Miculaşul cel Adevărat

Anul acesta Târgul de Crăciun din Cluj a furat startul, fiind deschis încă de la sfârşitul lunii noiembrie. În căsuţele cochete instalate în Piaţa Unirii, sub bolţi de ghirlande şi ornamente sclipitoare, se vând dulciuri felurite: de la tradiţionalele beigli cu nucă şi mac, la halviţă cu merişoare şi castane glazurate, ba  chiar şi ciocane, chei franceze şi tirbușoane care se dovedesc a fi din …ciocolată. Cârnaţii, jamboanele, kaizerul, brânza de burduf îmbie păcătoşii să încalce postul, iar aroma vinului fiert cu mirodenii pluteşte ispititoare deasupra muşteriilor care sosesc neîntrerupt. Obictele de artizanat mai mult sau mai puţin „kitschoase” întregesc oferta în urma căreia vânzătorii îşi umplu buzunarele, iar cumpărătorii şi le golesc, burduşindu-şi sacoşele cu o mulţime de obiecte aparent indispensabile, dar care ulterior se vor dovedi inutile. Toată lumea e îmbujorată şi mulţumită….Nu şi  cârcotaşa de mine care se trezeşte să ridice obiecţii.

Nu se mai ţine cont de ordinea firească a lucrurilor, de gradaţia menită să sporească uimirea şi bucuria copilului. Totul e de-a valma. Au dat iama în galantare moşii de ciocolată de toate mărimile, moşii-ornament, moşii care îngână colinzi electronice, moşii cât un stat de om care-şi agită mâinile şi invită lumea să intre în magazin, moşii căţărători pe balcoane…Dar şi o mulţime de vânzători costumaţi în Moş. Moşi peste moşi deşi se ştie că (de când lumea) există o rânduială a lor.

Ce frumoase erau timpurile copilăriei mele când atmosfera misterioasă a sărbătorilor începea în primele zile de decembrie, cu acele pachete de dulciuri învelite în celofan roşu pe care avea să le pună în geam Moş Niculae (sau Miculaş cum i se spune în Ardeal) în ajun de Sfântul Niculae! Şi Miculaşul nu uita să aşeze, alături de daruri, şi câte o joardă (nuieluşă) din alun, spoită cu „Lunar” auriu şi argintiu. E drept că pe atunci se mai credea că bătaia era ruptă din Rai (aşa se făcea că şi Moş Niculae ştia de ea), dar s-a dovedit că nu e nicidecum aşa, ba e chiar nocivă şi pedepsită de lege. Joarda însă şi-a păstrat locul în recuzita sărbătorii, asemeni simbolurilor altor sărbători a căror sorginte cine o mai ştie?!

Pe cinci decembrie curăţam cu peria toate încălţările – de la sandale şi până la cizmuliţe – le dădeam cu cremă de ghete „Guban”, le lustruiam cu o cârpă moale până străluceau ca oglinda şi apoi le aşezam între ferestre. În ultima clipă mai adăugam şoşonii, papucii de pâslă şi pantofiorii păpuşii Tamara. Apoi închideam cel de al doilea rând de geamuri, îmi luam pijamaua şi mă duceam la culcare, hotărâtă să mă prefac că dorm aşteptând cu respiraţia tăiată  să apară la geam…Miculaşul sau Moş Niculae. Dar întotdeauna planurile mele erau dejucate de Moş Ene şi mă trezeam de-abia dimineaţa şi, oricât de devreme ar fi fost, dulciurile fuseseră deja aşezate în sandale, pantofi, ghete, cizme şi papuci. Până şi în pantofiorii Tamarei era câte o ciocolată „Pitic!!

Printre copiii mai mari circula zvonul că Miculaşul nici nu există şi cadourile ar fi puse de părinţi şi bunici. Nevăzându-l niciodată, intrasem şi eu la bănuieli aşa că mi-am propus să-i dau ceva în dar, poate astfel am să-l determin să rămână la noi şi să-l cunosc personal. După îndelungi cugetări şi o ofertă destul de subţire, am decis să-i împachetez într-un şerveţel de damasc un pumn de zahăr cubic, mai exact câteva batoane alcătuite din mai multe cuburi de zahăr lipite între ele. Am anunţat-o şi pe bunica să nu se mire de dispariţia şerveţelului şi a zahărului (cumpărat pe cartelă). Ea mi-a spus că gestul meu e demn de laudă, dar se îndoia că Miculaşul, grăbit să ajungă pe la toţi copiii, ar avea timp de zăbavă. Era sigură, însă, că zahărul îl va ajuta să prindă puteri pentru a-şi continua drumul pe la casele altor copii. Am stat ce-am stat de veghe, dar până la urmă m-a cotropit somnul şi pe când m-am trezit Miculaşul trecuse de mult pe la fereastra mea. Sandalele, pantofii, ghetele, şoşonii, papucii şi pantofiorii Tamarei erau doldora de cadouri, iar pe mine mă aştepta o scrisoare pe care mi-a citit-o Bunica. „Mulţumesc mult că te-ai gândit la mine! Miculaş” . Aveam dovada scrisă care spulbera orice suspiciune privitoare la existenţa Moşului Niculae. 

Peste ani aveam să intru şi eu în pielea Miculaşului care lăsa noaptea daruri în ghete, într-o vreme când procurarea dulciurilor îţi punea la încercare tenacitatea de a sta la cozile interminabile din faţa magazinelor pentru a cumpăra o ciocolată fadă sau câteva portocale sfrijite. Răsplata primită de Miculaşul (care eram) se materializa în surâsul fiului meu în pijama  care descoperea dulciurile din ghetuţele înşirate lângă uşă (între timp dispăruseră şi geamurile duble).

De atunci îmi îndeplinesc acest rol cu perseverenţă şi plăcere. Şi acum, în ajun de Sf. Niculae, mă perind  prin magazinele aglomerate din Cluj, decorate cu horbote de ghirlande, înţesate cu ornamente şi moşi de toate felurile. Cumpăr câteva cadouri simbolice de pus în ghetele celor dragi. Pe stradă mă întâmpină comercianţii ambulanţi de vergele din material plastic, înzorzonate şi vopsite în culori stridente, vândute pe post de joardă.  Nici prin gând nu-mi trece să achiziţionez aşa ceva şi mă îndrept către casă.

La coborârea din autobuz, în colţul faimoasei mele străzi Donáth, întâlnesc un băiat cu un mănunchi de nuiele de alun spoite cu vopsea argintie (nu poate fi „Lunar”, pentru că aşa ceva nu mai există!). Mă opresc să cumpăr o joardă, încredinţată fiind că acest emisar mi-a fost scos în cale de Miculaşul cel Adevărat, care este gând în gând cu mine şi-mi zâmbeşte şăgalnic peste timp. Îndărătul lui, la câteva săptămâni, Moş Crăciun îşi aşteaptă rândul cu răbdare şi înţelepciune.

Andrea Ghiţă

(prima variantă a acestei povestiri a fost publicată în 2010, în revista electronică Acum www.acum.tv)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on December 7, 2022 Reply

    Primit astazi ziua de Mos Nicolae, de la buna mea prietena din Constanta:

    Draga Mos Nicolae,
    Te rog frumos sa ai grija de PRIETENII mei.
    Sunt maturi, dar in suflet, sunt tot niste copii!
    Fii generos, asa cum sunt si ei!
    Ai grija de visele lor, iar ranile din sufletele lor sa se vindece!
    Prietenii mei nu vor sa le daruiesti case, masini, vacante și călătorii.
    Toti isi doresc doar sa fie iubiți și sa lase urme frumoase în aceasta lume.
    Ai grija sa le zâmbească inima în fiecare zi!
    Pentru mine este de ajuns darul pe care l-am primit deja: prietenia si iubirea lor!…❤️

  • Hica Ștefan commented on December 6, 2022 Reply

    De curând am aflat “adevărata” (?) semnificație a nuielușii : trebuie sa fie de măr și dacă, pusă în apă, înflorește până la Crăciun, dorințele se vor înplini.

  • Monica Ghet commented on December 6, 2022 Reply

    Miammm de pofticioase amintiri! Măcar le avurăm în acele timpuri deloc faste. Ne treziți un Univers al Sărbătorilor celor cu suflet de copil nestins peste ani. Mulțumiri și îmbrățișări, Andrea Ghita!! La mulți ani în toate felurile (limbile și religiile, or ce-or mai fi!)!!

  • Veronica Rozenberg commented on December 6, 2019 Reply

    Amintirile dnei Andrea sunt incarcate de trairi din colectia atat de bogata,pe care am perceput o deja, unii dintre baabelisti. Intru in rezonanta pt ca si la mine acasa in copilaria, care a fost taiata la arestarea in 1961 a tatalui meu, puneam pantofi sau cizmulite dupa soba pe care mi-o amintesc, care nu stiu pe ce baza dadea caldura, aveam caldura centrala dar poate soba cea de culoarea sfeclei, avea alt sistem, deci pantofi sau cizmulite primeau de la Mos Nicolae micile cadouri, dupa care venea si Bradul de Craciun, iar parintele sau se numea Mos Gerila ca si la Orasul copiilor din Piata cred de langa Palatul Regal.
    Amintirile mele sunt usor incetosate, dar curiozitatea de a sti cine daruieste cadourile, nu cred ca am avut o, il asociam cu parintii. De joarda, si nici de cuvant n am auzit macar.
    Totul se petrecea insa la Bucuresti.

  • Roxana Cristian commented on December 5, 2019 Reply

    Ah! Scumpă Doamnă Eva Grosz,

    Vedeţi, soţul Dvs. n-a uitat nici astăzi acea ”joardă”! Spuneţi-i că Moş Nicolae i-a dăruit-o la 5 ani pentru ca la 84 să afle că în sufletul lui trăieşte de mii de ani o mlădiţă vie, nemuritoare!

    Cu îmbrăţişeri de la Moş Nicolae

    • Eva Grosz commented on December 6, 2019 Reply

      Mulțumim frumos!

  • Anca Ditroi commented on December 5, 2019 Reply

    Cite minunate amintiri evoca Miculasul tau, Andreea, chiar splendid!
    Si iddea de a-l intilni pe Mos Craciun, bunul si intelegatorul batrin, darnic in surprize!
    Desigur sub bagheta maestrului Mos Ene totul se petrece in vis, ce noroc!
    Pentru ca visele, fruct al inconstientului ne pot ramine nerapite in patrimoniul personal ..
    Cit de mult s-a pierdut in cultura si epoca ad-hoc actuala in care mosii nu prea se mai intilnesc cu visele copiilor..
    Pina la urma am descoperit dupa ani ca Mosii la noi erau unchii mei si bunicul din partea mamei mele, de fapt al doilea sot al bunicii care isi pierduse familia.
    Ne-am adoptat reciproc, pentru el si pentru mine a fost cel nmai real Mos Gerila..

  • Eva Grosz commented on December 5, 2019 Reply

    În anul 1940 soțul meu avea 5 ani .Părinții îl trimiseseră la grădinița Notre Dame din Lugoj. În clasa lui ,el era singurul copil evreu. De Moș Nicolae, copiii au fost aliniați pe scenă și fiecare pe rând a primit câte un cadou. El singur a primit o joardă . Nici astăzi nu poate uita. În fiecare an ,aici în Israel îi cumpăr un Moș Nicolae din ciocolată, deși această sărbătoare nu se sărbătorește la noi.

    • Andrea Ghiţă commented on December 5, 2019 Reply

      Întâmplarea din acest comentariu merită o poveste mai detaliată.

      • Eva Grosz commented on December 5, 2019 Reply

        Am să cer soțului meu informații. Sunt lucruri de care își amintește . Avea 9 ani când s-a sfârșit războiul. De altfel, i-am adus azi o cizmuliță roșie din ciocolată cu doi moși Nicolae tot din ciocolată și câteva bomboane puse în cizmă. Le cumpăr de la prăvăliile rușilor [emigranții ruși au deschis multe prăvălii în care vând și cadouri de sărbătorile creștine.]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *