Să vezi, dar să nu crezi

Cu COVID-ul, deși lucrurile par să se aranjeze, încet dar sigur (cum spune neamțul), încă nu ne-am întors la vechile noastre obiceiuri, umblăm mai puțin și, parcă din instinct, încercăm să evităm întâlniri cu prea mulți oameni, chiar și cu prieteni, de altfel cu toții vaccinați.

Teatrul din localitate și-a redeschis porțile, chiar și seria de concerte a fost reluată. Săptămâna aceasta s-a redeschis și cinematograful de peste drum.

Și cu toate acestea preocupările din ultimul an, cititul și scrisul au rămas pe primul plan. Greu e să dezobișnuiești…

Însă  mai e ceva, și anume televiziunea și… Netflix. De televizor de plictisești aproape imediat cum l-ai deschis, că știri noi nu prea sunt (și dacă sunt, nu prezintă nimic bun și merituos) iar comentariile te enervează pentru că cei mai mulți din cei care se consideră jurnaliști nu pot să tacă din gură când altul vorbește, așa că marea majoritate a comentariilor devin pe loc un fel de cacofonie ininteligibilă.

Dar Netflix pare a fi fost inventat de cineva care știa precis că vine pandemia și că omul va avea nevoie de așa ceva, ca să nu moară de plictis.

Filme sunt câte vrei, de toate felurile, mai ales seriale, dar și filme vechi și noi, și premiate, și documentare, și europene, și… și… Trebuie să recunosc (nu știu, cu plăcere? cu rușine?) că  pentru prima oară în viață am devenit un fel de dependent de ceva, care nu e drog, și nu e alcool, și nu mai știu eu ce, ci de film de Netflix!

Și, din nou trebuie să recunosc, mi-e bine. Le pot alege, după starea de spirit de moment, a mea și a partenerei mele de o viață, după succinta frază care prezintă fiecare producție sau chiar după poza care însoțește numele filmului. Nu e ușor să ajungi la un film bun, dar avem răbdare. Și vedem de toate, toate genurile și din toate țările, dar cum era și de așteptat, majoritatea din America, țara tuturor posibilităților.

Trebuie să recunosc de la bun început: sunt cam mărginit! Nu mă interesează filmele de science fiction. Îmi plac filme cu scenarii veridice, în care acțiunea e logică, bazată pe o realitate de acum 1000 ani, 100 ani sau de ieri. Și Slavă D-lui, ai de unde alege!

De cele mai multe ori acțiunea filmului te atrage de o manieră care nu-ți permite în acele clipe să te gândești la altceva, și asta e foarte bine.

Doar că…

Și aici intervine meteahna mea, pe care o pot numi deformație profesională.

După cum unii dintre cititori știu, toată viața mea profesională m-am ocupat cu două mari domenii ale medicinii: am  anesteziat (și de cele mai multe ori am și trezit!!) pacienți și am încercat să mă lupt împotriva doamnei cu coasa, care încerca mult prea des să-mi ”fure” pacienții, în mod definitiv și irevocabil.

Povestea asta, care se numește profesiune / specialitate, și pe care am practicat-o timp de zeci de ani, nu-mi dă pace, și mă obligă să cuget (în limitele impuse de vârstă) și să privesc cu un ochi critic multe din secvențele unui film a cărui acțiune se desfășoară în fața ochilor mei.

Unele (bineînțeles, nu majoritatea) din filmele pe care le văd sunt action  movies, și din ele nu lipsesc scene violente, care nu fac decât, chiar fără să știi, să-ți ridice în mod brusc nivelul adrenalinei în propriul tău sânge.

După cum oricine știe, în aceste filme se trage mult cu pușca și cu pistolul și cu mitraliera, depinde în ce perioadă de dezvoltare a umanității se petrece acțiunea. Și așa cum, încă o dată, oricine știe, din glonț nu te faci mai sănătos, niciodată, ci din contră, poți să și mori.

Ei bine, aici e baiul.

În viața mea am văzut deajuns de mulți indivizi împușcați, unii pe câmpul de luptă, alții în camera de gardă a spitalului și apoi în sala de operație. Doamnelor și domnilor, acesta e momentul în care trebuie să vă aduc la cunoștință că niciun glonte, indiferent de regiunea anatomică pe care o atinge, nu poate produce decesul pe loc! Un cartuș bine plasat în cordul unui individ produce moartea în – să zicem – un minut sau chiar două. Un glonte având ca adresă precisă creierul adversarului nu poate ucide decât după zeci de minute sau chiar ore.

N-avem încotro, așa e făcută natura, să ne naștem încet și să murim încet.

Și atunci, mă întreb, cum să nu te revolți când în imensa majoritate a filmelor cu împușcături victima moare pe loc, mai ales cei împușcați în frunte! Ăia cad imediat și instantaneu, și nu mai mișă deloc! Mort de-a binelea! Nicio șansă, nicio agonie, nimic. Mort pe loc, definitiv și irevocabil.
Există și excepții. Când scenaristul dorește ca eroul/eroina să-și continue, într-un fel sau altul acțiunea care i-a fost prescrisă, atunci tipul/tipa e împușcat/ă în picior sau în braț. Aceste două regiuni anatomice, odată afectate, permit continuarea acțiunii în același ritm. Individul continuă să fugă, să se ascundă, să tragă în adversar, ca și cum mâinile și picioarele nu conțin artere și vene, care odată lovite produc o sângerare care duce (de prea multe ori și foarte repede) la o stare de șoc profund, cu toate aspectele lui clinice, care nu permit lovitului prea multă mișcare, sau chiar deloc.

Pe vremea copilăriei mele, când în timpul (sau după) vizionării unui film aveam niscaiva nedumeriri, răspunsul adulților din jur era: ”așa e filmul”! Dar azi foarte puțini oameni, chiar copii și tineri, pot accepta un asemenea răspuns în doi peri.

Dacă lucrurile s-ar opri aici, încă n-aș fi găsit o justificare în atacarea acestui subiect în scris. Dar mai e un aspect care pe mine pur și simplu mă enervează la culme și nu întâmplător (pentru că nimic nu e întâmplător, așa am învățat la cursul de marxism-leninism!) Mă refer la injecțiile care se aplică unui erou de film pentru a-l imobiliza pe cale farmacologică. În cele mai multe cazuri administrarea ”anesteziei” în film se face prin inocularea substanței pe cale intramusculară, iar efectul e de ordinul secundelor, între trei și cinci, nu mai mult.

Și eu nu mă pot abține să nu gândesc, pe loc, că ar trebui să scriu la Hollywood și să-i rog pe tipii de acolo să mă dumirească și pe mine ce substanțe anestezice folosesc eroii lor, că poate le introducem și noi în pratica curentă! Pentru că, doamnelor și domnilor, nu există, pur și simplu nu există (până în momentul de față) un drog anestezic care, injectat intramuscular, să producă anestezie generală sau chiar sedație, în numai câteva secunde! Pentru că drogului cu pricina îi trebuie timp sa ajungă la creier și să producă efectul dorit.

De fapt ar trebui să mă opresc aici. Am indicat exact ce mă deranjează în acest subiect, de ajuns de frecvent întâlnit în filme, deci ”maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” (sau să tacă!). Dar am senzația că e nevoie de o succintă discuție pe seama rândurilor de mai sus.

În primul rând, cine spune că tot ce se vede în film trebuie să fie veridic?! Oare licențele pe care și le permite echipa care a construit acțiunea filmului ar trebui să se restrângă numai la subiectele amintite mai sus? Unde e dreptul autorilor de a construi o acțiune pe care o doresc, făcând rabat la o mulțime de alte amănunte, de care nu trebuie să țină cont și nici să dea socoteală?

Dacă lucrurile stau așa, eu mi-am tocit de pomană degetele pe tastatură. Libertatea omului de artă (pentru că și filmul e o artă) e un drept inalielabil, de care nimeni nu se poate atinge.

Dar dacă suntem de acord cu fraza de mai sus, oare ar fi  permis, de exemplu, a se include un avion sau un submarin într-un film a cărui acțiune se petrece în secolul XVII?! Ce-ați zice dacă eroul unui film despre Franța anilor 1850 folosește un card de credit pentru a purcede la o cumpărătură într-un magazin alimentar?!

Sau închipuiți-vă că un film despre războiul din Coreea indică cum că implicarea Statelor Unite în acel conflict armat a fost decizia  președintelui… Roosvelt?!

Cu alte cuvinte trebuie să existe o limită.

Și așa cum în orice studio de filme există consilieri în toate domeniile, cred că ar trebui să se facă apel și la specialiști în domeniul medicinii, care prin expertiza lor să prevină erori grosolane de tipul celor amintite mai sus.

Ah, sunt convins că o asemenea schimbare în acțiunea unui film, în care victima nu moare pe loc, deși atinsă de un glonte vrăjmaș, va trebui să fie urmată de modificări în scenariu, în sensul că și cel împușcat are dreptul să riposteze, în loc să cadă mort pe loc. Dar asta e treaba scenariștilor și nu a mea.

Doar dacă-mi spuneți că ”frumusețea” unui film de acțiune e să vezi cum cei răi mor așa dintr-odată, pe loc, de la un singur glonț, sau că gangsterul a adormit la 1.4 secunde de la injectarea drogului anestezic.

Din păcate sarcina mea în acest punct e să vă readuc la realitate și să vă amintesc că nu de puține ori, victima e un erou pozitiv… Sau într-un film și eroii pozitivi au dreptul să moară brusc, sau să fie adormiți instantaneu?!

În cazul acesta, de gustibus non est disputandum.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Klein Ivan commented on June 20, 2021 Reply

    Foarte interesant , dar preferința mea spre prezentarea din filmele de acțiune e cea cu care m-au obișnuit producătorii – probabil , ei știu să-și vîndă produsul și să ne formeze gusturile . În ceeace privește filmele de dragoste , nu mi-ar place deloc ca un specialist să analizeze sentimentele lui Cyrano pt. Roxana , Solveig pt. Peer Gynt , Don Quichote pt. Dulcinea etc. K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on June 19, 2021 Reply

    Interesant subiectul tratat în acest articol. Eu cred, totuşi, că atunci când urmărim o piesă de teatru (mai ales) dar şi un film, facem o convenţie cu autorul, acceptând termenii propuşi de el pe scenă sau “pe ecran”. Această convenţie presupune şi posibilitatea de reziliere dacă nu ne place. În aceste condiţii, a muri instantaneu de glonte e la fel de verosimil ca a agoniza cântând o arie dificilă…
    Totuşi, e bine de ştiut că nimic nu te omoară instantaneu.

    • gabriel gurm commented on June 19, 2021 Reply

      Mie imi plac filmele/piesele de teatru/romanele care au o actiune veridica.
      Stiu, sunt limitat, dar cel putin imi cunosc limitele…
      Restul e -pentru mine- science fiction, ceea ce e (cum numeam noi pe vremuri) o complet altă mâncare de pește….
      GBM

  • Tiberiu Ezri commented on June 18, 2021 Reply

    Am auzit astazi dimineata un mono-dialog intre doi prezentatori la radio. Unul intra in fraza celuilalt. Cultura dialogului … Intr-adevar o cacofonie.

    • gabriel gurman commented on June 19, 2021 Reply

      Ei ar trebui sa fie obligati ca dupa fiecare emisiune sa se asculte ca sa vada cat de catastrofal e “sistemul” lor de discutii…
      GBM

      • Eva Grosz commented on June 19, 2021 Reply

        Ei știu asta foarte bine. Din păcate sunt foarte puțini din generația mai în vârstă care respectă dialogul. Mai rău e că tinerii nici nu cunosc altceva.

        • gabriel gurm commented on June 19, 2021 Reply

          E vina noastra ca n-am stiut cum sa-i educam….
          GBM

          • Veronica Rozenberg commented on June 19, 2021 Reply

            Am lucrat la sfarsitul anilor ’90 la sucursala israeliana a companiei de componente electronice americana, destul de cunoscuta, de altfel, National Semiconductor.
            Se folosea comunicarea prin email, nu pe PC-uri ci pe sisteme mari cu sistemul de operare UNIX, si se obisnuia ca sa fie popularizate aproape toate mesajele catre lucratori, si cele dintre persoanele aflata in conducere, erau foarte liberali.
            Directorul sucursalei israeliene scria intr-o engleza de pomina, cu nenumarate greseli de ortografie, desigur ca nu existau litere mare, ceea ce incurajat de comunicarea actuala, si asa pare sa fie spre disparitie.
            M-am intrebat cum e posibil, dar n-am primit niciodata un raspuns, in schimb am inteles cu timpul ca este o chestiune de prioritati, ce este important si ce este mai putin.

  • tiberiu ezri commented on June 17, 2021 Reply

    Da, cum nu m-a surprins pana acum ca impuscatii in cap mureau subit, instataneu, fara veste si pe neasteptate. Probabil ca multi regizori fac asta ca sa economiseasca timp pentru scene erotice.

  • Ilona Simon commented on June 17, 2021 Reply

    Articol deosebit de interesant! Trebuie să recunosc, moartea subită a celor împușcați sau sedarea cu efect imediat a celor cărora li se injectează ceva nu m-a nedumerit pe mine într-atât în trecut (filolog fiind n-am multe cunoștințe despre cum funcționează corpul uman expus la asemenea chestii), dar când cineva într-un film pune în gură ceva cu conținut de cianură și cade ca secerat… era cel puțin straniu și penru mine. Substanța ar trebui să ajungă cumva la organe mai întâi, nu? Ca apoi întregul corp să moară… Nu mi se părea logic ca în momentul contactului cu limba, cianura să cauzeze moartea imediată. Dar în multe ecranizări am văzut așa ceva. Iar când vine vorba de eroi care sunt loviți cu ranga de fier cu toată forța și nu prezintă nici măcar o fractură amărâtă… da, Lumea e plină de Supermen și Superwomen, pare-se… Sau: poveștile spuse oamenilor mari au și ele tot atâtea detalii magice/fanteziste ca basmele pentru copii.

    • gabriel gurman commented on June 19, 2021 Reply

      Deaceea fiecare trebuie sa “cumpere” din fiecare film ceea ce i se pare verosimil.
      Dar din pacate prostii si incultii ne vor conduce viata multi ani deacum inainte
      GBM

  • Eva Grosz commented on June 17, 2021 Reply

    Interesant . Întrebarea este : unde este limita deformațiiei realității în filme. Regizorii sunt oare instruiți în acest sens? Dacă nu, orice deformație este permisă . Eu îmi amintesc de una care m-a deranjat mult : În filmul- Fără Destin după romanul lui Imre Kertész ,deținuții din Buchenvald erau încălțați cu teniși . După roman și din realitatea cunoscută deţinuţii nu purtau teniși, ci încălţăminte de lemn, ceeace le provoca răni, cangrenă și la urmă moartea. Când am povestit acest lucru unei cunoștințe m-a întrebat…De unde ştii ce purtau….ai fost acolo? Nu știu ce m-a deranjat mai mult – deformația regizorului sau întrebarea cunoștinței.

    • gabriel gurman commented on June 19, 2021 Reply

      Lipsa de respect pentru detalii caractreizeaza cele mai multe din filmele care apar cu miile pe piatza in fiecare an
      GBM

  • gabriel gurm commented on June 17, 2021 Reply

    Azi totul e posibil…..
    Si dece nu?!
    GBM

  • Hava Oren commented on June 17, 2021 Reply

    Interesant! Subiectul nu m-a preocupat pentru că nu cred că am văzut un film de acțiune în ultimii 20 de ani. Dar din punct de vedere strict medical aveți dreptate!

    Pe de altă parte un avion în sec. al XVII-lea sau un card de credit în 1850? Asta se numește anacronism și este folosit uneori, cu mare efect, pe scenă sau pe ecran. Îmi amintesc o înscenare a lui Henric al IV-lea de Pirandello, unde un actor în costum medieval scoate din buzunar un tranzistor. Dar dacă cunoașteți piesa, scena era perfect logică!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *