Duminică 17 mai s-a pus punct unui capitol dificil și complicat al vieții politice israeliene și după mai bine de un an și trei cicluri electorale, Israelul are un nou guvern. Este adevărat, nașterea s-a făcut cu forcepsul și urmează să vedem dacă metoda a lăsat sau nu urme în  viața nou-născutului. Noul guvern a fost votat cu o majoritate confortabilă, nu numai datorită alăturării de Likud a fostei formațiuni de opoziție a Alb-Albaștrilor, condusă de gen. Benny Ganz, ci și trecerii de partea câștigătorilor a unor deputați din partidele mai mici, cărora Netanyahu le-a promis portofolii sau alte funcții importante, poate cel mai surprinzătoare în acest sens fiind opțiunea Partidului Muncii, cu o tradiție istorică de stânga pe scena politică israeliană.

Potrivit analiștilor, este un guvern nemaivăzut în Israel, cu 36 de ministere (Ben Gurion a condus țara cu 12 miniștri) și 16 posturi de miniștri adjuncți, iar dacă socotim și secretarii de stat, aproximativ jumătate din deputați se află în guvern. Netanyahu a avut multă bătaie de cap să satisfacă susținătorii proprii, atât din Likud cât și din partidele aliate, dar până la urmă unul dintre ele, Yamina – cu excepția unui deputat – a și trecut în opoziție, afirmând că ”nu vrea să facă parte dintr-un guvern de stânga”!!! Din cauza nemulțumirii oamenilor premierului, învestirea noului guvern a fost amânată cu trei zile. Deocamdată Alb-albaștri au 16 ministere, printre care apărarea – Ganz, care are și titlul de premier alternativ, externele – gen Așkenazi, justiția, afacerile strategice, cultura și altele, iar alianța lui  Netanyahu – 19 dar la luarea deciziilor, conform înțelegerii, vor vota numai 16 miniștri, număr egal cu deținătorii portofoliilor lui Ganz. La critica opoziției cu privire la cheltuielile imense de întreținere a unui astfel de guvern, Netanyahu a răspuns că organizarea unor noi alegeri ar fi costat două miliarde de șekeli, pe când cheltuielile anuale pentru guvern sunt de aproximativ 80 de milioane.

Fără îndoială, un nou guvern, chiar sub forma actuală, este un câștig pentru Israel și israelieni. Acest ”guvern de urgență națională” – cum este denumit –  va putea vota bugetul, va duce mai eficient lupta împotriva pandemiei de coronavirus (argumentul folosit de Ganz pentru a accepta să intre în guvern cu Netanyahu) și se pare că Israelul este pe cale să o câștige, și va putea finanța mai ușor relansarea economică. Chiar dacă, din punct de vedere medical, cel puțin deocamdată,  pandemia s-a mai „îmblânzit”, consecințele economice pentru Israel sunt grave, cu un milion de șomeri, ceea ce reprezintă 25 la sută din forța de muncă. Într-adevăr, pentru depășirea acestei situații este nevoie de unirea forțelor politice.

Dar formarea noului guvern mai are un câștigător: Benjamin Netanyahu. Implicat într-un proces de corupție, premierul a câștigat un tur prin decizia dată de Tribunalul Suprem că are dreptul să formeze un guvern și să ocupe funcția chiar dacă este inculpat. Deocamdată a primit un răgaz de 18 luni și nu se știe cât va dura procesul și ce rezultat va avea. În ciuda faptului că duminică, la investirea guvernului, a declarat că va ceda postul lui Ganz în noiembrie 2021, scepticii se îndoiesc că-și va ține promisiunea.

Analiștii sunt oarecum nedumeriți în ceea ce-l privește pe Ganz. Practic, câștigul lui este efemer.  Este posibil ca el să fi făcut acest pas cu convingerea că este cel mai bine pentru Israel. Poate că speră că ar putea impune unele puncte din programul său politic legat de securitatea Israelului, situația economică, problemele sociale și de laicitatea statului, dar rămâne de văzut dacă va putea, în condițiile în care Netanyahu are un sprijin mai mare în guvern. Oricum, în eventualitatea unor noi alegeri, Ganz va pierde, deoarece o mare parte a alegătorilor lui, precum și foștii lui aliați, nu-l vor mai susține.

Proba de foc a noului guvern va avea loc în iulie, când Netanyahu a promis că va pune în discuție problema anexării a 30 la sută din Cisiordania, unde se află o populație compactă de coloniști evrei. În principiu, Ganz nu s-a opus unor anexări cum ar fi valea Iordanului, o măsură strategică vizând asigurarea securității țării, dar dorește un accept sau un sprijin internațional. Este un deziderat greu de realizat, deoarece cu excepția președintelui SUA care-și susține propriul plan de pace, inclusiv anexarea, nici țările arabe, nici restul opiniei publice internaționale nu sunt de acord cu acest plan. Iordania a amenințat cu ruperea tratatului de pace cu Israelul, alte state, printre care și Uniunea Europeană, se gândesc la sancțiuni. În ceea ce privește entitatea palestiniană, președintele Abbas a declarat că va renunța la orice fel de înțelegere cu Israelul, care se așteaptă la o relansare a unor acțiuni teroriste. Toate acestea în condițiile deosebit de complexe din Orientul Mijlociu, cu războaie la granița Israelului și cu un echilibru foarte fragil care oricând se poate modifica. Viitorul va arăta dacă noul guvern va rezista furtunilor ce se zăresc la orizont sau se va infirma concluzia  că ”totul s-a terminat cu bine”.

Eva Galambos