Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

Cu 150 de ani în urmă un tânăr american pe numele ciudat de Samuel Langhorn Clemens, jurnalist la San Francisco, a fost trimis de un ziar local să facă o călătorie în Orientul Mijlociu și să scrie un reportaj despre Țara Sfântă, aflată atunci sub stăpânire otomană. Reportajul a devenit o carte. Editată în 1869 cu titlul de ”Inocenți peste frontiere” și sub pseudonimul devenit celebru de Mark Twain, avea un capitol în care scria despre Palestina:

Tânărul Mark Twain la vârsta când a călătorit în Orientul Apropiat

”…o țară pustiită, al cărei pământ ar putea fi rodnic, dar acum doar ceva buruieni întrerup imaginea dezolantă a deșertului care pare să nu poată fi adus la viață prin nici-o acțiune. Nu am văzut de a lungul drumului nostru măcar o urmă de ființe umane…Rar am putut vedea un pom sau un tufiș. Chiar măslini sau cactuși acești prieteni ai pământurilor sterpe erau parcă stârpiți din această țară….

In 1897 anul în care a avut loc la Basel Primul Congres Mondial Sionist, Theodor Herzl nota în jurnalul său ”La Basel am întemeiat STATUL EVREU….cu certitudine peste 50 de ani lumea va recunoaște”.

panorama Ierusalimului acum 150 de ani

În același an Mark Twain scria în jurnalul (ziarul) său: ”Dacă statisticele sunt corecte, evreii constituie sub un sfert dintr-un procent din rasa umana. Asemănător cu o stea într-un praf de stele pierdut în negura Caii Lactee. De fapt ar trebui să fie greu să auzi despre evrei, dar se tot aude și mereu s-a auzit despre ei. La fel ca alții pe această planetă importanța lor pare mult mai mare. Contribuția lor la lista marilor nume ale literaturii, științei, artei, muzicii, finanțelor, a medicinei, a gândirii abstracte este disproporționată în raport cu numărul lor modest. Ei au luptat minunat pe acest pământ în toate epocile, făcând asta cu mâinile legate la spate. Ar putea fi îngâmfați și asta sa li se ierte. Egiptenii, babilonienii și perşii au crescut, au umplut planeta cu sunet și splendoare, apoi s-au stins ca un vis spre neființă. Grecii și romanii au urmat cu zgomot imens și s-au dus, alte popoare s-au ridicat și au preluat torța aprinsă de ei, dar flacăra s-a stins, ele au rămas în umbră ori au dispărut. Evreii i-au văzut pe toți, le-au supraviețuit și azi sunt ceea ce au fost dintotdeauna, nu au decăzut, nu au devenit neputincioși cu vârsta, nu le-a slăbit energia, nu li s-a tocit mintea, ci dimpotrivă, s-a ascuțit și a devenit mai pătrunzătoare….”

La 14 mai 1948 (5 Iyar 5708 după 50 de ani de la proorocirea lui Herzl,) s-a aprobat prin semnătura Consiliului Național (o Adunare reprezentativă bazată pe conducerea aleasă democratic a WZO – Organizația Sionistă Mondială), Declarația de Independență care a proclamat: Statul Evreu cu numele Israel.

 

O Lege de… ”Bază”

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament)

Legea intitulată  Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman. Nu în ultimul rând pentru că nutresc sentimente de prietenie și stimă față de profesorul Rotman am socotit important să-mi exprim și eu părerea în legătură cu acest subiect care deși pentru publicul din România – preocupat  de scandalurile politice curente – nu prezintă un interes prioritar, pentru cititorii fideli ai Baabel se pare că da.

 

Șansa de a porni cu stângul

Declaratia de Independență conține principiile fundamentale pe care s-a bazat legislația Statului Israel, având concizia și profunzimea unei constituții. Ea se referea la organizarea statului, la drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor ei. Toate prevederile ”Declarației de Independență” sunt conforme cu principiile democrației, ale dreptului internațional și ale deciziilor pertinente ale Organizației Națiunilor Unite. Ca o confirmare, Statul Israel a fost primit ca membru plin al ONU în anul 1949, fiind al 61-.lea stat membru din cele 193 state membre ale ONU. În ciuda faptului că prevederile Declarației de Independență care au servit ca un fel de Lege Fundamentală provizorie până la convocarea unei adunări Constituante, au fost respectate, una din ele (dintre cele mai importante) a fost aparent ignorată. Este vorba de obligația, prevăzută în Decizia ONU și asumată prin Declarație, de a elabora o Constituție până la 1 octombrie 1949.

Citirea Declaraţiei de Independenţă

Toată lumea știe că echipa la putere în Yișuvul (comunitatea evreilor locuitori în Palestina) din perioada dobândirii independenței era de orientare seculară cu tendințe socialiste. Primul ministru provizoriu desemnat – David Ben Gurion – era șeful partidului Muncii (atunci MAPAI:) dar și artizanul epopeii de dobândire a independenței. Cea mai importantă etapă pe calea spre întemeierea mult visată a Statului Evreu a fost acordul ( greu obținut) al ONU prin Rezoluția 181 votată cu ”forcepsul” de o majoritate calificată în neuitata dată de 29 noiembrie 1947 (kaf-tet november:). În această rezoluție elaborată, pe baza recomandărilor Comisiei UNSCOP, formată din reprezentanții a 11 state membre ONU, au fost prevăzute cu lux de amănunte pașii de urmat pentru pregătirea independenței fiecăruia dintre cele două state viitoare. cel evreu și cel arab. Cele două părți urmau să se pregătească pentru a crea infrastructuri statale și în etapa următoare – mai dificilă – pentru a pune bazele unei ”federații” economice între cele două state viitoare, care, conform prevederilor UNSCOP aprobate de AG ONU, nu însemna doar o uniune vamală, ci o strânsă colaborare economică pentru folosirea comună și eficientă a resurselor și mijloacelor celor două state care trebuiau să-și proclame independența. Nimic din aceste perspective promițătoare nu s-a realizat, în primul rând pentru că arabii palestinieni (care niciodată nu au avut vreo vocație pentru a crea un stat propriu și independent) și pentru că statele arabe ”in corpore” au refuzat ideea partiției, respectiv a unui STAT EVREU pe teritoriul Palestinei. Pe de altă parte, evreii au respectat riguros etapele și acțiunile impuse de Rezoluția 181, cu excepția unei singure prevederi. Acea de a elabora o Constituție.

 

Un fel de Adunare Constituantă

În noiembrie 1949, la nici un an de la adoptarea Rezoluției 181, când încă Războiul de Independență, impus de agresiunea concertată a statelor arabe vecine împotriva proaspătului Stat Israel era în toi, au fost organizate alegeri pentru Adunarea Constituantă. Toate partidele politice constituite au participat la alegerea celor 120 de membri ai Primului Kneset, simbolizând numărul înțelepților care au participat la primul  Sanhedrin întrunit după reîntoarcerea evreilor din exilul babilonian.

Din cei 600.000 de evrei și 200.000 de arabi (care au mai rămas voluntar pe teritoriul atribuit Statului Evreu) au votat 450.000, o rată de participare de peste 50%, nu foarte rea pentru primele alegeri democratice în cel mai nou stat (atunci:) al Orientului Mijlociu. Prima ședință a Primului Knesset a avut loc în Ianuarie 1949. Cuvântarea de deschidere a fost rostită de Președintele Organizației Sioniste Mondiale, Haim Weizmann care avea să fie ales primul președinte al Statului Israel. Fără să facă vreo referire concretă la o viitoare constituție, el a vorbit despre valorile ei fundamentale. Renașterea spirituală a tradiției ebraice milenare, acțiunea vizionară pentru a face Pământul Sfânt să rodească din nou, credința în libertatea, egalitatea și demnitatea oamenilor, slujirea creativă a științei, cercetării și educației în folosul dezvoltării naționale a Statului Israel și a întregii omeniri.

După emoția firească a momentului, au început grijile administrației cotidiene în condițiile unui război improvizat. Pentru ca să îndeplinească sarcina împovărătoare de redactare a unei Constituții în termenul prevăzut prin Rezoluția ONU și în Declarația de Independență, deputații majorității din Knesset trebuiau să găsească o soluție pentru a evita conflictele previzibile cu deputații partidelor religioase care considerau că Legea Fundamentală a poporului evreu este cea primită prin mâna lui Moise și ca atare Statul Israel declarat statul poporului evreu nu poate avea o altă Lege Fundamentală. Mai exista un impediment conceptual: Constituția oricărei țări democratice trebuie aprobată de întregul popor ( prin referendum), or în situația noului Stat Israel,  care urma să primească într-o perioadă relativ scurtă mase importante de imigranți, ar fi fost impropriu și nedemocratic să organizezi un referendum. Soluția propusă de Ițhac Harari, un deputat al micului Partid Progresist, a ”tăiat” nodul gordian. Primul Knesset a adoptat hotărârea ca o comisie juridică să stabilească prioritatea capitolelor Constituției, iar acestea să fie elaborate și aprobate sub forma unor Legi de Bază după modelul britanic, un exemplu de necontestat al demersului democratic.

Steagul Israelului ridicat în faţa ONU

Un alt fel de constituție

Fără a avea o constituție formală, Statul Israel este guvernat în baza unui set de Legi de Bază care oricând ar putea fi compilate să devină capitolele Constituției. Elaborarea și adoptarea lor s-a petrecut succesiv începând cu ” decizia Harari” aprobată de Primul Knesset în anul 1950. Prima Lege de Bază a fost cea care, în anul 1958, a consfințit atribuțiile și competențele Parlamentului (Knesset). În următorii 40 de ani au fost aprobate de Knesset (care și-a păstrat calitatea de ”adunare constituantă”) încă 15 Legi de Bază.

Pe lângă cele care reglementează funcționarea guvernului și altor autorități. Câteva din ele merită citate măcar ca titluri: Legea Pământului din Israel (1960) care se referă la prohibiția tranzacționării terenurilor agricole intravilane sau de altă natură proprietate națională (ale statului sau ale Keren Kaiemet leIsrael – Fondul Național Evreiesc); Economia Statului (1975)” care include reglementările referitoare la Bugetul de Stat; Demnitatea Umană și Libertatea (1992) care garantează protecția vieții, demnității, intimității, proprietății și libertății tuturor cetățenilor Statului Israel în mod egal; Libertatea Ocupațională (1992) care garantează în Statul Israel dreptul nelimitat și egal al cetățenilor și rezidenților la practicarea oricărei ocupații, meserii sau profesii fără nici-o limitare sau discriminare; Magistratura (1984) tratează puterea judecătorească (mult mai puțin stufoasă ca cea din România:), organizată pe trei nivele sub supravegherea Curții Supreme care îndeplinește și funcția de Înaltă Curte. Curtea Supremă ”păstorește” și curțile religioase (beit-din, pentru curțile rabinice la evrei) care îndeplinesc în cadrul fiecărei religii, potrivit propriilor reguli și tradiții serviciile legate de căsătorii și înmormântări dar și cele de întocmirea actelor de stare civilă. Acest statut de forță al unor instituții cărora doar componenta spirituală ar trebui să le confere valoare și acceptare publică, nu face decât să le prejudicieze autoritatea într-o societate modernă și democratică. Într-un stat evreiesc monopolizarea de către autorități religioase anti-reformiste a celor mai importante momente de viață – nașterea,căsătoria și înmormântarea – poate conduce la consecințe mai grave, producând o potențială vătămare a principiilor fundamentale de libertate a persoanei. Mai exact dacă doi tineri se iubesc și, dintr-un motiv sau altul, o autoritate rabinică nu îi consideră evrei sau la fel de evrei, ei nu se pot căsători în statul democratic Israel chiar dacă nu își doresc o căsătorie religioasă. Această situație este dramatică pentru viitorul unei națiuni care cuprinde azi sute de mii de persoane a căror evreitate e contestată sau contestabilă, de către o autoritate rabinică. Soluția pertinentă acceptată nu doar de bunul simț, ci chiar de rigoarea religioasă (halahică), este convertirea celor care o doresc, nu doar din interes, ci pentru valorile incomparabile de frumusețe, înțelepciune și profunzime ale iudaismului. Cred că eventuala completare sau modificare a acestei Legi de Bază ar putea aduce un important impuls pozitiv în consolidarea democrației israeliene și a demografiei evreiești din Israel și Diaspora

 

Încă o Lege de Bază – o ”nouă provocare”:)

Să ne întoarcem la cea mai recentă dintre Legile de Bază, cea care m-a determinat să scriu acest articol. Poate nu sunt cea mai potrivită persoană îndreptățită să comenteze această controversată lege. Nu sunt nici jurist, nici nu trăiesc în Israel, ca să mă pot pretinde calificat pentru exprimarea unui punct de vedere pertinent. Mai cu seamă că mulți au făcut-o deja, persoane și personalități mult mai avizate. Majoritatea comentatorilor au exprimat opinii negative de cele mai multe ori chiar vehement. Mobilizat de ”intensitatea și timbrul” vocilor care au criticat cea de a 14-a Lege de Bază am recitit cu atenție textul final al legii aprobate de Knesset, am recitit cu atenție și observațiile făcute de vocile critice. Cu modestia cuvenită statutului meu de observator neinițiat, dar sionist profund preocupat de tot ce se întâmplă în Israel și în diaspora evreiască, mărturisesc că nu am găsit în textul și spiritul legii contradicții cu textul și spiritul Declarației de Independență. Sunt desigur omisiuni, mai cu seamă acelea care trebuie să accentueze caracterul democratic al statului evreu (deși ele au fost menționate în Legile de Bază deja menționate) care pot și trebuie să fie completate printr-un amendament sau să fie conținute în următoarea Lege de Bază, a 15-a care ar putea fi aprobată în următorul Knesset – cel de al 21-lea.

Legea Statului Național- Demonstrații ”PRO”

Legea, aflată în dezbatere de 8 ani, nu conține nici formulări, nici considerații noi care să nu fi fost cunoscute fie din Declarația de Independență, fie din realități sau cutume acceptate după 70 de ani de existență a Statului Israel, ca stat evreu. Sigur că există persoane, grupuri sau state care refuză și acum după atâta vreme să accepte această realitate și dacă nu pot să ignore Statul Israel, ar vrea să-l distrugă. Dar acesta este exact unul din motivele care justifică adoptarea Legii. Toate statele democratice din Europa, în constituțiile sau legile lor de bază, definesc națiunea, limba oficială, simbolurile statului (stemă, drapel, imn), capitala, sărbătorile naționale, zilele oficiale de repaus. Din cele 11 paragrafe ale Legii Statului Național al Poporului Evreu, șase sunt dedicate acestui tip de precizări și nu aduc nimic nou sau discutabil, în afară de prevederea referitor la limba oficială. Aproape toate statele au o singură limbă oficială. În afară de câteva, foarte puține excepții, (exemplu Elveția deoarece nu există nici națiune, nici limbă elvețiană). Bilingvismul din Israel este o reminiscență din perioada Mandatului Britanic, când funcționau 3 limbi oficiale, engleza, araba și ebraica. Menținerea a 2 limbi oficiale era anacronică și sursă posibilă de suspiciuni, mai ales pentru adversarii numeroși ai soluției ”două state pentru două națiuni”. În lege se precizează că în ceea ce privește utilizarea limbii arabe, ca o limbă cu statut special în Israel, nu va fi nici o schimbare. O altă măsură, de fapt simbolică, este cea referitoare la oficializarea calendarului ebraic alături de cel gregorian. De facto așa au funcționat lucrurile și până acum.

Una din prevederile extrem de viguros combătute – pentru că a fost prost formulată și mai prost înțeleasă – a fost cea referitoare la noile așezări evreiești. Prevederea din lege, după reformulare sună astfel ”Statul consideră așezările evreiești ca o valoare națională și va acționa pentru a încuraja întemeierea și dezvoltarea lor” . Nu este un mare secret că această prevedere a fost promovată politic de Partidul ”Habait Haiehudi” condus de Naftali Benett și sprijinit de ”coloniști”. Dar la fel de limpede este că așezările evreiești (inspirate de sionismul practic) kibuțuri, moșavuri sau sate au fost piatra de temelie care a asigurat crearea Statului Israel de-a lungul ultimilor 150 de ani. Dacă aceste așezări vor fi în Deșertul Negev, în Galileea sau undeva în Samaria ori Iudeea (în Cisiordania controlată de Autoritatea Palestiniană) este o chestiune de conjunctură politică și nu are neapărat legătură cu textul legii de care discutăm.

