Lea Goldberg – 50 de ani de la moartea unei poete

În ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la moartea celei mai mari poete israeliene contemporane – Lea Goldberg. Ea a fost nu numai o poetă deosebită, care ne-a lăsat o moștenire de zeci de poezii, din care multe au devenit cântece foarte renumite, ci și o scriitoare care a scris zeci de cărți pentru copii cunoscute de fiecare israelian, traducătoare și mai ales profesoară de Literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Lea Goldberg s-a născut în 1911.  Familia ei trăia la Kaunas, în Lituania, dar mama ei s-a dus să nască în condiții mai bune la Königsberg, în Prusia de Est (astăzi Kaliningrad în Rusia). În perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat în Rusia, întorcându-se după război. În Lituania tatăl ei a fost acuzat că era comunist. Lea a învățat la Gimnaziul Ebraic din Kaunas, după care a continuat la universitățile din Kaunas, Berlin și Bonn, luându-și doctoratul la renumitul ebraist Paul Kahle.

Una din cele mai renumite cărți de poezii intitulate „MiȘirei Ereț Ahavati” (Din Cântecele Țării iubirii mele) vorbește despre dorul ei de meleagurile copilăriei. https://www.youtube.com/watch?v=NOChT0LiOOs  

Iată traducerea engleză a poeziei.: https://lyricstranslate.com/en/mishirei-eretz-ahavati-%D7%9E%D7%A9%D7%99%D7%A8%D7%99-%D7%90%D7%A8%D7%A5-%D7%90%D7%94%D7%91%D7%AA%D7%99-songs-my-beloved-land.html

Scriitori din grupul literar Yahdav 1938

Lea Goldberg a făcut alia în 1935 și imediat s-a alăturat celui mai prestigios club poetic, Yahdav, din care făceau parte cei mai mari poeți ai vremii, printre care Alterman și Șlonsky. Un an mai târziu a venit și mama ei. Cele două femei au locuit întâi la Tel Aviv, iar la începutul anilor 50 s-au mutat la Ierusalim, unde Lea Goldberg a primit un post la Universitatea Ebraică. Acolo a înființat secția de Literatură Comparată, pe care a condus-o până la moartea ei.

În 1961-62, după ce Eichmann a fost condamnat la moarte, ea s-a alăturat grupului de profesori în frunte cu Martin Buber și Hugo Bergman și a semnat scrisoarea adresată președintelui Israelului, cerând anularea sentinței.

În toamna anului 1969 a fost nominalizată pentru Premiul Israel la literatură ebraică. Premiul urma să fie decernat de Ziua Independenței 1970, dar ea a murit în luna ianuarie a aceluași an, de cancer la plămâni, după ce a fumat abundent toată viața. Mama ei a primit premiul în numele fiicei decedate.

Opera literară

Lea Goldberg a fost în primul rând poetă. Ea a publicat zeci de cărți de poezii, dintre care unele au fost premiate. Multe din poeziile ei sunt despre natură, iar altele se referă la peisajele copilăriei și dorul de ținuturile natale. În unele poezii se simte dezamăgirea ei, ca și cea a întregii ei generații, că nu a reușit să evite holocaustul. Iată încă o strofă, poate una din cele mai renumite, din poezia Haomnam od iavou (Oare vor mai veni?), care exprimă aceste sentimente, dar și puțină speranță:

Acestei poezii i-a fost compusă o melodie foarte iubită în Israel, At telchi basade (Tu vei merge pe ogor) interpretată de Hava Alberștein  https://www.youtube.com/watch?v=NZCk7iXNdT8

Lea Goldberg a fost și o renumită scriitoare, mai ales pentru copii. Poate cea mai cunoscută carte a ei este Dira lehaschir (Locuință de închiriat), citită de fiecare copil în Israel. Multe din cărțile ei au intrat în patrimoniul literar-cultural al oricărui tânăr educat în Israel, printre ele Hamefuzar micfar Azar (Zăpăcitul din Cfar Azar).

Lea Goldberg a făcut și traduceri de foarte bună calitate în limba ebraică din rusă, lituaniană, germană, italiană, franceză și engleză. Printre altele ea a tradus Divina Comedie a lui Dante, romanul lui Tolstoi Război și Pace, poeme și romane ale lui Rilke, Thomas Mann, Cehov, Shakespeare, Petrarca și alții.

Carnetul de ziarist la Darvar

Lea Goldberg a lucrat ca redactoare la mai multe ziare, printre care Davar și Al Hamișmar. A fost redactoarea secției de cărți pentru tineret de la editura Sifriyat Hapoalim. În plus a făcut și crecetare în domeniul literaturii în cadrul universității.

Lea Goldberg a avut și o altă față artistică, fiind autoare unor lucrări plastice foarte reușite. Toată viața a pictat, iar în ultimii ani s-a ocupat mai ales cu desenul și cu pictura.

Câte ceva despre dragoste și viață

Ca și alți mari poeți, mai ales poete, ea a avut o viață personală foarte tristă, care amintește într-un fel de viața celeilalte mari poete israeliene – Rahel. Lea Goldberg nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. Toată viața a trăit împreună cu mama ei.

Încă din copilărie viața ei nu a fost ușoară. După întoarcerea din Uniunea Sovietică tatăl ei a fost acuzat de comunism și a fost torturat. Ca urmare și-a pierdut facultățile mintale și a fost internat într-un azil. Mai târziu ea a aflat că și fratele tatălui ei suferea de o boală mintală. Toate acestea au speriat-o, credea că și ea va putea fi atinsă de boală. Acesta a fost unul din motivele pentru care a hotărât să nu aibă copii. A avut și un frate, Imanuel, care a murit la vârsta de un an. Din cauza bolii tatălui, părinții s-au despărțit. E limpede că avea toate motivele să fie nefericită.

La toate acestea se adaugă o serie de iubiri neîmplinite, mai mult închipuite. Din abundenta corespondență și din amintirile ei aflăm că marea dragoste a vieții ei a fost poetul Avraham Ben Ițhak. Cu toate că era un tip brutal și arțăgos, mai în vârstă ca ea cu 20 de ani, ea scrie că el a fost singurul care i-a înțeles sufletul.

Impasul vieții ei se reflectă și în multe desene și tablouri pe care le-a lăsat în urmă. În amintirile ei ea scrie clar despre suferințele ei sufletești. Dacă nu ar fi locuit împreună cu mama ei, probabil că la un moment dat s-ar fi otrăvit.

Alt bărbat din viața ei este pictorul Arie Navon, cu care a lucrat împreună la ziarul de tineret Davar leieladim. Ea scria textele și el crea benzile desenate. El o descrie așa: „Ea purta taior, se pudra, se ruja, mergea dreaptă, învăluită într-o aureolă de fum. Era o femeie cochetă”. Ea era îndrăgostită, dar el nu o băga în seamă ca femeie. Despre această dezamăgire ea a scris în amintiri: „Este o lipsă de satisfacție sexuală, atâta tot.” Altă problemă care o afecta mult era slăbirea auzului încă din tinerețe; de la vârsta de 40 de ani a fost nevoită să poarte aparat auditiv, lucru care o făcea să se simtă jenată și umilită.

În ultimii zece ani ai vieții ea a simțit că înnebunește la fel ca tatăl ei. Era foarte depresivă și se închidea zile întregi în casă. S-a stins în 15 ianuarie 1970.

Amintirile ei au apărut în 2005. Iată câteva rânduri scrise încă la Kaunas, în 1929:

„Totul s-a concentrat în jurul unui singur nume, unul special. Toate nădejdile, toate aspirațiile, toate dorințele se îndreaptă spre un singur punct, un punct care strălucește de departe, care te cheamă, dar de care nu te poți apropia. Acesta ești tu. Tu, iubitul meu. Trei ani lungi, ani de suferință, ani pustii de depresiune, ani de iubire și nimic nu s-a schimbat. Nimic. Doar acel zid înalt, fortificat și puternic. Cum să te urci pe el? Ce să faci? Lea, nu vorbi prostii. Tu știi doar că nimeni încă nu s-a cățărat pe un zid neted de sticlă. Tu nu ești o eroină. De mult trebuia să renunți la această idee și să înțelegi că ea nu are niciun viitor. Este un vis fermecat, care te urmează pretutindeni. Poți să iubești, să scrii și să fii solitară. Atât și nimic mai mult”.

Femeia care la vârsta de 28 de ani a scris aceste rânduri, a scris cele mai frumoase și mai vibrante versuri din poezia ebraică modernă, fiind poeta israeliană după versurile căreia s-au scris cele mai multe cântece.

Asher Shafrir

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

7 Comments

  • Ivan G Klein commented on February 9, 2020 Reply

    Articol interesant , m-a făcut să reascult cu plăcere melodii îndrăgite ….Oare ce e în mintea unor oameni de artă – mă refer la atitudinea ei față de cazul Eichmann – ?

    • Veronica Rozenberg commented on February 10, 2020 Reply

      Cazul Eichman a fost disputat aici in Israel, iar cartea Hannei Arendt nu a putut sa fie tiparita in ebraica pana foarte tarziu.

      Si aici tendinta de a fi uneori mai catolic decat Papa, si mai drept decat Dumnezeul, care nu a fost niciodata drept (cel putin cu unele popoare) duce la fantasmagorii ideologice.

      • Asher Shafrir commented on February 10, 2020 Reply

        Nu pot să nu-mi dau părerea. Nu știu câți din cititorii Baabel au trăit în Israel pe timpul procesului Eichmann. Eu eram la liceu și țin minte că toată țara era cu urechile la radio (nu era televiziune). Procesul a fost transmis în direct în intregime. Nimeni nu a ascuns nimic din proces. Despre această scrisoare, este vorba despre un grup de profesori eminenți (mulți de origine germană) care erau ultra-pacifiști chiar și și în conflictul cu arabii. Îmi închipui că poate s-a alăturat din considerație.
        În Israel aceste dezbateri nu se termină. Ca dovadă, tocmai astăzi s-a reluat la Înalta Curte o ramură din procesul Kastner, 63 de ani după uciderea lui. Incredibil!

  • BORIS MEHR commented on February 8, 2020 Reply

    să revenim mai des la această poetesă rară

  • Veronica Rozenberg commented on February 7, 2020 Reply

    As completa acest articol foarte interesant cu inca o poezie a lui Leah Goldberg doua fragmente cantate,

    Tara dragostei mele:

    http://www.youtube.com/watch?v=NOChT0LiOOs

    Zile Albe:

    http://www.youtube.com/watch?v=j5ug2Pj9x8c

    White days, long, like the rays of the sun in the summertime.
    A great serenity from solitude on the surface of the river
    Windows wide open to a great silent sky blue
    Straight and high bridges between yesterday and tomorrow.

    It’s so easy to carry your silence, white and empty days
    My eyes learned to smile and ceased to look
    At the clock face for the race of the hands .
    The bridges are straight and high between yesterday and tomorrow.

    My heart became accustomed to itself and is counting it’s beats with patience.
    And to the sweetness of slow pace he accepts, gives up and relaxes,
    Like a baby singing lullaby to himself before he falls asleep
    As his singing mother fallen asleep before him.

    • Asher Shafrir commented on February 9, 2020 Reply

      Vă mulțumesc. M-am gândit să adaug poezia, dar din cauza problemelor mele de traducere am renunțat. E mai bine cu engleza. În ebraică poezia se numește „Iamim levanim”

  • Eva Grosz commented on February 7, 2020 Reply

    Mulțumim Asher Shafrir pentru această frumoasă evocare a poetei Lea Goldberg. Cântecul Al Telchi basade este un din cele mai frumoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *