Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi.

I-am vizitat din nou după câțiva ani. Orașul atât de bogat în opere de artă și istorie era complet refăcut. Am asistat la primul spectacol la vestita Semperoper, reclădită ca înainte. E singurul oraș în care am văzut un cimitir evreiesc vechi de cca. 500 de ani, situat foarte central și aflat în grija unei școli. Arăta ca un parc cu pietre funerare vechi, pline de istorie, cu inscripții cu litere gotice și ebraice. Foarte aproape de fosta sinagogă distrusă în timpul „Nopții de cristal” este sinagoga nouă, terminată în 2001, deși sunt foarte puțini evrei în oraș, mai ales cei veniți din fostul URSS. Și în anul acesta Michael Z. a fost unul dintre invitații neevrei la festvitatea de Purim, fiind cunoscută atitudinea sa prietenoasă față de evrei.

Revenind la familia Z., el contabil și ea casnică, erau atunci oameni tineri. Ei au adoptat o fetiță, Annette, care își pierduse părinții într-un accident de automobil. Acum e și ea prietena mea. Fetița nu era o elevă prea bună și nu știa încotro să se îndrepte. Eu i-am sugerat meseria de soră. Și pentru că nu a reușit la admitere, i-am propus să facă un an de voluntariat într-o casă-spital de bătrâni, iar Annette s-a îndrăgostit de meserie. A fost întâi infirmieră, apoi a dat examenul de soră și acum e foarte apreciată în meseria ei. S-a specializat în îngrijirea vârstnicilor, o muncă nu prea aușoară, dar pe care o face cu multă plăcere și abnegație. A lucrat câțiva ani lângă München și acum e la Dresda. Are 40 de ani și nu este căsătorită. Întreaga familie este de religie evanghelică și sunt practicanți convinși. Cred că sunt multe cazuri asemănătoare, germani născuți după război, care sunt prieteni cu evreii și statul Israel. Foarte mulți tineri au făcut voluntariat în Israel și numeroși turiști germani încearcă să cunoască Israelul. Turismul religios este ca și în România foarte agreat.

Recent prietena mea Annette a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.

Azi e a patra zi din al 40-lea an al vieții mele și a cincea zi după călătoria mea minunată în Israel. Atâția oameni dragi au condus grupul nostru de surori cu rugăciunile lor în călătoria noastră prin Țara Sfântă, încât pot spune că bunele lor urări s-au îndeplinit. De aceea aș vrea să vă împărtășesc câte ceva din ce am trăit în cele șase zile ale excursiei. De la Tveria la Ierusalim am călătorit cu autobuzul, dar am mers și mult pe jos ca să cunoaștem țara. Vremea a fost minunată, chiar caldă și în capul gol riscai să faci insolație. Dar organizatorii s-au îngrijit de toate: șepci, sticle cu apă, hărți, etc.

De la aeroport am plecat cu autocarul la Tveria. Am ajuns la hotel la ora 18,15 și încă înainte de a ni se înmâna cheile de la cameră am fost primiți cu lumânări de șabat și suc de portocale. Mai puțin plăcută a fost plecarea din Berlin: controlul îndelungat al pașapoartelor și chestionarea individuală. Dar la aeroportul Ben Gurion totul a mers rapid. La hotel am aruncat de pe balconul camerei o privire asupra orașului Tveria, deja adormit.

A doua zi m-a trezit soarele care se oglindea în lacul Kinneret. După un mic dejun foarte bogat am plecat cu autobuzul la biserica „Înmulțirea Pâinilor și a Peștilor”, unde am asistat la serviciul religios și am luat masa. Sub cedri și palmieri, acompaniați de cântecul păsărilor, privind întinderea apei, am ascultat și ne-am rugat împreună cu pastorul Lehnert, care ne-a vorbit și despre datoria noastră față de oameni ca surori de caritate. Am plecat apoi la Capernaum, unde ne-am oprit mai ales la descoperirile arheologice: Casa lui Petru (Biserica) s-a clădit peste primul loc unde Isus și-a adunat învățăceii. În Casa Pelerinilor – Tabgha – am mâncat pește și ne-am pregătit să urcăm dealul din fața noastră. Plantația de banane, covoare de anemone și alte flori și lacul Kinneret, toate sunt de o frumusețe de nedescris. După amiaza a trecut prea repede, dar mai voiam să ajungem la Magdala înainte de a se întuneca, acolo unde a trăit Maria Magdalena.

A doua zi a început tot însorită. Am făcut rugăciunea în autobuz, în drum pe malul lacului Kinneret, spre descoperirile arheologice de la Kursi: o mănăstire bizantină, despre care ne-a vorbit cu o zi înainte pastorul Lehnert. În continuare am mers la Zippori, capitala veche a Israelului antic, înainte de Tveria. În sinagogă am văzut un scurt documentar despre existența acestor vechi capitale impozante. Pastorul ne-a spus că Isus și-a ținut predicile în amfiteatrul de la Zippori. De acolo am plecat la Nazareth, am primit falafel și cafea, iar apoi am vizitat biserica Bunei Vestiri. Aici mi-au plăcut în mod deosebit vitraliile colorate. Interesant că în această biserică nu e voie de cântat, dar grupul nostru a găsit în exterior un loc liniștit pentru a intona „Magnificat”. Am plecat apoi la hotel, ne-am făcut bagajele și am plecat la Ierusalim. Pe drum am făcut din nou rugăciuni și în scurt timp am ajuns la izvoarele Iordanului. Am trecut apoi pe lângă gardul de sârmă ghimpată, granița ușor neliniștitoare cu Iordania. În zona Gilead și Beit Șean, ghidul nostru, Nora, ne-a povestit despre regele Saul. În acest an a plouat relativ mult, totul în jur era verde. Am văzut puțin și din Ierihon, apoi am ajuns la apa Iordanului, unde a fost botezat Isus. Acum apa e urât mirositoare și nu prea invită la scufundat, așa că ne-am bucurat să ne întoarcem la autobuz. De-a lungul Mării Moarte și a peșterilor de la Qumran, în plin soare, drumul nu a fost ușor. Noroc că ghidul era pregătit pentru turiști ca noi. Un sentiment deosebit l-am avut stând în fața peșterii unde în 1947 un cioban beduin a găsit într-un vas de lut acel document neprețuit cu privire la istoria Israelului. Săpăturile arheologice au scos la iveală vechile băi rituale, cisterne de apă și chiar baza unei camere de locuit. La firma Ahava am cumpărat obiecte făcute din sarea de la Marea Moartă. Ca un bonus, ni s-a permis să ne scăldăm gratuit în mare, ceea ce am și făcut cu mare plăcere. Din motive medicale scăldatul e permis numai 15 minute din cauza concetrației mari de sare. La gust apa e groaznică, dar faptul că plutești fără să înoți și când ieși îți simți pielea moale ca de bebluș, e deosebit. Apoi am urcat cu autobuzul pe serpentine prin Deșertul Iudeii, iar sus am admirat mănăstirea Sf. Gheorghe. Apusul soarelui în iniștea pustiului a fost o imagine de neuitat. La ora 17.15 am urcat pe Muntele Măslinilor, cântând acel cântec minunat care preamărește orașul, „Ierușalaim șel Zahav”. În fața noastră se desfășura imaginea orașului sfânt. Am văzut Cupola de aur a Stâncii și cea neagră a Moscheii Al-Aqsa și am auzit chemarea la rugăciune a muezinului în timp ce se aprindeau luminile din oraș. Obosiți de atâtea impresii copleșitoare am ajuns la hotelul nostru, hotelul Caesar, foarte mare și totuși primitor, unde am fost serviți cu suc proaspăt și ni s-au dat cheile de la camere. La cină am închinat un pahar de vin pentru Ierusalim. Nu ne-am putut abține să facem un mic tur în jurul hotelului și am avut parte de o bucurie: am asistat la o nuntă! Am admirat copii, tineri, fete și băieți bine îmbrăcați, veseli și gălăgioși; am ascultat muzică, i-am văzut dansând, am văzut mirele și mireasa conduși sub baldachin. În Israel nunțile se fac în aer liber, adesea în a treia zi a săptămânii. Și toate acestea le-am trăit în prima mea seară la Ierusalim.

A doua zi ne-am sculat mai târziu, am luat un mic dejun bogat și apoi ne-am întors pe Muntele Măslinilor ca să mai vedem în ansamblu Ierusalimul. Primul nostru obiectiv a fost Biserica Înălțării (Augusta Victoria) și spitalul alăturat. În biserică am cântat acompaniați de orgă de către Christina Schütz, soția pastorului Lehnert. Tot pe Muntele Măslinilor am vizitat alte două biserici interesante. După un drum scurt cu autobuzul am ajuns la Ospiciul Austriac al pelerinilor și apoi am urcat pe jos pe Via Dolorosa. În plină lună februarie era mare aglomerație de turiști și de aceea nu am ajuns la Sfântul Mormânt, ar fi trebuit să așteptăm ore în șir la intrare. La întoarcere am trecut pe la Ospiciul Francez, un fel de cămin-spital pentru bătrâni de toate religiile. Acolo Maica Monika ne-a relatat situații de viață foarte neobișnuite, care ne-au impresionat mult. Lângă Poarta Iafo ne aștepta autobuzul să ne ducă, obosite, la hotel.

Miercuri 6 februarie a fost una din cele mai importante zile ale excursiei. Dimineața am vizitat Memorialul Holocaustului Yad Vashem și Aleea celor Drepți, cu arbori sădiți în amintirea celor care au salvat evrei. În prima clădire în care am intrat era întuneric, doar șase lumânări aprinse se oglindeau în pereții de sticlă, amintind cele șase milioane de evrei sacrificați și numele lor se repetau permanent. Apoi am văzut mărturiile rămase de la cei care morți: documente, fotografii, bijuterii, acte, jucării, etc. La urmă am vizitat sediul central al Memorialului unde arde „flacăra veșnică”. Aici sunt înscrise numele celor mai importante lagăre unde au fost omorâți evreii, se depun floriâ și se fac comemorările oficiale anuale. De fapt cele două ore alocate acestei vizite au fost mult prea scurte pentru a vedea totul.

În continuare am vizitat Muzeul Israel, unde am văzut macheta Ierusalimului din urmă cu 2000 de ani și printre multe altele și copia documentelor găsite în grota dela Qumran. Pauza de prânz am făcut-o la Beit Jala, unde la un mic magazin arab-creștin se vindeau obiecte din lemn de măslin, mici bijuterii și pietre de mozaic. Pe drum am vizitat o grotă unde sunt adăpostite turme de oi în caz de frig și umezeală. Apoi am ajuns la Betleem, unde am vizitat biserica Nativității. Aici era mai puțină lume și am putut să vedem în liniște grota unde s-a născut Isus și locul însemnat cu o stea care arată chiar staulul. Am aprins lumânări pentru părinții mei și pentru cei dragI din Dresda, care ne-au însoțit sufletește prin rugăciunile lor în acestă călătorie. După masa de seară am mai vizitat minunatul și coloratul pod de tramvai din Ierusalim și ne-am plimbat pe străzile pline de lume.

Ultima zi a excursiei am început-o cu „Jubilate Deo” din psalmul 23 și „Laudate omnes gentes”. Era o zi mohorâtă, ploioasă. În plan era Zidul Plângerii. Din păcate sunt și aici controale și nu e permis să se aducă Biblii, cărți sau note pentru cântat. Am asistat la rugăciunile separate între femei și bărbați și la discuții aprinse, probabil pe teme religioase, dar nu le-am înțeles. Oricum acest loc este impresionant. Pe Muntele Templului am putut vedea de aproape cele două cupole, cea de aur și cea neagră, dar ele sunt deschise numai pentru musulmani. Am admirat biserica ortodoxă rusească și alte biserici din acest cartier sfânt și apoi am coborât spre orașul lui David și am ajuns la izvorul care alimenta cetatea cu apă. Finalul a fost piața din Ierusalim, unde ne-am delectat cu suc de rodii. Masa de seară am luat-o la hotel, în sala I. Rabin, într-un cadru festiv. Am dormit foarte puțin și după o scurtă gustare, cafea și cozonac, am ajuns la 2.30 noaptea la aeroport. Formalitățile au mers repede și zborul a fost foarte plăcut. La ora 13 am ajuns acasă, la Dresda, fericită că mi-am revăzut părinții, cu impresii minunate care mi-au îmbogățit și cred chiar că-mi vor influența viața.

Deși această relatare nu este deloc literară și nu descrie Israelul decât prin ochii turistului religios, mi s-a părut că merită cunoscută de cei care citesc Baabel. Turismul religios are o mare pondere în Israel și cunoașterea țării nu poate decât să-i aducă beneficii. Israelul are tot felul de turiști și le poate satisface dorințele. Păcat totuși că nu se face și în cadrul turismului religios o trecere chiar numai în autobuz prin Tel-Aviv și Haifa. Sunt atâtea de văzut!! Eu regret că nu mai pot călători ca să cunosc realizările noi atât de numeroase. Cred însă că datorită acestei călătorii prietena mea Annette va fi o bună purtătoare de cuvânt în favoarea Israelului și a turismului de orice fel.

Mirjam Bercovici

23-03 2019, București