Legea Statului Naţional – demonstraţii contra

Ce mai rămâne din nemulțumirile invocate de opozanții la textul legii? Ultimul paragraf (al 11-lea) este unul formal prin care se precizează că fiind o Lege de Bază ea nu se poate anula sau modifica decât prin hotărârea Knesset-ului. Un alt paragraf (Nr.7) prevede că evreii din Diaspora pot imigra neîngrădit în Israel. Unii oponenți din Statele Unite s-au simțit lezați de angajamentul Statului Israel consfințit prin această Lege, de a sprijini educația evreiască și menținerea valorilor culturale și tradiționale evreiești în diaspora. Mie (și nu numai mie) mi se pare o obligație firească asumată de Statui Evreu, care la rândul său a primit un sprijin mai mult decât substanțial din partea milioanelor de evrei din răspândire. Dacă cineva consideră această prevedere a legii drept jignire, și ”amestec în treburile interne ” ale comunităților din diaspora să-i fie de bine!. În acest paragraf al legii există o frază foarte înțelept, corect și diplomatic formulată care precizează că statul va acționa pentru asigura protecția evreilor din diaspora și a cetățenilor din Israel (indiferent de etnie) amenințați de vreun pericol din cauza etniei sau cetățeniei lor. Iată o obligație asumată de statul evreu care confirmă atitudinea sa democratică și responsabilă fără discriminări de nici un fel.

 

O întrebare și…o părere.

Se ridică fireasca întrebare de ce a fost nevoie de această Lege de Bază? Şi dacă a fost, de ce tocmai acum? Fără îndoială că în procesul lent de adoptare a întregului pachet de legi de bază ca să echivaleze cu constituția unui stat de drept modern și democratic, era necesară o astfel de lege care definește principalele trăsături naționale. Mă repet subliniind că ar fi fost bine ca legea să conțină referiri la caracterul democratic și secular al statului (chiar dacă ele sunt precizate și în alte legi de bază), dar cred că aceste lipsuri pot fi înlăturate printr-un amendament la lege. Nu ar fi pentru prima oară că s-ar folosit acest procedeu. Dificultatea nu stă în procedură, ci în voința politică (care deocamdată, în actuala configurație politică a Knesetului, nu este de așteptat.

Poporul evreu a supraviețuit timp de milenii vicisitudinilor istoriei prin forța solidarității. Solidaritatea a fost susținută de credința în caracterul special al relațiilor sale cu Creatorul Atotputernic. Marele filozof Moșe Mendelsohn, părintele iluminismului evreiesc (sec,XVIII), sublinia că evreii nu au o credință revelată, ci o Lege Revelată. Această Lege (TORA), conținând obligații precise a căror îndeplinire este condiția obținerii drepturilor (răsplății), a fost temeiul solidarității, și a asigurat existența peste veacuri a poporului evreu. Din nenumărate motive, cunoscute sau intuite, în secolul nostru, forța solidarității prin credință și prin Legea de sorginte divină a slăbit simțitor. O altă forță de coeziune puternică trebuie să o compenseze. Această forță pe care a revelat-o mișcarea sionistă este renașterea națiunii și culturii ebraice. Rezultatul ei cel mai evident și important este Statul Israel, care în acest context nu poate fi decât un Stat Național Evreu. Un stat de drept, democratic și evreiesc. Legea ”Statului Național Evreu” inclusiv cu omisiunile sale (intenționate sau nu:) contribuie la consolidarea acestui deziderat fundamental.

Momentul ales pentru adoptarea legii care așteaptă la ”rând” de 8 ani, beneficiază de contextul intern și extern, cu luminile și umbrele lui. La ”capitolul” lumini trebuie să consemnăm ambientalul internațional în ansamblu pozitiv pentru Israel, care are legături economice și diplomatice bune cu toate marile puteri ale lumii, cu numeroase țări de pe toate continentele și relații acceptabile chiar cu un număr crescând de țări arabe. Prietenia cu Statele Unite nu a fost niciodată atât de strânsă. Perspectiva soluționării contenciosului israelo-palestinian este deocamdată îndepărtată și incertă, în ciuda comportamentului agresiv al unor fracțiuni teroriste sau state inamice. Oricum soluția cea mai probabilă este cea cu ”două state” care nu se poate materializa decât după ”schimbarea de gardă” la conducerea Autorității Palestiniene . La capitolul ”umbre” avem prea multe îngrijorări, mai cu seamă urmare a fracturilor adânci din ”lumea evreiască” din Israel, dar și din diaspora. În Israel între ”haredim”(ultra religioși) și restul populației evreiești care nici ea nu este omogenă din punct de vedere religios (sefarzi versus așkenazi, tradiționaliști versus seculari), La aceste ”fracturi” spirituale se adaugă confruntările politice acute la care iau parte – mai mult sau mai puțin semnificativ – peste 30 de partide sau grupări politice. Față de ”zgomotul” produs de aceste lupte ”nesângeroase” presupusele accentuări ale nemulțumirii arabilor sau altor minorități ( care nu prea există:) sunt neînsemnate. La fel de problematice sunt raporturile cu diaspora evreiască din Statele Unite. În primul rând pentru că ei nu se consideră în diaspora (răspândire) și nu acceptă decât cu rezerve centralitatea Statului Israel și prioritatea limbii și culturii ebraice, singura chezășie pentru menținerea perenității poporului evreu. Dacă relațiile Israelului cu Statele Unite nu au fost niciodată mai ”calde”, cele cu evreimea americană nu au fost niciodată mai ”reci”. E nevoie de o platformă comună pe care să se poată netezi toate asperitățile acestea care pot degenera în contradicții esențiale. Chiar dacă mi s-ar putea reproșa că vorbesc ”pro domo” trebuie să repet că această misiune de refacere a solidarității și unității poporului evreu nu o poate îndeplini cu șanse de reușită decât mișcarea sionistă.

