Recent – duminică, 24 iunie 2018 – a fost inaugurat Muzeul Evreilor din Târgu Mureş.

E vorba de o comunitate numeroasă şi prosperă (în 1941 număra 5079 de suflete, dintr-o populație de aprox. 44.500 de persoane ) care a pus umărul la dezvoltarea economică şi culturală a oraşului vreme de peste o sută de ani (1828 – 1944), iar apoi, în decursul unei singure luni (3 mai – 8 iunie 1944), a fost deposedată de bunuri, scoasă din case, concentrată în ghetoul din incinta fabricii de cărămizi din Corunca şi trimisă la pieire (la Auschwitz).

După război comunitatea a renăscut din cenuşă. Puţinii supravieţuitori şi descendenţii lor au adus plusvaloare în toate domeniile atât oraşului de pe Mureş, cât şi statului Israel unde avea să se stabilească, treptat, marea majoritate a evreilor târgumureşeni, din mai multe generaţii postbelice.

Evreii de pretutindeni, cu rădăcini târgumureşene, păstrează memoria oraşului în amintirile lor sau amintirile moştenite de la părinţi. Dar cum păstrează şi, mai ales, cum va păstra oraşul amintirea evreilor care au avut un rol determinant în devenirea lui? Iată întrebarea la care a găsit răspuns Comunitatea Evreilor din Târgu Mureş, prin înfiinţarea unui muzeu. Acest lucru a fost posibil graţie eliberări unui spaţiu adecvat, în proximitatea sinagogii, şi donaţiei generoase oferite de medicul pediatru Etelka Tusa, supravieţuitoare a Holocaustului.

Colţ de muzeu

Îndeobşte muzeele se confruntă cu lipsa de spaţiu, cu aglomeraţia obiectelor din depozite, cu dilema selecţiei obiectelor din expoziţia permanentă şi cu sarcina de a o reîmprospăta sau o completa cu expoziţii temporare în care pot fi puse la lumină şi piese din depozit. Din păcate, muzeele evreieşti din Estul Europei, spulberat de Holocaust, se confruntă cu penuria de exponate, cruntă şi frustrantă.

Grupul de lucru  coordonat de către dr.ing. Vasila Dub, președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș, şi Gheorghe Diamantstein, şi alcătuit din Iulia Negrea, Gheorghe Csorja, Ştefan Moldovan şi Elisabeta Lázár, a făcut faţă unei mari provocări: să vizualizeze istoria de peste un secol, a unei comunităţi alcătuite din multe mii de persoane, fără a avea la dispoziţie decât câteva obiecte disparate şi câteva zeci de fotografii salvate – în mod miraculos – de focul distrugător al Holocaustului. Şi au reuşit pe deplin, printr-o concepţie care îmbină în mod fericit cronologia istoriei generale cu istoriile personale, exponatele particulare – obiecte de cult sau laice – cu macheta extrem de sugestivă a cartierului evreiesc din inima oraşului, pe care sunt marcate începuturile şi sfârşitul comunităţii.

Muzeul e intim, o casă memorială, un lăcaş al amintirilor, care te primeşte în sânul ei, din momentul în care îi treci pragul, şi-ţi deapănă istoria unei comunităţi, ca pe o fascinantă şi tragică poveste de familie. Chiar la intrare se află cel mai valoros exponat, o adevărată relicvă, păstrată ca prin miracol. Un fragment din tavanul casetat al sinagogii de lemn din Nazna, ridicată în anul 1747.

Fragment din tavanul sinagogii de lemn din Nazna, 1747

Obiectele dintr-un colţ al primei camere (un pian, un birou şi un scrin )  îţi aduc în faţa privirii tabloul vieţii tihnite a unei familii evreieşti din clasa mijlocie, din vremurile “de pace”. Şalul de rugăciune, sfeşnicul, cartea de rugăciuni şi sulul sfânt evocă timpul ritmat de Şabat şi marile sărbători.

Colaj de fotografii din muzeu

Pereţii sunt tapetaţi cu chipurile celor de odinioară: copii surâzători în braţele bunicilor, femei tinere şi frumoase, bărbaţi în putere, încrezători în existenţa şi viitorul lor, în acest spaţiu transilvănen, pe atunci, binecuvântat. Puţinele fotografii salvate din pârjolul Holocaustului le reprezintă şi pe celelalte, mii şi mii de oameni ale căror chipuri s-au transformat în fum.

Cea de a doua sală are în centru macheta cartierului evreiesc, cu două porţi simbolice. Poarta de intrare prin care evreii din Nazna (stabiliţi în acest sat încă din 1753) soseau plini de speranţă să-şi facă un rost în Târgu Mureş (1828). Şi poarta de ieşire către linia ferată pe care e parcat marfarul cu destinaţia Auschwitz (17 mai-8 iunie 1944)…

Jur-împrejur pe pereţi sunt expuse alte chipuri: ale tinerilor sionişti, ale eroilor din Israel, originari din Târgu Mureş;  chipurile personalităţilor evreieşti ale oraşului, de după război: artişti, oameni de litere, oameni de ştiinţă.

La inaugurarea Muzeului Evreilor din Târgu Mureş am privit chipurile mulţumite, surâzătoare, ale gazdelor târgumureşene. Mi s-a umplut inima de bucurie văzându-i pe cei câţiva supravieţuitori ai Holocaustului: Etelka Tusa, generoasa donatoare, Zsuzsa Diamantstein şi Rudolf Karpelesz, participând la acest minunat eveniment. M-am bucurat să-l întâlnesc pe Vasile Dub, preşedintele comunităţi evreieşti din Târgu Mureş, întâmpinând pe toată lumea cu chipul radiind de fericire. Am ascultat cu încântare  formaţiile muzicale ale Comunităţii Evreilor din Braşov (Corul B’nei Milu şi Grupul Yahad) sosite împreună cu Vasile Plugaru, preşedintele Comunităţii Evreilor din Braşov.

Formaţia Yahad în sinagoga din Târgu Mureş

Dar momentul care m-a impresionat cel mai mult a fost acela când Gheorghe (Gyuri) Diamantstein, unul dintre artizanii acestui muzeu, înainte de a-şi începe discursul, şi-a potrivit microfonul şi a spus: “Mamă, mă auzi?”. Întrebarea sa plină de tandreţe şi grijă filială mi s-a părut emblematică pentru ceea ce se întâmpla în această binecuvântată zi de 24 iunie 2018. În sinagoga din Târgu Mureş mai erau fii şi fiice, alături de taţi şi de mame, reprezentanţi ai generaţiei a doua şi a treia, dar – în acelaşi timp – realizarea acestui muzeu mi s-a părut un omagiu adus, peste timp, comunităţi mamă – de câteva mii de membri -, de către comunitatea descendentă, care astăzi este cât o familie mai mare. O familie frumoasă şi împlinită.

Înainte de a-mi încheia relatarea doresc să-mi exprim speranţa că acest muzeu al istoriei evreilor din Târgu Mureş, deschis zilnic, în proximitatea sinagogii, foarte aproape de centru, va fi vizitat de cetăţenii oraşului – de toate categoriile, dar, mai ales, de elevi şi studenţi – pentru a afla istoria concitadinilor lor evrei.

Andrea Ghiţă