Am mai scris cu ceva timp în urmă o pastilă de votant. Aș spune că politica nu este subiectul meu preferat, dar ținând seama cum arată ea acum, cred că pot să îmi exprim și eu o părere. Este părerea unui om care nu face politică, fiindcă are altă meserie pe care o practică cu respect și probitate profesională. Am ales să încep aceste gânduri prin a repeta răspicat că eu nu fac politică! De ce vă mirați așa?! Majoritatea oamenilor nu fac politică, suntem doar manipulați, că așa se cheamă acum când ești păcălit, tu fiind cetățeanul de bună credință și vrând mai binele tău și al celor din jur.

Mă număr totuși printre norocoșii care au mai prins și câte un scurt răgaz numit ”să avem și profesioniști în funcții”. Acum câțiva ani, m-am reîntâlnit cu un specialist român care reprezenta o firmă prestigioasă de consultanță și el mi-a spus că eu am fost printre ultimii profesioniști ”puși” în funcție de propria competență. În urmă cu 20 de ani, noi am fost cei care am lucrat cât s-a putut de obiectiv, adică în baza unor norme, proceduri și bune practici. Unele le aveam, pe altele le-am preluat fiindcă ni se potriveau profilului de țară și parcă nu primau alte considerente, ci pur și simplu erau bune și folositoare pentru a forma un set de bune practici, coduri de conduită, pentru a evita conflictul de interese care uite unde ne aduce. Asta însemna și minima implicare politică. Eu una nu m-am simțit ”apăsată” de politic. A venit însă un moment în care au venit unii care au întrebat ”mă, dar asta cu cine este?” și implicit ”cine a pus-o în funcție”? Eu eram unul dintre primii funcționari publici ”puși” în funcție de propria experiență profesională și în urma urcării treptelor pe așa zisa ”scară a măgarului”, cum o denumea tata. Acum 20 de ani se urca pas cu pas, cu muncă și multe realizări în folosul altora și nu al tău personal. Bogată nu am fost niciodată și sunt învățată cu lipsurile, dar pe atunci nu aveam nici mașina mea. Uite că nu mi-e jenă să spun asta, deși între timp am aflat că pentru unii a devenit jenant să spui că nu ai făcut avere în funcția publică. Unii zic că te râd și curcile, dar ce să fac dacă ăsta este adevărul! Cum spuneam, au venit unii, primii cu ”marea politizare” și pentru că eram totuși folositoare, cum erau și alți colegi de atunci, am devenit consilier al unuia dintre cei mai adevărați miniștri pe care i-am cunoscut! A fost o lecție bună și am învățat mult. Am înțeles că îmi doresc să trec în partea grea, aceea a antreprenoriatului. Mulțumesc colegilor de atunci și le înțeleg frustrările de acum!

Cititorul meu este obișnuit că nu dau nume și mă raporteze doar la mine. Raportarea la alții se face în general prin raportare la noi, chiar dacă se întâmplă ca unii dintre ei să fie de cealaltă parte a noțiunii de probitate profesională. Începând de atunci, eu mi-a recâștigat întreg profesionalismul, poate incomplet valorificat în activitatea desfășurată în sfera publică. Cunoșteam acum piața și credeți-mă că nu mi-a fost și nu îmi este ușor! Am plecat de la Stat și mi-am luat soarta în mâinile mele, adică aveam bani doar dacă găseam de lucru. Vorbim despre banii necesari supraviețuirii și nu luxului. O colegă mi-a spus atunci, la începutul meu din 2002, că îmi va fi foarte greu și că ele ieșiseră de la institutele de cercetare doar după ce se pensionaseră, ca să fie sigure că vor avea ce mânca. Le păream prea tânără și singură! Sunt un om care nu se lasă înfrânt nici acum, darămite atunci, așa că am luptat să supraviețuiesc. Mai mult, am dat din puținul câștigat cu firma mea cea mică și altora, mai puțin luptători în confruntarea cu viața. Am ajutat oameni și asta mi-a adus mie personal bucurie în suflet și nu am spus niciodată pe cine am ajutat, dar a venit și mâhnirea. Am aflat că unii mă credeau cu bani mulți, chiar mă invidiau și vroiau să ia și ce nu aveam. Munca mea grea era mereu ascunsă sub un zâmbet deschis. Îmi era greu și munceam fără prea multe pauze, fiindcă eram o femeie singură, totuși eram norocoasă că aveam alături familia și fiul meu era în formare. Aveam noroc că fiul meu avea un bunic de la care învăța și a văzut dârzenia cu care mama lui muncea. Aș fi vrut să o avem mai mult timp pe mama, dar din păcate am pierdut-o în 2002. Am și acum un gust amar când îmi amintesc unele lucruri, unele persoane care mare lucru nu făceau, dar le era bine. Acum înțeleg de ce, dar nu mai contează. Toate amintirile neplăcute se estompează dacă îmi amintesc realizări de care pot fi mândră și mai ales, îmi trece orice negură din privire la fiecare discuție cu nepotul meu, care are deja întrebări existențiale, deși nu știe că așa se numesc.

