Zilele trecute a decedat una dintre cele mai mari personaliăți ale radiodifuziunii în general și a celei de limbă maghiară în special: György Szepesi. S-a născut într-o familie de evrei, Friedländer (ulterior și-a schimbat numele). Tatăl a murit în lagărul de concentrare Buchenwald, el însuși a fost trimis în 1942 într-un detașament de muncă forțată în Ucraina. Mama lui și el au suprviețuit infernului nazist ascunși într-o pivniță, prin bunăvoința unor vecini adevărați…

Și-a început cariera de crainic reporter la scurtă vreme după terminarea războiului, în 1945, cu transmisia meciului dintre selecționatele Ungariei și Austriei. Rănile războiului se simțeau peste tot, meciul de fotbal fiind în perioada aceea una din puținele bucurii ale oamenilor. Acesta a fost și jocul de debut al lui Ferenc Puskás, care avea să devină o legendă a fotbalului anilor cinzeci. În 1953 a transmis de pe stadionul Wembley din Londra istoricul meci de fotbal dintre Anglia și Ungaria, care s-a terminat cu o mare surpriză: Ungaria a învins cu 6-3. A fost prima dată când echipa de fotbal a Angliei a pierdut pe teren propriu.

Cred că nu sunt singurul care i-a ascultat în copilărie și în tinerețe transmisiile sportive unice în felul lor. În Clujul anilor cinzeci, pe strada Rákoczi, unde locuiam, toată lumea, cu mic cu mare, vorbea două limbi: română și maghiară. Fiind printre puținii posesori ai unui aparat de radio, în 4 iulie 1954 s-au adunat la noi acasă mai multe familii ca să asculte finala campionatului mondial de fotbal dintre echipa de „aur” a Ungariei și RFG. Aveam cinci ani și aceasta a fost prima transmisie radiofonică de fotbal de care am avut parte. Szepesi m-a atras de prima dată când l-am auzit. Avea o voce plăcută, caldă și bărbătească și un talent deosebit de a emoționa ascultătorii prin inflexiunile vocii, de-ai face prezenți în tribune, fericiți sau triști. Meciul s-a terminat cu înfrângerea neașteptată a echipei maghiare. Szepesi pur și simplu a plâns la microfon și i-a făcut pe mulți ascultători să plângă la rândul lor. Nu degeaba a fost numit al doisprezecelea jucător al echipei de „aur“ a Ungariei.

Szepesi în compania lui Pele

A transmis 14 campionate mondiale de fotbal și 16 olimpiade: de la Londra 1948 și până la Londra 2012!! A transmis diverse feluri de sport și a fost primul crainic reporter care a transmis la radio un meci de ping-pong, făcându-l să pară mai interesant de cum era în realitate. Nu s-a limitat la sport, cu un entuziasm ieșit din comun a transmis aterizarea pe lună a navei Apollo 11 în iulie 1969.

În vremurile tulburi din octombrie 1956, când se auzeau împușcături pe stradă, a transmis cu o voce caldă emisiunea de povești: „Noapte bună, copii”. A scris și publicistică, găsindu-și vreme și pentru micile întâmplâri ale oamenilor simpli. Toată viața a fost liberal și socialist. A îndeplinit o serie de funcții legate de sport și mai ales de fotbal: președinte al Federației Maghiare de Fotbal, membru al Comitetului Executiv al FIFA (Federația Mondială de Fotbal), membru al Comitetului Olimpic Mondial, etc.

A fost distins cu o serie de decorații, a fost numit cetățean de onoare al Budapestei și al Vienei (a transmis în limba germană meciuri de fotbal din campionatele Germaniei și Austriei), a primit premiul Pulitzer pentru jurnalistică. E citat în Guiness ca reporterul sportiv cu cea mai lungă activitate. Nu întâmplător ultimul meci de fotbal care l-a transmis la radio a fost Ungaria – Israel, la Siofok în 1994! Toată copilăria și o parte din tinerețea mea au fost legate și de el. A fost o mare onoare și plăcere să-l cunosc personal, la Cluj, prin mijlocul anilor 80. După moartea lui am citit multe comentarii scrise de oameni simpli, discipoli, sportivi și ziariști; unul dintre ele, scris de un ziarist cunoscut, mi s-a întipărit în minte:

“Gyuri bácsi, îți mulțumim pentru tot, dar mai ales pentru momentele de bucurie pe care ni le-ai dăruit în vremurile grele pe care le-a trăit generația mea.”

Să-i fie țărâna ușoară!

Andrei Schwartz

Beer Sheba, 3 august 2018.