În urmă cu câteva zile, un prieten mi-a spus că multe dintre cele scrise de mine ar fi ”truisme”!  Așa cum obișnuiesc, am întrebat ce înțelege prin acest cuvânt? Nu de alta, dar nu știam dacă să mă simt în vreun fel și mai ales în ce fel! În câteva minute mi-a trimis definiția dexonline: ”Truism, s. n. Adevăr evident, banal; loc comun. – Din fr. Truisme”, sursa: DEX ’09 (2009). Da, recunosc că adevărurile pe care le spun sunt evidente, dar mai greu de spus dacă sunt sau nu banale. Cred că mulți îmi împărtășiți părerea că în secolul 21 este greu de spus dacă cineva mai emite judecăți de valoare, păreri pe care nimeni să nu le fi spus înaintea noastră. Am observat deja că nimic nu este nou sub soare și nici mari descoperiri privind capacitățile creierelor noastre nu s-au făcut, așa încât, doar cu puțin talent și inspirație poți veni cu ceva care să stârnească interesul cititorului. Am mai spus că epoca internetului a produs modificări în sensul că mulți au uitat să scrie, iar de citit, să recunoaștem că unii citesc doar ce este pe internet, iar progresele reîntoarcerii la cartea tipărită fac pași mult mai mici, față de creșterea accelerată a surselor vaste din mediul virtual. Știu, nu este bine, dar este adevărat! Prin urmare, dacă vrem să comunicăm trebuie pe de o parte să dăm prioritate căilor întortocheate de pe internet, iar pe de altă parte să ne simplificăm limbajul vorbit și scris. Este clar ca lumina zilei că tastatura înlocuiește deja mână cu care scriam, înșirând cuvinte frumoase pe hârtie.

Concluzia este că ori te adaptezi ori reduci comunicarea! Voi ce alegeți?

Am spus toate acestea ca să vă introduc o temă aparent simplă, dar la a cărei esență este greu să ajungi, în primul rând pentru că fiecare avem modul propriu de a ne raporta la ceea ce denumim ”acasă”. Definiția primelor înțelesuri – ”ACÁSĂ adv. în sau spre casa în care locuiești; fig. la locul natal, în sau către patrie. ◊ Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; p. ext. conaționalii” – sursa: DEX ’09 (2009)[1]. Ceea ce este un acasă pentru mine, nu este obligatoriu și pentru alții, doar că am speranța că unii dintre cei care citesc se pot regăsi în cele ce scriu.  De fapt există adevăruri relative la fiecare și mai rar unele absolute. Suntem în dificultate noi înșine când vrem să răspundem unor întrebări.

Este firesc să ne raportăm la noi și apoi, dacă cineva se identifică cu ce exprimăm, va alege ce și cât să ia din gândirea și experiența noastră.

Mai mulți ”prieteni virtuali”, dintre cei care nu mă cunosc din copilărie și nici de pe parcursul vieții mele, m-au întrebat unde trăiesc, în România sau în Israel, fiindcă erau mirați că mă interesează și abordez teme evreiești. Evrei se nasc în fiecare zi pretutindeni în lume, doar că nu toți devin și israelieni. Cei care se nasc în Israel sunt de la început israelieni, în timp ce doar unii dintre cei născuți cetățeni ai altor țări decid să facă alia și să meargă în Israel, unde apoi pot deveni cetățeni ai acestui stat. Parcă aud vocea prietenului cu pricina, spunând că am scris iarăși un truism! Aș pune rămășag că mult mai mulți sunt cei care nu știu cum este cu evreii, în comparație cu cei care știu. Spun asta fiindcă mă gândesc la populația actuală și la cunoștințele ei. Vorbind despre mine, dacă vă uitați în orice sursă de informație, eu m-am născut în București, ca evreică, fiindcă astea sunt cele două ramuri ale familiei mele maternă și paternă. A fost un dat cu care am venit pe lume. Venind însă pe lume în România, este firesc că sunt dintotdeauna cetățean român, loial țării mele. Pentru mine, casa bunicilor mei materni din București a fost totdeauna ACASĂ! Aici am crescut, am fost educată, am învățat limba română, dar și ce este iudaismul, am fost tratată uneori ca fiind străină în propria țară, dar de cele mai multe ori am fost admirată de către majoritarii creștini fiindcă fac parte din acest popor mândru și care a dat lumii atâtea valori. Am crescut să fiu demnă și nicidecum umilă, să fiu flexibilă, fără să accept compromisul. Părinții mei erau intelectuali, dar formați după război și deși făcuseră studii superioare în anii 1950, tot nu a fost bine că nu era suficient de muncitorească originea mea. Asta am fost și sunt eu, cu tot bagajul de cultură pe care am avut privilegiul să îl primesc din partea minunatei mele familii!

Pentru evrei ca mine, Israelul este un acasă al sufletului, unde oricând suntem bineveniți dacă facem alia. Cel puțin așa îmi place mie să cred. Dacă vreți, este diferența dintre real și virtual, adică în mod real eu sunt în România, țara a cărei limbă o vorbesc și pentru care am muncit cu responsabilitate și seriozitate o viață, în timp ce Israelul este patria virtuală, fiindcă nu acolo trăiesc, dar pe care prin toată construcția mea o iubesc și o respect.

Asta cred eu că înseamnă să fii evreu care trăiește undeva în lume! În România sunt evreică, în timp ce în Israel aș fi numită româncă. Este un paradox, dar este adevărat! Comunitatea românească din Israel este formată din cetățeni israelieni, evrei sau români, vorbitori de limba română, născuți sau veniți ulterior în Israel. Comunitatea evreilor din România este formată din cetățeni români, firesc vorbitori de limba română, dar care trăiesc în țara în care s-au născut. Pentru unii este un dat din familie, în timp ce pentru alții este o alegere. În viață multe sunt chestiune de alegere a unei opțiuni și dacă nu alegem noi, atunci alege viața pentru noi. Pentru părinții mei a ales viața și starea sănătății.

Sper că exprimare mi-a fost suficient de clară ca să răspundă celor care au bunăvoința să vrea să înțeleagă! Știu, urmează întrebarea care mi-a mai fost pusă, de ce nu am făcut alia. Aici este un subiect mai greu de abordat și pe care nu-l voi trata public, fiindcă ține de o parte intimă, proprie fiecăruia dintre noi, ori eu nu expun chiar totul public, asta în pofida faptului că unii ar putea crede că povestesc mult.

Am scris asta despre mine, pentru a putea să mă refer și la românii din diaspora, cei care trăiesc în afara granițelor României. Ei sunt cetățeni români sau cu dublă cetățenie, care trăiesc și muncesc în alte țări, poate chiar și în Israel, dar cu siguranță în multe țări europene sau peste ocean, pe multe meridiane ale Pământului. De ce ar fi atât de divizați românii din diaspora?!  Întrebarea asta este deocamdată retorică, dar nu m-ar supăra dacă am încerca să-i găsim răspunsuri. Am avut câteva experiențe recente care mi-au ridicat semne de întrebare, dar nu voi amesteca subiectele, pentru că eu trăiesc în România și poate nu pot înțelege anumite nuanțe ce țin de exacerbarea unor sentimente firești. Dacă voi urmări subiectul diasporei românești poate voi scrie și concluziile mele. Deocamdată am spus ce justifică faptul că am toleranță zero pentru accesele xenofobe, antisemite sau de orice natură care au produs suferință și durere poporului meu de-a lungul secolelor.

Aștept doritori cu care să împărtășim experiențe personale, fiindcă sentimentele ne sunt sincere, frumoase și complexe!

Serena Adler, 14 mai 2018 

[1] https://dexonline.ro/definitie/acas%C4%83