La fel a fost și cu voluntariatul, fiindcă și pe ăsta l-am practicat printre primii pe plaiurile noastre și am pus tot sufletul, doar că era prea devreme ca cineva să înțeleagă cum este cu dăruitul. Da, dăruim mai ales timpul nostru neprețuit și în schimb primim zâmbete, dar ne asumăm și criticile cârcotașilor. Cred că nici acum nu se înțelege cum este voluntariatul, fiindcă nu aduce bani și asta la noi este greu de conceput! Păi asta înseamnă să fii voluntar, adică să nu iei bani pe ceea ce faci pentru alții! De ce repet ceva atât de clar? Păi repet, fiindcă de curând cineva mi-a spus: ”dumneavoastră aveți și o emisiune la radio, așa că aveți bani”! Am rămas uimită și am replicat că este o emisiune pro bono, adică o fac voluntar, la un radio de voluntari. Adică, cum am zice, este ceva ce facem cu plăcere și pentru cei care eventual ne ascultă și nu se iau bani pentru asta! La fel și cu ce scriu în diverse locuri, începând cu Baabel. Cum să luăm bani dacă este o activitate voluntară!? Persoana a rămas uimită și mi-a spus: ”atunci dumneavoastră din ce trăiți?!”. Chiar așa, din ce mai trăiesc eu? Trăiesc din pensie și uneori, din câte un proiect profesional. Asta când cineva își amintește că sunt un profesionist cu experiență utilă, mai ales atunci când trebuie pregătite și respectate proceduri transparente, dar nu numai. Nu fac acum și aici un cv, așa că mergem mai departe. Ce credeți, are cineva nevoie pe aici de proceduri transaprente? Zău așa! Ce să facă cu ele? Eventual să nu greșească atunci când deschid gura, fiindcă orice om pus într-o funcție are responsabilitatea fiecărei vorbe pe care o rostește! În funcția publică și mai apoi în context public, avem cu toții proprietatea cuvintelor rostite, ca să nu mai spun de cele scrise care și rămân undeva!

Facem ce facem și ne reîntoarcem la ”politichia” noastră, care se vede acum de pretutindeni, fiindcă a depășit granițele. Am fost de multe ori ”provocată” să spun ce părere am și indiferent cât de informal ar fi fost contextul, deși nu există informal pe lumea asta, am spus că eu îmi fac singură o părere, analizând cât mai multe date. Cred că este cinstit să spui când ceva nu merge bine, fiindcă sunt oameni care chiar se corectează după ce află ce au greșit. Unii se corectează înainte de a greși! Cum adică? Întreabă specialiștii ce trebuie făcut și respectă ce li se recomandă cu bună credință. Ce poți spune când și unii și alții greșesc? Poți spune că devine mai complicată rezolvarea și ia mai mult timp. A repara o greșeală este mult mai greu decât a face ceva ce mai bine amâni să faci. Parcă văd pe unii cititori, pe unii-i și cunosc, că vor spune ”iar se crede deșteaptă!” sau ”de unde știe asta atâtea?!” Știu din educația mea de o viață și am consolidat la locul de muncă, aplicând în funcția de director general al direcției de integrare europeană, programe și relații internaționale, cea despre care vă spuneam mai sus că am dobândit-o ”pe bune” și în urma unei experiențe profesionale care atunci a fost luată în considerare, ceea ce vă doresc celor care acum încercați să faceți câte ceva folositor societății.

