Picromigdalele se numără printre fursecurile mele preferate, chiar dacă în anii din urmă mă abţin (cât pot) să mă dedau la prăjiturele. Oricum, nu mai au acel gust desăvârşit de odinioară când tânjeam după ele în galantarul faimoasei Cofetării Verzi (fostă Fábián) care de mult nu mai există, dar a fost imortalizată în…Baabel https://baabel.ro/2016/07/tort-aniversar-pentru-oamenii-din-baabel/. Pe atunci silabiseam cu râvnă: pricomigdale şi Mama mă corecta răbdătoare: picromigdale, în DEX cuvânt de origine greacă pikramígdalon – adică migdală amară. Mai interesant mi se pare că, probabil,  datorită multora ca mine, în DEX apare şi varianta pricomigdală. Pe atunci picromigdalele nu erau pentru toate buzunarele, având un preţ cam pipărat, deci ne permiteam să cumpărăm doar din când, în când, şi doar câte 10-15 decagrame.

În vremea copilăriei mele, Bunica Erzsi cocea prăjituri (cu mere, cu brânză de vacă), baigli de sărbători şi tort de „smântână” de ziua mea, uneori se ambiţiona să prepare chiar şi prăjituri mai sofisticate precum „női szeszély” [capriciul damelor], pentru prietenele pe care le invita la taifasul de marţi după amiaza. Totuşi,  nu excela în coptul prăjiturilor şi de aceea avea o vorbă : Gospodina să nu spună niciodată că nu i-a reuşit prăjitura, ci că, de astă dată, aşa a reuşit.

Mama nu era pasionată de gătit, ani de zile şi-a permis să aibă un ajutor în casă sau mâncam cu toţii la cantină, astfel încât gătitul a devenit actual de abia după ce a ieşit la pensie. Nu ţin minte să fi făcut alte prăjituri decât „negrese” şi alte fursecuri decât „biscuiţi Sárika”, aceştia din urmă chiar şi înainte de a ieşi la pensie pentru că nu se găseau biscuiţi şi învăţase o reţetă simplă care îi reuşea de minune, spre deliciul fiului meu, Vali, dat în vânt după biscuiţi.  Nu ţin minte să fi făcut vreodată picromigdale! Şi totuşi…a avut intenţia, de vreme ce am găsit în fundul unui sertar reţeta scrisă de mână (cu scrisul ei ordonat)…

Sertarele ascund comori nebănuite cu ajutorul cărora părinţii mei, trecuţi de ani buni la cele veşnice, continuă să ţină legătura cu mine. Reţeta e scrisă în limba maghiară – limba pe care o vorbeam îndeobşte în casă şi la care comutam negreşit atunci când venea vorba de mâncare. Şi în cazul de faţă titlul e în română, dar restul reţetei e scris în maghiară. Eu am tradus şi restul

Picromigdale

Ingrediente;

½ kg. de făină

¼ kg de zahăr pudră

2 ouă

3 linguri de miere

200 de grame de unt (sau 1/2 pachet margarină şi 120 grame de untură)

2 linguriţe de bicarbonat de sodiu

Mod de preparare

Bicarbonatul de dizolvă în lapte călduţ, se amestecă cu untul, făina, mierea, zahărul şi gălbenuşurile. Se adaugă albuşurile bătute spumă. Se unge tava, se tapetează cu făină şi din compoziţia mai sus preparată de fac grămăjoare care se aşează la distanţă unele de altele. Tava se introduce în cuptorul încins şi se coace la foc încet, până când se rumenesc.

Hârtia îngălbenită şi ingredientele (2 ouă, miere, margarina şi untura, dar MAI ALES lipsa migdalelor sau măcar a nucilor) vădesc faptul că reţeta are o vechime considerabilă şi era „adaptată” pentru perioada de austeritate din regimul ceauşist când ouăle şi untul erau pe cartelă, migdale nu se găseau de fel şi nucile erau o raritate.

Turtele cu miere puteau imitau – ca formă – picromigdalele , dar în nici un caz nu puteau avea gustul acestora. Cred, totuşi, că ar fi fost „comestibile” dacă Mama le-ar fi preparat…Oricum, valoarea acestei reţete nu stă în reuşita celor scrise în ea.

Nu pot să nu-mi imaginez cu ce poftă ar fi râs Mama (avea un râs sincer, molipsitor), dacă ar fi fost acum alături de mine şi ar fi citit această reţetă de picromigdale fără migdale şi fără nuci şi, poate, mi-ar fi spus de unde a obţinut-o. Cum a ajuns la mine? Bănuiesc că era între filele cărţii de bucate sau a caietului cu reţete, pe care mi le dăruise cu ocazia diferitelor aniversări ale căsătoriei mele. Şi a ieşit la iveală după decenii, pentru a-mi aminti de Mama şi a fi… publicată în Baabel.

Celor care doresc să pregătească picromigdale adevărate, le recomand reţetele de pe…Internet.

Succes şi poftă bună!

Andrea Ghiţă