Trăim într-o lume nervoasă, agitată, complet diferită de cea pe care am cunoscut-o noi, octogenarii de astăzi. Sigur trăim mult mai bine, mult mai informați, mult mai ”călătoriți” și fără îndoială mult mai ”computerizați” decât am fost în anii noștri de tinerețe sau chiar de maturitate. Poate suntem ceva mai însingurați, dar asta face parte din ”avatarurile” vârstei și din minunile tehnologiei care, în cârdășie cu lenea noastră înnăscută și curiozitatea fără limite, ne asigură socializarea stând singuri. Poate este confortabil pentru noi ca indivizi, dar pentru salvgardarea unității poporului evreu din care (vrând-nevrând facem parte), a solidarității care i-a stat la temelie, nu este suficient. Trebuie să ne mai și întâlnim, să ne vedem la față ( nu doar pe FB:), să fim împreună. Un vechi cântec sinagogal ne invită:

 

Hine ma tov u manaim ( Cât e de bine și frumos

Șevet ahim gam iahad         când frații stau împreună, uniți!)

 

Ca să dăm curs invitației nu trebuie să fim neapărat religioși e de ajuns să fim …sioniști:)

 

Tiberiu Roth, 25 iulie 2018

42 Comments

  • ivan klein commented on August 6, 2018 Reply

    Sînt necăjit pentru Israel. Scriu mai mult pentru mine … și pentru A.G. (ceilalți așteaptă ediția de joi ). În 1804, la ordinul lui Napoleon, a fost executat ducele d’Enghien. Fouché sau Talleyrand a comentat: „A fost mai mult decît o crimă, a fost o gafă „… Părerea mea după demonstrația druzilor& altora în Kikar Rabin – Tel Aviv (Sîmbătă 04.08.18 ), desigur față de omisiunea ultimei legi de bază . Israel este o realitate de 70 de ani fără să fi avut o Constituție, deci se putea trăi în continuare fără o lege de bază care apare cu o gafă monumentală printr-o omisiune. Pentru mine și familia mea , Israel care ne-a primit în urmă cu 25 de ani n-a fost un vis , a fost o realitate .

  • ivan klein commented on August 5, 2018 Reply

    Demonstrația de la Tel Aviv – Sîmbătă 08.26.18 – mi-a făcut și mai clară imaginea răului / nedreptății aduse de această lege de bază prin omiterea oricărei referiri la cetățenii neevrei ai statului Israel , omisiune care permite nespecificarea statutului lor de egalitate cu evreii . Trăind mulți ani în Israel , știu că minorități ca druzii , beduinii au adus multe servicii Statului Israel ( fiind încadrați în armată , poliție ) –pe lîngă aceste minorități musulmane există și altele creștine – chiar arabi – inadmisibil să fie uitate așa cum am menționat și într-un comentariu precedent despre marea masă a arabilor musulmani ( cca. 20% ) toți cei avînd cetățenie israeliană .

    • ivan klein commented on August 5, 2018 Reply

      Corecție – e vorba de demonstrația de ieri , sîmbătă august 04. 2018

  • Peter Biro commented on August 4, 2018 Reply

    Legea privind statul-națiune este un lucru bun, chiar și corect. Numai că vine în momentul nepotrivit și a fost pregătită și comunicată în mod mizerabil. De fapt, ar fi trebuit adoptată acum 70 de ani. Atâta timp cât există mai mult de 50 de state islamice, dintre care unele se definesc explicit ca fiind “islamice”, poate exista și un stat evreu (măcar unul!). Definirea caracterului de bază al unui stat în funcție de populația sa majoritară nu înseamnă în același timp înrăutățirea drepturilor minorităților. Înâmplările “apartheidului” și altele asemenea sunt nonsensuri absolute și se potrivesc perfect cu vecinii Israelului, care sunt acum (ca întotdeauna) supărați artificial. Și lumea presupusă progresivă împreună cu ei. Dar, după cum spune un vechi proverb arab, “câinii latră, dar caravana inaintează neatinsă”.

    • Andrea Ghiţă commented on August 5, 2018 Reply

      Simetria cu statele islamice de care faci vorbire este logică, dar nu tocmai democratică.

    • ivan klein commented on August 5, 2018 Reply

      Cu unele afirmații din comentariul dvs. sînt de accord , cu altele nu . Unele lucruri nu pot fi înțelese decît de cei care au trăit măcar puțin în Israel , avînd ochii deschiși . Legea ( Constituția ) ar fi fost bine să fi fost votată în urmă cu 70 ani – exprimarea “ trebuia “ mă deranjează – Proverbul arab nu se aplică în cazul de față mai ales cînd e vorba de minorități conlocuitoare care prin tradiție ți-au fost aliate … Eu știu că există 22 state arabe , există și altele nearabe dar musulmane ( Iran ) , deci cifra de 50 e exagerată .

      • Peter commented on August 6, 2018 Reply

        Stimați comentatori: să-mi corectez comentariul și, ca răspuns la reacțiile pe care le-am provocat, aș vrea să explic câteva lucruri: desigur (din fericire), nu puteți compara Israelul cu vecinii săi din toate punctele de vedere. Dar ceea ce contează pentru mine este dreptul natural acordat fiecărei națiuni la cel puțin un propriu stat național, un lucru care nu are nimic de-a face cu minoritățile sale. Drepturile minorităților sunt cu totul o altă chestiune, și având în vedere situația sa mereu amenințată, aspectul Israelului în acest sens este admirabilă, chiar dacă nu este perfectă.
        Nu am exagerat de loc cu numărul de state muzulmane. Vezi Wikipedia “According to the Pew Research Center in 2010, there were 50 Muslim-majority countries”. Numărați-le ocazional. Dar ceea ce este esențial în această privință este că spre deosebire de Israel, nimeni nu pune la îndoială dreptul acestor 50 de state (care au fost majoritar create artificial) de a exista.

        • Peter commented on August 6, 2018 Reply

          Supliment. Da, minoritățile se simt alienate. A fi alienat este un stat permanent în lumea arabă, indiferent de ceea ce se întâmplă și va fi atâta timp cât nu i se acorda dominația la care pentru mult timp au fost obișnuiți.

  • boris mehr commented on August 3, 2018 Reply

    Desigur, a avea o limbă unică, ebraică este un pas curajos, dar și aparent riscant, deși limba română , de pildă este unică, de ce nu ar fi ebraica unică. în Israel. Când un deputat arab defăimează în Parlament politica propriului stat, de ce să nu ne spună ce vrea, în ebraică? Mai mult, peste 10% din cuvintele ebraice provin din arabă. Fără fermitate nu se constriește un stat. Destul a fost batjocorit sionismul.

    • rudi zimand commented on August 3, 2018 Reply

      Populatia araba din statul Israel este o populatie minoritara, dar ea nu trebuie redusa la o populatie de categoria a doua. Fermitatea nu este totuna cu nedreptatea.

  • Asher Shafrir commented on August 3, 2018 Reply

    Un singur lucru lipsește în tot ce s-a scris până acum. Ceea ce deranjează cel mai mult pe majoritatea populației în Israel este lipsa unui singur cuvânt în această lege care apare în declarația indpendenței din 1948: șivion, adică egalitate. Pentru asta se va ține enorma manifestație Sâmbătă seara în Kikar Rabin

    • Andrea Ghiţă commented on August 3, 2018 Reply

      Sper că este o etapă şi că, la un moment dat, se va îmbunătăţi această lege sau va fi abrogată şi înlocuită cu alta mai complexă şi mai potrivită. Pentru următorul răstimp de provizorat doresc ca în Israel să fie pace.

    • Tiberiu roth commented on August 3, 2018 Reply

      E foarte bine (da) că se va ”ține enorma manifestație” și e foarte bine că s-a votat legea . Asta dovedește încă odată (dacă mai era necesar) că în Israel – indiferent cine este la guvernare- funcționează dincolo de cuvinte o reală și vibrantă democrație.

      • Andrea Ghiţă commented on August 3, 2018 Reply

        Stimate şi dragă Tiberiu Roth, şi la noi se votează legi şi masele protestează în stradă. Permiteţi-mi să cred că acestea nu sunt semnele unei “democraţii vibrante”.

    • ivan klein commented on August 3, 2018 Reply

      A.S. are dreptate ……………….În „ lumina „ ultimelor discuții cu soția mea și a ultimelor „ săpături „ efectuate privitoare la legea menționată în articol doresc să retrag epitetul de „ cuminte „ care i l-am acordat într-un comentariu anterior ( numai pe baza citirii legii , eu locuind la N.Y. ) . E cazul să precizez că 1) soția mea e romîncă deci are sensibilitatea minorității în țara de rezidență , e un om foarte descuiat la cap iar cunoașterea la perfecție a limbii ebraice i-a permis înțelegerea dezbaterilor din Knesset pe care le-a urmărit cu asiduitate . 2) eu am citit azi puțin despre legile de bază ale Israel care au precedat –o pe ultima . Declarația de Independență ( care menționa minorități / egalitate ) nu e lege de bază ; legea recent adoptată apare cea mai apropiată de forma unei Constituții ( de ex. cea a Romaniei ) deci nu e de dorit ca să fie punct de plecare pentru o viitoare Constituție a Israel – îi lipsește cuvîntul șivion / egalitate iar nemenționarea minorităților e făcută probabil cu o inadmisibilă intenție .

  • rudi zimand commented on July 30, 2018 Reply

    Cred ca principalul subiect de dispute in jurul acestei Legi consta in statutul prevazut al locuitorilor arabi ai Israelului.
    Este adevarat ca evreii – un popor fara tara – s-au intors in Israel, tara stramosilor. Dar ei nu au gasit – o tara fara popor -, se gasea aici o populatie araba, care nu a fost o populatie invadatoare si care si-a dezvoltat aici o civilizatie proprie.
    Este adevarat ca Statul Israel trebuie sa asigure dreptul de revenire al oricarui evreu din Diaspora care doreste aceasta si pentru aceasta trebuie sa consfinteasca caracterul evreiesc al statului, dar de asemenea nu trebuie sa diminueze drepturile firesti ale locuitorilor arabi-palestinieni (chiar daca acestia nutresc sentimente si actioneaza impotriva israelienilor). O asemenea diminuare este reprezentata de nementionarea caracterului limbii arabe drept limba oficiala a statutului, spre deosebire de legislatia aflata in vigoare anterior.

    • ivan klein commented on July 31, 2018 Reply

      Să înțeleg că Germania va trebui să declare araba limbă oficială cînd arabii vor reprezenta 20% din populație ? Evident ei nu sînt o populație ” invadatoare ” și au o ” civilizație ” proprie .

      • rudi zimand commented on August 1, 2018 Reply

        In Belgia exista trei limbi oficiale: franceza, olandeza, germana.
        In Romania limba maghiară se foloseşte în administraţie acolo unde ponderea maghiarilor depăşeşte 20%.

        • ivan klein commented on August 1, 2018 Reply

          Apreciez faptul că mi-ați răspuns dar… nu e chiar la întrebare . Eu sînt pentru state naționale , nu naționaliste . Cele cîteva rînduri ale legii votate recent mi se par „ cuminți „ . Înțeleg că un stat național să aibă o singură limbă oficială , valabil pentru Israel în primul rînd . Mi se pare corect folosirea limbii maghiare în administrație în anumite zone din Romania ( dar să nu mi se impună de un vînzător oarecare – deși este limba mea maternă ) . În S.U.A. ,telefonănd la societatea de asigurări medicale poți să ceri translator pentru l.romînă – sau la alegere din alte 20+ limbi , fără să fie limbi oficiale – Multe acte oficiale vin direct în engleză și spaniolă , plus paragrafe traduse în cca. alte 8 limbi . Am prea multe alte exemple pentru a exemplifica cum se cheltuiesc sute de milioane de $ / anual pentru limbi care nu au statut de limbi oficiale ….Exemplul cu Belgia vi-l las dvs. să-l detailați .

