Tiberiu Ezri

M-am născut la 5 decembrie 1951 în comuna Marghita, judetul Bihor, din părinți supraviețuitori ai holocaustului. De la o vârstă tânără mi-a placut istoria și geografia, dar am decis totuși să fac medicina, pe care am teminat-o la Timișoara în 1976. Tot la Timișoara m-am căsătorit cu Elisabeta Feldman (actualmente Elisheva Ezri) și am emigrat împreună în Israel în 1978. Aici ne-am întemeiat și fortificat viața familială, având doi băieți, unul inginer de aeronautică și celălalt economist, precum și trei nepoți. După ulpan de ebraică m-am specializat în anestezie la spitalul universitar Kaplan din Rehovot.Read more…

Agnes Vass (Agy)

Deși m-am născut la Brașov, mă consider clujeancă get-beget. Acolo, pe malurile Someșului, mi-am petrecut copilăria și tinereƫea la Liceul Eminescu – sau, cum mai era cunoscut, Liceul Principesa Ileana, acolo mi-am completat cultura generală. Eram o fată căreia îi plăcea grozav să citească și să asculte muzică. Mult timp mi-am petrecut la “Cantină”, unde se întâlneau studenƫii și elevii evrei și unde se desfășura și o activitate culturală care mi-a îmbogăƫit viaƫa. Ȋncă nu ajunsesem la cursurile de psihiatrie ale Prof. Sîrbu și Rîndașu, dar eram deja hotărâtă că vreau să devin psihiatră. Ştiam cât de greu este să tratezi bolile sufletești, mai greu decât cele ale corpului. La scurt timp după ce am “aliat”, am devenit stagiară la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim, unde a trebuit să învăƫ un alt gen de medicină decât cea pe care o știam din Cluj.Read more…

Peter Biro

Prietenul și mentorul meu Gabriel Ben Meron a făcut o gafă – m-a introdus la revista Baabel, deci el poartă răspunderea directă pentru materialele pe care le-am publicat aici. Ele nu sunt întotdeauna foarte serioase, dar totuși mai mult decât simple glume; sunt ca viața însăși, o tragicomedie cu secvențe mai bune sau mai rele, întreruptă uneori de mese și de concedii la băi, dar al cărei final este întotdeauna letal – precum morții știu bine din experiență. Acceptând textele mele neconvenționale și prezentându-le unui public sofisticat, în ochii mei editorii și-au asumat riscul unui săritor de bungee cu frânghia înfășurată pe degetul mic. De altfel colaborarea mea neregulată formează o colecție de amintiri și panseuri pe care aș vrea să le includ într-o bună zi într-o autobiografie rezervată exclusiv copiilor și nepoților mei.Read more…

Cum am devenit traducătoare

Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…

Peter Rosenthal

Există un banc care sună cam așa: “Un domn pleacă în călătorie. Alături de el în avion stă o doamnă foarte atrăgătoare, care răsfoiește o revistă de specialitate. Domnul o întreabă fără ocolișuri:
– Ce fel de revistă citiți?
– Este o revistă de sexologie, răspunde ea.
– Foarte interesant, spune bărbatul. Pot să vă întreb ce scrie în numărul acesta?
– Bineînțeles. Tocmai s-a stabilit că medicii sunt foarte sensibili, indienii sunt amanți excelenți, iar evreii sunt foarte fideli.
– Ce interesant, spune bărbatul. De altfel încă nu m-am prezentat; numele meu este Dr. Winnetou Rosenthal.
Deși despre scriitori nu se vorbea în articol, îmi închpui că un studiu pe această temă ar duce la rezultate asemănătoare, iar „scriitorul medic” sau „medicul scriitor” este un fel de marcă înregistrată, la fel ca „Coca-Cola”, „banc evreiesc”, cămăși „Lacoste” sau „blondină”. Read more…

Cum am ajuns să scriu la Baabel

Pentru un număr aniversar cred că sunt datoare baabelienilor să le relatez felul cum am ajuns eu să scriu la Baabel. Absolut întâmplător, într-o pauză la o manifestare publică ținută la Parlament, la care am fost invitată ca fostă deportată în Transnistria (cred că era în urmă cu patru ani), m-am întâlnit cu Eva Galambos și Eva Țuțui, pe care le cunoșteam relativ vag de multă vreme. Din vorbă în vorbă Eva Galambos, amabilă cum e de obicei și mai ales în contextul celor spuse de mine atunci în public, m-a invitat să colaborez la revista online Baabel, despre care eu nici nu știam că există. I-am răspuns că am din păcate mult timp, că îmi place să scriu fără a fi grafomană, așa că o să-mi încerc, cu rezervele mele, posibilitățile. Și așa, ușor, ușor – de fapt cu greu – a m început să colaborez la Baabel, uneori cu articole mai bune, alteori mai slabe, dar o fac întotdeauna cu mare plăcere și dăruire.Read more…

Gânduri de medic condeier

S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.Read more…

Mai toți scriem. Dar de ce?

Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…

Curioasa lume a nasurilor

În drum spre bazinul de înot, gândurile mi-au fost invadate agresiv de o armată de nasuri, intrând cu bocancii în băltoacele neuronilor, trezind amintiri latente și stropindu-le cu noroi. Ca prin minune a început să se deruleze un film cu nasuri și am devenit propriul meu spectator. Mi-am amintit că cel mai mare poet român din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu, în celebra sa „Scrisoarea a III-a”, și-a exprimat ca un adevărat patriot sentimentele de ură și dispreṭ împotriva a tot felul de străini care conduceau România, rupți de popor și urmărind doar propria lor îmbogățire. Unii erau greci din Fanar, cartier al Constantinopolului, alții erau bulgari, necinstiți și corupți până în măduva oaselor. Talentul poetic al lui Eminescu a surprins și a revelat trăsătura fizică a „nasului subțire” sau a „cefei groase”, asociate în context cu urâṭenia și implicit cu un caracter josnic, demn de dispreṭ: „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire, Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” Expresia românească „să dai nas cuiva” este binecunoscută…Read more…

Şase ani în Baabel şi…un tort aniversar

În 28 iulie se împlinesc şase ani de când am lansat pe talazurile spaţiului virtual ambarcaţiunea noastră gazetărească cu un echipaj fondator mic, entuziast şi optimist. Iată-ne navigând de şase ani, călăuziţi de aceleaşi coordonate stabilite în primul număr, cu un echipaj mult sporit, alcătuit din mateloţi de nădejde, competenţi, înţelepţi şi înzestraţi având cu toţii un grăunte de nebunie…de condeier.

În acelaşi timp am avut satisfacţia de a primi pe puntea noastră oaspeţi cititori de pretutindeni, unii dintre ei alăturându-se echipajului Baabel şi sporindu-i valoarea. E important de consemnat în jurnalul de bord că al şaselea an ne-a îmbogăţit cu mai mulţi colaboratori decât anii anterioriRead more…

“Vacanţa” cu …militarii eliberatori sovietici.

Plecam la gară. Tata scoate bilete de tren dus-întors, ne urcăm pe platforma unui vagon de marfă, destinată frânarului. Eram veseli, bine dispuşi, aveam cu noi merinde pentru o zi întreagă, seara urma sa ne înapoiem. Timpul cald, senin, tocmai bun pentru o asemenea excursie. Cu numai câteva clipe înainte de plecarea trenului, patru militari sovietici se urcă pe platforma vagonului următor; doi dintre ei coboară pe tampoane şi vin la noi. Scot pistoalele, le pun în pieptul sorei mele şi al meu şi începe jaful. Repet, aveam unsprezece ani. Tata, în speranţa că vom scăpa, scoate din portofel o bancnotă pe care le-o oferă; militarii sovietici râd, i-l smulg din mână şi continuă jefuirea. Ne iau absolut tot ce puteau lua de la tata şi de la sora mamei: aparat de fotografiat, ceas de buzunar, ceasul de mână al mătuşii noastre, cercei, brăţară, broşă, până şi batiste. În vremea asta, soră-mea şi cu mine ne-am putut strânge mâinile şi ne-am rugat. După încheierea operaţiunii sar din trenul care mergea cu viteză mică aşa cum merge orice marfar. Pachetele cu mâncare ni le-au lăsat.Read more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…

