S-a stins din viaţă Marius Tabacu (ianuarie1952 – octombrie 2020), un spirit transilvan, muzician, gazetar şi traducător de beletristică, unul dintre reporterii cei mai valoroşi ai emisiunii maghiare de la TVR Cluj, din primele timpuri. În toate aceste ipostaze s-a străduit să întindă punţile înţelegerii dintre diferitele naţionalităţi, confesiuni, categorii sociale şi culturale din Transilvania. Punţi gazetăreşti, (revista bilingvă Puntea în anii 1990), punţile imaginilor (Studioul Video Pontes), punţile literaturii tălmăcite (traducerea Cărţii Insomniilor, de Julia Szilágyi şi a amplei Trilogii Transilvane, de Miklós Bánffy) şi, în ultimii 13 ani, – în calitate de director al Filarmonicii Transilvania – punţile muzicale, poate cele mai generoase şi mai armonioase.
L-am întâlnit şi apoi reîntâlnit pe Marius Tabacu în etape diferite ale vieţii mele şi am apreciat erudiţia, sinceritatea, curajul, devotamentul faţă de adevăr şi dreptate, echilibrul şi carisma care-l caracterizau. Am să evoc câteva întâmplări senine din timpurile în care cursurile vieţilor noastre s-a împletit.
În toamna lui 1980 fiul meu, Vali, începea clasa întâia la liceul de muzică din Cluj, secţia vioară. În trimestrul trei, copilul exersa deja piesa pe care urma s-o cânte la examenul de sfârşit de an: Ciuleandra. La un moment dat, profesorul de instrument ne-a anunţat că la examen va fi acompaniat de un profesor corepetitor, cu care urmează să facă mai multe ore. Profesorul corepetitor, înalt, brunet, bărbos şi surâzător, care l-a cucerit din start pe micul elev, se numea Marius Tabacu. În mod interesant am fost apropiaţi de un incident care ar fi trebuit să ne… învrăjbească. La sfârşit de mai 1981 a avut loc primul examen din viaţa micului instrumentist, la care trebuia să cânte Ciuleandra cu acompaniament de pian. Când am ajuns amândoi la şcoală, îmbrăcaţi de sărbătoare şi emoţionaţi nevoie mare, domnul profesor corepetitor încă nu sosise şi nu a ajuns nici când a venit rândul lui Vali, care a cântat cu un alt profesor corepetitor şi, spre marea noastră bucurie, a luat nota maximă. Lucrurile se terminaseră cu bine, dar eu tot aveam un cui împotriva profesorului corepetitor uituc, pe care aveam să-l întâlnesc pe stradă, peste vreo săptămână. A venit către mine surâzător, mi s-a adresat cu „tu” ca unei vechi prietene şi s-a scuzat recunoscând sincer că îi ieşise total din minte că în ziua cu pricina avea loc examenul micului său elev, de altfel singurul programat la data respectivă. Cucerită de francheţea lui dezarmantă, am rămas în cele mai cordiale relaţii. Marius Tabacu a fost profesorul corepetitor al fiului meu timp mai mulţi ani. Nu eram în aceeaşi societate, dar aveam prieteni comuni, astfel încât am aflat că fusese luat la ochi de Securitate, din cauza dizidenţei sale.[1] M-am mirat că tânărul, în aparenţă relaxat şi boem, avusese curajul de a se împotrivi autorităţilor comuniste.
Reîntâlnirea cu Marius Tabacu a avut loc atunci când, după aproape douăzeci de ani de muncă în domeniul ştiinţelor exacte (informatica şi fizica), mi-am schimbat – brusc – profesiunea. De fapt şi această hotărâre a fost influenţată de către Marius Tabacu, dacă mă gândesc că postul vacant de redactor-traducător la Redacţia Maghiară a Studioului Teritorial de Radio-Televiziune Cluj a fost anunţat de către el, în calitate de prezentator. Era în vara anului 1992. După ce am reuşit la concurs, cel care mi-a dat primele indicaţii privitoare la tehnica traducerii şi subtitrării emisiunilor a fost tocmai Marius, care anterior îşi asumase şi această muncă, dar a renunţat odată ce s-a aprobat un post dedicat acestei activităţi.
Marius a fost unul dintre cei mai buni reporteri ai Redacţiei Maghiare; era informat, echilibrat şi avea un fler cu totul ieşit din comun să prevadă, să presimtă evenimentele fierbinţi care se succedau la începutul anilor 1990, când – printre altele – la Cluj se înstăpânise şi domnia funariotă.
Îmi amintesc de un episod hazliu din acele vremuri. Marius Tabacu urma să aibă o emisiune în direct cu un important istoric din Cluj. Îşi pregătise întrebările, se îmbrăcase la sacou şi cravată şi, înainte de a intra în platou, o sunase pe mama lui, la Şimleu Silvaniei: „Mamă, vezi că imediat intru în emisiune. Te rog să te uiţi, sunt curios de părerea ta.” În acea perioadă toată suflarea Transilvaniei putea vedea emisiunile noastre, întrucât la orele de emisie ale postului regional, releul de pe Feleac decupla postul central şi ne prelua pe noi. La sfârşitul emisiunii toţi colegii din regie l-au felicitat pentru prestaţia reuşită, atât din punctul de vedere al conţinutului, cât şi al limbii maghiare vorbite de el, dar Marius nici nu ne-a ascultat, ci s-a repezit la telefon s-o sune pe mama lui: „Ei, ce părere ai?” „Bine, Marius, dar cravata aceea nu se potrivea deloc cu sacoul şi mai şi stătea strâmbă…” a răspuns mama lui nemulţumită. Marius a izbucnit în râs şi ne-a fost tuturor învăţătură de minte că în general lumea nu e atât de atentă la ce aude, cât la ce vede…
Marius Tabacu a fost cel care m-a încurajat şi ajutat în munca de televiziune, mai exact la realizarea primului meu material mai amplu, un reportaj despre deportarea evreilor din Cluj. M-a sprijinit nu numai cu sfaturi, ci punându-mi la dispoziţie şi un grup de montaj nou-nouţ, primit pentru viitorul Studio Video Pontes, unde avea să-şi continue, în mod independent, activitatea de televiziune. Era o întorsătură firească, întrucât spiritul independent şi iubitor de adevăr al lui Marius Tabacu nu se împăca cu starea de fapt de atunci, din studioul încă tributar unor practici ale defunctului regim. În calitate de independent a realizat mai multe filme documentare despre convieţuirea diferitelor naţionalităţi din Transilvania, dar şi despre evenimentele tragice care au otrăvit şi rănit relaţiile interetnice.
În 2007 în existenţa lui Marius Tabacu a avut loc o schimbare majoră care l-a readus pe tărâmul muzicii, unde-şi petrecuse prima tinereţe: anii de şcoală şi de facultate, când era unul dintre cei mai talentaţi studenţi la secţia pian de la Academia de Muzică George Dima. În 2007 devenea directorul prestigioasei Filarmonici Transilvania din Cluj, pe care a condus-o până la finalul vieţii. M-am bucurat să-l revăd cu prilejul diferitelor evenimente muzicale majore şi să-l ascult, ca invitat în platou, vorbind despre proiectele sale, printre care se număra şi construcţia sediului acestei instituţii muzicale, care întotdeauna a funcţionat în locaţii închiriate. Din păcate, Marius n-a mai apucat să vadă realizarea acestui proiect…
Îmi amintesc cu plăcere de ediţia din 16 iunie 2011 a emisiunii Transilvania Policromă, cu tema: arta muzicii şi arta culinară. Marius Tabacu, invitat în calitate de muzician profesionist şi de artist culinar amator, a fost un interlocutor fermecător şi plin de vervă.
Ultima oară l-am întâlnit pe Marius Tabacu Traducătorul, citind Cartea Insomniilor, de Júlia Szilágyi. Am admirat modul în care a reuşit să transpună în română stilul dens, cu un ritm interior specific, al Juliei Szilágyi.
În ultimii ani ai vieţii, măcinat de boală, Marius Tabacu a reuşit să încheie traducerea unei lucrări de referinţă din literatura maghiară a secolului XX, Trilogia Transilvană de Miklós Bánffy. Pentru această traducere a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Mi-e foarte greu să accept că Marius Tabacu a plecat pentru totdeauna dintre noi, că nu am să-l mai revăd în sala de concerte sau pe treptele studioului de televiziune, că nu vom mai schimba emailuri sau sms-uri.
Nădăjduiesc, totuşi, că după ce vor fi trecut vremurile de pandemie şi filarmonica îşi va fi reluat activitatea normală, să-i mai aud vocea caldă cu un uşor accent transilvănean rostind (de pe înregistrare) cuvintele de bun venit în sala de concerte şi rugând respectuos spectatorii să-şi închidă telefoanele mobile…
Fie-i memoria binecuvântată!
Andrea Ghiţă
Cluj, 11 octombrie 2020
[1] Marius Tabacu a participat la mişcarea de rezistenţă împotriva regimului ceauşist şi a părăsit în mod voluntar Partidul Comunist Român. Semnase una dintre scrisorile Doinei Cornea adresată către Nicolae Ceauşescu şi se era unul dintre puţinii intelectuali români care a ridicat glasul împotriva naţionalismului şi persecuţiilor intelectualilor maghiari, scriind în samizdatul Kiáltó Szó şi semnând protestul împotriva cărţii Cuvânt despre Transilvania, de Ion Lăncrănjan, căruia i s-a dat citire la Europa Liberă. (https://hu.wikipedia.org/wiki/Marius_Tabacu, https://ebsradio.ro/stiri/marius-tabacu-directorul-filarmonicii-cluj-m-am-ambitionat-ca-tot-ce-se-canta-cu-text-pe-scena-sa-fie-tradus-ca-oamenii-sa-inteleaga-despre-ce-este-vorba/ )
7 Comments
Imi pare sincer rău ca d’ l Marius Tabacu ne- a părăsit atât de devreme.
Din articolul D – nei Andrea Ghiță, am inteles ca era extrem de capabil, un muzician de performanța, director al Filarmonicii din Cluj, un reporter talentat, si mai ales un literat, un traducator de beletristica de inalt nivel, preocupat a transmite spiritul,stilul autorului, mai mult decât simple cuvinte.
Prin bunavointa d- nei Andrea, voi citi acum traducerea lui Marius Tabacu a romanului ” Trilogia transilvana” de Miklós Bánffy, si apoi, cealalta carte
Am savurat fiecare propozitie din foarte frumosul “in memoriam” prezentat .Mi-au prins bine si informatiile primite, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme l-am pierdut, nu am mai auzit despre el. Spre rusinea mea, nici nu mi-am dat seama de lipsa unui om pe care l-am respectat si iubit, desi nu l-am cunoscut personal. Multumesc ca ai umplut acest gol.
Impresionant articolul De vinerea trecută, de cind am aflat de trecerea lui Marius în lumea celor drepți, citesc continuu tot ce este în legătură cu el pe net.
Am copilărit împreună, am petrecut sute de ore în curtea casei în care stătea, care era un loc foarte popular pentru noi copii căci nu erau flori și puteam bate mingea. Aproape zilnic eram poftiți afară, cînd cu vorba, cînd cu mătura de Dna Tabacu, bunica, căci Marius trebuia să exerseze.
Prin februarie sau martie 1983, o lună înante de alia, am fost la Cluj și bineînțeles ne-am revăzut cu multă bucurie.
De atunci știam unul de celălalt mai mult prin amicii cu care am crescut impreună.
Anul acesta în iunie trebuia să ajung la Cluj, speram să ne revedem,
dar din motive bine cunoscute, zborurile din Tel Aviv au fost suspendate.
Astfel revederea a fost amînată, cu durere pentru totdeauna.
Fie-ti amintirea bine cuvîntată !!!
Nyugogyal békében drága barátom !!!
Peter Freiberger
17 octombrie 2020, Natania
Din păcate eu l-am cunoscut destul de târziu pe Marius Tabacu, dar acel moment mi s-a întipărit în minte. Eu tocmai explicam cu mare zel în birou despre teoria conform căreia toţi suntem la “şase strângeri de mână” distanţă de oricine, personalitate importantă sau nu, de pe glob. Discuţia a fost întreruptă de intrarea lui în birou, dar după ce lumea l-a salutat, el s-a întors către mine şi s-a interesat despre ce vorbeam cu atâta înflăcărare. Am răspuns oarecum ruşinată, că nu era nimic important, eu de fapt nici nu sunt convinsă de adevărul acelei teorii, dar i-am sintetizat-o oricum. Mi-a zâmbit cald, mi-a strâns mâna, după care mi-a spus: bine, acum eşti la două strângeri de mână distanţă de… şi mi-a spus două nume absolut impresionante din panteonul muzicii clasice, şi mi-a povestit două anecdote nostime despre cum i-a cunoscut. Numele respectivilor monştri sacri ale culturii generale le-am uitat deja, deoarece oricât de importante erau, pentru mine conta mult mai mult acel gest, când cineva ca Marius Tabacu intra cu atâta lejeritate şi naturaleţe într-o discuţie întreruptă, iar când te întreba ceva, chiar asculta cu foarte mare luare-aminte răspunsul, completând discuţia şi oarecum ridicând-o la un nivel de adevărat colocviu literar. Te făcea cumva să ştii şi ceea ce nu ştiai, să înţelegi şi ceea ce părea de nepătruns, ascultându-l simţeai de parcă totul avea sens, de parcă universul întreg era controlat de bunătate, înţelepciune, o putere calmă în care puteai avea încredere deplină. Şi toate acestea într-o discuţie ad-hoc dintr-un birou, între două sarcini de lucru.
Eu îmi iau acum rămas bun de la el cu amintirea acelui moment… Odihnească-se în pace!
Desigur ca nu am cunoscut aceasta persoana, despre care tu, Andrea ai scris atat de frumos si de evocativ, accentuand legatura de situatii si evenimente comune prin care ati trecut.
Se revela ca a fost o persoana cu deosebite calitati si cu un ghinion trist care l-a luat din aceasta lume mult prea devreme. Sa-i fie memoria binecuvantata si amintirea pastrata.
Am citit ceva despre Marius Tabacu in linkul pe care l-ai oferit si am sa citez mai jos doua texte de acolo:
„Sunt workalchoolic. Dacă nu lucrez devin depresiv. Mă simt bine când mă pot detașa de Filarmonică, nu că nu mi-ar plăcea, că altfel nu aș fi acolo. Dar când ai de a face cu 200 de oameni, fiecare cu probleme sale, atunci este bine să ai o posibilitate să mai iești din problemele astea, să îți vezi de ale tale”, spune Marius Tabacu.
=====
„Traducerea pentru mine este un fel de dans pe sârmă, dacă se poate ghimpată. Dansul acesta nu se întinde între două limbi, ci între posibilitatea de a găsi tonul textului pe care îl traduci și posibilitatea de a nu-l găsi. Dacă nu-l găsești îți pierzi vremnea, efectiv este o pierdere de timp. Nu îmi place să pierd vremea. Am multe de făcut așa că nu îmi pierd vremea cu plăcere”, a încheiat Marius Tabacu.
Acest al doilea fragment m-a luat cu gandul spre problema limbilor, a capacitatii de a citi sau nu intr-una din ele, de exemplu in ebraica 😉 , a cuvintelor si a fatetei/imaginii pe care ele o prezinta in mod uneori, surprinzator de diferit, intr-o limba sau in alta.
L-am admirat de mai demult,ascultand-o pe sotia mea povestind despre Marius Tabacu.L-a cunoscut din anii copilariei,iar mai tarziu la Cluj.
Plecarea sa reprezinta o reala pierdere pentru intelectualitatea transilvana.
Va inteleg durerea;poate intr-un alt numar ne veti impartasi si alte aminitiri comune.
.Dumnezeu sa-l odihnesca..