Suntem sclavii aparatelor noastre

Nepoata mea cea mare, în vârstă de opt ani și jumătate a primit primul ei telefon celular. Vestea asta m-a găsit complet nepregătit. Cum asta?! La nici nouă ani?! Când fetița se mai luptă cu cititul corect al unor texte în cărțile de copii?!

Da, e adevărat, în urmă doar cu câteva luni m-a întrebat dacă știu cum să fac poze selfie cu telefonul și răspunsul meu negativ a fost urmat imediat de un scurt instructaj, care dovedea o completă înțelegere a modului de întrebuințare a aparatului și o obișnuință neașteptată de a folosi un device, care pentru mine încă mai e doar un telefon și încă câteva lucruri ”neimportante”, pe care le mânuiesc cu sfiiciune și cu permanenta teamă de a nu eșua.

Nu m-aș fi dedicat acestei întâmplări, dacă în ultimul timp nu s-ar înregistra o creștere semnificativă a studiilor medico-sociologice care, fiecare în parte și toate la un loc, descriu un fenomen patologic de o magnitudine greu de imaginat: dependența de aparate electronice, așa-numitele electronic media devices (EMDs).

Inutil a descrie revoluția pozitivă pe care aceste aparate au creat-o în viața noastră de toate zilele. Inutil și plictisitor să explici cuiva care probabil știe mai bine decât tine cum să folosească aparatul relativ mic, numit telefon, care slujește unor scopuri mult mai largi, toate de fapt reprezentând funcțiile unui calculator, dar și peste.

EMDs au apărut ca să rămână, și fiecare an aduce după el un alt aparat, și mai dezvoltat, și mai sofisticat, și mai greu de înțeles pentru un om ca mine, născut în anul izbucnirii celui de a Doilea Război Mondial.

Dar fenomenul se însoțește, așa cum am amintit mai sus, de o situație care în multe cazuri poate fi considerată patologică, și anume dependența.

Specialiștii sunt nevoiți să recunoască că impulsivitatea folosirii telefonului celular e cea mai gravă formă de dependență nelegată de droguri. Nu numai gravă, ci și extrem de răspândită. În SUA procentul de dependenți de telefonul celular e cam de 25% printre tinerii studenți, 99% dintre ei posedând un asemenea aparat. Un alt studiu, din aceeași țară, raportează un fapt aproape de neînțeles: un adult poate tasta telefonul celular cam de 2600 ori în 24 ore, iar un student poate afecta nouă ore zilnice ”mânuind” telefonul celular. Nu am date din alte locuri, dar îmi închipui că realitatea nu e semnificativ diferită de la o țară la alta.

Ei și? vor reacționa unii. Foarte bine, chiar excelent. Să poți avea legătură cu toată lumea tot timpul, să fii tot timpul la curent cu ce se întâmplă, să ai acces imediat și nemijlocit la toate sursele de informații despre tot și toate, iată adevărata revoluție de la început de secol XXI.

Da și nu… Pentru că, folosit în mod exagerat, telefonul nu mai e un rău necesar, ci pur și simplu un rău, o maladie greu de tratat.

Iată o listă aproape completă a efectelor negative produse de despărțirea nedorită de telefonul celular: dorința aprigă și nestăpânită de a-l folosi, transpirații inexplicabile, nervozitate, stare depresivă, agitație, iritabilitate, anxietate, nerăbdare, senzație de singurătate, de a fi pierdut în neant, plictiseală, presiunea psihologică creată de certitudinea că nu se poate trăi fără aparatul de rigoare.

Despărțirea de telefonul celular produce o creștere permanentă a nivelului sanguin al hormonilor de stres, ceea ce dovedește că în spatele efectelor psihologice de mai sus se află modificări patologice funcționale obiective.

Un articol publicat în SUA în anul 2013 indică cifre de-a dreptul îngrijorătoare. Studiul efectuat pe un număr mare de adulți arată un comportament complet distorsionat: 70% își controlează telefonul în prima oră după somnul de noapte, pentru 56% din ei acest obicei a devenit obligație ca ultim lucru pe care-l faci înainte de a adormi, iar 44% consideră că despărțirea timp de o săptămână de telefonul celular le-ar produce anxietate și nervozitate.

Nu pot uita scena la care am asistat în urmă cu ani (banală în zilele noastre) în care doi tineri, ea și el, așezați la o masă de restaurant vecină cu a noastră, după ce și-au comandat bucatele dorite, și-au scos fiecare telefonul și timp de vreun sfert de oră fiecare a purtat o conversație complet separată.

