Un safari în șifonier

Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare.

Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești. Au început să apară tulburări de comportament care ne-au pus pe gânduri. Soția mea s-a lăsat de romanele ei preferate de dragoste și nu mai răsfoiește decât prospecte de călătorie din anii trecuți. Iar eu privesc ore în șir fotografiile din ultimele călătorii, ca să simt din nou gustul lumii îndepărtate. Chiar dacă adulmecăm trusa de călătorie, sau îmbrățișăm valizele goale, nimic nu ajută.

Cu pandemia şi cu restricțiile impuse peste tot, ne-am luat gândul de la călătorii îndepărtate adică tot ce e dincolo de pragul ușii de intrare. Avem libertate de mișcare numai în interiorul apartamentului; excursiile ispititoare din afara acestui perimetru, care cer depunerea urgentă a unor certificate de sănătate au devenit inaccesibile. Normal că nu avem astfel de dovezi.

Şi, deodată… alaltăieri după prânz ne-am pierdut răbdarea și am hotărât să pornim la drum. Am împachetat numai strictul necesar, ne-am aprovozionat doar pentru o absență de câteva ore. Eu mi-am pregătit rucsacul și plasa de prins fluturi, iar soția mea a luat numai geanta mică de călătorie, cu nelipsita trusă de machiaj. Nu ne-am făcut ca altădată planuri minuțioase pentru toate etapele călătoriei. Nu, cu expertiza unor globe-trotteri rutinați am hotărât să ne lăsăm în voia sorții și să improvizăm.

– Ce ar putea să ni se întâmple? am întrebat-o retoric pe soția mea. Am fluierul la gât, și suficiente batiste în rucsac.

– Şi harta? a întrebat ea, oscilând între îngrijorare şi bucuria plecării.

– O am, darling, chiar am notat pe hartă coordonatele robinetelor şi ale întrerupătoarelor de curent.

Şi astfel am pornit extrem de încântați la drum. Întâi am făcut o drumeție de o jumătate de oră pe terasă, savurând aerul proaspăt și razele soarelui, care luminau peretele de vest al casei. Înarmat cu planul și cu busola, am găsit cu ușurință drumul spre grătarul cu butelie, pe care le-am vizionat cu entuziasmul primelor descoperitori. Apoi am străbătut poteca întortocheată dintre ghivecele cu flori, făcând o scurtă pauză lângă robinet. După ce am scos furtunul, ne-am putut umple termosul, împrospătând rezervele deja scăzute de apă pentru restul călătoriei.

Ne-am strecurat printre tulpinile plantelor, cu ochii în patru la fiarele sălbatice, dar nu le-am văzut; probabil s-au ascuns în spatele tufelor de trandafiri. Nici urmă de melci, cărăbuși sau alte creaturi. Nu am dat nici peste indigeni, care probabil, de teama contaminării, sau retras în spatele sacilor de îngrășăminte. Ei bine, câteodată trebuie să renunțăm la spectacolele folclorice, mai ales dacă considerăm că „artiștii” au fost puși în peisaj numai de dragul turiștilor. Cât despre autenticitate, nici urmă!

După ce am explorat cu tenacitate toate ungherele terasei şi le-am imortalizat fotografic, am început a doua parte a călătoriei, spre îndepărtata baie de la capătul coridorului. Această zonă cu climă tropicală este renumită pentru cascadele ei în diverse forme, de la duș și din jeturi laterale. În loc de ghid turistic am luat cu mine broșura cu modul de întrebuințare al cabinei cu hidromasaj şi saună umedă. Așa am putut să încercăm dinamica multiplelor funcțiuni ale panoului de comandă. În lumina ambientală reglată prin bluetooth ne-am lăsat răsfățați o vreme sub ploaia torențială care se scurgea pe noi în pârâiașe argintii. În plus ne-am spălat și de praful adunat în timpul drumeției de pe terasă.

