O țară mică cu două probleme, una majoră și alta nu prea…

Cu speranța că cititorul nu s-a plictisit de subiect, îmi permit să continui expunerea situației Republicii Moldova de azi, și în primul rând să prezint, oarecum pe scurt, cele două probleme geopolitice cu care se confruntă (și uneori se înfruntă!) Moldova ca entitate națională, politică, etnică și geografică.

O precizare de început. Nu am nicio îndoială, cuvântul Transnistria va trezi în memoria multora imaginile tragediei evreilor basarabeni, bucovineni (și o parte a celor pe care Holocaustul i-a găsit în nordul Moldovei românești) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărele de concentrare înființate de guvernul antonescian la est de Nistru s-au transformat foarte repede în lagăre de exterminare și care chiar dacă nu aveau camere de gazare sau crematorii, au devenit morminte pentru aproximativ 130.000 evrei (printre care bunica mea, mama tatei), o bună parte a victimelor fiind evrei ”autohtoni”, adică transnistrieni, al căror număr înainte de război era nu mai puțin de 300.000.

Dar nu la acest tragic aspect doresc să mă refer în cele ce urmează, ci la evoluția acestei bucăți de pământ în ultimele două secole, evoluție de o importanță covârșitoare pentru actuala situație a Republicii Moldova.

O poveste cu sau fără tâlc.

Povestea Transnistriei este prea lungă pentru a fi expusă în întregime aici. Voi începe cu anul 1924, anul în care Stalin, mai mult decât enervat de pierderea Basarabiei, unită în 1918 cu România creează la est de Nistru, în Transnistria istorică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), declară capitala ei ca fiind Chișinău, dar provizoriu o stabilește la Balta (după unii, la Tiraspol).

RASSM avea o suprafață de 8.000 km2, iar populația cuprindea ucrainieni 45-50%, moldoveni 30%, ruși 9% și evrei 8%.

Scopul era clar. În primul rând era un viitor motiv de reocupare a Basarabiei, argumentând că Transnistria era parte integrantă a Basarabiei, pretext folosit cu succes în negocierile care au dus la pactul Molotov-Ribbentrop din 1939.

Dar mai era ceva. Așa cum URSS avea grijă ca situația Germaniei de Est să fie mult mai bună decât a celorlalte state din lagărul comunist, tot așa RASSM trebuia să fie oglinda socialismului atotbiruitor, un exemplu pentru toți cei de la vest de Nistru. De aceea, conform tradiției satelor lui Potiomkin, Stalin dăduse ordin ca luminile din toată regiunea Transnistriei să rămână aprinse toată noaptea și în fiecare noapte, ”dovedind” astfel înaltul nivel de viață a populației!

În paralel organele din regiune s-au ocupat de creerea unei noi limbi, limba moldovenească, ”diferită” de limba română. Totodată în 1929 s-a introdus alfabetul chirilic, ca o măsură suplimentară de separare de limba originală. ”Eroul” acestei campanii a fost Leonid Madan, un activist cultural politic sovietic. El a inventat o nouă gramatică, gramatica moldovenescă, și a promovat folosirea unei limbi practic inexistente până atunci. Așa s-a născut o limbă ”nouă”, ilariantă, plină de neologisme preluate din limba rusă, o cacofonie greu de priceput, ca în paragraful următor, ieșit, se pare, de sub pana aceluiași Madan:

De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roșu» își lunjește discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirera sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî”

Dar minune, în 1932 se schimbă direcția. Alfabetul chirilic e înlocuit cu cel latin. Stalin întrevedea deja, într-un viitor nu prea îndepărtat, o posibilitate de anexare a României la imperiul sovietic, deci avea nevoie de un alfabet identic cu cel folosit la vest de Prut.

Așa cum scriam mai sus, totul se petrece în acea parte a republicii, complet sovietizată, posedând o constituție de tip sovietic, și care declară trei limbi oficiale: moldovenească, ucrainiană și rusă.

Planurile staliniste au suferit anumite modificări în 1937 când RASSM revine la alfabetul chirilic, care va fi folosit și după reocuparea Basarabiei, spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în toată regiunea devenită ulterior Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (RSSM).

De remarcat faptul că România interbelică nu a acordat nicio importanță Transnistriei, poate pentru a nu-i asmuți pe conducătorii sovietici, care aveau o atitudine ambiguă față de existența României Mari.

Istoria se repetă, și încă cum!

Povestea mea continuă cu cele întâmplate după ce Basarabia devine independentă, rupându-se de URSS, îngropând RSSM și înlocuind-o cu Republica Moldova (vezi prima parte a eseului).

E cazul să amintim un amănunt istoric deloc neînsemnat: Transnistria nu a făcut parte niciodată din Basarabia!!! Acordul de pace ruso-turc din 1812 a recunoscut Nistrul ca granița de est a Basarabiei. Acest fapt e amintit până și de Eminescu (”de la Nistru pân-la Tisa tot românul plânsu-mi-s-a…” – mai mult nu citez, pentru a nu ajunge la strofa antisemită din această poezie, care – după unii – reprezintă cea mai reuşită figură de stil gramaticală a limbii române.

Cert este că desprinderea Basarabiei de imperiul sovietic și crearea republicii independente a precedat cu un an-doi dezmembrarea Uniunii Sovietice, iar acest decalaj a permis autorităților transnistriene să înceapă o politică de despărțire de noua entitate politică. Astfel că regiunea de la est de Nistru, o fâșie cu o lărgime de 30 km, cu o suprafață de 4000 km2 (cam 12% din teritoriul Republicii Moldova), se separă de Basarabia devenită republică independentă și în 2 septembrie 1990 este declarată Republica Moldovenească a Nistrului (RMN).

Conflictul armat cu Chișinăul, provocat la sfârșitul anilor 80, se acutizează în 1992, odată cu plasarea armatei rusești a 14-a, în frunte cu generalul Lebed, având ca urmare 1000 morți și 130.000 de refugiați, fugiți de prăpăd în toate direcțiile: Moldova independentă, Ucraina și chiar Rusia.

Un acord între Chișinău și Moscova (1994) prevedea retragerea trupelor rusești din RMN, un ”amănunt” complet uitat de autoritățile moscovite, chiar dacă doi ani mai târziu, în 1996, Rusia recunoaște apartenența RMN-ului la Republica Moldova.

Ca atare, în 1994 Transnistria introduce o monedă a ei, rubla RMN, creează o constituție proprie, un steag și un imn propriu. Cu alte cuvinte RMN se comportă ca un stat indepenent.  În 2004 populația RMN număra 555.000 locuitori, dintre care moldoveni 32%, ruși 30% și ucrainieni 28%.

Celebra familie Șerif, total supusă Moscovei, devine cea mai bogată ”instituție” din RMN, ea posedând aproape totul: petrol, supermarketuri, canal de televiziune, o companie de construcții, fabrici de pâine, rețea de telefoane celulare și… echipa de fotbal Șerif Tiraspol, care participă la campionatul Republicii Moldova !!!

Transnistria continuă să fie susținută economic de Rusia. Ea ”exportă” în Republica Moldova energie elctrică, metale, chimicale, iar conducta de gaz rusesc trece pe teritoriul acestei pseudorepublici. În același timp RMN vinde arme regiunilor de conflict (cum ar fi Kosovo), iar gurile rele susțin că Transnistria și economia ei se află în mâna traficanților de tot felul. Sau cum spune bunul meu prieten, Dl. Liviu Belîi: ”RMN e neoficial acceptată de Republica Moldova, o situație propice mafioților de ambele părți”.

În același timp, treptat-treptat, Rusia va cumpăra bunuri numai din RMN, exportul Republicii Moldova spre această țară scăzând văzând cu ochii.

Găgăuz nu e o poreclă!

În copilăria mea „găgăuță” era un fel de prostălău, nimic mai mult. De unde să fi știut că de fapt termenul „găgăuz” definește o entitate etnică, provenită din turci creștini ortodocși, care locuiesc în sudul Basarabiei/Republicii Moldova, sunt în număr de aproximativ 150.000, adică 8% din populație și… se vor independenți!

Găgăuzii sunt considerați azi ca cea mai înapoiată populație a Basarabiei. Situația lor economică lasă mult de dorit (și nu întâmplător: nimeni și niciodată nu a încercat să-i ajute!), și cu o problemă (da, încă o dată!) de limbă: limba găgăuză se folosește aproape numai acasă, doar 4% se consideră fluenți în limba română / moldovenească și 75% declară rusa ca fiind cea de a doua limbă. Acest fapt nu e întâmplător. Se pare că ei au fost aduși în sudul Basarabiei de ruși (nota mea personală: poate pentru a dilua populația moldovenească a regiunii, așa cum imperiul țarist a încurajat și pe alții să se așeze pe această bucată mănoasă de pământ). De aceea nu degeaba ei au fost din totdeauna considerați ca o populație complet și definitiv rusificată.

Din notele trimise de Dl Belîi se desprinde faptul că împăratul rus Alexandru, cel care a urmat țarinei Ecaterina, i-a adus pe găgăuzi în Basarabia în calitate de coloniști. Le-a dat câte 50-70 de hectare de pământ, i-a scutit de biruri și de armată și totodată i-a izgonit fără scrupule pe moldoveni din satele lor.

Și cu toate acestea, deși considerați ca atașați de națiunea rusă, așa cum se întâmplă în țara de care ne ocupăm aici, mulți găgăuzi se consideră de proveniență turcă și ar dori o reînviere a culturii turcești în sudul Basarabiei.

Și acum încercați să nu vă mirați: în 1990, chiar înainte de proclamarea independenței Moldovei de sub ocupația sovietică, găgăuzii declară întemeierea… Republicii Socialiste Sovietice Găgăuz, cu capitala la Comrat!! Mai mult, în 19 august 1991, data puciului de la Moscova, Găgăuz se declară independentă, cu nouă zile înaintea declarației de independență a Republicii Moldova.

Problema a fost oarecum rezolvată în 1995, nu înainte de o revoltă armată creată de apariția ”batalionului Buceag” (voluntari moldoveni, pregătiți să înfrunte dorința de dezlipire a regiunii sudice), într-o încercare de opoziție împotriva acelora care voiau să copieze pe compatrioții din Transnistria. În acel an, 1995, districtul capătă statut de autodeteminare administrativă, refuzându-i-se însă dreptul la independență, deși se pare că Rusia ar fi vrut ca Moldova să devină un stat federal, cu trei republici: Moldova, Transnistria și Găgăuz!

Și totuși, cu toate că azi găgăuzii sunt cetățeni cu drepturi egale, populația din sud are tendința de a se menține ca entitate etnică și ca urmare se opune unui eventual panromânism.

Și atunci cum rămâne…

E cazul să închei această prezentare (succintă) a unei teme care prezintă, și sper să nu exagerez, un interes deosebit din punct de vedere istoric, dar și (sau mai ales) geopolitic.

Eu am fost mai peste tot. Pe lângă multiplele mele vizite în Basarabia / Republica Moldova, am vizitat de două ori Transnistria (prezentând pașaportul la ”granița” cu Moldova!). Am fost o zi și în regiunea Găgăuz, împreună cu bunul meu prieten, Dl Liviu Belîi și am gustat din plin recolta vinicolă locală, de calitate excepțională! Deci, zic eu, am un oarecare drept de a trage concluzii pe marginea celor prezentate.

În ultimii ani bucățica de țară dintre Prut și (să zicem) Nistru e frământată de nenumărate probleme. Situația economică precară a obligat pe mulți să plece, căutând un loc mai bun sub soare, mai ales în România.

Cizma rusească e încă prezentă, în ciuda tendinței clare de a minimaliza influența ei asupra vieții de toate zilele.

Ideea alipirii la România nu pare a fi preluată de majoritatea populației. Dorința de a deveni parte din Comunitatea Europeană +/- NATO pare imposibil de realizat datorită cumplitei opoziții din partea Moscovei. Cum îmi spunea un bun prieten din Chișinău: ”Azi suntem în Europa, mâine Putin e la Chișinău”!

Transnistria e ceea ce englezul numește ”a pain in the ass” și nu e de mirare că se aud voci care cer despărțirea de acest blestem, dar cine sunt eu care să-mi spun părerea în legătură cu teritorii care ar trebui cedate?!

Nici guvernanții României de azi nu par entuziasmați de ideea realipirii Basarabiei la ”patria mumă”, în ciuda relațiilor foarte calde la toate nivelele între cele două țări.

Dl Belîi e de părere că multe depind tocmai de situația… Ucrainei, pentru că (adaug eu) dacă Ucraina se alătură Comunității Europene, alipirea Moldovei ar deveni o sarcină mult mai ușoară.

Dar eu cred, și cu această notă pseudofilozofică închei dublul eseu, eu cred că în primul rând moldovenii basarabeni ar trebui să-și clarifice lor înșile din ce neam fac parte. Definită o dată pentru totdeauna apartenența națională, ea ar reprezenta un foarte bun start în cursa pentru câștigarea unui loc bun și sigur sub soarele care ne încălzește trupul și sufletul.

Un lucru e sigur: mormântul bunelului meu și placa comemorativă în amintirea bunicii mele pusă pe acel mormânt vor rămâne acolo unde sunt, ca o amintire a unor vremuri de demult apuse și (din păcate) oarecum uitate.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Simona Fuchs commented on June 14, 2020 Reply

    Stimate Domnule Profesor Dr. Gurman,
    Va rog sa mai scrieți despre istoria Moldovei, despre oamenii acestor locuri, care au rezistat cu demnitate in fata greutăților vieții.
    Povestiți foarte frumos, împletind viața moldovenilor cu datele foarte clare si dure ale istoriei, in trecerea anilor. Soarta atâtor generații aflate mereu la voia înțelegerilor intre actori foarte puternicii nu a interesat nici măcar pe romani.
    Daca mă gândesc la marii oameni de arta, putini cunoscuți in Moldova si aproape de loc in Romania, îmi dau seama ce a sădit „istoria”: ignoranta. Acum, când ascult o emisiune dedicata lui Max Blecher la radioul austriac, retrăiesc prin emisiune copilăria mea, se vorbește de Roman, de strada „Stefan cel Mare”…Mă întreb câți romani știu cine a fost el, e aproape necunoscut in Romania. Ca sa revenim in zilele noastre, Valentina Nafornița, care a crescut la Glodeni, in Republica Moldova, este star-ul „Operei de Stat” de la Viena si „everybody`s darling” a vieții muzicale de aici, fără a avea o cariera si in Romania.
    Oamenii invata sa lupte si sa câștige!

    • gabriel gurm commented on June 17, 2020 Reply

      Mulțumesc pentru aprecieri.
      Noi datorăm ignoranța faptului ca regimul comunist din România a interzis cea mai mică aluzie la Basarabia, iar azi, incă de frica rușilor, românii nu fac nimic pentru a găsi o cale de reunificare.
      Cât despre dorința dvs de a găsi în BAABEL mai multe amănunte despre această parte a lumii, sper ca și alți colaboratori să facă ceea ce dvs propuneți.

  • Veronica Rozenberg commented on June 13, 2020 Reply

    Foarte interesantă miniistoria unor locuri pe care aş dori şi eu să le vizitez. Transnistria echivalează şi pentru mine cu o perioadă tragică (una din cele câteva) prin care a trecut tatăl meu. Atunci nu se ştia încă, că ceea ce va urma sub comuniştii români, se va ridica pe culmi şi mai înalte de groază.

  • Tiberiu Georgescu commented on June 12, 2020 Reply

    Oricat as cauta o istorie atat de concisa si la obiect nu as gasi, ma refer la Transnistria scris aci de domnul doctor Gurman..Felicitari.
    O anumita imprejurare ponita de la un text scris cu litere chirilice cu creta dar in romaneste pe cateva cutii cu albumina umana 5 % m-a determinat in 1991 sa pasesc f. oficial in Basarabia.Acum, scriindu-va despre asta sunt la fel de emotionat ca atunci.Promit sa astern pe hartie acele intamplari, nu cu farmecul scrierilor domnului dotor Gurman.
    Felicitari si sanatate.

    • gabriel gurm commented on June 13, 2020 Reply

      Se pare, si eu stiu ca e adevarat, fiecare amintire isi are farmecul ei, deci : la treaba!!
      Scrieti si trimiteti!
      Subiectul mi se pare actual si important.
      GBM

  • Roxana Cristian commented on June 11, 2020 Reply

    Te felicit, dragă Gabi, că, aplecându-te spre pământul în care este îngropată bunica ta, ai scos la iveală, chiar din aceste rădăcini ale obârșiei tale, o nobilă și înaltă gândire afectivă!
    Cu prietenie,
    Roxana

    • gabriel gurm commented on June 12, 2020 Reply

      Pe vremuri as fi putut spune ca familia tatalui meu e din Romania, dar de fapt din cauza vicsitudinilor soartei, eu de fapt sunt….basarabean/moldovan (dupa tata)!
      Si nu sunt singurul.
      Am cunostinte care isi iau originea din regiunea subcarpatica, si care au fost pe rand polonezi, ucrainieni, rusi, sovietici, dar care fara sa stiu explicatia vorbeau si ….romaneste!!
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on June 12, 2020 Reply

        Aici se potriveşte anecdota (sau, cine ştie, întâmplarea reală?!) în care un reporter, discutând cu un bătrân dintr-un sat din Ucraina Subcarpatică, află cu mirare că de-a lungul vieţii acesta trăise în mai multe ţări (Austro-Ungaria, Cehoslovacia, Ungaria, URSS, România şi acum în Ucraina) şi îl întreabă: Moşule, matale ai umblat în atâtea locuri peste hotare?” La care acesta îi răspunde: “Ba! Eu am stat pe loc, hotarele au venit peste mine!”.

        • Grosz Eva commented on June 12, 2020 Reply

          Bună anecdota !!!

  • Grosz Eva commented on June 11, 2020 Reply

    Același lucru ne spune și nouă femeia care ne ajută în gospodărie, de origine din Moldova despre faptul că în vremea sovieticilor viața era mai ușoară . Cum știam că veți scrie partea doua a Moldovei/Basarabiei am vrut să aflu de la ea mai multe, din păcate ne având timp mi-a spus că în viitor îmi va povesti de Bender-Tighina cu cetatea ei frumoasă și de Tiraspol . Ba mă va duce odată la Odesa…când va trece pandemia. Mi-am făcut socoteala…ea are 30 de ani ,iar eu 76jumate…să fie exact …în care viitor?….rămâne să citesc poveștile din Odesa ale lui Isaac Babel .

    • gabriel gurm commented on June 12, 2020 Reply

      Mai ai timp.
      Se face turism frumos pe acele meleaguri si nu costa mult….
      GBM

  • Tiberiu ezri commented on June 11, 2020 Reply

    Povestea republicii Gagauz imi aminteste de istoria Europei medievale cand aproape fiecare oras se declara principat sau chiar regat. Din povestile ingrijitoarei parintilor mei, o femeie de la tara, din Republica Moldova, extrem de inteligenta, harnica si cu mult bun simt, moldovenilor le este dor de situatia economica pe care o aveau pe vremea ocupatiei sovietice. Tara lor a dat pur si simplu faliment datorita coruptiei.

    • gabriel gurm commented on June 11, 2020 Reply

      Coruptia si ruperea in doua, loialitatea fatza de neamul romanesc si legatura prea trainica cu Rusia.
      GBM

  • Peter Singer commented on June 11, 2020 Reply

    Excelent rezumat al statusului quo. Doua comentarii:

    – din punct de vedere economic Moldova nu poate supravietui fara transferurile financiare de la cei plecati precum si de la programul UE pentru tarile vecine.
    – in urmatorii 5 ani Ucraina nu poate deveni membru al UE pentru ca multi membrii, in primul rand Franta se opun largirii.

    • gabriel gurm commented on June 11, 2020 Reply

      Complet de acord!
      Iata doua motive suplimentare pentru care situatia acelei tari/regiuni e atat de dificila si complicata.
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *