De modă veche

De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.

Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi:

– Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil (o tânără domnișoară avea chiar două, la care ”lucra” în același timp). De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul, în majoritate figuri de tineri și tinere. Și aici vine surpriza cea mare: pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!! O carte adevărată, cu coperte și cu pagini numerotate, destul de groasă, de vreo 250-300 pagini. Nu-mi puteam lua ochii de pe ea (să nu fiu rău înțeles, figura ei nu mă interesa, nu era genul meu) și am observat că eroina poveștii mele aproape că scăpase momentul de a coborî din autobuz, fiind complet absorbită de parcurgerea textului. Și deodată m-am necăjit foarte tare pentru că n-am putut să descopăr care fusese textul, adică titlul cărții. Mă întreb când voi mai avea ocazia să fiu martorul acestui ”spectacol”, astăzi extem de rar…

Amicul m-a văzut căzut pe gânduri. A doua zi, de dimineață, mi-a trimis caricatura alăturată.

Am rumegat povestea pe îndelete. ”Ești de modă veche”, mi-am spus. Și am continuat: ”De fapt ești invidios pe toți ăștia tinerii, care stăpânesc cu dezinvoltură funcționarea oricărui gadget electronic, care se descurcă cu telefonul mobil și îl folosesc pentru toate cele, în timp ce tu ai probleme până și cu Whatsapp, ca să nu mai vorbim de toate aplicațiile care poate ți-ar face viața mai ușoară, dacă ai știi să le folosești.”

De fapt așa și este. În aceste zile suntem martorii unei explozii tehnologice de neimaginat acum câțiva ani. Hârtia nu mai are nicio valoare, totul se face pe cale electronică și cred că nu e cazul să amintesc nenumăratele facilități pe care ți le oferă telefonul și calculatorul. Pentru cei care știu să o folosească, tehnologia de azi economisește și timp și energie, uneori chiar și nervi.

Deunăzi am avut nevoie de anumite informații de la o societate de asigurări. Timp de 24 minute (numărate!) am așteptat să fiu întâmpinat de o ființă umană. După ce am primit informațiile necesare, m-am plâns duduii de jumătatea de oră petrecută în așteptarea vocii ei, dar am fost imediat informat că puteam face același lucru într-o fracțiune de minut dacă foloseam aplicația lor…

Personal sunt mândru că pentru un individ născut în prima jumătate a secolului trecut, reușesc totuși să folosesc destul de bine calculatorul (care mă ajută să-mi conduc aproximativ 80% din activitatea zilnică) și telefonul mobil, care ascunde cu dexteritate procesul de scădere continuă a memoriei, el posedând toate detaliile pe care altminteri nu le-aș fi putut înmagazina în neuronii mei puțini și supraîncărcați.

Și cu toate acestea…

Cu toate acestea, la fel ca mulți alții, eu nu pot să fac abstracție de efectul negativ, cumplit de negativ, pe care îl are tehnologia modernă asupra nivelului de cultură al noilor generații.

Aici e cazul de făcut o paranteză. Nu mă refer la nivelul de informații, pentru că în acest subiect revoluția e superbă, mai mult decât binevenită, tehnologia, mai ales Dr. Google, vine în ajutorul fiecăruia, îi aduce ”la nas” orice fărâmă de informație, pe loc, fără efort și fără pierdere de timp. Suportul oferit de informația electronică a devenit indispensabil pentru oricine dorește să producă un material în scris, dar mai ales îl ferește de greșeli și omisiuni. Cum se scrie acel nume? Google știe! Când a avut loc acel eveniment? Tot Google îți oferă pe loc răspunsul în orice limbă dorești. Ca să nu mai vorbim de stratul de praf care s-a așternut de-a lungul ultimului deceniu pe scumpele mele dicționare. Cine mai are nevoie de ele în ziua de azi?

Dar povestea aceasta minunată are două laturi care mă îngrijorează și sper că nu numai pe mine. Primul aspect se referă la povestioarea de la începutul acestor rânduri. Pur și simplu oamenii nu mai citesc! Sau greșesc eu? Atunci cum se explică numărul enorm de titluri tipărite pe unitatea de timp? E destul să intri într-o librărie. Una din marile mele plăceri atunci când mă aflu pentru câteva ore la București este să intru la ”Cărturești”, lângă cinema Aro/Patria și să mă delectez, plimbându-mă printre sutele sau chiar miile de volume, cele mai multe noi-nouțe și pe prețuri acceptabile. Deci se scrie (și încă cum!! Până și eu scriu!!), se publică (până și eu public!), dar cât se vinde? Și mai ales cât se citește? Și cât de serios se înmagazinează în memorie cele citite?

Același fenomen se petrece în materie de cotidiene. Numărul lor nu a scăzut, oamenii se abonează, în Israel există ziare care se distribuie gratuit în locuri publice, deci hârtia se citește. Sau poate că nu?

Realitatea ne învață că cele tipărite pe hârtie se citesc mult mai puțin decât în trecut. A propos, personal nu am nimic împotriva obiceiului de a citi o carte pe calculator/telefon mobil. Deși pentru mine, om de modă veche (am declarat-o în titlu!), ținutul cărții în mână și răsfoitul paginilor reprezintă un obicei și o plăcere de care nu mă voi dezbăra până la sfârșitul vieții, eu pot înțelege pe cei care duc dorul cărții tipărite, așa cum nimeni nu mai duce dorul și nici nu-și mai amintește de telefonului cu disc pe care îl învârteai ca să formezi un număr. Totul este să citești, să-ți placă să citești, să înțelegi ce citești și să memorizezi, pe cât se poate. Și din acest punct de vedere eu am temerile mele…

A doua mea inchietudine se referă la ce se citește și ce tip de informații caută azi tânăra sau tânarul aflat/ă în posesia unui aparat care îți oferă online toate informațiile necesare. Oare cei mai tineri decât noi înțeleg, cunosc definiția a ceea ce noi numeam pe vremuri ”cultură generală”? Oare le este important să știe multe, cât mai multe, să nu devină sclavii noului aparat, ci să poată purta o conversație fără să ceară pe loc ajutorul doctorului Google? Oare câți din cei despre care scriu aici au nevoie de calculator sau de telefonul mobil ca să știe care este capitala Marocului sau a Japoniei? Sau câți metri are o milă? Și cine a fost Cervantes?

Iată o întrebare la care nu am găsit răspunsul și m-aș mira dacă ar exista studii în această direcție. Dar eu, ca medic, am ceea ce noi numim semne indirecte de boală, cum ar fi dialogul de mai jos:

– Cum ți se pare Gigel?

– Simpatic, poate chiar inteligent, dar nu prea cult…

– De unde știi?

– Păi ieri am stat de vorbă cu el și s-a dovedit că nici nu știe cine a fost Ceaikovski și nici n-a văzut vreodată vreo pictură de-a lui…

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Rose commented on January 9, 2020 Reply

    ai dreptate Gaby….o sä vezi si la nepoatele tale….

  • Eva Grosz commented on January 9, 2020 Reply

    Da, așa este cu cititul ,în general. Dar și informațiile sunt așa de abundente , încât omul modern trebuie să se țină la curent cu ce este nou în meseria lui și dacă se poate să posede o cultură generală acceptabilă .Tehnologia în detrimentul culturii ? Așa se pare.

  • GBM commented on January 9, 2020 Reply

    Si nepoatele mele….
    Se pare ca totul e o chestie de educatie acasa…
    GBM

  • Tiberiu Ezri commented on January 9, 2020 Reply

    Umor bun, ca de obicei.
    Cat despre citit, nepoata mea mai mare, Lia care are 10 ani citeste. Cam o carte pe saptamana. Nu stiu de la cine s-a molipsit ca parintii ei sunt prea ocupati si nu au timp sa citeasca…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *