În luna aprilie a acestui an Federația Comunităților Evreiești din România a organizat o masă rotundă pe tema “Sportivi evrei în România”. Pe lângă conducerea Federației au participat: Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic Român, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic la canoe, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, Dumitru Graur, președintele Asociației Presei Sportive din România și Leon Rotman, dublul campion olimpic la canoe din 1956 de la Melbourne. Sportivul în vârstă de 85 de ani, de orgine evreiască, împreună cu Angelica Rozeanu (multiplă campioană mondială la tenis de masă, decedată în Israel în 2006) au scris unele din cele mai strălucite pagini ale sportului românesc. Cu aceeași ocazie s-a prezentat volumul Pentru cine s-a cântat imnul? Evreii din România și sportul în secolul XX, în prezența autorului, Sergiu Laurian Lupu. În volum am găsit foarte multe informații interesante, chiar unele referitoare la familia mea.

Volumul este excelent documentat și foarte bine structurat. Pe lângă faptul că furnizează extraordinar de multe detalii, meritul lui este că face o prezentare generală a mișcării sportive evreiești din România secolulului trecut. Se prezintă cluburile, sportivii de excepție, promotorii, ziariștii și ceilalți susținători care au contribuit la dezvoltarea sportului de performanță în cadrul tineretului evreu. Se face referire și la participarea sportivilior români la Jocurile Maccabiadei (Maccabi – Puternic și Îndrăzneț) din 1932 și 1935.

Încep de la cluburile evreiești și Maccabiada din 1935 de la Tel Aviv, pentru că în volum apar informații despre unchiul meu, Árpád Zádor, conducătorul secției de scrimă a clubului Haggibor, o vreme chiar vicepreședinte al clubului, care a participat în echipa României de sabie la Maccabiada din 1935. Auzisem în familie povestea fascinantă a aceastei deplasări (pe atunci de la Cluj la Tel Aviv părea să fie o plecare în lună). Cu toate că unchiul meu mă iubea foarte mult, nu mi-a povestit niciodată, probabil din modestie, despre peripețiile acestei deplasări. Acum, grație digitalizării colecției integrale a cotidianului Új Kelet (pe site-ul Israel National Library), apărut la Cluj între 1918 și 1940, am reușit să reconstitui toate momentele acestei deplasări a sportivilor clujeni în Eretz Israel.

Clubul Haggibor din Cluj

În secolul trecut, mai ales în perioada interbelică, au existat în România câteva cluburi sportive evreiești foarte puternice, polisportive (cu multe secții). Acestea au fost: Aurora (înființat în 1897!) și Maccabi (1919) din București, Haggibor (Eroul/Viteazul) Cluj (1920), Kadima (Înainte/Hai) Timișoara (1921), Hakoah (Puterea/Forța) Arad (1921), Maccabi Iași (1919), Cernăuți, Chișinău, Galați ș.a. După modelul acestora în România funcționau încă vreo 80 de cluburi mai mici.

La inițiativa și cu sprijinul fruntașilor sioniști clujeni Chaim Weiszburg, Giszkalay János, Kramer Armin, Knőpfler Bernát și Nossin Mór, la 22 martie 1920 s-a înființat clubul sportiv Haggibor, prima grupare sportivă evreiască din Transilvania. Primul președinte (1919-1944) a fost av. József Fischer, președintele Comunității Evreiești de Rit Occidental (neolog) din Cluj. Au urmat Aladár Stőtter, Vilmos Erős și Ferenc Jámbor.

Clubul era un răspuns la necesitatea adoptării de către tineretul evreu a unui mod de viață sănătos, a trezirii conștiinței naționale, a educației în general, idealuri promovate de Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania (de sorginte sionistă), înființată în 1918. De-a lungul timpului clubul a avut baze sportive în cartierul Andrei Mureșan, apoi în cartierul Donath. În 1922 clubul Haggibor s-a afiliat Departamentului Transilvania a Uniunii Mondiale Maccabi, care organiza Maccabiadele.

La început activitatea clubului se rezuma la o echipă de fotbal. Aceasta a obținut rezultate meritorii în primul campionat orășenesc de după război și apoi în campionatul regional/districtual. Echipele fruntașe din districtul Transilvania au luptat cu cele din districtul Banat (Chinezul și Ripensia).

Fotbalistul cel mai cunoscut a fost Dezső (Dudi) Jakobi, care a activat între anii 1921-1924. La 22 de ani a fost selecționat în echipa României, care disputa primul său meci oficial în 8 iunie 1922 împotriva Jugoslaviei la Belgrad. În echipa României mai figurau doi clujeni, Aurel Guga de la Universitatea și Elemér Hirsch de la KAC – Clubul Atletic Cluj. Rar s-a mai întâmplat ca în reprezentativa României să figureze trei clujeni! A mai fost selecționat în națională de cinci ori. În 1924, în drum spre Jocurile Olimpice de la Paris, echipa României a jucat un meci amical la Viena. Acolo Dezső Jakobi s-a accidentat, a fost dus la spital și a murit de septicemie. Avea doar 24 de ani. Înmormântarea a fost impresionantă. În familia noastră numele lui era rostit cu evlavie, tatăl meu fiind un înfocat suporter Haggibor și cunoscându-l personal pe jucător.

Alți fotbaliști remarcabili au fost: Rosenfeld (portar, a jucat și pentru Hakoah Viena), Sugár, Wesel, Pollák, Bornstein, Klein, Weintraub, Virág, Reiter, Lázárovits și mai târziu Barabás, Krausz, Rosenberg, Fahn, Márk, Reményi și alții.

În 1935 secția s-a desființat din motive financiare, câțiva jucători valoroși trecând la alte cluburi clujene.

La începutul anilor 1930 în fruntea clubului a fost ales dr. Vilmos Erős, el însuși sportiv de performanță și ziarist sportiv. Venirea lui a adus un suflu nou în club. S-au înființat mai multe secții noi: tenis de masă și de câmp, scrimă, gimnastică, patinaj, natație-polo, atletism, box, turism ș.a. Dintre acestea fără îndoială rezultatele cele mai remarcabile au fost la tenis de masă. Am mai evocat excelenta prestație a jucătorilor de tenis de masă de la Haggibor în articolul din 19 aprilie 2018,Tenisul de masă din Cluj și pleiada de campioni evrei, https://baabel.ro>2018/04 de aceea o voi relua doar succint.

La mijlocul anilor 1930 echipa masculină formată din Géza Erős, Vasile Goldberger Marin, Ernő Diamanstein și Farkas Paneth a dominat tenisul de masă românesc, căștigând campionatul național al României (1934-1936). Trei dintre jucătorii de mai sus (fără Géza Erős) au fost componenți ai echipei României care a cucerit medalia de argint la Campionatele Mondiale de la Praga în 1936, performanță neegalată nici până astăzi.

Cu acest prilej jucătorul Farkaș Paneth s-a înscris în Cartea Recordurilor, având un schimb de mingi cu jucătorul polonez A. Ehrlich care a durat 2 ore și 5 minute. Împreună cuviitoarea campioană mondială Angelica Rozeanu, Géza Erős a adus prima medalie pentru România la dublu mixt (1937, Baden bei Wien). Aceiași jucători au cucerit zeci de medalii la campionatele naționale.

Echipa de fete, formată din Kató Havas, Éva Weisz și Alice Goldstein a cucerit campionatul național în 1940! Kató Havas alături de marea campioană Șári Kolozsvári a câștigat proba de dublu feminin în 1939 și 1940. Au mai realizat rezultate notabile pe plan local jucătorii Imre Keszler, Béla Klein, Dezső Baumzweig (un alt unchi de-al meu), Egon Balas, József Deutsch, Tibor Rosmann, Marianne Heves ș.a.

Farkaș Paneth a devenit cel mai titrat antrenor român, numele său fiind legat de cele cinci campionate mondiale câștigate de echipa feminină a României (1951-1956) și cele cinci Cupe ale Campionilor Europeni cucerite de echipa masculină a clubului C.S.M. Cluj (1961-1966). Am avut onoarea să-i cunosc aproape pe toți ping-pongiștii de la Haggibor.

Secția de tenis a avut un mare animator în persoana lui Ernő Radó. Jucătorii clubului au realizat rezultate remarcabile la campionatele locale și regionale: Devecseri Anci a câștigat campionatul Clujului, Klári Schwartz, Lili Erdős, Marianne Heves și Endre Simon (participant la Maccabiada din 1935), Géza Erős, Győrgy Radó (viitorul antrenor), în a doua jumătate a anilor 1930 toți au fost clasați printre primii 10 sau 20 ai României. Au mai activat meritoriu Miksa Weisz, Ernest Hirsch, Ladislau Diamant ș.a.

Următoarea secție cu rezultate meritorii a fost scrima. Tivadar Herczeg (floretist) a câștigat numeroase concursuri interne. Endre Altmann (floretist și sabrer) a fost campion național la sabie în 1935. A fost în lotul de scrimă al României la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, dar nu a intrat în concurs. A fost și membru al echipei de sabie a României. clasat pe locul 4 la Campionatele Mondiale din 1937. Excelenta echipă de sabreri antrenată de Jenő Mózes era formată din László Erős, Endre Sámson, Ferenc Spitzer și Árpád Zádor (echipa a participat la Macabiada din 1935 de la Tel Aviv). Alți scrimeri titrați la diferite campionate au fost Géza Erős, Endre Klein, Győrgy Neufeld, Fülőp Deutsch, Ludovic Schwartz, N. Bamberger ș.a. Responsabilul secției a fost mulți ani Árpád Zádor, căruia datorită înțelepciunii și modestiei sale i se spunea atyuska (tăticul). Antrenamentele se desfășurau la sala de gimnastică a fostului Colegiu Unitarian, astăzi Liceul Brassai Samuel.

La atletism Imre Andor a fost campion național la 110 m garduri în 1921 și 1922.

La secția de natație și polo pe apă, condusă de Zoltán Herskovits și László Erős s-a remarcat Piri Rosenberg, campioană națională la 100 m bras (1929, 1930, 1931), Éva Hecht (medaliată cu argint la 100 m liber în 1928), dar și Sebestyén, Schwartz, Blattner și Benedek.

Secția de box a fost antrenată de János Gyémant, conducătorii secției de gimnastică au fost Lajos Schwartz și Ferenc Rosenberg, iar dr. Győrgy Wartenberg a condus secția de patinaj.

De o mare popularitate s-a bucurat secția de turism, condusă de Győrgy Neufeld, László Erős, Dezső Mózes, Ladislau Kramer și Samu Sándor, care organizau la sfârșit de săptămână excursii în jurul Clujului cu sute de participanți. În iulie 1931 Árpád Zádor împreună Zoltán Berger au făcut în premieră un tur cu bicicleta până în munții Tatra (aproximativ 1100 km), ajungând până la vârful Lomnitz (2634 m) pe care l-au escaladat. Reportajul lui Árpád Zádor despre acest tur ciclist, apărut într-o revistă de specialitate, a stârnit senzație în epocă.

În perioada interbelică, mai ales în anii 1930, clubul Haggibor, alături de Universitatea Cluj și KAC (Clubul Atletic Cluj) erau cele mai prestigioase cluburi sportive din Cluj. Clubul avea sportivi și antrenori de excepție (am amintit aproximativ 80 de nume, dar ei erau mult mai numeroși) și la câteva sporturi erau în elita internă și internațională.

Dar odată cu ascensiunea fascismului, acompaniat de o legislație antievreiască dură (România și Ungaria au devansat în unele privințe chiar Germania și Italia) și exacerbarea antisemitismului, apoi izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, situația evreimii din Europa avea să se schimbe radical. Conform noilor frontiere impuse de Al Doilea Arbitraj de la Viena (30 august 1940), orașul Cluj a trecut sub administrație maghiară. Printre primele măsuri ale administrației militare maghiare a fost interzicerea/desfințarea cotidianului evreiesc Új Kelet și a clubului sportiv Haggibor, ca și a tuturor activităților nelegate strict de viața religioasă. Mai mult, evreilor li se interzicea frecventarea terenurilor și sălilor de sport. Campionilor naționali F. Paneth, Angelica Rozeanu și Nicu Naumescu li s-a interzis intrarea în sălile de antrenament. În aceeași perioadă au fost desființate și cluburile sportive evreiești din România. Dar toate acestea sau dovedit neînsemnate față de ceea ce avea să urmeze între 1941-1944 atât în Ungaria cât și România: detașamentele de muncă forțată (mai mult în Ungaria) și exterminarea fizică (ghetoizarea și deportarea în lagărele de exterminare) care au decimat populația evreiască.

După revenirea puținilor supraviețuitori, în 1945, la Cluj s-au reorganizat comunitățile evreiești (ortodoxă și neologă). S-a încercat și resuscitarea clubului Haggibor, dar participarea a fost modestă – începuse emigrarea tineretului în Eretz Israel. În 1946 clubul și-a încetat definitiv activitatea. Oricum, toate cluburile sportive evreiești din România au fost desființate. Decretul 589/1949 al Ministerului Justiției prevedea ca toate organizațiile, societățile, fundațiile evreiești care desfășurau activități de cult, sociale, de sănătate, culturale, sportive, filantropice, sioniste și de înmormântări să-și înceteze activitatea.

Volumul Pentru cine s-a cântat imnul? Evreii din România și Sportul în secolul XX evidențiază ca susținători activi ai mișcării sportive evreiești pe dr. József Fischer și dr. Vilmos Erős, iar la polisportivi pe frații Erős Géza și László, precum și pe dr. Elemér Hirsch.

József Fischer a fost fondatorul și primul președinte al clubului, apoi președinte de onoare până în 1940. Din postura sa de președinte al Comunității neologe (1919-1944), fruntaș sionist, de mai multe ori parlamentar, consilier local, a susținut mișcarea spotivă a tineretului evreu.

Familia Erős (tatăl Vilmos și cei doi fii Géza și László) au fost o adevărată instituție a sportului evreiesc clujean și român. Dr. Vilmos Erős, ziarist sportiv (a condus filiala Cluj a agenției Rador), șahist, scrimer și fotbalist, a fost animatorul vieții sportive evreiești din Cluj. După alegerea sa în funcția de președinte al clubului a inițiat schimbări radicale: înființarea a zece secții sportive, multe dintre ele cu rezultate notabile pe plan național și internațional. A fost redactorul cotidianului Sportkurir, cu o apariție scurtă, a scris cărți despre șah și atletism.

Fiul mai mare, Géza, a practicat tenisul de masă (unde a obținut cele mai mari succese), tenisul de câmp și scrima, fiind o adevărată vedetă a sportului clujean. La tenis de masă a cucerit prima medalie a României la un Campionat Mondial (la dublu mixt, 1937). În același an s-a transferat la Sporting și în 1945 la Maccabi București. În 1946 s-a stabilit în Ungaria, devenind component al echipei masculine a Ungariei și participând la Campionatul Mondial de tenis de masă din 1947 de la Paris. A fost jucător și apoi antrenor la clubul Pénzügyőr din Budapesta. În memoria sa Federația de tenis de masă din Ungaria a organizat mulți ani Campionatul veteranilor “Dr. Erős Géza”. În România a cucerit 13 titluri de campion național: de trei ori la simplu masculin (1937, 1938, 1946), de șase ori la echipa masculină (cu Haggibor, Sporting și Maccabi), de paru ori la dublu masculin și mixt. A fost jucătorul român cu cele mai multe participări la Campionatele Mondiale (1936, 1937, 1939 la Cairo, 1947 la Paris-cu echipa Ungariei) după F. Paneth (ca antrenor al naționalei). La tenis de câmp, în a doua jumătate a anilor 1930, a fost în mod regulat în top 10 sau top 20 a României. A fost și un apreciat scrimer al clubului Haggibor. În viața particulară a fost un foarte bun specialist în domeniul comerțului exterior, cunoscând 6-7 limbi străine. A fost un personaj fabulos al sportului clujean și românesc, din păcate astăzi aproape uitat.

Fratele său mai mic, László Erős, a fost un excelent sabrer (medaliat la Maccabiada din 1935) și animator al secției de turism. Avea studii juridice și era un cunoscut filatelist. După 1945 a lucrat la diferite reviste clujene, decenii de-a rândul a fost șeful rubricii de politică externă al cotidianului clujean Igazság. A scris cărți de specialitate în domeniul filateliei și istoriei poștei clujene. Între 1941-1945 a fost mobilizat la detașamentele de muncă forțată. Despre Holocaust a scris, împreună cu soția sa Blanka, volumul memorialistic Soha el nem engedem a kezed (Niciodată nu îți voi lăsa mâna). Volumul său Cinci Quislingi judecați de popoarele lor se evidențiază printr-o excelentă documentare asupra Holocaustului din Ungaria și România. L-am cunoscut, a fost o personalitate remarcabilă. A decedat în 1998. Regret că nu l-am rugat pe el să scrie despre clubul Haggibor, era cel mai în măsură să o facă!

Dr. Elemér Hirsch era avocat pledant. Cele mai notabile succese în sport le-a avut la fotbal, fiind legitimat între 1921-1927 la KAC – Clubul Atletic Cluj și Universitatea Cluj. A fost în reprezentativa României la primul ei joc (1922, cu Jugoslavia), apoi a fost selecționat încă de patru ori. După 1945 a devenit antrenor la CFR Cluj, ASA Armata Cluj și consilier tehnic la CCA și Universitatea Cluj. A excelat la patinaj artistic (campion național în 1924, 1925, 1927), jucând și hochei (la Universitatea Cluj). În 1939 a instituit ”Cupa Dr. Hirsch Elemér” la patinaj artistic. A fost o personalitate cunoscută în Clujul interbelic. A scăpat de deportare, trecând granița spre România în mai 1944, cu mașina diplomatică a consulululi român de la Cluj. Fiicele sale au fost și ele sportive de performanță: Amalia (înotătoare, decedată recent în Israel) și Miriam (înotătoare, baschetbalistă și antrenor de rugbi!).

Epilog

Foștii sportivi de la Haggibor, dar și descendenții lor nu au uitat clubul tinereții lor. Astfel s-au înființat cluburi Haggibor în Israel și în SUA, la New York. În 1970 în ambele locuri s-au sărbătorit 50 de ani de la înființarea clubului de la Cluj. S-a reluat și tradiția “Balurilor Haggibor” bun prilej de întâlnire a emigranților de pe plaiurile ardelene. Clubul Haggibor din New York activa cu o echipă de seniori și una de juniori, obținând rezultate notabile. În anul 2000 în Israel s-a lansat o serie de timbre cu ocazia aniversării a 80 de ani de la întemeierea clubului.

Ediția a II-a a Jocurilor Mondiale Maccabi, 2-5 aprilie 1935, Tel Aviv

Departamentul Transilvania al Federației Române Maccabi a organizat pregătirea sportivilor ardeleni pentru ediția a II-a a Maccabiadei. S-au elaborat din timp instrucțiuni despre pașapoarte, vize, bilete de tren, vaccinări, îmbrăcăminte, plecare pentru sportivi și turiști, prețuri (bilete de vapor 4.500-9.000 lei, circuit Eretz Israel 15 zile 11.000-13.000 lei, 7 zile 2.900-4.500 lei). Sportivii trebuiau să poarte insigna Maccabi România, uniformă de defilare și uniformă de oraș (fiecare costa câte 600 lei). Turiștii plecau din Constanța în 16 martie cu vasul Dacia, iar sportivii în 23 martie cu vasul Regele Carol.

Sportivii

Delegația României consta din 250 de persoane, dintre care cca. 70 de sportivi la următoarele discipline: fotbal, haltere, scrimă, handbal, pentatlon modern, gimnastică, box, tenis de câmp, lupte și atletism (tenis de masă, neoficial). S-au desfășurat întreceri și la natație, baschet și ciclism.

Din Departamentul Transilvania au fost selecționați 18 sportivi: nouă de la Hakoah Arad (gimnastică, haltere, box), șase de la Haggibor Cluj (scrimă, tenis, box), doi de la Maccabi Oradea (lupte) și unul de la Kadima Timișoara (atletism). De la Haggibor Cluj au fost: Izrael Ernő (box), Endre Simon (tenis), László Erős, Ferenc Spitzer, Árpád Zádor și Endre Sámson (scrimă). Conducătorii erau dr. Salamon Ignácz și dr.Fenichel József.

Ediția a II-a a Maccabiadei, Tel Aviv, 1935, a fost un mare succes pentru mișcarea sionistă și evreimea mondială. Au participat 1700 de sportivi din 28 de țări (19 țări din Europa, inclusiv orașul liber Danzig, USA, Africa de Sud, Egipt, Siria, Libia, Maroc, Turcia –ce vremuri!). 10 țări au fost debutante. Lipseau bineînțeles URSS și Spania, care era în prag de război civil. Cele mai numeroase delegații au fost din Germania (aplaudată cu entuziasm), Bulgaria și Polonia. Foarte mulți sportivi germani (Hitler era deja la putere) și polonezi au făcut pe loc alia. Autoritățile britanice au fost nemulțumite și au anunțat că vor interzice următoarea Maccabiadă, programată pentru 1938, dar ea s-a amânat oricum din cauza evenimentelor politice.

Festivitățile de deschidere și închidere

La festivitățile de deschidere au participat peste 50.000 de spectatori. Stadionul din Tel Aviv avea tribune doar pentru 7.000, restul au stat în picioare. Defilarea delegațiilor sportive și exercițiile de gimnastică colectivă a sportivilor din Eretz Israel s-au bucurat de un imens succes. A fost de față toată conducerea sionismului mondial în frunte cu Chaim Weizmann, viitorul președinte al Israelului. Jocurile au fost declarate deschise de către Lord Melchett, președintele de onoare al organizației. La sfârșitul ceremoniei toți participanții ridicați în picioare au cântat Hatikva (Speranța), viitorul imn al Israelului. A fost o manifestare extraordinară a solidarității evreiești într-un moment când deasupra Europei planau deja nori negri iar antisemitismul și legile antievreiești se manifestau tot mai pregnant. Cu toată opoziția poliției britanice, înaintea deschiderii de pe stadion delegațiile sportive au defilat și pe câteva artere principale din Tel Aviv.

Ceremonia de închidere s-a desfășurat în prezența a 30.000 de spectatori. Drapelul clubului Haggibor al echipei României a făcut o impresie foarte bună, fiind decorat de Lord Melchett cu o panglică de onoare.

https://maccabi.localtimeline.com/index.php?option=com_localstory&view=events&Itemid=1005&lang=en#[showWindow/event/2 Aici se poate vedea un film documentar și mai multe fotografii de la Maccabiada din 1935. Din păcate nu am găsit imagini cu delegația României, există doar una singură (nereușită), din cotidianul Új Kelet din 4 mai 1935.

Rezultate

Clasamentul pe națiuni a fost: Austria 380,5 de puncte, Germania 360 de puncte șI Palestina (Eretz Israel) 325 de puncte. România s-a clasat pe locul 12 cu 63,5 puncte. Cel mai mare succes l-a obținut echipa de fotbal Maccabi București, care a câștigat turneul de fotbal. Dr. Zoltán Pécsi de la Hakoah Arad a câștigat o medalie de aur la haltere. S-au mai obținut medalii la scrimă (echipe și individual, cei de la Haggibor Cluj), handbal și pentatlon modern. Dintre sportivii de la Haggibor cele mai bune rezultate le-au obținut sabrerii. La startul concursului de sabie pe echipe, România (Haggibor) s-a prezentat doar cu trei sportivi în loc de patru – Endre Sámson a avut probleme cu viza și nu a putut veni. Cei trei trebuiau să surmonteze handicapul de patru asalturi piedute din oficiu și să câștige în fiecare partidă interțări nouă asalturi, ceeace au și făcut. Doar la disputa finală pentru medalia de argint au realizat un scor de 8-8 cu echipa Egiptului și au piedut la tușaveraj. Echipa formată din László Erős, Ferenc Spitzer și Árpád Zádor a cucerit medalia de bronz. La individual László Erős a cucerit medalia de bronz, Árpád Zádor a ocupat locul 7. Tenismanul Endre Simon nu a ajuns în finale, iar boxerul Ernő Izrael a depășit greutatea pentru categoria sa și nu a fost admis să participe.

La tenis de masă, sport neoficial în calendarul competițional, la simplu feminin a câștigat sportiva Boriska Salamon de la Hakoah Arad. Neincluderea tenisului de masă în programul oficial a suscitat multe discuții. Organizația Maccabi România a fost criticată pentru că nu a depus toate eforturile pentru oficializarea acestui sport atât de popular în rândul evreimii europene, unde România ar fi putut câștiga o mulțime de medalii.

Rezultatele modeste ale echipei României, datorită unor erori la selecție și pregătire, au nemulțumit pe toată lumea. Cotidianul Új Kelet a formulat un chestionar, inițiind o dezbatere asupra măsurilor care trebuiau luate pentru creșterea nivelului de pregătire a sportivilor. Au prezentat propuneri președinții marilor cluburi, antrenori, oficiali ș.a. În iunie 1935, cu ocazia Maccabiadei naționale de tenis de la Oradea, s-a organizat o dezbatere și s-au trasat liniile directoare pentru viitorul cluburilor evreiești ardelene. Datorită înrăutățirii situației politice, sportul pentru evrei a trecut tot mai mult în umbră, pentru ca după război activitatea cluburilor evreiești să înceteze complet în țările așa zisului “bloc socialist”. La Tel Aviv corespondentul special al cotidianului Új Kelet a fost László Erős.

Continuare

Jocurile Maccabiadei au fost reluate în 1950, după 15 ani de întrerupere și 6 milioane de evrei uciși. De atunci ele se desfășoară regulat, din patru în patru ani. La ediția din 2017 (a XX-a) au participat 10.000 sportivi în categoriile open, juniori, seniori și sportivi handicapați. Ca mărime a fost a patra competiție din lume. Astăzi se organizează și Jocuri Maccabi europene și americane.

Tradiția participării sportivilor clujeni la Jocurile Maccabiadei a fost reluată în 2013 de tânăra jucătoare de tenis Gloria Suciu, fiica maestrului sportului la tenis de masă Sergiu Suciu. Delegația române formată din șapte sportivi a fost condusă de Roby Roth, președintele Maccabi România.

***

Poate că acest articol va părea desuet și prăfuit. L-am scris totuși în amintirea familiei mele, dar mai ales gândindu-mă că poate nu va mai fi cine să evoce aceste fapte și evenimente legate de istoria evreilor clujeni.

Andrei Zador

28.11.2019