Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”.  Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile.  Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294).  Rabban…  Bar…  Numele pare evreiesc, dar nu este.  Și totuși există o legătură.  Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post.

Creștin nestorian?  Și apoi erau creștini în China??  Nestorianismul era un curent creștin, întemeiat de Nestorius, patriarhul Constantinopolului.  După doctrina lui, cele două esențe ale lui Isus Cristos, cea divină și cea umană, sunt separate.  Privind de la o distanță de 1600 de ani și încă prin ochi de evreu, aș fi tentată să reacționez: „Ei și?”  Numai că această teorie a dezlănțuit o furtună în cadrul bisericii de atunci.  Ea s-a încheiat cu o schismă – nestorienii au fost declarați eretici și excomunicați – ceea ce nu înseamnă însă că ei au dispărut.  Din contră, s-au răspândit spre răsărit, spre Imperiul Persan, (era înainte de apariția islamului!) și India, iar din Persia, misionari au răspândit credința printre popoarele din Asia Centrală, de unde a ajuns și în China.  Centrul cultului se afla la Bagdad și liturghia era ținută în limba siriană. 

Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei).  Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul.  La 23 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător.  Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte.  L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii.  La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” 

După doi ani încheiați au ajuns la Bagdad, unde se afla reședința patriarhului bisericii nestoriene.  Dar la pelerinajul în Țara Sfântă au fost nevoiți să renunțe, drumul era prea nesigur din cauza atacurilor necontenite ale mamelucilor din Egipt asupra cruciaților. 

Orașul Bagdad fusese cucerit de curând de către mongoli și înglobat în hanatul Persiei, condus de un urmaș al lui Gingis Han.  Markos s-a stabilit la Bagdad și a intrat în ierarhia bisericii nestoriene.  Patriarhul plănuia să-l trimită pe Bar Sauma cu o solie înapoi în China, dar n-a mai apucat.  După moartea patriarhului, ca urmaș al cestuia a fost ales Markos, iar Bar Sauma și-a continuat călătoriile fără el.

Expansiunea mamelucilor începea să amenințe și provincia mongolă.  Arghun, hanul Persiei, dorea să formeze o alianță cu creștinătatea împotriva dușmanului comun – mamelucii.  Noul patriarh l-a propus pe fostul său dascăl, Rabban Bar Sauma, să conducă tratativele.  Astfel călătoria, începută ca pelerinaj, a fost continuată în fruntea unei misiuni diplomatice.  Însărcinarea nu era deloc simplă, pentru că Bar Sauma, care vorbea chineza, turca și persana și citea siriana, nu cunoștea nicio limbă europeană.  Tratativele s-au desfășurat în persană, cu ajutorul unui translator. 

A traversat întâi Armenia și Imperiul Trapezuntului, continuându-și apoi drumul cu corabia pe Marea Neagră până la Constantinopol.  Orașul l-a impresionat prin construcțiile sale mărețe.  După o audiență la împăratul bizantin, solia și-a continuat drumul cu corabia spre Roma.

Acolo nu a reușit să-și îndeplinească misiunea, pentru că papa tocmai murise.  A purtat unele tratative cu cardinalii, a vizitat Bazilica Sf. Petru și apoi a pornit mai departe, pentru a se întâlni cu marii regi ai Europei. 

Prin Toscana și Genova a ajuns în Franța, petrecând o lună întreagă la Paris, la curtea regelui Filip al IV-lea cel Frumos.  A fost primit cu daruri bogate, iar la plecare i s-a alăturat un nobil francez cu suita sa, pe care regele Franței l-a trimis ca sol în la hanul Persiei.  Apoi în sudul Franței, care pe atunci aparținea coroanei engleze, l-a întâlnit pe Eduard I al Angliei.  Trecând din nou prin Roma pe drumul de întoarcere, a fost primit în audiență de noul papă, care dorea să întărească legăturile cu creștinii din răsărit.

Scrisoarea se păstrează în Arhiva Națională a Franței.  Dacă scoatem formulele de politețe, iată cam ce conține:

Anul trecut ne-ai trimis o solie împreună cu Rabban Bar Sauma, zicând: “Dacă soldații hanului atacă Egiptul, vom veni în ajutorul lor.”  Noi aprobăm aceste cuvinte și răspundem: “Noi vom pleca la sfârșitul iernii și vom ajunge la Damasc la începutul primăverii.  Dacă ne trimiteți soldații voștri la timp și cucerim împreună Egiptul, noi vă vom da în schimb Ierusalimul.  Dar dacă armata voastră întârzie, totul va fi în zadar.”

Și cu toate acestea, misiunea diplomatică s-a dovedit un eșec.  Vremea cruciadelor trecuse.  Pentru Franța era mai important să-i alunge pe englezi din sudul Franței.  Englezii aveau de furcă cu scoțienii.  Iar papa… l-a îndemnat pe hanul Arghun să se convertească la catolicism!  Singurul rezultat concret a fost strângerea legăturilor dintre puterile europene și Imperiul Mongol, ceea ce a avut ca urmare dezvoltarea comerțului.  Atât regii Franței și Angliei, cât și papa au trimis soli la curtea hanului Persiei.  Dar nici hanatul nu a dăinuit, ci s-a destrămat cu câteva zeci de ani mai târziu.  Regatul cruciat din Țara Sfântă și-a încheiat definitiv existența în 1291, odată cu căderea Acrei și de atunci încolo țara a fost sub dominație musulmană neîntreruptă până la Primul Război Mondial. 

După aproape douăzeci de ani de peregrinări, Rabban Bar Sauma și-a găsit în sfârșit liniștea la Bagdad, pe lângă fostul său discipol, patriarhul bisericii nestoriene.  În ultimii ani ai vieții și-a scris amintirile.  Printr-o întâmplare fericită, în 1887 o copie a manuscrisului său a fost descoperită într-o mănăstire din actualul Iran.  Textul, completat de puținele documente aflate în arhivele Franței, Angliei și Vaticanului, dă o imagine detailată asupra lumii din sec. al XIII-lea și asupra personalității lui Rabban Bar Sauma.

***

Iar din creștinii chinezi până la urmă nu s-a ales nimic.  Biblia nu a fost tradusă în limba chineză și creștinismul nu și-a găsit adepți în rândurile chinezilor, rămânând o religie minoritară, a cuceritorilor mongoli.  Când hegemonia dinastiei mongole a luat sfârșit și puterea a fost acaparată de dinastia Ming, creștinismul a fost scos în afara legii.  La sosirea primilor misionari europeni, la mijlocul sec. al XVI-lea, în China nu mai existau creștini deloc.

Referinţă:

https://www.nationalgeographic.com/history/history-magazine/article/rabban-bar-sauma-epic-east-to-west-travels-rival-marco-polo

Hava Oren