Ştirea  care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea exponatelor sau dăruirea muzeografilor de acolo,  ci din cauza vandalizării faţadei cu mâzgălituri de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi nu numai. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate, la vederea faţadei sluţite a casei natale a lui Elie Wiesel, scriitor şi militant pentru drepturile omului, cel mai important fiu al oraşului Sighetu Marmaţiei.

Cele mai importante instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). În spaţiul virtual au fost postate nenumărate mesaje de indignare şi înfierare,  din partea unor persoane publice şi particulare.

Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei – în jurisdicția căreia se află Casa Memorială Elie Wiesel – a emis, sub semnătura primarului, un comunicat amplu şi foarte bine formulat în care s-a scos în evidenţă raportarea  faţă de memoria lui Elie Wiesel şi a importantei comunităţii evreieşti din oraş, spulberată de Holocaust, condamnarea cu fermitate, a oricărei manifestări antisemite.

Menţionez că în ultimii 20 de ani, primăria a fost un partener major în organizarea diferitelor manifestări în onoarea lui Elie Wiesel în timpul vieţii sale, cât şi în memoria sa. După cum şi populaţia din Sighetu Marmaţiei este ataşată de memoria scriitorului şi laureatului Premiului Nobel pentru Pace, lucru dovedit şi de Marşul Vieţii din septembrie 2017, la care au participat peste o mie de sigheteni români, ucraineni şi maghiari.

Ucrainenii din Rona de Sus (Maramureş) participând la Marşul Vieţii din Sighet, septembrie 2017

Poliţia municipală a demarat cercetările de îndată, anunţând că există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.

Totuşi, după trei zile de cercetări, la ora când scriu acest articol – 08.08.2018, făptuitorul pare să fi fost găsit..

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş a emis un comunicat în care informează că a fost identificată persoana suspectă de comiterea faptei, un bărbat de 37 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea. „Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, politiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere şi promovarea în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite” – se arată în acelaşi comunicat.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm deznodământul anchetei şi să aflăm dacă vandalizatorul este un om cu mintea rătăcită sau a făcut ceea ce a făcut cu bună ştiinţă, dacă e un lup singuratic sau reprezentant al unor formaţiuni răuvoitoare, dacă are antecedente sau nu…Poate că studierea mai aprofundată a resorturilor acestor profanări – chiar dacă sunt sporadice – ar  putea aduce rezultate pe termen lung, dar cred că ar fi binevenite şi câteva măsuri practice.

Date fiind daunele cauzate clădirilor şi imaginii localităţii unde se petrec astfel de vandalizări, luând la cunoştinţă faptul că ele, din păcate,  nu pot fi stăvilite întrucât fanaticii antisemiţi  există şi acţionează (ceea ce reiese şi din multitudinea comentariilor de acest gen din spaţiul vitrual) consider că deocamdată, până când educaţia despre Holocaust şi alte acţiuni de profilaxie a antisemitismului ar putea da roade, o “reţeta de protecţie”  la îndemână ar fi instalarea sistemelor de supraveghere şi zugrăvirea cu lac anti-graffiti a zidurilor monumentelor şi obiectivelor susceptibile de a fi vandalizate. Astfel se poate feri monumentul de umilinţă şi suferinţă, întrucât altfel îndepărtarea mâzgăliturilor este anevoioasă şi lasă cicatrice. Camerele de supraveghere înlesnesc găsirea făptaşului.

Sumele nu sunt exorbitante ( 1 bidon de lac anti-graffiti costă circa 550 de lei, 1 sistem de supraveghere video costă circa 1000 de lei, probabil că e nevoie de mai multe). În orice caz aceste sume reprezintă mult mai puţin decât costul reparaţiei construcţiilor stigmatizate. Ca să nu mai vorbim de costul deteriorării pe termen lung a imaginii populaţiei locale care, în majoritatea ei covârşitoare, e departe de astfel de atitudini.

Desigur, ideal ar fi ca opinia publică să înfiereze astfel de atitudini şi pe viu, nu numai în spaţiul virtual, educaţia din şcoli să aibă efecte cât mai rapide şi profunde, poliţia să acţioneze cât mai operativ, instanţele de judecată să aplice legile în vigoare şi să dea sentinţele cuvenite şi, în urma acestor acţiuni concertate, inscripţiile antisemite să dispară cu desăvârşire…

Andrea Ghiţă