          • rudi zimand commented on August 1, 2018 Reply

            Referitor la limbile oficiale in Belgia (copiez din Wikipedia).
            „Belgia cuprinde mai multe comunitati lingvistice si culturale. Cele trei limbi oficiale sunt olandeza (neerlandeza), franceza si germana.
            Regiunea flamanda, locuita de cca 58% din populatie, situata in nord este unilingv neerlandeza.
            Regiunea Walona, locuita de cca 32% din populatie, situata in sud si sud-est este unilingv franceza.
            Comunitatea germanofona care cuprinde mai putin de 1% din populatie are limba oficiala germana.
            Im Bruxelles este oficial un regim bilingv franceza si neerlandeza”.
            Belgia are un singur drapel national si un singur imn national.

            • rudi zimand commented on August 1, 2018 Reply

              Complectez ultima propozitie:
              ….si are o singura echipa nationala de football care a fluturat acest unic drapel si a cantat acest unic imn la recent incheiatul campionat din Rusia.

        • Tiberiu Roth commented on August 1, 2018 Reply

          Mulțumesc pentru participarea la discuția necesara si interesanta.

          Cat despre Belgia…problema lor e ca nu exista o limba belgiana:) 🙂

          • ivan klein commented on August 2, 2018 Reply

            Recunosc că m-am distrat . Din păcate , probabil nu l-am convins pe R.Z. … și pe mulți alții .

  • Tiberiu roth commented on July 27, 2018 Reply

    Stimată Doamna Teszler, mulțumesc pentru elogii .Incerc să vă răspund la nedumerirea Dvs.
    Paragraful la care vă referiți suna înainte de ultima modificare în felul următor”1.Orice rezident în Israel,fără deosebire de religie sau naționalitate este îndreptățit să se străduiască pentru păstrarea culturii, moștenirii,limbii și identității proprii.2.Statul poate permite unei comunități, inclusiv membrilor unei singure religii sau unei singure națiuni să întemeieze așezări comunitare separate.” În urma dezbaterilor (acerbe) din Kneset, acest text a fost anulat și înlocuit cu cel pe care l-am citat în articol,și anume ”Statul consideră așezările evreiești ca o valoare națională și va actiona pentru a încuraja întemeierea și dezvoltarea lor” Textul inițial era evident tendențios formulat ”invitând” la o segregare etnico- religioasă Textul final este o confirmare a unui trend istoric esențial care de a lungul a peste 120 de ani a asigurat crearea din nimic un stat modern, azi patria a 9 milioane de oameni din care aproape 7 milioane de evrei.Cu amendamentele care le-am menționat în text, continuarea sprijinirii așezărilor evreiești este un mijloc de a asigura continuarea imigrației -alia. Sigur se poate pune teoretic întrebarea de ce nu ar sprijini Statul Evreu și întemeierea așezărilor arabe:):) Ași putea răspunde în două moduri una că nu există cerere:):) .al doilea că de fapt în unele cazuri (exemplu satele de beduini) s-a și încercat, cu succese modeste !.

    • Emilia Teszler commented on July 27, 2018 Reply

      Multumesc pentru raspuns domnule Roth, si pentru ca ati avut amabilitatea sa detaliati argumentatia dumneavoastra in sprijinul noii formulari. Logica nu ii gaseste cusur, dar ceva, deep inside, ma tulbura totusi. Dar asta va trebui sa rezolv eu cu mine insami 🙂 .

    • Emilia Teszler commented on July 27, 2018 Reply

      Da, e importanta continuarea alia, inclusiv prin sprijinirea asezarilor evreiesti, intrebarea e unde se afla/se vor afla acestea. In acest sens nu e nimic precizat deci permite orice interpretare respectiv aplicare.

  • Emilia Teszler commented on July 27, 2018 Reply

    Tocmai am citit “pe nerasuflate” acest articol ( il voi reciti de cateva ori, mai mult ca sigur), viteza, nerabdarea datorandu-se temei care ma preocupa si fata de care aveam multe semne de intrebare si cautam raspunsuri solid argumentate. Parte din semnele mele de intrebare au disparut acum. Unul care ramane totusi in continuare este cel legat de cum a fost formulat paragraful referitor la asezarile evreiesti. Domnule Tiberiu Roth, multumiri si felicitari (si) pentru acest articol.

    • ivan klein commented on July 27, 2018 Reply

      Așezări evreiești . După 1967 , Cisiordania și Gaza n-au fost cerute înapoi de Iodania și respectiv Egipt . Israel nu era doritor de haos în teritoriile menționate . Combinația prezență militară & așezări evreiești pare o soluție viabilă ( trecut și prezent ) în Cisiordania , în Gaza nu . ( Regretatul Rabin spunea – Mă costă un milion de dolari anual , ca să asigur protecția militară ducerii la grădiniță a cîtorva copii de la așezarea X din Gaza ) ……Textul final e în concordanță cu realitatea .

      • Emilia Teszler commented on July 28, 2018 Reply

        Multumesc pentru raspuns. Trecut si prezent, am inteles, Eu ma gandeam la viitor. Asa cum s-a formulat acum paragraful respectiv, se poate intampla orice pe subiectul asta: justifica orice si accepta orice. Desigur ca trebuie facut tot ce e necesar sa asigure existenta, continuitatea si siguranta statului Israel. Doar ca formularea asta ambigua permite a se merge beyond aceste necesitati.

        • ivan klein commented on July 29, 2018 Reply

          “ Doar ca formularea asta ambigua permite a se merge beyond aceste necesitati “. .
          “ ambiguă “ n-aș zice , mai degrabă nu dă detalii , nefiind știute “ necesitățile” viitoare . Dvs. le știți ? E de dorit ca Israel să se poată lupta fără a avea o mînă legată la spate ( de o lege prea detailată ) .

  • Alexandru Cepoi commented on July 27, 2018 Reply

    Un articol foarte bine documentat despre miscarea sionista din Romania, indeosebi din Transilvania!
    Sunt descrise deschis contradictiile interne si cele din diaspora si se atrage atentia asupra posibelelor consecinte negative, aspect foarte important pe care autorul l-a mentionat si in alte articole!

    • Tiberiu roth commented on July 27, 2018 Reply

      Multumesc pentru apreciere

  • Andrea Ghiţă commented on July 27, 2018 Reply

    Mulţumesc autorului pentru acest articol care prezintă cu eleganţă posibilele argumente logice şi transcedentale pentru existenţa unui stat naţional evreu. Eu nu agreez deloc ideea de stat naţional (de nici un fel), dar nu găsesc vreun cusur articolului de faţă.

    • Tiberiu roth commented on July 27, 2018 Reply

      Mulțumesc ” redactoarei fondatoare și responsabile”
      pentru această apreciere rece și obiectivă 🙂 prin care a dorit să sublinieze ( nu pentru prima oară:) că Baabel este o publicație independentă și nepărtinitoare. Dar cu toată admirația , simpatia și prietenia care i-o port, trebuie să constat că tocmai cu ”declarația” făcută încalcă acest principiu:) Singura circumstanță atenuantă pe care i-o acord este că o consider ca o afirmație făcută în nume personal, nu în calitate de redactor responsabil:):)

      • Andrea Ghiţă commented on July 28, 2018 Reply

        Stimate Domnule Tiberiu Roth, vă mulţumesc pentru comentariu, dar cred că aţi citi printre rândurile altui comentariu decât al meu. Eu am lăudat articolul Dvs. am subliniat că e fără cusur şi mi-am permis să adaug că eu nu agreez statele naţionale de nici un fel. Era opinia mea, nu am spus nici un cuvinţel despre Baabel. Reproduc comentariul aici: “Mulţumesc autorului pentru acest articol care prezintă cu eleganţă posibilele argumente logice şi transcedentale pentru existenţa unui stat naţional evreu. Eu nu agreez deloc ideea de stat naţional (de nici un fel), dar nu găsesc vreun cusur articolului de faţă”. Dacă totuşi aţi dedus altceva din comentariul meu, precum că aş fi dorit să subliniez că “Baabel este o publicaţie independentă, etc”. atunci însemană că eu nu mai înţeleg ceea ce comentez :)).

    • ivan klein commented on July 27, 2018 Reply

      Din comentariul A.G. și reply T.R. n-am înțeles decît că unul e contra și altul pro . Deoarece , cei doi menționați nu specifică acceptarea unei definiții commune pentru statul național eu voi spune numai că sînt pro iar motivația e istorică : numai ca stat național Israel a putut și poate justifica permanența porților deschise pentru evrei ….Dacă voi menționa că în cazul familiilor mixte , ca a mea , cred în idea a două perechi de porți deschise … probabil o să fie prea multe comentarii la care să răspund .

      • Andrea Ghiţă commented on July 28, 2018 Reply

        Domnule Klein, aţi putea explica mai limpede în ce fel vedeţi cele două perechi de porţi deschise?

        • ivan klein commented on July 29, 2018 Reply

          Dacă înlocuiesc “ două perechi de porți deschise “ cu “ două porți deschise “ este clară ideea ? – Încerc să-mi fac viața ușoară , dar la reînnoirea întrebării , promit să detailez .

  • Teșu Solomovici commented on July 26, 2018 Reply

    TEȘU SOLOMOVICI
    Impresionant articol, într-un subiect care multora e nebulos. Se amestecă intenționat borcanele, și ușor te poți trezi etichetat ca anti-patriot. Cert este că legea a fost votată în mod pripit, fără a ține seama de consecințele interne și internaționale. Cui prodest o asemenea lege?
    Încă o dată, felicitări Tiberiu Rotz!

  • ivan klein commented on July 26, 2018 Reply

    Interesant , informativ , realist ….Un comentariu minor referitor la fraza : ” Din cei 600.000 de evrei și 200.000 de arabi (care au mai rămas voluntar pe teritoriul atribuit Statului Evreu) au votat 450.000, o rată de participare de peste 50%, ” ….nu știu cum se calculează rata de participare dar bănuiesc că se consideră față de cei cu drept de vot ( peste 18 ani ) Deci procentaj incomparabil mai ridicat decît cel menționat ..

    • Tiberiu roth commented on July 27, 2018 Reply

      Mulțumesc mereu prezentului și prolificului Teșu Solomovici,pentru atenția care o acordă modestelor mele articole. Cât privește utilitatea legii, am încercat să o explic sumar ,atât cât se poate , în cuprinsul unui articol-oricum devenit prea lung-fără să ignor faptul că în cele mai multe situații propunerea și votarea unei legi are și o conotație politică. Nici această lege nu face excepție. Dar ce să-i faci asta e ”legea…legilor” :):):)

    • Tiberiu roth commented on July 27, 2018 Reply

      Dragă Ivan,mulțumesc pentru observația și completarea pertinentă. Am fost nevoit să folosesec acest subterfugiu întrucât nu am avut la dispoziție date privitoare la numărul celor cu drept de vot.!
      Cu prietenie

      Tibi Roth

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *