Veneţia (1984).
Trecând prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionați extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vizavi. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata cu: “Scorciatoia în Cortina!”…
Am continuat drumul până la Veneţia unde am navigat pe Canal Grande, ne-am odihnit la Basilica della Salute şi am fotografiat porumbeii din Piaţa San Marco, inclusiv Palatul Dogilor.
Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul al XII-lea care şi-a căpătat forma actuală în veacul al XVI-lea. Am cumpărat aici (încă pe vremea lirelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…
Portofino, Como si Lugano (1984).
Am înnoptat la Portofino, privind intrigat nişte iahturi de lux aparţinând protipendadei libaneze şi ancorate în pitorescul golf al rivierei italiene, loc unde erau ferite de tirul beligeranţilor din Beirut!
Privind preţurile afişate la intrarea în restaurantul din port, am decis fără ezitare să cinăm în camera hotelului, folosind produse cumpărate în supermarket!
A doua zi am admirat arhitectura dantelată a Domului din Milano (sec XIV) din piaţa cu acelaşi nume şi renumita Gallerie Vittorio Emanuelle II. Elegantul mall, construit în 1877, poartă numele primului rege al Italiei unificate.
Continuând drumul pe malul lacului Como, am intrat pe seară în Lugano. La frontiera, fără a coborî din automobil, am fost interogati, daca nu cumva avem sticle de alcool… Am negat pe buna dreptate ca nu suntem contrabandiști şi am fost crezuți pe cuvânt! Firmele sunt scrise tot în limba italiană, dar preţurile, curăţenia şi ordinea arată categoric că ne aflăm în Elveţia! Promenada de pe malul lacului Lugano, înconjurat de înălţimile Monte Generoso şi San Salvatore, ne-a lăsat amintiri de neuitat, ca şi o croazieră pe lac.
Înainte de imbarcare, împreuna cu copiii (13 şi 17 ani) am intrat pentru prima oara în viaţa mea, într-un McDonald’s. Am rămas plăcut impresionați de modul rapid în care am primit punga cu hamburgeri… în momentul când comanda a fost recepționată! Am apreciat orchestra vaporului, care sesizând că un număr de pasageri provin din Ţara Sfântă, a inclus în program melodii din repertoriul postului de radio Reshet Gimel! Hava Naghila, de exemplu, este probabil considerată în occident drept o melodia tipic israeliana…
Din acest loc memorabil, trecând prin tunelul St. Gotthard (16,4 km.), ajungem în cantonul Uri, la Andermatt (Hospental 1447 m.) localitate aflată în inima munţilor Elveţiei.
Canalele Thiou, Quai d’Isle si Vasse, din Annecy (2001).
După mai bine de 10 ani, am sosit din nou în Geneva, în scopul unui concediu în Rhône–Alpes, din care cinci zile în Annecy
Oraşul Annecy, supranumit Veneţia Alpilor, este considerat unul din cele mai frumoase oraşe din Franţa. Superba arhitectură medievală a oraşului vechi, clădirile cu arcade, canalele pitoreşti care străbat aşezarea, încântătoarele poduri decorate cu flori şi desigur lacul înconjurat de Alpii înzăpeziţi atrag numeroşi turişti din întreaga lume.
Am parcurs, încă din primele zile, traseele încântătoare din Annecy, de-a lungul canalului Thiou. Traversăm promenadele Thiou, Louis Lachenal şi Quai d’Isle. Uneori, apa curge tumultos, având aspectul unui râu de munte, alteori lin, asemănător canalelor veneţiene, cu excepţia faptului că aici apa este limpede. Pe Quai d’Isle admirăm vechea clădirea Palais d’Isle din secolul 12 (fostă închisoare transformată în muzeu), una din cele mai fotografiate imagini din Annecy.
În continuare apa se lărgeşte sub forma unui estuar şi ajunge la confluenţă cu Lacul Annecy, unde admirăm portul în care sunt ancorate vapoarele turistice care fac înconjurul lacului.
Din acest punct urbanistica medievală este înlocuită cu cea din La Belle Époque. Admirăm elegantele hoteluri de pe litoral, construite în secolul XIX şi la începutul secolului XX, plimbându-ne pe cheiul denumit în mod firesc Napoleon III… Intrăm în parc privind de la distanţă Imperial Palace Hotel, una din mândriile Europei, desenat pe fundalul fantasticului decor alpin al munţilor înzăpeziţi de pe malul opus al lacului.
Burniţează, dar sporadic apare şi un pic de soare, alternând culoarea norilor din cenuşiu, în roşu aprins, pe cerul albastru închis al acestei minunate după-amieze de septembrie.
*
Din parc, am întrat pe strada Jules Philippe, atraşi de decorul pictural al bărcilor în diverse culori plutind pe apa albastră a canalului Vasse şi al copacilor cu frunze roşii plantaţi pe malul înverzit al acestuia…
Dar vraja romantică a locului se sparge brusc.
Pe zidul unei vechi clădiri – o şcoală – zărim o placă comemorativă din bronz care aminteşte numele unor elevi evrei, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost ridicaţi direct de pe băncile acestei şcoli şi trimişi în lagărele de exterminare naziste, de unde nu s-au mai întors niciodată.
Vă imaginaţi probabil că acţiunea a fost executată de hitlerişti siniştri îmbrăcaţi în uniforme SS. Eroare! În perioda respectivă oraşul Annecy se afla sub regimul de la Vichy, condus de mareşalul Philippe Pétain, iar sfâşietoarea operaţiune a fost executată de francezii cu berete negre din La Milice, aflată direct sub ordinele mareşalului şi ale pro-nazistului Joseph Darnand, originar din Savoia.
După eliberarea Franţei, degeneratul Pétain a fugit în Germania unde, la Sigmaringen, a înfiinţat “guvernul francez în exil”. A fost arestat de Aliaţi şi condamnat la moarte. Dar, generos, Charles de Gaulle l-a graţiat şi Pétain a murit în 1951 la vârsta de 95 de ani…
Francezul cu beretă neagră, Joseph Darnand, a fost prins şi el de Aliaţi în octombrie 1945, terminând sub gloanţele unui pluton de execuţie…
*
Aproape zilnic, străzile oraşului vechi, podurile şi spaţiile acoperite de arcade se umplu până la refuz cu mese pe care fermierii din toată regiunea Rhone-Alpes expun produse alimentare. Tot ceea ce îţi trece prin minte: fructe (îndeosebi extraordinarii struguri de Savoia), vinuri, păstrămărie, pâini de casă şi multe altele. Iniţial, opţiunile noastre au fost simple: vin semi-dry pinot gris (7 şekeli litrul), struguri negri (nemaipomeniţi!) şi delicioasa pâine neagră de casă (se vindea şi la sferturi).
Problema s-a complicat însă la brânzeturi, unde eram complet dezorientaţi. Era clar că produsul rege al acestui târg sunt brânzeturile: Le Reblochon, L’Abondance, Le Chevrotin, La Tome Bauges, L’Emmental de Savoie, La Tarnie, Le Persil de Tarentaise, Le Vacherin des Bauges, ca să dau numai câteva denumiri. Pentru un studiu preliminar, am început să cumpărăm cu suta de grame. Indiferent de cantitatea cumpărată, tinerele fermiere ataşau pacheţelului o elegantă etichetă din carton în care se specifica denumirea, rasa vacilor furnizoare, locul geografic al păşunii şi ceva din tehnologia de fabricaţie – timpul “de îmbătrânire” fiind un element esenţial: între 3 şi 9 luni! Nu am identificat procentul de grăsimi, o trăsătură care, probabil, putea îndepărta eventualii consumatori cu colesterol mărit.
Precizez că preţurile delicateselor aristocratice amintite mai sus nu depăşeau preţurile unor sortimente plebee din Ţara Sfântă!
Cu această ocazie am aflat că în procesul tehnologic de preparare a unui anumit sortiment de brânză, vacile din rasa l’Abondance erau încurajate să urineze timp de un minut (atât!) în vadra cu lapte destinat preparării sofisticatului produs…
*
O tânără simpatică, în timp ce cântărea pacheţelul nostru cu “L’Emmental de Savoie”, ne aude vorbind româneste şi mărturiseşte zâmbind:
– Ştiţi… şi eu sunt de fapt din Italia… Voi din ce regiune proveniţi?
*
Am intrat într-unul din pitoreştile restaurante plasate pe Quai d’Isle. Aproape toate mesele erau ocupate de englezi care mâncau, fără excepţie, specialitatea tradiţională a locului: Fromage Fondue, adică un fel de ciorbă din brânză topită.
Sfidând întreaga Haute Savoie şi comunitatea britanică din local, am comandat două steakuri la grătar şi cartofi prăjiţi, excelent preparate, evitând astfel riscul unei contaminări cu urina de la rasa L’Abondance
Theodor Toivi