Până aici efectele negative ale sevrajului. Dar mai există încă un aspect. Folosirea telefonului celular influențează negativ dorința naturală de socializare, de a te întâlni cu prieteni la un pahar sau la o sindrofie. Contactul personal devine doar o opțiune, nicidecum o necesitate. Omul încetează a mai fi un animal social.

Specialiștii consideră că, în esență, simptomele de mai sus sunt practic identice cu cele produse de sevrajul de droguri de tip opiacee. Ei se referă la acest fenomen ca fiind caracteristic prin incapacitatea de a sesiza pericolul dependenței, ceea ce produce tulburări, schimbări de personalitate, un produs nedorit al interacției om-mașină.

Nu am de gând să dezvolt aici pericolul radiațiilor emise de telefonul celular, un fenomen care după umila mea părere e încă insuficient dovedit din punct de vedere științific, nici catastrofele petrecute pe șosele, când șoferul iresponsabil transmite/citește mesaje pe telefon, rupându-se complet de realitatea din jur. Doresc să mă reîntorc la repercusiunile pe care dependența de telefonul celular le poate avea asupra comportamentului, încă în formare, a celor de vârstă fragedă.

Se pare că dependența se ”câștigă” la o vârstă deajuns de fragedă. Dorința de a primi și de a urmări pe ecranul minuscul date și imagini de cele mai multe ori neimportante începe foarte devreme să controleze mintea (și timpul!) copilului, îl distrage de la ceea ce se întâmplă în jur, îi scade capacitatea de observare și de învățare a unor lucruri pe care doar realitatea în care trăiești te poate învăța: respectul pentru celălalt, abilitatea de a judeca pe cel de lângă tine după modul în care se comportă, încercarea de a lega o relație socială, și multe altele.

Copilul manevrând cu dibăcie micul aparat (de dimensiuni ceva mai mari decât palma sa!) e un individ rupt de ceea ce se întâmplă în jur, concentrat doar pe ce vede și aude în aparat, incapabil să capteze mesaje de altă proveniență.

Paradoxul e aici: pe de o parte capacitate maximă de concentrare asupra elementelor oferite de telefonul-computer, iar pe de altă parte imposilitatea de a reaționa la ”altceva”, o vorbă, un sunet, orice element care nu vine de la aparat.

De fapt ne aflăm la o a doua generație de sclavi ai uneltelor noastre, iar acest fapt e de-a dreptul periculos, pentru că în multe cazuri copilul își copiază părintele, drept pentru care încercările de a convinge tânărul vlăstar să-și schimbe atitudinea față de minusculul aparat vor da greș în absența unei atmosfere propice acasă. Încercările părintelui de a interveni au toate șansele să producă o criză de familie, copilul fiind deja conșient de efectele negative ale despărțirii, fie ea și temporară, de telefonul-computer.

Dacă înțeleg bine, o campanie de convingere în scopul de a evita dependența copilului de telefonul celular trebuie să se desfășoare în două direcții.

În primul rând e vorba de exemplul personal. Părintele trebuie să dovedească progeniturii sale că folosirea telefonului-computer are limite, în primul rând legate de insăși indicația de a-l folosi. El trebuie să-și convingă progenitura că aparatul nu e făcut pentru a-ți umple timpul liber și a-ți dizolva plictisul. Telefonul e făcut pentru transmiterea de informații, nu ca un surogat al întâlnirilor cu prieteni. Sportul practicat de alții (și urmărit pe micul ecran) nu-ți îmbunătățește propria ta condiție fizică! Nevoia de a obține o informație trebuie să fie specifică, având un scop clar, o necesitate intelectuală bine definită, nu un pretext pentru a ”hoinări”, încercând să găsești ceva de care nu ai nevoie, numai pentru a-ți umple timpul.

O a doua direcție de ”îndoctrinare” trebuie să fie crearea din fragedă pruncie a unor obiceiuri care să limiteze, nu accesul, ci nevoia de a apela în orice moment la obiectul cu pricina. Limitarea timpului folosirii sale trebuie să fie o preocupare din primul moment când copilul înțelege rostul aparatului și își creează primele obiceiuri legate de utilizarea lui.

Nici pe departe nu mă pot lăuda că aș poseda noțiunile necesare de educație a copilului, dar am trăit deajuns și am văzut deajuns pentru a avea dreptul la o părere personală.

Eu nu cred în măsuri luate cu brutalitate. Brutalitatea are toate șansele de a produce efecte contrarii celor dorite: o reacție potrivnică, încercarea de a se ascunde de individul care l-ar putea pedepsi, minciuna etc. Ceva s-a schimbat în preceptele educației așa-zise clasice. Schimbarea se referă, printre altele, la înmulțirea subiectelor care fac parte din procesul de educație a copilului. Unul din ele e infiltrarea noțiunilor care în cele mai multe cazuri pot asigura o atitudine nevătămătoare față de aparatul aflat azi la îndemâna oricui.

Dar mai există un aspect care, după părerea mea, nu poate fi ignorat. Despărțirea de telefonul-computer trebuie să aibă la origine înțelegerea perfectă a ecuației riscuri-oportunități legat de folosirea sa.

În sprijinul acestei afirmații voi aduce un argument pe cât de clar, pe tot atât de neașteptat. Este un studiu recent publicat în Israel, despre efectele despărțirii temporare de aparatele electronice din categoria EMD. Studiul a fost efectuat pe un număr de tineri evrei religioși, pentru care respectarea zilei de sâmbătă (șabat) este o obligație impusă odată cu laptele matern. Interdicția folosirii aparatelor electronice în această zi este relativ ușor de acceptat într-o societate în care toți respectă aceleași precepte. Dar tinerilor incluși în studiu li s-a cerut să aleagă încă o zi, alta decât sâmbăta, în care să respecte aceeași interdicție de folosire a aparatelor electronic. Fiecărui participant la studiu i s-a cerut ca la sfârșitul fiecărei zi de interdicție (25 ore în șir), să completeze un chestionar referitor la efectele neplăcute ale abstinenței.

Rezultatul a fost cel așteptat. Acceptarea interdicției de șabat a avut efecte minore, în comparație cu cele provocate de nefolosirea aparatelor (în primul rând telefonul celular) într-o zi obișnuită. Anxietatea, dorința de a încălca interdicția, nerăbdarea ca ziua să treacă, toate au fost mult mai reduse la interdicția de sâmbătă față de orice altă zi a săptămânii

Morala studiului e clară. Limitarea accesului la EMDs încă din primii ani ai copilăriei creează ceea ce se numește o a doua natură. Copilul învățat din primul moment al contactului cu telefonul-computer că utilizarea sa trebuie să fie controlată, limitată, înțeleasă și interdicțiile acceptate va avea mult mai puține probleme atunci când va fi în stare să-și controleze singur accesul.

Cele de mai sus pot părea banalități, lucruri știute, discutate și întoarse pe toate fețele. Și cu toate acestea…

Din cauza pandemiei Corona, problema dependenței de aparate de tipul EMD a căpătat în ultimele luni un aspect grav. Lipsa unei ocupații în afara casei, întreruperea cursurilor, mai ales în clasele primare, plictisul și izolarea, toate la un loc creează o realitate care, de voie sau nevoie, te îndreaptă spre telefonul celular, spre tabletă și spre toate celelalte aparate care oferă o alternativă pentru folosirea timpului (prea) liber. De aici până la apariția dependenței nu e decât un pas.

Lucrurile acestea trebuie spuse, și măsuri trebuie luate. Eu nu posed cunoștințele și experiența necesară în domeniul educației noilor generații. Dar cred că niciun adult, părinte sau bunic, nu se poate elibera de obligația de a contribui, sub o formă sau alta, la acest proces, care mi se pare esențial. Pentru că, în caz contrar, tânărul din familia fiecăruia va fi ultimul vinovat de consecințele nefaste ale adevăratei epidemii socio-psihologice la care asistăm cu toții azi.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on December 11, 2020 Reply

    Cred că am putea extinde ideea. Suntem și sclavii confortului. Dacă se produce o pană de curent, o avarie la sistemul de distribuție a apei sau a gazului devenim complet neputincioși.
    Pe de altă parte, nu cred că e nevoie să ne abținem de la folosirea facilitățile digitale, ci să o alternăm cu activitățile fizice. Nu mă refer la activfitățile sociale pentru că în momentul de față ele se pot face numai prin intermediul dispoztivelor digitale. Și apoi, nu noi suntem sclavii acestora din urmă ci ele sunt la dispoziția noastră de aceea se și numesc …dispozitive :))!

    • Eva Grosz commented on December 12, 2020 Reply

      Andrea, eu cunosc pe cineva, care intră și în bazinul de înot cu telefonul mobil .Înainte de covid eram într-o grupă de gimnastică cu femei de vârsta mea, care ,când auzeau sunete venind din poșeta lor, fugeau să vadă cine a sunat.. Nu vorbesc de sunatul telefonului în timpul unui film, teatru sau concert, când persoana respectivă caută cu disperare obiectul care face gălăgie și nu-l găsește…..Ce să spun …un adevărat circ. Și când conduci mașina ,te pomenești în fața ta cu persoane care trec strada uitându-se permanent la telefon. Dacă nu-i vezi….s-a terminat povestea. Încearcă să mergi de acasă o zi fără telefon mobil. Să vezi cum te simți….Scoate televizorul și computerul din casă… E sau nu dependență ?

      • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2020 Reply

        Există avantaje și dezavantaje, dar – după opinia mea – avantajele sunt mult mai mari decât dezavantajele. Telefonul mobil îți oferă un plus de siguranță că nu ești singur, părăsit, că poți intra în contact cu ceilalți. Sigur că poate fi agasant, dar e o cutumă ca atunci când ești la un spectacol, la un eveniment, la o şedinţă, să-l pui pe modul silențios. Dacă e un telefon deștept ai acces la internet, poți să-ți vezi corespondența, să plătești cu el la casă, etc. Cred că un om “normal” nu stă tot timpul cu nasul în telefon, însă la nevoie îl are la îndemână. Nu mă simt sclava telefonului sau a computerului. Uneori nu sunt la post şi tocmai cititorii sau comentatorii Baabel se îngrijorează că nu reacţionez la mesajele lor. Secolul XXI a venit cu acest arsenal. La începutul anilor 1970 soţul meu era într-o tabără în Secuime şi m-a sunat la telefon (eram doar logodiţi pe vreme aceea) şi ţin minte conectarea printr-un şir de staţii intremediare. Îmi amintesc de centraliste: Alo, Topliţa, mă auzi? Da. fac legătura cu Odorhei! Alo Târgu Mureş mă auzi? O clipă, fac legătura cu Clujul. Clujule, Clujule! Într-un final l-am auzit şi pe viitorul meu soţ care foarte stingher faţă de atâtea centraliste, mi-a şoptit câteva – abia auzite – cuvinte de tandreţe. Nu se compară cu Skype, Zoom, WhatsApp. Nu-i aşa?

        • Eva Grosz commented on December 12, 2020 Reply

          Așa este .Domnul GBM a vorbit de cei dependenți
          Sunt convinsă Andrea ,că nu faci parte din ei. Îmi amintesc și eu de telefoanele de la Centru de telefoane și orele în șir în care așteptam. În cartea lui Amos Oz “Poveste despre dragoste și întuneric” acest lucru este descris foarte bine când familia lui Amos din Jerusalim, trebuia să vorbească cu rudele din Tel Aviv. Am fost odată la o recenzie a acestei cărți făcute de el însuși [să-i fie memoria binecucântată] ,atunci a povestit despre partea aceasta a cărții cu mult umor.

          • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2020 Reply

            E una dintre cărţile mele preferate, pe care o recitesc cu drag. Dacăţi aminteşti de acea întâlnire cu Amos Oz cred că ar merita un articol în Baabel.

            • Eva Grosz commented on December 12, 2020 Reply

              Desigur îmi amintesc. Amos Oz a fost o personalitate deosebit de colorată în mediul israelian. Un om care vedea departe… un om sensibil, un om plin de curiozitate și fără urmă de înclinări rasiale. Fără urme de ură sau supărare…doar de tristețe. Nu mai vorbesc de talentul lui de scriitor. Amos Oz ,după cum spune el ,ieșea în fiecare dimineață în deșertul de lângă Arad, unde locuia să se întrebe “ce este important în viață. ” Cred că e prea “mare” pentru mine, ca să pot scrie despre el.. Hanuca Sameach pentru mic și mare ! Inclusiv autorului textului de mai sus !

        • Eva Grosz commented on December 12, 2020 Reply

          Sunt perfect conștientă că am comentat prea mult la acest text și îmi cer scuze,dar trebuie să adaug ce ni s-a întâmplat aztăzi pentru a întări și teoria lui Andrea despre necesitatea aparatelor. Era soare ca vara și ne-am hotărât să mergem cu mașina din Holon la Oranit unde stă fiica noastră. Ei au trecut deja prin boală, acum câteva luni. Înaintea coronei mersesem de multe ori. Acum am mers cu bine până la Oranit, dar la întoarcere erau niște lucrări, am greșit drumul și pierduți am fost. Doi bătrâni în panică. Cine ne-a salvat : Waizul din telefonul mobil . El ne-a dus acasă, după ce am colidat prin Petah Tikva și alte locuri…Colac peste pupăză fiica noastră care ne-a ajutat să ieșim din strada ei îngustă și-a lăsat telefonul în mașina noastră. Deci a trebuit să vină după el. Mai rău nu o puteam încurca. M-am gândit că textul D-lui Dr Gurman nu e o poveste ,ci o realitate….Și acum am palpitaţii….

          • Andrea Ghiţă commented on December 12, 2020 Reply

            Bine că aţi ajuns cu acasă teferi şi ai putut scrie acest comentariu foarte potrivit la subiectul articolului lui Gabrie Ben Meron.

          • Veronica Rozenberg commented on December 12, 2020 Reply

            Draga Eva nu am auzit niciodata in Israel de acesta localitate si acum, uitandu-ma unde trebuie am descoperit ca aceasta localitate este in “teritorii”.

            Deci probabil ca ati fost chiar curajosi sa ajungeti acolo, iar stresul pierderii drumului il inteleg si mai bine.

            Iar despre dependenta, mai bine cu ea, decat fara ea, desigur in limitele varstei si ale capacitatii de sti sa alegi si sa nu te lasi dus de “patima” telefonului celular si al nebuniilor pe care le ofera.

            Bine v-ati intors !!

            • Eva Grosz commented on December 13, 2020 Reply

              Nu era nici un pericol. Este doar neplăcut să greșești drumul…

              • Veronica Rozenberg commented on December 13, 2020 Reply

                Well, daca a merge prin teritorii nu reprezinta un pericol, atunci poate ca merita Netanyahu merita a continua sa fie sprijinit.
                Cine sta in teritorii are sanse s-o pateasca cu riscuri mai mari in mod semnificativ decat ceilalti.
                Dar e adevarat si in Podisul Golan sunt zone care au fost luate dupa 1967, dar cred ca exista o mare diferenta.

                Sanatate si excursii fara riscuri.

    • gabriel gurm commented on December 14, 2020 Reply

      Multumesc tututor celor care au comentat in ultimele zile, si doar doresc sa sublinez faptul ca nicio clipa nu am uitat avantajele si confortul pe care ti-l ofera noua tehnologie.
      Dar asa cum nu am uitat efectele pozitive ale morfinei in marile dureri postoperatorii dar pentru nimic in lume nu accept dependentza de opiate, tot asa sunt impotriva dependentzei de toate aparatele care ne stau la dispozitie in chip nemijlocit, si care folosite gresit (adica prea mult !) duc la efecte secundare nedorite.
      GBM

  • Eva Grosz commented on December 11, 2020 Reply

    Și eu cred că educația este singurul mijloc pentru a nu dezvolta dependența la mijloacele tehnicii moderne : telefon, computer, televizor. Toate pot fi folosite doar în măsura absolut necesară. Îmi amintesc ,cînd eram copil și era doar telefonul de tip vechi în anii de după război , tatăl meu spunea : telefonul servește pentru ca să spui ce este absolut necesar. Nu pentru povești ,nici pentru bârfeli . El nu trăiește ca să vadă ce se întâmplă acum.

  • Hava Oren commented on December 10, 2020 Reply

    Problema este reală, dar soluția nu este chiar atât de simplă. Dependența de telefon nu este numai rezultatul educației, ci și al personalității copilului. Cunosc cazul unei familii cu doi copii, unul este dependent de micul ecran și celălalt nu, cu toate că educația primită a fost aceeași.

    • gabriel gurm commented on December 11, 2020 Reply

      Si totusi 59% din efect e cel al educatiei celor din jur.
      GBM

  • Tiberiu ezri commented on December 10, 2020 Reply

    Gabi, un articol foarte interesant despre psihologia dependentei de telefonul celular.
    Din pacate, partea pesimista din mine imi spune ca acest fenomen este ireversibil si va inceta numai in urma unui cataclism mondial sau o criza economica mondiala grava.

    • gabriel gurm commented on December 11, 2020 Reply

      Optimismul din mine imi spune ca pana la urma se va gasi o solutie de mijloc adica folosirea aparaturii in mod eficient fara a se ajunge la dependentza…
      Oare voi apuca sa vad asa ceva?!
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *