Trecerea dintre ani este pentru mine marcată de sentimente contradictorii, un fel de amestec între nostalgie și speranță, între introspecție și exuberanță. Mă simt uneori tristă și cuprinsă de un fior de însingurare, chiar dacă sunt împreună cu cei dragi, parcă ne fuge gândul la ce poate nu am reușit să facem, la cei care nu mai sunt și pe care i-am dori împreună cu noi la masa festivă. Este sentimentul de a fi singur în fața analizei tale, a bilanțului anului ce se încheie. Cu siguranță că nu doar eu simt asta, doar că oamenii nu prea au timp să stea o clipă în loc, o clipă cât un an în care să analizeze ce simt cu adevărat. Nu vă mințiți! Această stare străbate întreaga perioadă de pregătire a evenimentului sfârșitului de an și a zilelor de după, atunci când noul an a început. Felicitările curg din toate direcțiile, animația este mare, internetul se încinge de atâta trafic, primim la interval de câteva minute fix aceleași ilustrate virtuale, încărcate de inspirație mobilizatoare, pe care tocmai le trimisesem și noi, uneori din partea acelorași persoane. Lumea pare fericită și totul este plin de strălucire în case, pe străzi, pretutindeni. Până ce și politica ia pauza cuvenită de sărbători și totuși suntem în fața propriei judecăți, chiar dacă suntem plasați în mijlocul celei mai mari și gălăgioase aglomerații.

Să nu credeți că aș avea eu timp mai mult la dispoziție decât majoritatea oamenilor, atâta doar că de la o vreme am început să îmi dăruiesc acele momente personale în care opresc timpul din goana lui, doar puțin, atâta cât să îmi dau voie să mă gândesc la una, alta. Oamenii sunt uneori ipocriți, chiar față de ei înșiși și spun asta pentru că poate și eu mai răspundeam convențional întrebării ”Cum te-ai distrat de Revelion?” Pe aproape oricine vei întreba cum ai petrecut noaptea la trecerea dintre ani, vei auzi de cele mai multe ori formule de genul: ”A fost minunat!” sau ”Vai ce bine m-am distrat”! Așa să fie oare? Ce înseamnă a te distra? Oare a rămâne câteva ore într-un mediu zgomotos, plin de muzica și artificii și foarte strălucitor să fie un ideal? Poate fericire să se cheme când mergi în locuri pentru care ai plătit mici (sau mari) averi și asta doar ca să spui că ai fost acolo? Poate ai ales în mod tradițional, să rămâi acasă sau într-o altă casă, a cuiva drag sau prieteni buni, unde masa este cea transmisă din generație în generație, cu salata de boeuf, piftia si friptura de curcan. Precis ai adăugat și peștele cu cap cu tot care să fie pe masă la trecerea dintre ani și să facă să te strecori ca peștele de ușor printre zilele anului ce bate la ușă. În ultima clipă ai fugit după strugurii ale cărui boabe trebuie să le înghiți repede la 12 noaptea că poartă noroc! Să nu uiți vâscul sub care tot atunci trebuie să te săruți cu partenerul sau partenera. Te-ai îmbrăcat în fuga mare, punând ceva roșu pe tine, dar și câte ceva amestecând noul cu vechiul printre hainele de pe tine, toate poartă noroc, la fel ca la nuntă Cam multe de făcut până la 12 noaptea! Peștele, friptura, masa plină, șampania neapărat în pahare, să fii sub vâsc cu pupături, dar să înghiți și boabele de struguri. Să nu uitați să aveți în buzunar bani ca să aveți tot anul spor în casă! Stop!!! Aș vrea să fiți siguri că nu sunt deloc ironică, pentru că și eu am făcut toate astea de multe ori în viața mea! Doar nu mă ironizez pe mine însămi!? Am vrut să spun că toată această aglomerație de activități pregătitoare ale acelui minut care face trecerea de la un an la altul au menirea să mascheze nevoia unei introspecții, a unei întoarceri spre noi înșine, pentru a evalua reușitele anului care pleacă, dar și neajunsurile, un fel de eliberare de povara tristeților unui an și apoi o inspirație mare de aer proaspăt ca o deschidere spre anul nou! Recunoașteți că avem nevoie de așa ceva!

Anul acesta am petrecut altfel decât în covârșitoarea majoritate a anilor din viața mea. Este adevărat că am mâncat pește, tort și fructe, nimic altceva după succesiunea de aniversări anterioară acestei nopți. M-am culcat atunci când am simțit nevoia și nu m-am forțat să stau trează până în zori, pentru că nu prea are rost să fii frânt de oboseală a doua zi. Sunt de acord ca cei care iubesc dansul să danseze toată noaptea, dar a sta treaz doar pentru că așa ar trebui, asta nu intră în gândirea mea. Poate că mi-aș fi dorit salată de boeuf, dar o voi pregăti altădată, în altă zi din ianuarie. Am trecut zâmbind peste rutina unei simple convenții, a trecerii dintre ani! Am păstrat doar o singură constantă care ține de tradiția pe care de-a lungul anilor mi-am format-o, aceea la care nu renunț și pe care am îmbogățit-o în timp cu amintiri de neuitat și aproape imposibil de evocat! Este vorba despre concertul de Anul Nou de la Viena, acela transmis în prima zi a noului an, la prânz și din care vă invit să ascultați valsul ”Frumoasa Dunăre albastră”, împreună cu urarea de la mulți ani a orchestrei filarmonicii din Viena, sub bagheta căreia s-a aflat dirijorul Christian Thielemann, cu a lui proaspătă viziune asupra repertoriului abordat! [1]

Amintirile mele frumoase sunt legate de acest moment al anului, pe care de-a lungul timpului l-am petrecut împreună cu părinții mei, mari amatori de muzică bună.  Mama avea o voce minunată, în timp ce tata ne povestea despre perioada adolescenței, petrecută la Cluj în culisele Operei, pentru că puțini știți că la acea vreme tata făcea figurație la Opera din Cluj. Era un mod în care tinerilor de atunci le făcea plăcere să petreacă timp de calitate și să își consolideze cu același prilej cultura muzicală. Mă gândesc totdeauna cu dragoste și bucurie la primul prânz al anului, pe care-l luam împreună cu părinții mei, delectându-ne deopotrivă cu muzica lui Strauss, tatăl și fiul, dar și cu o masă plăcută. Îmi amintesc salata de boeuf la a cărei pregătire mama era neîntrecută, dar și delicioasa ciorbă, fie de perișoare, fie de curcan, pe care mama o pregătea așa cum îî plăcea tatei, acrită cu zeama de varză! Tata nu era un băutor, dar această ciorbă o adoptase în alimentația lui de clujean și îî plăcea să o citeze pe soacra lui, mama mamei mele, care spunea că ciorba asta ”te deschide la inimă”! Vorbe simple, ale unei femei care a rămas țărancă și mult după ce a venit la oraș. Mă inundă amintirile și asta îmi face bine! Aș vrea să vă mai spun multe despre amintirile acestei treceri dintre ani, dar prefer să vă spun că simt cu bucurie că anul care ne-a intrat va fi mai bun pentru toți cei ca mine! Vă doresc să simțiți bucuria amintirilor și speranța anului 2019!

La mulți ani!

Serena Adler, 02 ianuarie 2019

[1] https://www.youtube.com/watch?v=Tws8NruhuOA