Amintiri: La munte. 1946 – 1977

Am avut de-a lungul anilor multe zile de naștere însă cea mai dragă mi-a rămas ziua când am împlinit zece ani. Petreceam toată vara împreună cu mama și sora mea mai mică într-o comună din Munții Apuseni, aproape de Beiuș. Fugisem de la oraș pentru că acolo – ca și în celelalte orașe – bântuia o cumplită epidemie de polio. Era încă înainte de apariția vaccinului. M-am trezit și în loc de cadou am primit o veste mare: eu și cu mama mergem în excursie într-un loc faimos, despre care am tot auzit vorbindu-se – Stâna de Vale. Surioara a fost lăsată în grija gazdelor iar noi am pornit spre rampa trenului forestier. Mica locomotivă urca încet și găfâind pe un defileu îngust. În stânga un fir de apă se prăvălea zgomotos, în dreapta era o pădure deasă și întunecată. Crengile lungi aproape atingeau pasagerii așezați pe platforma deschisă. În stațiune peisajul devenea mult mai blând, erau pajiști, căsuțe îngrijite, straturi de flori și un mare hotel construit încă pe vremea habsburgilor. Ne-am plimbat, ne-am așezat în iarbă și mama mi-a povestit despre excursiile ei din tinerețe prin munții Bucovinei. În mod miraculos bocancii ei de-atunci au supraviețuit, erau încă buni și când mai cresc îi voi primi ca să continui tradiția urcatului pe munte.Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

O incursiune istorică și culinară în lumea legendarului „Tarator”

Știu, pare arogant ca eu, medic anesteziolog, să scriu un articol de gastronomie, mai ales că nici nu prea știu să gătesc. Știu doar să mănânc, asta însă o fac cu mare pasiune și cu o pricepere indiscutabilă. În plus îmi plac supele de toate felurile pentru că, fiind lichide, sunt mult mai ușor de îngițit ca lucrurile uscate cum ar fi nisip, lemn sau rumeguș… Pfu! La supe mă pricep, mai ales la variantele reci, cum ar fi cele ungurești de fructe: supa de vișine, de mere, de prune sau de agrișe, adevărate delicii mai ales în zilele calde de vară, când lenevești toată dimineața și abia te târăști până la masă, cu ochii lipiți de somn. Dar deja după prima lingură întregul corp se cutremură de plăcere și simți cum răcoarea coboară încet în direcția plexului solar. După o trezire atât de plăcută ești gata să ierți gospodinei harnice (sau bucătarului talentat – să nu favorizăm pe nimeni!) că te-a trezit din somn și te-a chemat la masă. Mai ales dacă e vorba de vestitul „Tarator”, delicatesa care la sud de Dunăre este printre cele mai iubite atât de localnicii bulgari, cât și de gastro-turiști, care se îmbulzesc plini de nerăbdare și cu lingura în mână în jurul castronului.Read more…

O carte despre sportul care a dus Clujul pe culmi: tenisul de masă

În fiecare dintre ultimii trei ani, Andrei Zador (colaborator al revistei Baabel) a publicat câte o carte care aduce completări valoroase în diferitele domenii ale istoriei şi culturii Clujului natal. Monografia uzinei Tehnofrig – prezintă o întreprindere emblematică pentru industria clujeană din a doua jumătate a secolului XX, Personalităţi marcante ale evreimii clujene – evocă portretele câtorva figuri ilustre din societatea evreiască interbelică, iar cel mai recent dintre volumele sale Monografia tenisului de masă clujean (1927-2019), scrisă în colaborare cu reputaţii ziarişti sportivi Demonstene Şofron (coautor) şi András Killényi (autor al unui capitol), trece în revistă istoria de peste opt decenii, a sportului care a adus glorie Clujului, bucurie şi mândrie clujenilor de-a lungul unui „secol scurt” şi frământat. După cum semnalam şi în avanpremiera apărută în Baabel, publicarea volumului a fost sincronizată cu un eveniment important desfăşurat la Cluj: Campionatul European de Juniori şi Cadeţi, a cărui organizare a revenit României la o distanţă de aproape 60 de ani (precedentul a avut loc în 1959). Read more…

Cum am ajuns medic într-un Oraş Liber Regesc

Ar părea de necrezut, dar la mijlocul anilor ’70, pentru a lucra într-o comună pe o rază de 60 km de Cluj trebuia să dai concurs! Am dat concurs și am reușit. În copilărie nu m-am gândit niciodată că voi fi cândva medicul fetelor și băieƫilor care dansau și chicoteau joi după amiaza în Parcul Caragiale, în spatele Poștei Mari. De atunci eram fascinat de costumele naƫionale și de cântecele “sicanilor”. Comuna Sic (Szék în limba maghiară), în traducere: “scaun de judecată”, este situată la 15 km de Gherla și 60 km de Cluj, pe văi abrupte înconjurate de câteva lacuri cu pește de calitate. De-a lungul timpului localitatea a fost vestită prin minele ei de sare, cunoscut fiind faptul că în vremurile vechi sarea era foarte scumpă. Primele documente legate de Sic datează din sec. al XIII-lea. Localitatea a beneficiat de privilegii acordate de Matei Corvin în sec. al XV-lea. Ulterior Sic-ul a primit titlul de “Oraș Liber Regesc”.Read more…

Tiberiu Georgescu

Înălţime 165 cm, greutate 67 kg, iniţial brunet, alb în prezent. Păr bogat, cârlionţat, dificil de întreţinut motiv pt. care produsul a renunţat la el cam pe la 20 de ani; a făcut rost de o chelie, pe care o poartă şi azi cu mândrie. (Totuşi, hai sa fim serioşi). Studii: clasele primare la Şcoala Heliade Rădulescu, devenită ulterior Şcoala Iancului; liceul: la Mihai Viteazul; admiterea în plin război-iunie 1944 examenul nu s-a desfăşurat în sediul liceului, ocupat la acea vreme de armata germana, ci la un liceul din vecinătate. Facultatea de medicină (1954-1960). Locuri de muncă: La repartizare îmi dă judeţul Bacău; vine în amfiteatru un nene de la armata. „Cine vrea să lucreze în armată?” Eu întreb: Unde aveţi posturi ? Şi omu’ se apucă să înşire…Cam pe la coadă aud “Olteniţa”. Gata zic: Eu vreau în armată, tovarăşu ‘! Pe scurt, mă îmbracă în uniformă; aveam s-o dau jos în 1995. Şi plec la Olteniţa, la grăniceri…Read more…

George Kun

Ca locuitori ale acestei clădiri impozante, Babelul, ar fi bine să ne cunoaștem și împrietenim și în contextul Baabelului. Eu sunt un tip căruia îi place să vorbească și să se asculte singur, mai ales când am nevoie de păreri experte sau de conversaṭii inteligente. Cu timpul însa am descoperit limitările catastrofice ale acestui obicei și am început să caut un forum matur și neinhibat ale cărui membrii își semnalează prezenṭa în lume și prin comentarii la ceea citesc. Astfel am descoperit Baabelul, o revistă inteligentă, interesantă care merită să fie cunoscută, răspândită, popularizată și sprijinită, una a cărei apariṭie e așteptată cu emoṭie și nerăbdare. Una care oferă satisfacṭie intelectuală, artistică și literară. Bravo Baabel!Read more…