Politica noastră

Mă număr totuși printre norocoșii care au mai prins și câte un scurt răgaz numit ”să avem și profesioniști în funcții”. Acum câțiva ani, m-am reîntâlnit cu un specialist român care reprezenta o firmă prestigioasă de consultanță și el mi-a spus că eu am fost printre ultimii profesioniști ”puși” în funcție de propria competență. În urmă cu 20 de ani, noi am fost cei care am lucrat cât s-a putut de obiectiv, adică în baza unor norme, proceduri și bune practici. Unele le aveam, pe altele le-am preluat fiindcă ni se potriveau profilului de țară și parcă nu primau alte considerente, ci pur și simplu erau bune și folositoare pentru a forma un set de bune practici, coduri de conduită, pentru a evita conflictul de interese care uite unde ne aduce. Asta însemna și minima implicare politică. Eu una nu m-am simțit ”apăsată” de politic. A venit însă un moment în care au venit unii care au întrebat ”mă, dar asta cu cine este?” și implicit ”cine a pus-o în funcție”? Eu eram unul dintre primii funcționari publici ”puși” în funcție de propria experiență profesională și în urma urcării treptelor pe așa zisa ”scară a măgarului”, cum o denumea tata.Read more…

In Memoriam Adi Garfunkel

N-o să mai vedem faƫa profesorului, întotdeauna de o eleganƫă distinsă. Nu-l vom mai întâlni la Conferinƫele Medicale, la Sindicatul medicilor stomatologi din Israel, la întâlnirile festive de la Ambasada României din Israel sau în localurile frecventate de israelienii originari din România. Prof. Adi Garfunkel, unul dintre pionierii patologiei orale (Oral Medicine), s-a stins din viaƫă acum câteva săptămâni la Ierusalim. Născut la București acum 78 de ani, viitorul profesor a aliat în Israel la vârsta de 19 ani. După cum mărturisea într-un interviu, într-o revistă de specialitate, cu puƫin înainte de a se stinge: “Mama îmi spunea întotdeauna: tu ești evreu, tu trebuie să fii mai bun ca ceilalƫi”.Read more…

ANWAR

Medicii israelieni au datoria să facă serviciu militar în rezervă până la vârsta de 51 de ani. Timp de câteva săptămâni pe an trebuie să activeze în diverse unități ale armatei. În cadrul serviciului de rezervă am fost trimis odată ca medic de batalion la o unitate din deșertul Arava, la granița cu Egiptul. În fiecare zi consultam pacienții din baza militară, iar apoi plecam cu o ambulanță, însoțit de sanitari militari, ca sa consultăm soldații din posturile care aparțineau de baza noastră. Unul din aceste posturi era la un punct de trecere a frontierei pentru camioane. În fața noastră se afla un post al armatei egiptene. Într-una din zile sanitarul postului m-a rugat să văd un bolnav neobișnuit. “E datoria mea, sigur că o să-l văd”, i-am răspuns. “Nu e un soldat de-al nostru, doctore, e un militar egiptean!” “Ce are?” ” Îl doare în gât, mi-a raspuns el, și are febră. La ei serviciul medical vine foarte rar, doar o dată pe lună”.Read more…

70 de milioane de bărbaţi în plus

China şi India la un loc au un sfert din populaţia lumii. La peste 2,6 miliarde de oameni, 70 de milioane nu pare o cifră mare. Dar aceste 70 de milioane sunt o mare problemă demografică pentru care nimeni nu are vreo soluţie. Numărul bărbaţilor din India şi China îl depăşeşte cu 70 de milioane pe cel al femeilor. Un asemenea fenomen nu s-a mai produs niciodată în istoria acestor două ţări. Dar nici în istoria lumii. Este rezultatul unei politici demografice care s-a dovedit greşită, a preferinţei pentru băieţi în condiţiile dreptului de a avea un singur copil, a progreselor medicinii, care permite alegerea sexului fătului, alegere manifestată prin avortarea fetelor atât în China cât şi în India. Acum China a acceptat ca familiile să poată avea doi copii, ceea ce se speră că va rebalansa echilibrul natural al naşterilor. Dar asta va lua timp, deocamdată excedentul de bărbaţi nu are cum să fie absorbit.Read more…

Palma Stern – Amintiri (IV)

Într-o dimineață deținuții nu au fost scoși la lucru, în birouri au fost date jos portretele mareșalului Antonescu, în unele locuri chiar și cele ale regelui. Două-trei zile a domnit o atmosferă ciudată, paznicii fiind mai prietenoși ca înainte. Încolo n-am știut nimic. Apoi toți puşcăriaşii au fost scoşi în curte şi ni s-a făcut cunoscut că România a denunţat alianţa cu Puterile Axei şi a trecut de partea Aliaţilor. Această comunicare ne-a parvenit absolut pe neaşteptate. Imediat după aceea s-a citit lista deţinuţilor şi a faptelor comise de fiecare; unii au fost trimişi la dreapta, alţii la stânga. Ținând seama de numărul nostru mare, treaba a ţinut ore în şir. În orice caz era clar că împărţirea în două grupe înseamnă pentru unii libertatea, iar pentru ceilalţi continuarea detenţiei. Condamnaţii politici, falsificatorii de acte, purtătorilor de acte false, cât şi cei condamnaţi pentru spionaj au putut părăsi închisoarea încă în aceeaşi zi. Fără să stau pe gânduri mi-am strâns cele câteva lucruşoare şi am luat-o spre ieşire. Trebuia să trec pe la direcţiune, unde mă aştepta Ionel Pop. El venise vrând să fie primul care îmi iese în întâmpinare și ne-am felicitat reciproc. El făcuse parte din delegaţia care tratase cu ruşii întoarcerea armelor împotriva nemţilor. Mi-am luat rămas bun de la director, care mi-a sărutat mâna (tempora mutantur!). Deci acestea au fost „lucrurile mari în pregătire” pomenite de avocat după proces!Read more…

Lag Baomer, Meron, Rabi Şimon bar Yochai

Din seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte.Read more…

Statul Evreu este o necesitate mondială, deci el va lua ființă

Prima carte cu titlul Statul iudeu: dezlegări moderne ale chestiunii evreiești i se datorează lui Theodor Herzl. Cartea a apărut în limba germană la Viena, în anul 1896. Este important de menționat că în același an apare și traducerea în limba română, editată de Societatea Zion a Junimii Israelite din Botoșani. În Statul iudeu – scrie Loewenstein – „analiza nu adâncește atât starea actuală a evreilor ci, din perspectiva unei viziuni sociologice moderne, cu toate sclipirile intuitive uimitoare, pune accentul pe făurirea unui viitor mai bun, construind mirajul unui stat evreiesc ideal, al unui adevărat pământ al făgăduinței.” Cartea începe cu analiza antisemitismului. Nimeni nu va nega – scrie Herzl – că evreii se găsesc într-o situație nenorocită. Popoarele în mijlocul cărora trăim sunt, fără excepție, fățiș sau pe ascuns antisemite. Singura ieșire din această situație este crearea statului propriu. Evreii care o vor voi, vor avea statul lor, conchide Herzl. „E timpul să trăim liberi pe pământ și să murim liniștiți în propria noastră țară.”Read more…

A cui e limba asta a mea?!

Am descoperit în bibliotecă o carte de mult uitată, pierdută printre alte sute aflate pe rafturile prăfuite. E vorba de volumul lui Ilan Stavans, apărut în 2008 cu denumirea ”Resurecting Hebrew”. După părerea mea aceasta e lectură obligatorie pentru oricine care dorește să înțeleagă fenomenul limbii ebraice moderne, unic în întreaga civilizație așa numită vestică.Am parcurs volumul lui Stavans ca un roman polițist, încercând tot timpul să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus în această jumătate de secol în care flirtez cu limba strămoșilor mei. Trebuie să recunosc că volumul lui Stavans mi-a oferit doar parțial explicațiile pe care le căutam. Fără discuție, citind cele scrise am înțeles mult mai bine despre ce e vorba. În primul rând mi s-a confirmat opinia după care revirimentul ebraicii e un fenomen unic în istoria omenirii. Stavans se întreabă dacă cineva își poate închipui că mâine sau poimâine italienii vor hotărî să se întoarcă la limba latină și s-o transforme în lingua franca de toate zilele, adică cea care să facă legătura între toate regiunile Italiei, de la Milano și până la Napoli și Sicilia și Sardinia?! În al doilea rând Stavans declară (și are dovezi) precum că ebraica n-a fost niciodată o limbă moartă, pentru că ea a existat și a fost folosită în rugăciuni de-a lungul a două milenii. Stavans definește situația ebraicii în acești 2000 ani ca o limbă prezervată în refrigerator, asemănând-o cu…banca de lichid seminal!Read more…

Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…

Ierusalimul meu

Frumuseţea şi unicitatea Ierusalimului mi-au fost relevate de doi oameni speciali, erudiţi şi spirituali, care mi-au făcut onoarea de a participa la o emisiune moderată de mine, la începutul anilor 2000: Leon Volovici (fie-i memoria binecuvântată) şi Michael Finkenthal, prezenţi atunci la Conferinţa internaţională de Iudaistică, organizată anual la Universitatea Babeş-Bolyai. Incursiunea, alcătuită din cuvinte zugrăvitoare de imagini pregnante, a început cu evocarea luminii unice a acestui oraş de aur şi s-a încheiat cu învăţătura ce poate fi sorbită în oraşul care gândeşte. Ierusalimul e atât de vechi, încât vestigiile care nu au cel puţin cinci sute de ani, sunt prea „recente” ca să mai conteze, a remarcat unul dintre invitaţi. Adevărata mea întâlnire – revelatoare – cu Ierusalimul avea să se petreacă mai târziu, după ce aterizasem noaptea la Tel Aviv şi am ajuns la un hotel din centrul oraşului, la crăpatul zorilor. Privind pe geam am văzut soarele răsărind în spatele zidurilor cetăţii, suprapunând imaginea învăpăiată care mi-a tăiat răsuflarea, peste o alta – ce o păstram în memorie – zugrăvită cu penelul nădejdii pe zidul sinagogii de lemn Baal Şem Tov, din Piatra Neamţ.Read more…

Granița nevăzută

Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…

Singurătatea Doinei Cornea

Vorbind despre “puterea celor fără de putere”, Václav Havel remarca paradoxul cotidian, care ar putea să corodeze și să conducă la prăbușire un regim totalitar. Ar fi de ajuns ca fiecare cetățean de rînd să-și asume “viața în adevăr”, să își găsească puterea de-a denunța realitatea oprimantă. Meșterul berar se poate încăpățîna să producă o bere de calitate, în ciuda sistemului mediocru, care îi îndeamnă pe toți la neglijență, indiferență și șablon. El constată că munca depusă de ceilalți berari este neconformă și încearcă să le explice cum să facă mai bine. Ceilalți îl “simt” că este un ciudat, care urcă împotriva curentului, și-l ignoră. Dar el se încăpățînează să muncească în mod conștiincios: nu pentru a sfida prin singularitate, ci efectiv deoarece resorturile sale interioare nu-i permit să facă altfel. Protestul împotriva unei dictaturi nu este obligatoriu să reprezinte, la originea sa, un gest politic: poate acoperi un impuls civic, sau o tendință firească spre perfecționare profesională. Doina Cornea a fost “meșterul berar” de la Cluj, care s-a obstinat să-și exprime netulburată convingerile. În ceaușism exista o schizofrenie, de toți acceptată cu naturalețe, între realitatea efectivă, care se constata la tot pasul, și ceea ce vorbele exprimau. Read more…

Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?

La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…

Ai învățat să porți rochia peste pantaloni?

Nu mai port ciorapi lungi de câteva săptămâni. Nu „forțez” vara, cum mi-a spus cineva, ci pur şi simplu nu mai suportam să mă știu acoperită atât de mult, îmbrăcată literalmente din cap până-n picioare. Am avut parte inițial de câteva zile cu soare, lumina de miere şi căldură, apoi vremea ne-a cadorisit cu un nou şir de dimineți întunecate, gri, răcoroase. Oricât de mult declar că nu mă deranjează capriciile vremii şi temperaturile scăzute, respectivele zile gri nu erau potrivite pentru haine subțiri, fuste vaporoase şi sandale. Drept urmare, mi-am făcut curaj şi am făcut, pentru a doua oara – prima a avut loc în primăvara trecută -, o manevra stilistică ce stă la limita zonei mele de confort. Am îmbrăcat o rochie peste pantaloni, mai concret o rochie cu buline peste o pereche de jeanşi slim țigareta, la care am adăugat o pereche nouă de sandaleRead more…

Martor la distrugerea Spitalului Brâncovenesc şi implicat în refacerea clinicii de ortopedie

În decembrie 1984, Spitalul Clinic Brâncovenesc a început să fie demolat. Clinica de Ortopedie, care funcționase în clădirea principală, a fost mutată într-o clădire mai mica, în curte. în ziua de sâmbătă, 21 decembrie, în timp ce dr. Th. Ionescu, directorul spitalului, era în operație (pe vremea aceea se lucra şi sâmbăta) a fost chemat la telefon de direcția sanitară a capitalei. Deoarece el nu putea părăsi operatia, am mers eu şi am preluat dispoziția urgentă de a goli clinica în 3 zile, întrucât urma să fie demolată. Acest ordin a fost dat după ce primisem dispoziţia să se aprovizioneze corespunzător spitalul cu medicamente, materiale sanitare şi alimente, pentru perioada de iarnă.Read more…

Schimbarea gărzii la Palatul Regal

Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…