Deșertul Negev, despre care am mai scris, avea în antichitate o populație destul de numeroasă.  Locuit încă din Epoca Bronzului și din timpul Regatului Iudeii, el cunoaște o mare înflorire în perioada regatului nabatean, când se dezvoltă agricultura bazată pe irigații, iar comerțul cu articole de lux din orient are ca urmare apariția mai multor cetăți, Avdat, Șivta, Nițana și Haluța, care apărau „Drumul Tămâii”.  Ele au fost locuite în continuare de romani și de bizantini până în timpul expansiunii islamului.

Dacă ruinele cetății Avdat mai sunt și astăzi foarte impozante, cetatea Haluța nu este recunoscută ca un obiectiv turistic.  Pur și simplu nu este nimic de văzut – de când a fost părăsită, cetatea a servit drept „carieră de piatră”, oamenii au folosit piatra de construcție în alte scopuri.  Ea se află nu departe de Combinatul Chimic de la Ramat Hovav, lângă Beer Șeva.  Înainte de 1948 se afla acolo o tabără de beduini cu numele de Al-Khalasa.  Și totuși, pe Google Earth se mai vede clar conturul cetății.  În afara zidurilor au rămas grămezile de gunoi lăsate în urmă de locuitorii cetății timp de secole.  Spre deosebire de piatra de construcție, acestea nu interesau pe nimeni, astfel încât au rămas neatinse timp de vreo 1500 de ani, ceea ce a atras echipa de arheologi condusă de Guy Bar-Oz de la Universitatea din Haifa.  Bineînțeles că nimeni nu se aștepta să descopere acolo comori, aur și argint sau obiecte meșteșugite.  Arheologii au găsit… gunoi, adică cioburi de vase și resturi de mâncare: oase, sâmburi…

Vasele de ceramică nu erau numai oale și străchini, ci și multe amfore.  În această regiune se cultiva vița de vie și se producea unul din cele mai renumite vinuri ale antichității, vinul de Gaza, numit după portul de unde era exportat în întreaga Mediterană. 

  Până azi nimeni nu știe ce soi de viță cultivau bizantinii în Negev și ce gust avea vinul lor.  În zilele noastre se cultivă mai ales soiuri franceze, care pe atunci încă nu existau, dar ele au nevoie de foarte multă apă.  Se presupune că nabateenii și apoi bizantinii cultivau un soi local, acum dispărut, mai bine adaptat la uscăciune.  Printre resturile de mâncare aruncate la gunoi s-au găsit pentru prima oară sâmburi de struguri.  Ei urmează să fie supuși unui proces de secvențiere a ADN-ului și poate că atunci vom putea recrea acest soi dispărut de viță de vie și vom putea gusta vinul din antichitate.

O descoperire neașteptată a fost făcută în urma datării cu ¹⁴C a resturilor vegetale și animale.  Cetatea fiind ocupată timp de multe secole, s-au găsit rămășițe de diferite vârste, dar după mijlocul secolului al VI-lea e.n. nu s-a mai găsit nimic, de parcă la acea dată orașul ar fi fost abandonat brusc.  Totuși în interiorul cetății s-au găsit urme de ocupare mai recentă.  Totul pare destul de ciudat și arheologii au propus o explicație interesantă.

Întâi de toate, dacă oamenii au încetat să arunce gunoi în afara zidurilor, asta nu înseamnă neapărat că orașul a fost părăsit, doar că a intrat într-o fază de declin, poate că „servicul de salubritate” a încetat să funcționeze, populația s-a rărit, au rămas locuri virane în oraș unde se putea arunca gunoiul.  (Doar înainte de inventarea maselor plastice oamenii produceau mult mai puțin gunoi ca acum!)

O perioadă de declin??  După câte știm din manualele de istorie, în mijlocul secolului al VI-lea Imperiul Bizantin condus de Iustinian se afla la apogeu! 

El a recucerit o mare parte a Imperiului Roman de Apus care căzuse pradă barbarilor, a investit în construcții grandioase cum ar fi catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.  Dar pe la mijlocul secolului al VI-lea au avut loc o serie de fenomene naturale care au zguduit din temelii Imperiul Bizantin și de fapt întreaga emisferă nordică.

Cronicile vremii menționează că în anul 536 și 537, cerul a fost acoperit de un nor misterios.  Cercetările paleoclimatologice confirmă că în 536 a avut loc o erupție vulcanică neobișnuit de puternică, urmată de încă două în anii imediat următori.  Aerul s-a umplut de cenușă vulcanică, soarele nu putea pătrunde și clima s-a răcit simțitor.  Printr-o coincidență tot atunci a avut loc și un minim al activității solare.  Perioada dintre 536 și 660, cea mai rece din ultimele două milenii, a fost denumită Mica Glaciațiune a Antichității Târzii.  

Nu e de mirare așadar că secolul al VI-lea s-a evidențiat prin declin economic, foamete, epidemii, instabilitate politică, migrații.  (Nimic nou sub soare: și în zilele noastre schimbările climatice sunt însoțite de instabilitate politică și migrații.)

O lume în care domnea foametea nu era interesată de vinuri scumpe, deci cetatea Haluța a suferit desigur un declin economic.  Totuși este greu de imaginat ca o răcire a climei să fi avut o influență atât de nefastă în Negev, poate chiar din contră.  Îmi amintesc că după erupția vulcanului Pinatubo, în iarna 1991-92, la Ierusalim a fost un viscol cumplit, zăpada a rămas aproape o lună.  A plouat atât de mult încât așezările de pe malul lacului Kinneret riscau să fie inundate, a fost nevoie să se deschidă barajul de la Degania și excesul de apă a curs prin Iordan în Marea Moartă.  Iar cu atâta apă recoltele au fost deosebit de bogate!  Poate că un fenomen asemănător a avut loc în secolul al VI-lea în Peninsula Arabică, ceea ce ar fi putut contribui la apariția și răspândirea islamului, dar el nu explică declinul brusc al cetății Haluța.  Adevărata cauză pare să fi fost Ciuma lui Iustinian.

Cercetări recente au arătat că factori climatici au o influență clară asupra populației de rozătoare sălbatice din Asia Centrală, asupra numărului de rozătoare infectate cu ciumă și asupra probabilității ca ciuma să fie transmisă la șobolani și la om.  Nu e de mirare că marile epidemii de ciumă au apărut ca urmare a unor schimbări climatice.  (Contrar așteptărilor, ciuma nu a fost eradicată.  Există și azi focare de infecție în Asia Centrală și în vestul Statelor Unite și apar cazuri izolate de ciumă, dar cu antibiotice boala poate fi tratată cu succes.)  Din Asia Centrală ciuma a fost transmisă prin caravane, apoi prin corăbii, fiind documentată pentru prima oară în anul 541 în Egipt.  Iar de acolo s-a răspândit în întregul Imperiu Bizantin și a făcut prăpăd.  Se presupune că aproape un sfert din populația imperiului a pierit de ciumă. Aceasta ar putea explica și depopularea bruscă a cetății Haluța.

Așa se face că arheologia într-o grămadă de gunoi a confirmat teoria după care schimbările drastice din secolul al VI-lea au fost în primul rând o urmare a schimbărilor climatice.  Am putea specula cum s-ar fi derulat istoria dacă clima ar fi rămas stabilă.  Imperiul Bizantin, care a existat timp de un mileniu, ar fi dăinuit, locul lui nu ar fi fost luat de Imperiul Otoman și istoria României ar fi arătat cu totul altfel…

Hava Oren