Defileul și muzeul Olduvai

Deși se află în preajma craterului Ngorongoro și a rezervației Serengeti, descriu acest loc în mod separat, luând în considerare importanța lui arheologică. Se consideră că aici a trăit cea mai veche specie umană, Homo habilis. În anii 1950 englezii Mary și Louis Leakey au făcut aici săpături extensive, studiind evoluția umanității la începuturile ei. În apropierea săpăturilor au înființat un muzeu. În afară de amănunte despre cultura Maasai, muzeul expune fosile originale sau reproduse. Muzeul prezintă și urmele fosilizate (reproduse în ghips) lăsate în urmă cu 3.6 milioane de ani de picioarele a 70 de australopiteci, strămoșii oamenilor de azi. În muzeu era și o hartă pe care se putea vedea traseul urmat de migrația oamenilor preistorici din Africa, prin strâmtoarea Behring până pe continentul American.

Triburi

Nomazii din tribul Hadzabe (Hadza) ni s-au părut cei mai “puri”dintre băștinași. Aceasta este una dintre cele mai vechi populații africane, care nu seamănă genetic cu alte triburi. Din păcate au fost decimați de boli și în 2014, când i-am vizitat noi, mai rămăseseră doar vreo 1500. Unii cred că în urmă cu mii de ani au migrat în Tanzania, venind din sudul Africii. Ei sunt printre ultimele triburi africane de vânători-culegători, așa cum erau europenii înainte de revoluția agricolă, în urmă cu vreo 12.000 de ani. La început limba lor arhaică a fost considerată ca una din grupul Khoisan, la fel ca limba tribului Kosa / Xhosa din Africa de Sud, pentru că are unele sunete foarte speciale, pronunțate ca niște clicuri. Exemple se pot vedea aici

Mai târziu s-a dovedit că ea nu seamănă cu niciuna din limbile triburilor din jur. În zilele noastre însă majoritatea au învățat și swahili.

Speranța medie de viață nu întrece 30-40 de ani. Morții nu sunt îngropați, ci lăsați pradă animalelor sălbatice. Hadza au o societate egalitară: nu au conducători și hotărârile sunt luate în comun. Membrii tribului sunt în general monogami, iar femeile și bărbații se bucură de drepturi egale. Nu au o religie propriu-zisă, ci doar anumite ritualuri. Cele legate de vânat sunt practicate de obicei de bărbați, iar cele legate de cules sunt practicate de femei. Adăposturile temporare și le fac din frunze și crengi.

Apa o iau de obicei din lacuri, dar pe vreme de secetă sapă fântâni adânci. Alimentația lor se bazează pe fructe sălbatice și pe rădăcini, pe care le-am gustat și noi – aveau un gust asemănător guliei. Sunt excelenți la vânat cu arc și săgeți, pe care le produc singuri. În trecut vârfurile săgeților erau făcute din lemn sau din os, dar în ultimii ani, tribul vecin, Datooga, le produce săgeți cu vârfuri de fier. Până astăzi aprind focul prin metode arhaice.

În căutare de surse alimentare, tribul are un mod de viață nomad și de aceea ghizii turistici stabilesc vizitele cu ei doar cu o zi înainte. Noi am văzut un grup de vreo 30 de femei, bărbați și copii. Dansau, croșetau, sau făceau ornamente primitive din pietre colorate sau crengi și le vindeau turiștilor. Unii fumau pipă cu hașiș și ne-au oferit-o și nouă, ceea ce bine înțeles că am refuzat. Ne-au arătat cum se aprinde focul și am fost cu ei la vânatul unei pisici sălbatice. Organele interne le-au consumat pe loc, au oferit chiar o bucățică de ficat unei fete din grupul nostru, care l-a acceptat. Restul cărnii l-au trimis familiei printr-un emisar. Ne-au arătat și cum scoteau din pământ niște rădăcini comestibile. La doi pași de noi, un bărbat Hadzabe a omorât un șarpe veninos, Black Mamba. Acești oameni săraci dar liberi ne-au lăsat o impresie deosebită!

Dansul de bun venit

Femeile fac lucru de mână și împart copiilor resturi dintr-un iepure prăjit.

Nimic din vânat nu se aruncă

Triburile Datooga

Ei se trag din triburile nilotice, originare din bazinul mijlociu al Nilului, în sudul Etiopiei și al Sudanului. În prezent triburile Datooga numără cam 80.000 de membri. Dialectele lor diferă de celelalte vorbite în Tanzania dar mulți vorbesc și swahili. Bărbații se ocupă cu păstoritul și agricultura, iar femeile cu gospodăria. Un meșteșug practicat atât de bărbați cât și de femei este fierăria. Ei „recilează” obiecte metalice uzate și aruncate, producând din ele ustensile simple, cum ar fi cuțite, vârfuri de săgeți și obiecte ornamentale. În timpul vizitei noastre într-un atelier de fierărie Datooga am am întâlnit oameni înalți, serioși și tăcuți.

Datooga – Meșteri în prelucrarea metalelor

Tribul Maasai este ultimul trib pe care l-am vizitat în Tanzania, dar și cel mai interesant. La fel ca Datooga, Maasai aparțin și ei de grupul etnic nilotic, bazat în centrul și sudul Kenyei și nordul Tanzaniei. Cam 75% din populația de 1.5 milioane trăiesc în Kenya. Ei s-au stabilit în jurul marilor lacuri și lângă marile rezervații din ambele țări. Limba lor este Maa, dar mulți dintre ei vorbesc și swahili și engleza. Triburile Maasai au până în zilele noastre un mod de viață semi-nomad, ocupându-se mai ales cu creșterea animalelor: vite, oi și capre.

Maasai sunt oameni înalți și musculoși, cunoscuți în trecut ca luptători aprigi. La sfârșitul secolului al XIX-lea două treimi dintre Maasai au fost decimați de războaie, foamete și boli. Maasai s-au împotrivit întotdeauna sclaviei și comerțului cu sclavi. Ei sunt oameni mândri și independenți, care nu ezită să înfrunte fiarele sălbatice, când acestea le atacă vitele. Societatea lor este patriarhală, condusă de bătrâni, iar conflictele se rezolvă prin plata în capete de vite. Religia lor este monoteistă tribală, deși unii s-au convertit la creștinism. La fel ca la Hadzabe, moartea unei persone nu este acompaniată de ceremonii, iar mortul este lăsat pradă animalelor sălbatice.

Alimentația Maasai constă din carne și lapte și ocazional sânge, drenat din vena jugulară a vacilor vii, care se bea proaspăt sau se fierbe împreună cu laptele. Apoi plaga se închide cu noroi sau cenușă. La o asemenea ceremonie am asistat și noi.

Scăderea continuă a numărului de vite și legislația care le îngrădește drepturile au dus la schimbări în stilul lor de viață și în alimentație. Au încput să cultive cereale, unii au abandonat chiar viața tribală. Unul dintre șoferii grupului nostru era Maasai, dar nu îndrăznea să spună bunicilor că nu mai e păstor, iar seara, înainte de a se întoarce la tribul său, îmbrăca haina tradițională, shuka, un fel de halat colorat.

Maasai continuă să practice ritualuri, cum ar fi circumcizia fără anestezie la băieți ajunși la vârstă pubertății. Nici practica circumciziei (exciziei) la femei nu este complet abandonată, deși a devenit ilegală atât în Kenya cât și în Tanzania. Apoi și bărbaților și femeilor li se tunde părul foarte scurt. Alte mutilări fizice sunt întinderea lobului urechii prin aplicarea unor greutăți și extragerea unor dinți, din presupuse motive de sănătate. Multor locuitori din satul pe care l-am vizitat le lipseau doi dinți din față. Se pare că acest ritual a fost introdus cu ani în urmă de un medic englez, în timpul unei epidemii de tetanus, când bolnavii nu pot deschide gura din cauza unui spasm muscular. Lipsa dinților le-a permis să bea lichide printr-un pai. (Buma, șeful tribului, un bărbat tânăr care a trăit o vreme în Anglia, avea însă o dantură perfectă!) Buma se plimba printre noi, încercând să ne vândă micile “bijuterii” produse de femeile tribului și să schimbe bancnote mici în bancnote de 100 de dolari.

La școală, copiii s-au bucurat să ne vadă și le-am împărțit caiete și creioane aduse cu noi din Israel. Am vizitat și locuințele lor, colibe care aveau în centru un mic televizor cu antenă și erau acoperite cu balegă de vacă, ceea ce le făcea impermeabile la ploaie. Muzica și dansurile Maasai sunt pline de ritm și melodii polifonice. Și noi am dansat cu ei, încercând să sărim de pe loc cât mai sus, dar la acest lucru Maasai sunt inegalabili. Am plecat din satul lor cu speranța că acesta civilizație deosebită de oameni liberi și mândri nu va dispărea în viitor.

Ultima zi am petrecut-o în rezervația Lake Manyara, cu mii de păsări, hipopotami, maimuțe albastre și babuni, elefanți și turme de ierbivore.

În drum spre aeroport ne-am oprit la o prăvălie cu suveniruri și la o plantație de cafea. Cafeaua este foarte valoroasă pentru economia țării ca produs de export. Ea a fost adusă din Etiopia în secolul al XVI-lea. Era soiul Robusta, care în secolul al XIX-lea a fost în mare parte înlocuit soiul Arabica, introdus de coloniștii germani. Cea ma mare parte a cafelei se produce în ferme mici, particulare.

Întoarcerea în țară a fost și ea o aventură. La aeroportul din Arusha unii din grupul nostru nu au primit locuri pe avionul spre Addis Ababa. Noi am primit, dar în avion am constat că locurile scrise pe bilete nu existau! Ne-am așezat la întâmplare, temându-ne că am putea fi dați jos din avion. Modernizarea progresează mai încet pe continentul African…

Dansul si cântecul de binecuvântare

Întrecere de sărit în înălțime cu un Maasai

La școală la tribul Maasai

Safari exte o experiență unică, pe care o propun tuturor – în vremuri mai bune.

Bibliografie:

Kenneth Ingham – Tanzania https://www.britannica.com/place/Tanzania

Mulțumiri D-nei Dr. Eva Grosz, care m-a învățat să încarc filme pe Youtube.

Tiberiu Ezri