Ȋntr-una din seri, ieșind de la servici împreună cu un coleg mai în vârstă, i-am povestit că scriu la Baabel, un ziar online, și că în ultimul timp am luat pe rând colecţia de autografe a familiei și am scris despre artiștii cunoscuţi. Pe unii i-am cunoscut bine, cum e cazul lui Gy. Szabó Béla, pe alţii i-am văzut doar câteva minute, în timp ce îmi dădeau autograful, iar pe alţii nu i-am cunoscut personal, dar sunt mândru să am autografele lor.

Colegul m-a ascultat și apoi mi-a spus:

– Ȋn vremurile grele pe care le trăim, ar trebui să scrii despre coronavirus, despre suferinţele oamenilor, despre catastrofa economică sau despre alegerile americane…

I-am răspuns că dacă voi scrie despre un violonist celebru, cititorul va putea asculta o piesă interpretată de el, iar dacă voi scrie despre un grafician vestit, voi adăuga un strop de frumusețe în viaţa cititorului. Iată rezultatul: pe Gy. Szabó Béla, artistul plastic care a devenit celebru în toată lumea, l-am cunoscut pe când eram copil, adolescent și tânăr.

Venea des în casa noastră de pe str. Şincai din Cluj, având relaţii apropiate cu părintele meu. Nu erau prieteni, dar cred că le făcea plăcere să stea de vorbă. Eu am participat la unele dintre aceste întâlniri care câteodată durau ore întregi.

Maestrul mi-a îngăduit să-i spun Béla sau Béla bácsi, dar eu m-am adresat întotdeauna cu Mester (maestre, în limba maghiară).

Era foarte legat de familia mea; de câte ori pleca în străinătate – și pleca adesea – ne trimitea câte o carte poștală, așa cum era obiceiul în România anilor ’50 -’60 -’70

Şi mai impresionant este faptul că ne-a dăruit un mare număr de gravuri în lemn, cu dedicaţie pentru familia mea. Le păstrez cu sfinţenie, în speranţa că generaţiile viitoare vor putea aprecia ceea ce la Cluj s-a numit “revoluţia gravurii în lemn a lui Gy. Szabó Béla”.

Cine a fost Gy. Szabó Béla, de unde a venit și unde a ajuns? Care e opera lui?

S-a născut în 1905 la Alba Iulia, într-o familie maghiară cu rădăcini secuieşti. Prescurtarea “Gy.” vine de la Gyulafehérvár (numele maghiar al orașului Alba Iulia). Tatăl său lucra din greu, ca muncitor feroviar, ca să întreţină o casă cu mulţi copii, Béla fiind ce de al șaptelea.

Béla a fost atras de desen încă din copilărie și ne povestea că întotdeauna avea la el o întreagă colecţie de tușuri și creioane. Soarta i-a fost favorabilă. A făcut studii de inginerie, dar în urma crizei economice din 1929 a rămas șomer și s-a văzut nevoit să se întoarcă în casa părintească, dedicându-se apoi artelor plastice.

Primul lui pastel se numește “Mama” – persoana de care era cel mai legat. Au urmat alte pasteluri și lucrări în cărbune.

“Câteodată uitam să mănânc și lucram de dimineaţa până seara, iar când am fost în armată, timp de un an, am pus mâna mult mai des pe creion, culori sau pensulă, decât pe armă” – scria el.

S-a orientat către xilogravură, datorită renumitului arhitect, artist plastic și scriitor Károly Kós care, în 1932 avea să-l includă în prima sa expoziţie organizată la Cluj. Kós l-a intrebat: “De ce nu te caţeri în copac?” [joc de cuvinte. În maghiară lemnul, pomul şi copacul sunt omonime] Adică: de ce nu încerci xilogravura? Gy. Szabó l-a ascultat pe acest Mecena al artelor plastice și a realizat prima lucrare – gravura în lemn intitulată “Famászó” (Căţărătorul în copac) – o lucrare cu valoare simbolică pentru întreaga sa carieră.

A urmat seria de gravuri “Liber Miserorum“, inspirată din mizeria adusă de criza economică.

Considerând că mai are de învăţat, s-a înscris la Institutul de Arte Plastice din Budapesta, unde s-a perfecţionat.

Al doilea volum de lucrări, “Liber Vagabundi“, este rezultatul unei călătorii în Balcani.

Urmează alte volume, ex libris și ilustraţii de carte, printre care vestitul album Tizenkét honap (Douăsprezece luni). Una din cărţi este dedicată călătoriei în China, unde a realizat desene în cărbune despre viaţa de zi cu zi a chinezilor. Una dintre cele mai ample lucrări a lui Gy. Szabó Béla este seria de douăzeci de gravuri inspirate din Divina Comedie a lui Dante (1965). A lăsat în urmă o operă imensă: 15000 desene în tuș și cărbune, 1500 de xilogravuri, 200 de picturi în ulei, 1300 de pasteluri.

Am fost de două ori în atelierul său: o dată, în anii ’60, cu părintele meu, și apoi în anii ’70, împreună cu graficianul Gábor Takács. De fiecare dată maestrul ne-a arătat cum lucrează, care era tehnica xilogravurii.

Atelierul era situat pe strada Muzeului (azi Haţieganu), care leagă strada Clinicilor cu calea Moţilor. Ne-a primit un bărbat sobru, rezervat, care – fără prea multă introducere – ne-a ţinut o prelegere legată de istoria, evoluţia și tehnica xilogravurii. Când m-am așezat și am început să privesc în jur, m-am simțit ca într-un cabinet de chirurgie: o ordine desăvârșită, o curăţenie exemplară, un șir de unelte, asemănătoare instrumentelor medicale, erau atârnate pe pereţi, într-o ordine desăvârșită. De fiecare dată, la plecare, Maestrul ne-a dăruit câte o micro-xilogravură.

Gy. Szabó nu avea elevi. Ȋi plăcea să spună că îi “îndruma” pe tinerii artiști. Unul dintre ei este graficianul și eseistul Gábor Takács, cu care sunt prieten de decenii. El m-a încurajat să scriu aceste rânduri.

Maestrul nu și-a întemeiat niciodată o familie. El spunea: “Familia mea este arta, iar casa mea este atelierul”.

Gy. Szabó Béla s-a stins din viaţă în 1985.

Una dintre lucrările pe care mi le-a dăruit reprezintă Bastionul Croitorilor din Cluj (1952).

Se spune că primul desen al bastionului l-a făcut stând cu spatele la el și privindu-l printr-o oglindă. Trecătorii îl întrebau mirați dacă n-ar fi fost mai simplu să schiţeze turnul privindu-l direct. Răspunsul lui a fost scurt: “minus cu minus fac plus. Așa e mai ușor să realizezi o compoziţie echilibrată și închegată”.

Johanan-János Vass