Un șeic la Ierusalim

În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi.

– Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)

– Domnul Hamed bin Khalifa el Ahyan (șeicul și omul de afaceri din Emirate, descendent al familiei regale) nu-i în toate mințile! spuse Iusuf. Dintre toate echipele din țară vrea tocmai Beitar? Avem doar și echipe arabe care o duc prost financiar. De ce nu a ales Hapoel Tel Aviv, care are mulți jucători minoritari?

– Pe naiba! spuse Șaul. Extremiștii din La Familia, suporterii cei mai fanatici ai echipei vor protesta, vor deranja antrenamentele. Precis că una dintre cerințele noului proprietar va fi să se înlocuiască celebra emblemă a echipei Beitar, menora, cu bine-cunoscuta reclamă Fly United Emirates Airway, care apare pe tricourile unor echipe cunoscute ca Real Madrid, Arsenal, Juventus, Torino etc., a continuat Șaul. Să nu mai vorbim că probabil vor fi contractați și jucători arabi. Va fi nebunie la ședința consiliului de conducere a echipei!!! Afacerea nu va reuși, a adăugat Șaul.

– Și ce e rău în faptul că o să avem în echipă și jucători arabi, doar în lotul național de fotbal sunt cel puțin trei minoritari? Au fost și sunt în lume o grămadă de jucători foarte buni, ca Zinedine Zidane, Karim Benzema și mulți alții, a spus Iakov.

– Mai știi, de bogat ce e, șeicul ar fi în stare să-l aducă chiar pe Mohamed Salah de la FC Liverpool, campioana Europei (jucător egiptean celebru, unul din golgheterii campionatului englez), spuse Iusuf.

– Nu visa cu ochii deschiși, Iusuf, Ierusalimul nu e Liverpool, spuse Șaul. Dar spune-mi, dacă totul merge bine, echipa va avea doi proprietari, un evreu și un arab, o să vii cu noi la meci? E doar singura echipă de fotbal din Ierusalim care joacă în prima divizie a campionatului.

– Nu cred, mă tem de nebunii din La Familia, dar oricum vom vedea.

Negocierile între cele două părți sunt în faza finală și Beitar va deveni echipa cu doi proprietari, unul israelian și celălalt din Emirate, fără ca simbolul echipei să se schimbe. După câteva proteste neserioase ale extremiștilor, antrenamentele s-au reluat, suporterii prezenți la stadion l-au luat pe proprietarul israelian pe brațe și l-au aplaudat. Vreau să cred că la anul, când stadioanele de fotbal se vor repopula, la un meci al echipei Beitar care va avea și jucători minoritari, Iusuf va fi și el prezent, între Iakov și Șaul, „deghizat” în suporter al echipei Beitar, cu tricoul și fularul echipei…

De ce nu?

Andrei Schwartz

29/12/20

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *