propus să povesteasc toară cartea. Dar totuși subliniez că între aceste 101 povestiri umoristice există o unitate, pe care probabil că autorul o intenționează. Este unitatea unei lumi speciale. O lume care probabil că va dispărea cu timpul, odată cu apariția și ridicarea unei noi generații și dezvoltarea unei noi tehnologii. Memoria cartierelor de ”olim hadașim”, pe care le cunoaștem cu toții, numite  ”shekhunot ony” (=catiere ale sărăciei) sau ”ayarot pituach” (=orășele de dezvoltare), cu poezia, durerea și aspectele comice  va rămâne în viitor numai în opere literare, artistice, istorice și sociologice, ca și în publicistică. Unul dintre cei care o salvează este umoristul Dorel Schor, care ca și alți asemenea salvatori, trebuie felicitat ….

Propun cartea pentru lectură tuturor care vor să râdă, indiferent de vârstă și sex, în Israel, dar și în România și alte țări. Celor care se recunosc în aceste schițe umoristice și celor care nu se recunosc sau nu vor să se recunoască în ele pentru a nu plânge. Fiindcă plânsul este vecin râsului.  Șau, mai clar, parafrazându-l pe regretatul Marius Mircu: propun cartea spre lectură la două categorii de cititori: medicii și pacienții lor…

Lucian-Zeev Herșcovici