Ce faci când nu știi ce să mai încalți

Zilele trecute am primit un email. În dreptul subiectului stătea scris: „Help! Criza existențială, declanșată de pantofi.” Mesajul venea de la Teo, o veche clientă cu mult simţ al umorului, care îmi explica cum în  ultimele săptămâni nu se mai descurca cu alegerea pantofilor potriviți. „Irina, am trecut prin câteva magazine în  weekend, am simțit că cedez nervos! Mi-am dat seama că a venit momentul să renunț la botinele mele preferate, că nu mai vreau să port nici pantofii mei clasici cu toc de 9, şi jur că nu îmi place nimic din ce am văzut! Pur şi simplu, nu ştiu cu ce să mă încalţ…”

E şi acesta un mod de a-ţi pierde identitatea. E inversul Cenușăresei pe care o identificam, înainte de orice, prin potrivirea cu pantoful ei de cleștar. Şi oh, câte poveşti există despre fetite, femei şi pantofiori, asta apropo de cât de legate părem a fi de acest accesoriu… Dar trec peste asta şi vă mărturisesc că empatizez cu Teo. Been there, done that. Am trăit același sentiment de nedumerire şi frustrare în  urmă cu vreo 2 ani, când mocasinii erau de rigueur. Toată lumea îi lăuda şi îi purta, toate brandurile propuneau diverse variante de culori şi forme. Indiferent de câte ori am probat o pereche, nu „funcționau” pentru stilul meu. Din fericire, am descoperit tenișii Superga, saboții şi sandalele cu tocuri joase, iar ordinea a fost restaurată.

Adevărul e ca, atunci când vine vorba de încălţăminte, multe femei se simt dezorientate în perioada asta. Cizmele alea de încredere, pe care le-ai purtat toata iarna? Brusc, e prea cald pentru ele, sunt 100% hibernale. Bocancii negri şi ghetele biker? Idem, nepotrivite pentru zilele capricioase de primăvară. Parcă încă nu a venit vremea șlapilor şi sandalelor cu barete subțiri, deși ambele variante sunt deja puse în  vânzare prin magazine. Sigur, te poți întoarce la aceleași modele clasice, la pantofii cu tocuri de 5-8 cm, la mocasini, uneori la botine din piele fină, decupate la vârf şi călcâi, dar cum procedezi dacă ai chef de o schimbare? Încălţămintea este una din „ancorele” stilului personal: dictează şi influențează stilul ținutei, este punct de reper pentru cât de reușita şi comodă este, indică cât de atente suntem la mersul modei sau cât de legate rămânem de trecut. Iar dacă, la fel ca Teo, nu te găsești în  acord stilistic cu vremurile, trendurile, propunerile, ce e de făcut?

În primul rând, să nu tratezi situația drept catastrofală. La urma urmei, e vorba de încălţăminte, nu de un cataclism natural sau o tragedie greacă în  3 acte. Se va găsi o soluție stilistică pentru această „criză existențială”. Garantez.

În al doilea rând, să te uiți în  calendar. Suntem în  aprilie, luna în  care fie murim de cald într-un weekend, luate prin surprindere de un soare fierbinte, fie tremurăm zgribulite într-o dimineaţă ploioasă de marți, pentru că am împachetat deja cardiganele şi puloverele. Cu alte cuvinte, e un intermezzo, un respiro, pe care îl poți folosi pentru a-îi explora opțiunile. Până în  mai, când se face cu adevărat cald şi trecem la haine mult mai subțiri, avem timp să probăm, să încercăm, să testăm, să încălțăm zeci de perechi de pantofi, până găsim acea varianta care ne va reda identitatea stilistică a sezonului cald.

Iar dacă nu știi de unde să începi, am eu câteva idei. (Modelele indicate cu asterisc le găsiți în  magazinele de brand din București Mall).

Dacă te simți prevăzătoare sau nehotărâtă: teniși colorați

Pentru că încă nu poți renunța la șosete (sau ciorapi lungi, după caz), îţi recomand să încerci o pereche de teniși. Nu vorbesc despre tipul standard din pânză sau piele albă, ci de un model colorat, imprimat sau metalizat. Converse au atât de multe nuanțe (roz, oranj, roșu, galben, kaki, turcoaz), încât alegerea e aproape imposibilă. Superga au lansat o ediție limitată, în  colaborare cu Alexa Chung, iar varianta bleu azuriu din satin, cu șireturi, este absolut adorabilă. La H&M am văzut un model galben, de culoarea narciselor, care s-ar potrivi de minune cu orice ținută de weekend. Pentru cromofobe există întotdeauna variantele albe, cu șireturi, cu funde supradimensionate sau simpli slip-ons.

Teniși Converse multicolori, în  magazinul Office Shoes*; teniși Superga cu talpa compensată, pe epantofi.ro; teniși Vans cu flori, în  magazinul Office Shoes*; teniși metalizați Mango*; teniși cu flori, Zara*; teniși din pânză galben pastel, H&M*

Dacă te simți optimistă: balerini şi skimmers non-clasici

Când te simți pregatită să porți încălţămintea pe piciorul gol, intră în  lumea pantofilor cu personalitate. În  sezonul acesta, balerinii şi skimmerşi (adică balerinii cu vârful ascuțit, nu rotund) accesorizaţi, multicolori, strălucitori, ornamentați şi brodați sunt peste tot. O idee este să cauți o pereche cu dungi multicolore, cu ornamente strălucitoare (o cataramă sau o aplicatie tip broşă, din cristale) sau cu ciucuri: nu vei avea nevoie de nici un alt accesoriu la ținută de zi. Altfel, te îndemn să probezi o pereche metalizată sau, de ce nu, un model dintr-o piele cu imprimeu geometric sau jacquard.

Balerini verde smarald, Musette*; balerini cu print alb-negru, Anna Cori*; balerini cu panglici Rasfat, pe lumealapicioare.ro; balerini bleu cu ciucuri, Il Passo*; balerini argintii, H&M; balerini aurii metalizați, Mango*; balerini bleumarin cu strasuri, Zara*

Dacă te simți îndrăzneață: pantofii împletiți

Știu că arată puțin a pantofii bunicii, dar vor fi cei mai căutați şi mai la modă în  această vară. Culmea e că, odată ce te obișnuiești cu forma, iți vei da seama că sunt cool. Dacă iți e greu să accepți pantofii albi (cum mi se întâmplă mie), probează o pereche de culoare neagră ideal cu toc solid.

Pantofi albi împletiți, Tezyo*; mocasini bej împletiți, H&M; pantofi negri împletiți, Mango*; pantofi bej-roz împletiți, Next (pe fashiondays.ro); mocasini bej împletiți, Zara*

Dacă te simți cu adevărat vitează: saboți cu toc mediu sau înalt

Au reapărut pe scena modei de vreo 2 ani, iar în  sezonul acesta saboții au căpătat simbol de statut. Nu mă refer la cei cu talpa din lemn (deși, daca aveți cum să vă cumpărați o pereche de Hasbeens sau Lotta from Sweden, do it!), ci la reinterpretarea lor urbană. Odată ce vă obișnuiți cu clic-clac-ul lor şi găsiți înălțimea cea mai prietenoasă de toc pentru confortul vostru, vor deveni preferații voștri pentru toate primăverile, finalurile de vară şi începuturile de toamnă.

Saboți cu dungi alb-albastre, H&M; saboți din piele întoarsă cu aspect de denim şi funda, Tezyo*; saboți din material textil cu flori, Mango; saboți din piele cu toc geometric, Mango;  saboți din piele (negri sau galbeni), Zara*

Dacă te simți de-a dreptul nesăbuită: papuci din piele, babouches marocani sau slip-ons cu călcâiul decupat

Pentru genul acesta de încălţăminte sunt necesare trei lucruri: să ai laba piciorului îngustă, să fi avut o programare la pedichiură în  ultimele 2 săptămâni şi să ai în  garderobă pantaloni cropped, de diferite lungimi sau croieli. Variantele de inspirație marocană – cu talpa foarte subțire şi vârful ascuțit, eventual brodați sau împletiți, de cele mai multe ori cu ciucuri – sunt exotice şi cu adevărat deosebite şi pot fi purtați şi la o pereche de pantaloni țigareta, la birou. Similare, dar cu aspect intenționat nefinisat şi alura brută, sunt modelele în  care călcâiul este îndoit, ca un fald pe care calci. Mango excelează, în  acest moment, la aceste două tipuri de încălţăminte. Pentru ținute casual, probează în  magazine câteva perechi de slip-ons din pânză, cu talpa groasă şi călcâiul decupat.

Papuci roz din satin, H&M; papuci cafenii babouche din piele întoarsă, Mango*; papuci cărămizii cu franjuri, Mango*; papuci din piele maro, Massimo Dutti*; papuci decupați corai, Oysho; papuci împletiți din iută, Zara

 

Irina Markovits

(articol preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *