O poveste cu (sau fără) tâlc

Se povestește pe la noi de o familie numeroasă, binecuvântată (de cine vreți) cu mulți copii, un tată care-și iubește copiii ca pe ochii din cap și care are un singur scop în viață: să-i vadă pe toți multumiți, la casa lor și cu viitorul asigurat.

Și acest scop nu e simplu de îndeplinit, în primul rând pentru că soarta e deseori crudă. Norocul nu surâde fiecăruia, iar uneori omul devine ”expert” în a da cu piciorul la șansa care i-a apărut, așa într-o doară și pe care n-a știut să o exploateze la timpul potrivit.

Dar una peste alta, lucrurile stăteau bine în acea familie. Aproape fiecare copil, devenit tânăr adult, reușise să-și găsească drumul în viață, iar părintele era mai mult decât fericit, observând cum, zi de zi, lucrurile se aranjau și viața fiecăruia mergea în direcția dorită.

De remarcat că într-o familie cu mulți copii e greu să asiguri fiecăruia un dram de ajutor financiar la început de drum, dar se pare că acesta nu era un impediment pentru cele mai multe dintre progenituri. Câțiva dintre ei nu numai că aveau multiple calități care îți permit să reușești în viață, dar își și găsiseră parteneri valoroși, care au contribuit la bunăstarea materială a tinerelor perechi.

Părintele (vă rog, nu mă întrebați de mamă, pentru că nu știu de existența ei, sursele de la care m-am inspirat fac abstracție de probabila ei existență, ca și cum copiii apăruseră pe lume prin generație spontanee!), părintele zic, se bucura de fiecare dată când primea știri despre succesul copiilor săi, fiecare în domeniul său, dar mai ales când înțelegea că ei moșteniseră de la tatăl lor darul de a fi chibzuiți în viața de toate zilele, conducându-și cu dibăcie situația, investind în mod inteligent, privind viața cu ochii larg deschiși și devenind în felul acesta un exemplu pentru mulți care ca și ei plecaseră de jos de tot, dar încă își căutau drumul spre eșalonul superior.

Viața acestei familii numeroase cuprindea puține momente în care toți se puteau aduna, să petreacă împreună mai mult timp, să-și împărtășească din noutățile zilei, sau săptămânii sau lunii. Dar grijuliul tată știa cum să aranjeze lucrurile ca într-un fel sau altul unii să țină legătura cu alții, chiar dacă din când în când apăreau animozități, inerente unui ”clan” atât de numeros.

Ei știau aproape tot unul despre altul, dar se părea că bătrânul știe totul despre toți, de parcă s-ar fi născut șef de trib. El cunoștea fiecare amănunt, ce face fiecare, cum le merge în casă și cum se descurcă din punct de vedere financiar.

Cum se explică acest talent?

Se pare că rețeta e mai simplă decât ne-o închipuim. În ciuda aparențelor, în fiecare familie tânără existau probleme, unele mai mici, altele mai serioase, ceea ce îi făcea pe copii (azi adulți) să ia din când în când drumul spre casa părintească, să-șideschidă sufletul și să ceară nu numai sfaturi, dar și ajutor:

– Tată, vorbește cu…, spune-i că sunt un om serios și că până într-o lună îi plătesc toată suma pe care i-o datorez…

– Tăticule, de la o vreme vecinul nostru îmi face probleme, nu vrea să reparăm gardul care ne desparte, poate ridici receptorul și-i spui o vorbă frumoasă, pe dumneata te ascultă…

– Ia copiii pentru câteva săptămâni la dumneata, tată, doar până luna viitoare, dorim să plecăm în vacanță și n-am găsit nicio soluție pentru ei…

De cel mai multe ori părintele rezolva problema, iar copiii simțeau că au fost blagosloviți de soartă și că se bucură de o situație rar întâlnită în alte familii.

Ați ajuns aici cu cititul? Și nu v-ați pus întrebarea: ce vrea tipul ăsta de la noi, că până la urmă e o poveste deloc specială, s-au mai văzut ”cazuri” din astea și e greu să găsești în descrierea asta ceva care să ne intereseze. Aveți perfectă dreptate! Aș zice că până în acest moment nu am reușit să creez un moment de suspans pentru a menține interesul cititorului. Dar nici n-am vrut! Pentru că povestea mea nu s-a terminat aici.

A venit timpul să aduc pe scenă un personaj de care n-am pomenit până acum. Iată-l.

În familia cu pricina, ca și în multe alte familii, chiar mai puțin numeroase, există și o ”oaie neagră”, în cazul nostru mezinul.

Nu că tânărul nu ar fi fost la fel de întreprinzător și de reușit ca ceilalți frați și surori ai săi, din contra! Deși ultimul venit la îmbelșugata masă a societății de consum, el reușise să încropească un business nu mai puțin de succes decât a altora din familie. Avea o casă frumoasă, găsise surse de apă (deajuns de precare în regiunea în care se așezase), își aranjase o superbă grădină aproape pe nisip, avea o afacere de high tech foarte reușită și deschisese o afacere prosperă. Pe scurt, părea a nu avea grija zilei de mâine.

Și atunci, unde-i baiul?

Părerile sunt împărțite. Unii membri ai familiei susțineau că el umblă cu nasul pe sus, că nu prea dă atenție celor din jur și mai ales nu poartă respect fraților mai mari, în umbra cărora crescuse și de care parcă nu mai ținea cont.

Alții se plângeau că devenise o adevărată concurență pentru pentru ei și în loc să colaboreze cu ei, încerca să le fure clienții și piețele de desfacere.

Ba mai mult, tânărul era acuzat de frații și surorile lui că încerca să le fure din terenurile alocate fiecăruia cu multă grijă de tatăl lor!

On top of everything – și ăsta era pocinogul cel mai mare – mezinul se hotărâse să treacă la o altă casă de rugăciuni!

– Așa ceva nu se face, declaraseră la unison ceilalți frați și surori. N-avem nevoie de el, ba mai mult, dacă continuă să ne deranjeze în treburile noastre, îi arătăm noi lui!

Relațiile familiei cu cel în cauză deveniseră mai mult decât precare. Parcă nimănui nu-i păsa că era vorba de rude, de indivizi care crescuseră împreună din fragedă pruncie. Ba nu, cuiva îi păsa, chiar foarte mult. Ați ghicit. Tatălui.

Povestea îl deranja mai mult decât ne închipuim. Nu atât din cauza animozității din familie, ci mai ales pentru că de-a lungul vremii avuseseră loc certuri nu prea elegante între membrii familiei și cel ostracizat. Ba mai mult, copiii celor mulți nu voiau să mai știe de cei ai mezinului, ei se jucau împreună, aveau hobby-uri comune, se întâlneau des, dar ceilalți, ai mezinului, nu aveau acces la activitățile comune ale noii generații.

Dacă lucrurile ar fi rămas așa, atunci tot ce am scris mai sus despre capul familiei s-ar fi dovedit ca inexact, ceea ce e departe de adevăr.

Paterfamilias se hotărî să ia hățurile în mână și să facă ordine. Primul lui gând fu să-i strângă pe toți laolaltă, să le țină un discurs care să le meargă la inimă, să le ceară să păstreze integritatea familiei și să le dovedească că asta va fi în folosul tuturor.

Nici n-au vrut să audă:

– Noi cu el nu ne întâlnim, să-și vadă singur de treabă și dacă se mai bagă în afacerile noastre, o să aibă de-a face cu noi… Și să dea înapoi ce a furat!

Bâtrânul puse totul la inimă, Dar el era făcut dintr-un aluat special, nu prea întâlnit prin alte părți și își zise:

”I do not take no for an answer!”

Zis și făcut, adică zis, dar făcut încă nu.

Tatăl se așeză ”la pândă”, așteptând momentul, până apăru primul dintre fii cu o problemă. Contractul firmei sale cu anumite firme de aprovizionare cu materii prime era pe terminate, iar firmele nu se prea arătau dornice să-l reînnoiască.

– Avem nevoie de un girant, un tip serios, care la nevoie va putea să ne despăgubească…

Tânărul se adresă tatălui, rugându-l să intervină. Bătrânul îl luă la întrebări și află că în caz că problema nu-și găsește soluția, afacerea fiului se duce de râpă. Deci venise timpul lui.

– Cu o condiție…

Tânărul înghiți în sec, întrebă dacă nu se poate altfel, dar tatăl rămase ferm pe poziție. Ori reia relațiile între cu cel mic, ori…

A doua zi primi un telefon de la mezin, află veștile bune și invită cele două familii pentru sfârșitul de săptămână la el acasă, unde aranjă o masă mare.

Greu de descris bucuria părintelui.

Așezat în capul mesei, el își binecuvântă feciorii și ținu să facă și o remarcă:

– Dragii mei copii, n-am nicio îndoială că tu, băiatul meu cel mare, nu vei fi singurul care ai înțeles situația complet artificială, creată de-a lungul vremii între fratele tău cel mic și ceilalți. Sunt convins că după tine vor veni și alții.

Uneori prezicerile se împlinesc. După doar câteva săptămâni una din fete sosi la casa bătrânului, bineînțeles cu soțul ei.

Vecinul de dincolo de râu amenința cu folosirea forței, din cauza unei bucăți de pământ pe care susținea că-i aparține. Conflictul avea șanse să nu se oprească la o simplă altercație.

– Trebuie să ne ajuți, tată drag, suntem în pericol…

– Cu o condiție…

Câteva zile mai târziu poliția apăru în ograda vecinului și îi puse în vedere că orice act de violență va fi urmat de îndepărtarea imediată din cartier a familiei beligerante.

Urmarea e deja cunoscută: o masă comună, cu mulți oaspeți, sora și fratele (mezinul) se îmbrățișară, ca și cum zeci de ani nu se ignoraseră unii pe alții. Iar bâtrânul nu-și încăpea în piele de mândrie.

– Așa vă vreau, așa vă vreau pe toți! Sunt convins că până la urmă așa va fi cu toți copiii mei. La mine în familie nu e loc de ceartă, toți sunteți copiii mei, deci sunteți obligați să fiți unul alături de celălalt, toți la un loc.

Discursul continuă minute în șir. Se luară zeci de fotografii, ziarul local trimise chiar un gazetar să scrie un articol pentru numărul de la sfârșitul săptămânii următoare. Gazetarul luă interviuri unora din membrii familiei, iar articolul publicat făcu vâlvă, dintr-un singur motiv. Se pare că relațiile dintre frați, surori și mezin nu erau complet inexistente până la intervenția părintelui. Adică împăcarea survenise pe un fond oarecum pregătit, ”vrăjmașii” se mai vedeau între ei, aveau și mici afaceri comune, cu alte cuvinte victoria tatălui se minimalizase în mod serios.

Doar că următorul articol arunca o bombă și mai spectaculoasă! În interviul luat tatălui, acesta a declarat:

– Adică ce v-ați închipuit, că lucrurile s-au petrecut sub nasul meu și eu nu aveam habar?! Și că încetarea ”ostilităților” putea să vină așa, de pe o zi pe alta?!

Morala o las pe socoteala cititorului.

Și dacă cineva va încerca să lege povestea mea, luată din folclorul local, de anumite evenimente petrecute în ultima vreme pe plaiuri nu foarte depărtate de ale mele, îl avertizez că orice asemănare cu acele evenimente e cu totul întâmplătoare.

PS. Asta nu e o poveste care poate fi primită fără comentarii, mi se va spune. Cum se face că toți frații sunt ”răi” și numai mezinul e cel ”bun”? Adică de ce numai ei trebuie să plătească? Adevărat! Nimeni nu e perfect și povestea mea e departe de a fi încheiată. Mai sunt și alți frați…

Iar mezinul e convins că va veni și rândul său și va plăti și el pentru greșelile făcute de-a lungul vremii.