La 11 aprilie 1945 deţinuţii lagărului de concentrare de la Buchenwald s-au eliberat prin forţe proprii. Printre ei se afla şi tatăl meu, Emeric (Imi) Székely, atunci în vârstă de 22 de ani şi jumătate, unchiul meu, Vasile (Laci) Székely, atunci în vârstă de aproape 16 ani, şi alţi adolescenţi apropiaţi de vârsta lui, precum Vasile (Laci) Nussbaum şi Nicolae (Miki) Kallós, dar şi tineri adulţi care le erau protectori şi mentori: medicii Petru (Dócsi) Mureşan şi Ludovic (Lajkó) Raţiu.

I-am amintit doar pe cei care aveau să rămână pe tot parcursul vieţii în cercul nostru de prieteni, dar nu pot să nu zăbovesc şi asupra altor nume care-mi erau familiare: Hillel Kohn – profesor universitar şi vechi militant de stânga, Gheorghe Sebestyén – viitor arhitect, Vilhelm Schwartz – dentist şi ziarist, Vasile Dan – viitor regizor, fraţii József Farkas – economist – şi Jenő Farkas – farmacist, Márton Berla – tehnician.  Şi tot printre ei se afla şi Rudi Kárpelesz, vărul mamei, muncitor zugrav la Târgu Mureş.

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…

A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, într-un mediu ostil, în care ar fi putut triumfa lupta acerbă, animalică pentru supravieţuire. A fi buchenwaldist mai însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald, depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. Momentul depunerii jurământului este descris în articolul lui Vasile Nussbaum Jurământul de la Buchenwald https://acum.tv/articol/13722/.

An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi mie, supravieţuitori ai acestui lagăr: Vasile (Laci) Székely – unchiul meu şi Vasile (Laci) Nussbaum – prieten bun al părinţilor mei, dar şi al meu.

Ambii s-au numărat printre cei 17 supravieţuitori, din 12 ţări, care au putut onora invitaţia la cea de a 74-a aniversare a eliberării lagărului de la Buchenwald, organizată de către Comitetul Internaţional Buchenwald – Dora.

11 Aprilie 2019. Fulguieşte când trecem de poarta lagărului cu binecunoscuta inscripţie Jedem das seine, îndreptându-ne către Appellplatz. Rafalele de vânt rece îmi biciuiesc obrajii. Degetele îmi degeră pe firul de trandafir roşu, pe care aveam să-l depun în memoria celor pieriţi aici. Potrivit statisticilor au murit peste 50.000 din cei circa 250.000 de deţinuţi ai lagărului.   

Adevărul este că nici nu m-aş fi putut imagina trecând pragul acestui tărâm al suferinţei, într-o zi blândă şi însorită…”Cum era vremea în ziua eliberării? Tot aşa rece şi vântoasă?” „Nu ţin minte să-mi fi fost frig. Eram încălzit de bucuria eliberării!” – îmi răspunde Laci Nussbaum. „Cum aţi rezistat în ger şi ninsoare ore în şir, pe Appellplatz, îmbrăcaţi doar în zeghe?” „Uneori eram nevoiţi să stăm nemişcaţi câte şase-şapte ore, mai ales dacă cineva evada şi trebuia să aşteptăm ca să fie prins… Dar am rezistat. Am supravieţuit.” – îmi spune Laci Székely.

Ceasul de pe turnul porţii este încremenit la ora 15.15 – ora eliberării lagărului. Este şi ora la care începe în fiecare an festivitatea aniversară. În zare pustietate. Locul barăcilor demolate este însemnat cu fâşii de pietriş negru, îndoliat. Pustietatea este întreruptă doar de câteva clădiri: fostul depozit, clădirea crematoriului cu coşul sinistru şi alte câteva, construite ulterior. Jur-împrejur pâlcuri de fagi…Buchenwald înseamnă făget.

Supravieţuitorii prezenţi – cel mai tânăr are 87 de ani, iar cel mai vârstnic 97 – sunt aşezaţi la loc de cinste. Doi foşti prizonieri din spaţiul sovietic poartă zeghea de deţinut. Unul dintre ei flutură steagul ucrainean. Un fost prizonier politic din Rezistenţa Poloneză are pe cap bereta de Häftling.

Pe chipurile venerabile ale tuturor supravieţuitorilor se citeşte demnitatea umană şi determinarea de a înfrunta – chiar şi la vârsta nonagenară – oboseala drumului şi vremea potrivnică, pentru a confirma prin prezenţa lor că ororile nazismului au existat cu adevărat. Pentru a milita împotriva ascensiunii extremei drepte, pentru a respecta Jurământul depus în urmă cu 74 de ani. Sunt înconjuraţi de voluntari tineri care se îngrijesc să-i ferească de frigul pătrunzător, aşezându-le pături pufoase pe umeri.

E reconfortant să vezi un număr mare de locuitori din Weimar adunaţi pe Appellplatz, în 11 aprilie 2019, cu trandafiri albi şi roşii în mâini. Unii au aşezat flori şi pe grilajul porţii. Directorul memorialului rosteşte o cuvântare scurtă şi sobră, în care reafirmă nevoia de a păstra memoria victimelor şi de a lupta împotriva xenofobiei, rasismului, antisemitismului, de a promova valorile democraţiei şi umanismului într-o Europă în care extrema dreaptă câştigă teren. Ceremonia se încheie cu aşezarea florilor memoriei pe plăcile comemorative din marmură albă.

14 aprilie 2019. Revenim pe Appelplatz duminica, la ceremonia oficială. Vremea e şi mai aspră. Ninge în rafale, bate un vânt rece persistent şi umezeala ne pătrunde până la oase. În ciuda vremii potrivnice, supravieţuitorii sunt întâmpinaţi de un număr mare de cetăţeni germani, de toate vârstele, reprezentanţi ai diferitelor partide şi organizaţii civile, parlamentari şi notabilităţi locale. Pe o latură flutură steagurile ţărilor din care au provenit deţinuţii lagărului de la Buchenwald, plus steagul statului Israel, cel născut după război, devenit patria multor foşti deţinuţi de la Buchenwald. Steagurile sunt purtate de tineri voluntari germani.

Supravieţuitorii sunt adăpostiţi într-un cort deschis care-i apără, cât de cât, de ninsoare. Voluntarii tineri le împart ceai fierbinte şi le aştern, cu blândeţe, pături pufoase pe umeri şi pe genunchi.

Sunt rostite cuvântări în mai multe limbi, de către supravieţuitori originari din Polonia, Rusia, Franţa şi România. Vasile Nussbaum susţine un discurs original, scurt şi plin de tâlc (textul a fost publicat în limba română în Revista Baabel https://baabel.ro/2017/04/11-aprilie-2017-72-ani-de-la-eliberarea-lagarului-buchenwald/).

Mai mulţi foşti deţinuţi atrag atenţia asupra pericolului reînvierii extremei drepte în ţările din Europa. Sunt datori să avertizeze pentru că ei – foştii deţinuţi, astăzi nonagenari – continuă să stea de veghe aşa cum au făgăduit în urmă cu 74 de ani, aici, pe Appellplatz. Îndrăznesc să sper că cetăţenii germani adunaţi aici, în pofida vremii câineşti, că tinerii voluntari care stau de strajă lângă drapelele naţiunilor, sub ninsoarea persistentă, sunt receptivi şi dornici să înveţe de la supravieţuitorii care se străduiesc să rămână cât mai multă vreme printre noi, pentru a ne relata cele îndurate şi a ne tâlcui semnele reînvierii Răului. Nădăjduiesc că mesajul Jurământului de la Buchenwald e mai puternic decât discursul urii.

Andrea Ghiţă