Revenim la mine și relația cu politica! De ce nu am intrat intr-unul dintre partidele de după 1989? Din două motive, primul ține de calitatea de expert evaluator care este și rămâne obiectiv, prin însuși profilul activității. Al doilea motiv este că toate partidele de până acum au debutat într-un fel și au continuat incert, prin coaliții și alianțe ciudate, unele împotriva propriilor doctrine declarate. Eu nu am vrut să intru într-un partid care, măcar ipotetic, ar putea termina lamentabil într-unul extremist, fie el de stânga sau de dreapta. Mentalități înguste m-au plasat de multe ori ”in tabăra ălorlalți”, care putea fi, după caz, când a unora, când a altora. ”Asta cu cine este bre”? Mai grav este când se aplică aprioric ceva de tipul ”Dacă nu este cu noi, atunci este împotriva noastră”! Urât, dar din păcate adevărat! Ce părere aveți, câți oameni obiectivi mai sunt pe la noi? Puțini, fiindcă nu doresc să treacă sub linia supraviețuirii cu principiile lor cu tot, ci preferă să trăiască confortabil și tăcut, ascunși după perdele de fum. Credeți că eu nu aș prefera să îmi fie mai ușor!? Mie însă nu mi-e indiferent cum!

Încă ceva, sunt un om flexibil și respect opinia majorității într-un grup. Am condus echipe interdisciplinare în context multicultural și diversitate lingvistică, deci trebuia să acomodez opinii dintre cele mai diverse. Am făcut asta și a rămas respectul pentru rezultat, uneori confidențial și colegialitatea transformată în prietenie. Poate din această pricină am mulți prieteni, fiindcă cu unii dintre colaboratori am rămas prieteni. Este greu să obții consensul și să ieși cu el să îl exprimi public, dar îți dă și multă satisfacție!

Câți mai știu azi ce este o doctrină?  Am văzut la știri câteva interviuri ale unor tineri care ori nu știau la ce conferință sunt, a cărui partid sau nu știau dacă sunt la întrunirea unui partid de stânga sau de dreapta. De ce pervertiți mințile necoapte? S-a format o clasă de politicieni tineri și câți dintre ei știu de ce sunt în Parlament? Cred că am auzit câteva răspunsuri care ne pot provoca un zâmbet amar. Dacă ”ținta” tinerilor este să aibă ca meserie pe cea de politician, atunci viitorul sună trist.

Astăzi este ziua tineretului și merita sărbătorită sau măcar menționată. Este păcat că nimeni nu le spune tinerilor că sunt cu adevărat viitorul și că au responsabilități! Au nevoie de clipe de destindere, fiindcă unii muncesc excesiv, pe când alții petrec prin cluburi pe banii părinților. Cu aceștia din urmă tineri, celor cărora nu li s-a refuzat nimic, avem o problemă cu efecte pe termen lung. Ce vor face majoritatea acestor “epigoni” când nu va mai avea cine să le dea bani? Ce va fi atunci când părinții lor, aceia care au făcut mult prea ușor bani nenumărați, iși vor termina rezervele? Ei ce știu să facă? Tot la tv am auzit un tânăr cu ochii aburiți de amestecurile de tot felul, cum spunea că ei au bani și știu să-i folosească doar în distracții. De fapt, mulți dintre ei mimează distracția. Unii nu au plantat niciodată un copac, așa că nu pot înțelege bucuria de a o face. Nici vorbă să facă drumeții, măcar să cunoască natura noastră, printre ultimele încă virgine în Europa. Este cu adevărat ingrijorătoare și extrema cealaltă, aceea a misticismului, fiindcă pentru unii nu mai este vorba doar despre credința in Dumnezeu, ci o formă de mistic de la care așteaptă minuni. Grele teme ce țin de sănătatea unei populații și nimeni pregătit să răspundă!

Indiferent cum ar fi, mai maturi sau încă nu, ei rămân tineretul în care trebuie să avem încrederea să ne punem speranțele pentru viitor!

Am mai scris că politica unei țări se face în context regional și internațional. Avem vecinătățile pe care le avem și nimeni nu are alți vecini. Relațiile bilaterale sunt importante, dar și cele regionale. Acum este un moment al reconfigurării unor relații și ar fi păcat să pierdem ocazia de a fi acolo unde credem că ne este locul. Încă ceva, poate lăsați entropia și nu scoateți social democrația de pe eșicherul politic. Este nevoie de echilibru, iar balanța ar înclina într-o direcție nedorită. Lovind in partide de centru lăsați calea liberă celor care se coagulează pe extreme și stau pregătite. Încep să aibă ideologi și cine le vor fi interlocutorii într-o dezbatere democratică? Ei au fraze patriotarde, populism și ascund încă dibaci xenofobia. Oricând pot intra în ecuația politică. Știu că mulți gândiți așa, doar că eu cred că trebuie spus! Asta pentru copiii și nepoții noștri!

La mulți ani tuturor tinerilor din lume și aveți grijă să nu irosiți civilizația noastră!

Serena Adler, 02 mai 2018