După atâtea atracții turistice și experiențe emoționante, era timpul pentru o gustare modestă şi, ghemuiți în cadă, am devorat sandviciurile pregătite înainte de plecare. Am reuşit să-mi surprind soția cu un bob de mazăre pe care îl împachetasem să-i fac ei o surpriză plăcută. Ei bine, pâinea era destul de umedă, dar şi acest lucru a contribuit la atmosfera aventuroasă a călătoriei noastre. După cina frugală ne-am îndreptat spre hol, locul prevăzut pentru cazare. Ne-am ridicat cortul în fața garderobei şi am întins sacii de dormit pe parchetul strălucind de curățenie. Alături, mica lampă cu petrol răspândea o lumină caldă, răscolind-ne amintiri din singurătatea preriei bântuită de vânturi provenind dintr-o stepă îndepărtată. Înainte de a adormi ne-am închipuit cerul întunecat, strălucind de stele, așa acum îl știam din latitudinile ecuatoriale: sus la stânga Orion, în dreapta tălpilor noastre Crucea Sudului. Soția mea chiar a declarat că a văzut aurore boreale sub tavanul cortului… Eu nu am admirat multă vreme priveliștea efemeră, căci după drumeția epuizantă m-am cufundat imediat într-un somn adânc și reconfortant. Noaptea a trecut fără să fim deranjați, cu toate că am simțit din plin duritatea solului. Dar nu poți călători în jurul lumii fără anumite compromisuri în ceea ce privește confortul. Doar liftul blocului, care dincolo de ușă, urca și cobora până în zori, ne-a șoptit în urechi povești de aventuri din meleaguri îndepărtate.

A doua zi ne-am permis să beneficiem de binecuvântările civilizației, anume săpunul lichid și izvoarele dezlănțuite din robinetele cu apă curgătoare rece şi caldă, pe care le-am descoperit accidental în baia noastră spațioasă. Ne bucuram fără restricții de faptul că am fost singurii turiști în această încăpere. Şi cu asta am ajuns aproape de apogeul excursiei noastre, la care nu voiam nicidecum să renunțăm: un safari cu o grandioasă vânătoare de molii în șifonier.

Călătoria spre dormitor a fost neașteptat de dificilă. De câteva ori am ratat intrarea și ne-am trezit în spălătorie, unde am pierdut destul de mult timp căutând drumul de întoarcere spre coridor. Şi uite așa rătăcind, deodată am dat cu ochii de șifonier, care se ridica în fața noastră în toată splendoarea lui montană. Am răsuflat ușurați, ajunseserăm tocmai la momentul cel mai potrivit pentru a începe vânătoarea, pe înserat, când moliile ies la vedere din toate colțurile. Soția a deschis ușa dulapului cu o mișcare elegantă şi privirile noastre au căzut peste lenjerie, zona cu prada cea mai bogată.

Ne-am organizat tabăra la baza dulapului și ne-am ridicat privirile peste rochiile agățate pe umerașe, până la raftul de sus, abia vizibil în văzduhul cețos, unde era rânduită lenjeria de pat. Acolo se aflau cele mai grase trofee de vânătoare între cutele cearșafurilor, care conversau vesele fără să bănuiască nimic. În timp ce soția mea filma întreaga acțiune, eu am răpus cinci molii dintr-o singură lovitură de palme, încă înainte de a se da alarma. Următorii doisprezece gurmanzi de textile şi-au dat ultima suflare sub execuțiile mele artistice cu papucul: un forehand în lung de linie şi un rever eficient, chiar dacă sunt novice la tenis.

Însă la rafturile de sus nu ajungeam nici măcar dacă stăteam în vârful picioarelor. De aceea mi-am înfășurat o frânghie în jurul taliei şi m-am agățat într-un cui bătut provizoriu în peretele lateral al șifonierului. Fiind alpinist versat, am verificat coarda și am căutat cele mai bune puncte de sprijin în drumul anevoios spre vârf. Atârnat pe verticala de nord, am reușit să lichidez afurisitele de gâze cu o singură mână. De câteva ori mi-am rugat soția, care mă privea îngrozită de jos, să mai dea drumul la frânghie, ca să ajung în cea mai bună poziție de atac. Găsind un sprijin pentru piciorul drept pe bara cu umerașe, am urcat încă un metru. Din păcate această mișcare a declanșat o avalanșă masivă de haine de iarnă, care s-au năvălit până pe podea și au dat peste tot ce le-a stat în cale. Sărind speriată la o parte, soția mea a scăpat din mâini frânghia de siguranță, dar din fericire am reușit să mă țin în ultima clipă de suportul cravatelor, fără să mă prăbușesc în hăul amenințător care mi se deschidea sub picioare. Bestiile mai iscusite, care se retrăseseră pe raftul de sus, cam în jurul cutiilor de pălării, au fost supuse unui bombardament neîncetat cu bile de naftalină, care își luau zborul balistic din mâna mea stângă. De acolo sus, dintr-o poziție stabilă pe ultimul raft, mi-am permis o mică pauză de la vânătoare, ca să pot admira întreaga panoramă de neuitat a dormitorului.

Din păcate, având amândouă mâinile ocupate, nu am putut documenta fotografic cele mai importante momente ale acestei vânători de munte feroce și memorabile. Dar înainte de a începe coborârea la fel de periculoasă spre zonele inferioare ale sertarelor, am luat ca amintire o molie răpusă după cea mai veritabilă artă vânătorească. Tot mă întreb, să țintuiesc în insectar numai capul cu antene, sau să împăiez întregul corp? Sau să-l pun într-un borcan cu formol? Încă nu am decis.

Pentru drumul de întoarcere nu aveam planuri concrete. Am închis ușa șifonierului curățat de molii, ne-am luat pe umeri bagajele şi am pornit prin coridor şi prin hol până în sufragerie. Ne-am orientat în funcție de constelația candelabrului de deasupra mesei, care ne-a ajutat să recunoaştem direcția spre destinația noastră finală. Ajunși acasă teferi, ne-am trântit epuizați pe canapea, am răsuflat ușurați şi am început să reluăm întâmplările din scurta noastră excursie. Nimic mai minunat decât să retrăiești în detaliu amintirile proaspete, când ești secătuit de puteri până în măduva oaselor. Abia după aceea ești într-adevăr satisfăcut.

La început nu îndrăzneam să încep discuția, însă în sinea mea mă gândeam deja la următoarea noastră excursie. Venise însă timpul să clarific situația. Ca orice bărbat onorabil, cu experiență în călătorii incitante, am schițat soției în cele mai frumoase culori, reperele următoarei noastre călătorii: un pachet promoțional care cuprinde o vacanță în garajul subteran, cazare cu demipensiune şi o excursie cu ghid în pivniță şi în debaraua cu mături și mopuri.

Peter Biro

(Traducere din germană de Simona Fuchs).

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on January 14, 2021 Reply

    Incantatoare descrie a perechii pierduta in auto-spatiul locativ.

    Daca nu aveti bucuria excursiilor, pe care vi le doresc din inima s-o impartasiti cat mai curand, ar fi bine sa va bucurati de inventivitatea si de usurinta transpunerii in lumi imaginare, care pot si el, in conditiile actuale sa va ajute a face HAZ de NECAZ….

    Rabdare si vesnica pastrare a inventivitatii….:-))

    PS. Frumos tradus, dna Simona Fuchs

  • Julia Kakucs commented on January 14, 2021 Reply

    Cea mai mare aventură este cea pe care o facem în noi înșine. În acest caz, excursia în propriul apartament este o plăcere. Dacă avem și un însoțitor, înseamnă că Fortuna ne iubește. Felicitări autorului!

  • Peter Biro commented on January 14, 2021 Reply

    Dragă Andrea, autorul acestui articol este același specialist care s-a preocupat creativ de pericolele mortale în domiciliu într-un număr anterior de Baabel. Vezi aici: https://baabel.ro/2020/04/despre-pericolele-carantinei-la-domiciliu/

  • Hava Oren commented on January 14, 2021 Reply

    Ilustrația mi-a plăcut chiar mai mult ca povestea. Bravo, Peter, ești talentat în multe domenii.

  • Judit Simon commented on January 14, 2021 Reply

    Este adorabil. Am ras cu lacrimi. Cand in sfarsit ajungeti la Oradea, nu vreti o excursie in sifonierul meu? Nu de alta dar ma roade invidia ce ordine aveti in al vostru, si cred ca incursiunea voastra ar fi binevenita pentru a pune la punc si dulapul meu.

  • Andrea Ghiţă commented on January 14, 2021 Reply

    Trebuie să recunosc că un “safari în şifonier” poate fi o adevărată aventură, o expediţie pentru care ar fi nevoie şi de o pregătire în privinţa pericolelor care-l pasc pe temerarul călător. I-aş împrumuta autorului cartea “Accidente în casă” , apărută în anii 1970. Din păcate nu a mai fost reeditată şi nici eu nu o mai am. Am citit-o în vremea liceului şi m-am îngrozit de câte se pot întâmpla în casa omului, în bucătărie, pe hol, pe balcon, în pivniţă sau în pod. Atenţie mare, deci! Şi petrecere frumoasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *