Pe aripile vântului

Ca mai toată lumea din aceste locuri și timpuri, și eu provin dintr-o familie unde anumite amintiri se depănau cu poftă și haz ori de câte ori ne adunam cu ocazia vreunei sărbători. Alte amintiri erau însă mult prea sfinte, sau prea dureroase pentru a fi evocate doar așa, în jurul mesei de duminică. Multe dintre acestea s-au pierdut pentru totdeauna, deoarece noi, copiii, niciodată nu am avut curajul să insistăm, când din vorbă-n vorbă s-a ajuns la inevitabilul moment în care ochii cuiva s-au încețoșat și brusc s-a așternut o tăcere bine-cunoscută, grea, peste comeseni… până când cineva și-a dres vocea și a ridicat paharul, schimbând subiectul și încercând să destindă atmosfera. Multe amintiri au trecut deci în neființă și s-au disipat odată cu cei care trăiseră acele experiențe. Știam de exemplu că bunicii ar putea să ne povestească despre cel de-al Doilea Război Mondial, despre diferite furtuni ale istoriei prin care au trecut, dar că n-o fac… poate pentru a ne feri de aspectele urâte ale firii umane, sau poate din dorința de a uita de toată suferința pe care au îndurat-o.

Însă pe mine mereu mă intriga (și pe plan teoretic) de ce și cum se nasc amintirile, cum se face că uităm o bună parte din propria viață și de ce ni se întipăresc în minte unele momente, de ce tocmai acelea și nu altele. Desigur, l-am întrebat pe bunicul, care mi-a mângâiat părul, cu gestul lui mereu liniștitor și m-a întrebat dacă am văzut în cartea surorii mele acele punctulețe pe care trebuia să le unești cu o linie atent trasată pentru a contura o imagine. Mi-a spus că amintirile sunt aidoma acelor punctulețe. Diferite secvențe de experiențe și trăiri, aparent dispersate fără noimă în suflet, dar cu un fir care le unește în mod invizibil, ca linia care trebuia desenată în cartea surorii mele.

– Și dacă unim punctulețele amintirilor din sufletul nostru, ce imagine va ieși? – l-am întrebat pe bunicul.

Iar el mi-a zâmbit.

– Imaginea vieții noastre. Un portret viu al persoanei care suntem, și care se schimbă odată cu noi, cât timp trăim.

Răspunsul lui mă satisfăcea. Parcă-i vedeam în suflet o imagine zâmbitoare, mereu calmă, născută din amintirile lui. Mi-a explicat bunăoară că punctele pot fi negre, întreaga imagine poate fi în alb-negru, dar în cele din urmă senzația dată de imagine poate fi totuși senină. Și am înțeles și asta. L-am văzut odată după ce i s-a furat geanta în îmbulzeala de la piață. Hoțul știa că fiind șchiop, bunicul nu putea să-l urmărească, chiar dacă l-ar fi depistat din timp. Bunicul a venit acasă trist, dar nu furios. Eram foarte surprinsă de reacția lui, obișnuită fiind cu înjurăturile și țipetele celor din jur, cu farfurii sparte și chiar cu bătăi, când se întâmpla ceva nedrept. Credeam că toți oamenii sunt așa: își varsă năduful pe cei dragi, pe cei inocenți, când lumea îi supără și ajung încolțiți și neajutorați în fața vreunui ghinion adus de soartă. Bunicul însă mi-a zâmbit și mi-a spus că în asemenea cazuri îi revine o veche amintire:

Era copil și mergea să lucreze pe câmp. În trăistuță avea o bucată de cârnăcior și un codru de pâine, hrana lui pentru acea zi. Un câine mare și neîngrijit îi tot dădea târcoale, deci a agățat trăistuța de o creangă, în ideea că animalul nu va ajunge la cârnăcior. Dar cum și-a întors spatele, câinele a sărit și a smuls trăistuța de pe creangă. Bunicul meu, copilul de atunci, a apucat și el trăistuța, însă câinele tot a reușit să înhațe cârnăciorul și a rupt-o la fugă. Supărat nevoie mare, copilul a aruncat în el cu bucata de pâine din traistă. Și câinele, care între timp a înghițit cârnăciorul, a prins în zbor pâinea și a fugit, lăsându-l pe bunicul meu fără nicio fărâmă de mâncare pentru toată ziua.

– Vezi, drăguță, mi-a spus bunicul, hoțul mi-a furat acum geanta, dar n-o să arunc după el și cu liniștea mea sufletească și n-o să-l las să-mi fure și somnul și pacea din casă.

Nu spun că am învățat lecția aidoma bunicului meu, deși îmi doresc din tot sufletul s-o fi făcut. Dar mă gândesc mult la el, chiar și când nu pare. De exemplu acum câteva zile, când mi-am adus aminte de László Steiner, mort la 1 iunie 1943, care pentru mulți a fost un fel de erou din tinerețe.

Ziceți că nici n-ați auzit de el, darămite să-l fi admirat?

Se prea poate că numele dat la naștere talentatului, chipeșului și bravului László Steiner să nu vi se pară cunoscut. Dar pe Leslie Howard îl știu toți cei care au văzut vestitul film Pe aripile vântului. Fiul unui evreu din Ungaria (Ferdinand Steiner), Leslie s-a născut la Londra, imediat după emigrarea părinților și a fost botezat László, nume care îi figura și în actele militare. Iar când în Portugalia, în timpul unei misiuni de propagandă din 1943 i s-a spus că părea întruchiparea absolută a bărbatului englez (cu alură britanică chiar și în filmul Pe aripile vântului), actorul a spus zâmbind: “I suppose we do not have to tell them that I began as a Hungarian.” (Presupun că n-ar trebui să le spunem că de fapt mi-am început viața ca maghiar).

Și-a schimbat numele în mod oficial doar la vârsta de 27 de ani, după cum reiese din The London Gazette din 5 martie 1920.  

Care ar fi legătura dintre el și cuvintele bunicului despre amintiri și despre momentele când viața (sau ceilalți oameni) ne fură ceva, sau ne rănesc în mod voit? Eu văd această legătură în faptul că tânărul Leslie Howard / László Steiner și-a început cariera de actor după traumele suferite în Primul Război Mondial, unde a fost grav rănit în 1917 și după ce fusese diagnosticat cu shell shock (sindrom de stres posttraumatic), o afecțiune cauzată de trăirile de neconceput din război. Actoria, teatrul și filmele făceau parte din procesul de terapie, susține Wikipedia în limba germană,  deși unele surse, cum ar fi Biblioteca Virtuală Evreiască, menționează un mic rol pe care l-a jucat într-un film mut încă în 1914.

Oricum ar fi fost, toate referințele sunt de acord în ce privește faptul că Howard / Steiner a fost traumatizat de război, dar și-a confruntat amintirile extrem de dureroase într-un mod absolut creativ: pe scenă și în fața aparatelor de filmat. Unii îl identifică drept cel mai șarmant Romeo posibil, din pelicula regizată de George Cukor în 1936, pentru alții el a fost cel mai convingător Ashley din Pe aripile vântului, unii l-au văzut și l-au îndrăgit în comedia romantică Devotion din 1931, alții știu despre sincera sa prietenie cu Humphrey Bogart rezultată din insistențele lui ca Humphrey, pe atunci un începător practic necunoscut, să-i joace alături în filmul The Petrified Forest.

Leslie Howard şi Humphrey Bogart în Pădurea pietrificată

Aș putea continua lista cu roluri iconice din lumea cinematografiei, care i-au adus nominalizări pentru premiul Oscar, aș putea vorbi despre cariera sa din teatrele de pe Broadway, pentru care a fost introdus în American Theatre Hall of Fame, iar Charles Boyle a ales titlul Another Hamlet pentru volumul dedicat actorului de teatru Aș putea vorbi despre Leslie Howard regizorul, Leslie Howard producătorul (de exemplu al filmului Intermezzo din 1939), Leslie Howard, vocea emisiunii Britain Speaks din programul BBC din timpul celui de-al Doilea Război Mondial , despre scriitorul și jurnalistul Leslie Howard care a publicat numeroase articole, povestiri și eseuri, deosebit de apreciate de cititorii vremii, în The New York Times, The New Yorker și Vanity Fair și câte alte aspecte memorabile ale vieții celui botezat la naștere László Steiner. Dar acum toate s-au dus… pe aripile vântului.

Avion Ibis, de acelaşi tip cu cel în care şi-a pierdut viaţa Leslie Howard la 1 iunie 1943, doborât de germani.

Ce ne-a rămas este un alt exemplu de viață cu rădăcini în comunitatea evreilor din Bazinul Carpaților, cu unele trăiri extrem de dureroase, traumatice, transformate în artă, valoare, frumusețe și curaj. Punctulețe negre, dar și unele strălucitoare… toate unite cu firul auriu al personalității unui om deosebit. 

Referinţe

https://forward.com/schmooze/133218/quintessential-british-actors-jewishness-not-gone/

https://www.thegazette.co.uk/London/issue/31809/page/2821/data.pdf

https://de.wikipedia.org/wiki/Leslie_Howard_(Schauspieler)

https://www.jewishvirtuallibrary.org/leslie-howard

https://www.barnesandnoble.com/w/another-hamlet-charles-boyle/1115416553

https://www.telegraph.co.uk/film/the-man-who-gave-a-damn/leslie-howard-second-world-war-hero/

https://en.wikipedia.org/wiki/Leslie_Howard

Ilona Simon   

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on June 18, 2021 Reply

    Şi de data aceasta Ilona Simon ne surprinde cu informaţii puţin cunoscute. Cred că multă lume nu ştia că Leslie Howard avea origine evreiească, înscriindu-se în rândul marilor actori americani, precum Kurt şi Michael Douglas sau Paul Newman (preferatul meu).

    • Ilona Simon commented on June 18, 2021 Reply

      Mulțumesc pentru apreciere. Despre preferatul meu voi scrie într-un număr viitor. Este vorba de o altă (foarte mare) vedetă de cinema (și nu numai) cu rădăcini în comunitatea de evrei din Ungaria, și despre care am găsit informații interesante (și nostime)…

  • Eva Grosz commented on June 17, 2021 Reply

    O poveste frumoasă în care persoana bunicului primește o semnificație deosebită Nu că nu-mi amintesc de Aripile Vîntului . …. “After all tomorow is another day” Dar bunicul autoarei m-a impresionat mult ! Poate putem afla mai multe despre el ?

    • Ilona Simon commented on June 18, 2021 Reply

      Mulțumesc mult pentru apreciere! Și mulțumesc pentru cuvintele frumoase referitoare la bunicul meu, un om absolut deosebit, despre care am mai scris în ediții trecute ale revistei, prima dată în data de 21 noiembrie 2019, sub titlul: Eroul meu din copilărie. Visez ca odată și odată să-i pot dedica un întreg volum, dar și până atunci, amintiri despre el se tot strecoară în alte articole de-ale mele. Pentru că, parafrazând cuvintele frumoasei și talentatei Hedy Lamarr despre mama ei: întreaga sa ființă a pus bazele a ceea ce sunt și a ceea ce vreau să fiu.

      • Eva Grosz commented on June 18, 2021 Reply

        Mulțumesc . Am să recitesc articolele din edițiile antecedente inclusiv Eroul meu din copilărie . Interesant…. mulți bunici au pus bazele sau cel puțin au influențat caracterul nepoților. Această temă a fost adusă în Baabel și de Gabriel Ben Meron . “Bunicul meu sau bunica mea”…pentru cei care au avut fericirea să-i cunoască …nu e o temă oarecare.

  • Hava Oren commented on June 17, 2021 Reply

    Ce frumoasă poveste!
    Îmi amintesc, aveam o prietenă originară din Viena, care a plecat în Anglia în 1939 cu „Kindertransport”, a crescut într-o familie adoptivă și după 1948 a venit în Israel. Idolul ei era Leslie Howard în filmul „The Scarlet Pimpernel”. De multe ori mi-a vorbit despre el. Și niciodată nu am știut că era „de-al nostru”!

    • Ilona Simon commented on June 17, 2021 Reply

      Mulțumesc pentru apreciere. Trebuie să mărturisesc că marea pasiune a vieții mele a fost și este cititul. Iar de când avem internet, de parcă aș trăi într-o bibliotecă imensă. Și mereu dau de câte o informație captivantă, care mă îndeamnă să încerc să aflu cât de mult posibil din povestea legată de ea. (Apoi mă mână aceeași dorință care m-a făcut traducătoare: când găsesc ceva, poate într- altă limbă, ce mi se pare interesant, vreau să le ofer aceste informații tuturor, care poate altfel n-ar fi aflat de ele…)

      • Hava Oren commented on June 18, 2021 Reply

        Atunci vă mulțumesc în numele tuturor cititorilor, pentru că în ultima vreme ne-ați adus o sumedenie de povești interesante.

        • Ilona Simon commented on June 18, 2021 Reply

          Mulțumesc! (Sper să nu vă dezamăgesc cu alte și alte povești pe care doresc să le împărtășesc în viitor, despre oameni cu rădăcini în Bazinul Carpaților, ajunși personaje interesante sau renumite undeva în lume, care nu și-au negat originile și de care să ne simțim legați cu un fir invizibil, dar cu atât mai puternic.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *