Acest articol nu ar fi existat dacă prietena mea Lidia Motoi nu m-ar fi întrebat cum se face că Insula Paștelui a ajuns să aparțină statului Chile. Nu știam. Dar, căutând răspuns la întrebarea ei, am dat peste o poveste atât de ieșită din comun, încât nu puteam să nu o scriu.
Alexander Salmon s-a născut în 1820. Tatăl lui, John Solomon, avea o prăvălie de legume și fructe la Londra, în Piccadilly. (Unii biografi presupun că ar fi fost fiul unui bancher sau al unui rabin, și chiar povești și mai fanteziste, de pildă că ar fi fost un ocnaș evadat! Dar se pare că acestea sunt numai speculații.)
Cu toate că originile lui erau destul de modeste, Alexander și cei doi frați ai săi au primit o educație bună. Dar afacerile mergeau prost și cei trei tineri au fost nevoiți „să-și caute norocul” în lumea largă. În 1839 au plecat la San Francisco. (Era cu zece ani înainte de vestita goană după aur.) De acolo s-au îmbarcat pe un vas care făcea cursa între San Francisco și Sydney, Australia, trecând prin diferite insule ale Oceaniei. În 1841 Alexander s-a stabilit în insula Tahiti și a făcut o carieră strălucită.
Pe atunci Tahiti încă era un stat independent, condus de o dinastie locală. La cârma țării se afla regina Pōmare a IV-a.
Alexander Salmon, care între timp își agonisise o oarecare avere, s-a dat drept un mare gentleman și a ocupat un loc de frunte în înalta societate din capitala Papeete. Un om ambițios, pragmatic, a înțeles că cele mai bune șanse de reușită le avea dacă se convertea la creștinism, ceea ce a și făcut. Dar nici el, nici urmașii lui nu și-au ascuns vreodată originile evreiești. Reușita lui în Tahiti s-a manifestat prin căsătoria cu prințesa Ariioehau sau Ariitaimai, sora adoptivă a reginei și șefa unuia dintre cele mai importante triburi ale insulei. Iată ce povestește una din fiicele lor:
[După ce mama refuzase deja mai multe partide] în 1841 a debarcat un tânăr englez de 21 de ani, pe nume A. Salmon. Noul venit era chipeș și avea maniere rafinate. […] Mama s-a îndrăgostit de el din prima privire. A declarat că nu vrea niciun alt soț și dacă nu se puteau căsători, era gata să lase totul și să trăiască cu el. Din păcate pe insulă exista o lege, promulgată de misionari în 1837, care interzicea căsătoriile dintre străini și băștinași. Misionarii voiau să împiedice stabilirea străinilor pe insulă, pentru ca întreaga influență să rămână în mâna lor. Dar regina, care dorea să asigure fericirea surorii ei adoptive, a suspendat legea timp de trei zile și a permis nunta cu Alexander Salmon. […] Nu cunosc nicio căsnicie mai fericită. (Din biografia scrisă de Ernest Salmon, cap. V.)
Peste noapte Alexander Salmon a devenit membru al familiei regale și mare proprietar de pământuri și și-a continuat cu succes afacerile. După inelul enorm pe care îl purta pe deget, a fost poreclit „Domnul Diamant”. Pe pământurile aduse ca zestre de soția lui creștea vite și cultiva cafea. Se ocupa cu exportul de portocale, copra și sidef și era amestecat în toate intrigile politice ale insulei. Regina avea atât de mare încredere în el, încât l-a numit secretarul ei particular. A ocupat și diverse funcții publice: a fost președinte al tribunalului comercial, a fost consul al Statelor Unite și în 1866 a fost numit membru al Consiliului de Administrație al insulei. Din păcate nu a trăit decât 46 de ani, fiind secerat de o epidemie de dizenterie.
Din căsnicia cu prințesa Ariioehau s-au născut nu mai puțin de nouă copii. O fiică, Marau, a fost ultima regină tahitiană, soția regelui Pōmare al V-lea, cel care a abdicat, astfel încât insula a devenit o colonie franceză. Altă fiică, prințesa Titaua Marama, s-a căsătorit cu plantatorul de origine scoțiană John Brander. Cele două familii, Salmon și Brander, au fost părtașe într-un adevărat imperiu economic în Oceania secolului al XIX-lea. Dar poate figura cea mai interesantă a fost Alexander Ariipaea Salmon Jr. Acesta era om de afaceri în cadrul firmei Salmon-Brander și soarta l-a dus tocmai în Insula Paștelui.
Pe una din plantațiile lui de cocotieri din Tahiti lucrau sclavi aduși din Insula Paștelui și de la ei a învățat limba. Așa cum am văzut, o mare parte a locuitorilor din Insula Paștelui au fost răpiți și puși să lucreze ca sclavi pe plantații, iar insula aproape depopulată a fost cumpărată de John Brander și folosită ca pășune pentru oi. Iar după moartea lui Brander, Alexader Salmon Jr. a administrat insula și a locuit acolo timp de zece ani, mai mult ca oricare străin până atunci.
Bineînțeles că era om de afaceri, căuta în primul rând câștigul și a condus insula ca un autocrat, dar unul binevoitor. Locuitorii îl iubeau și el i-a ajutat pe cât posibil. A făcut și eforturi să-i repatrieze pe locuitorii luați în sclavie. Tot el a dezvoltat turismul, astfel îcât localnicii își puteau câștiga existența producând suveniruri pentru turiști. Mai ales s-a interesat de cultura locală și a adunat folclor, atâta cât mai exista. Materialul cules de el este una din principalele surse ale istoriei Insulei Paștelui. În timpul stăpânirii lui au venit primii arheologi, pe care el i-a primit frumos și le-a slujit de ghid.
După ce a încercat în zadar să transforme Insula Paștelui într-un protectorat francez sau britanic, Alexander Salmon Jr. a vândut proprietățile pe care le avea pe insulă guvernului chilean și în septembrie 1888 Insula Paștelui a fost anexată de Chile.
***
Cred că această poveste ar putea sta la baza unui roman istoric sau a unui film. Dar eu văd în ea încă ceva, ceva foarte personal. În clasa a XII-a am început să citesc în limba engleză și prima carte „serioasă” pe care am citit-o a fost o culegere de povestiri ale lui Somerset Maugham, dintre care multe se desfășoară în Mările Sudului. Chiar și în zilele noastre recitesc uneori câte o poveste și de fiecare dată mă delectez. Maugham a fost în Insula Tahiti și a cunoscut-o personal pe fosta regină Marau. E destul să închid ochii și să mă transpun pe acele meleaguri depărtate… Bineînțeles că Tahiti i-a inspirat romanul The Moon and Sixpence (Luna și doi bani jumate), dar mie tot povestirile îmi plac cel mai mult.
Bibliografie:
Alexander Salmon et sa femme Ariitaimai, biografie scrisă de Ernest Salmon https://books.openedition.org/sdo/777
Island at the End of the World: The Turbulent History of Easter Island https://books.google.co.il/books?id=vXjxAQAAQBAJ&pg=PR3&lpg=PR3&dq=salmon+brander&source=bl&ots=8diSsiErBV&sig=ACfU3U23UZRtDdlz6LQErdLrG2Wo6IrTTw&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjl5ODEzKXxAhXCyIUKHcohCa0Q6AEwEnoECAQQAw#v=onepage&q=salmon%20brander&f=false
Hava Oren
8 Comments
Nu numai “ fascinația țărilor dincolo de Orizont”, dar și “ evrei din insule” insule ce se găsesc la mare depărtare de ,ținuturi dens populate. Un evreu care a adus o contribuție însemnată la dezvoltarea economică si spirituală a unor locuri izolate din Pacific
O poveste fascinanta asa cum scrie si in titlul articolul. Norocul lui Alexander a fost ca a ajuns in Tahiti inaintea lui Paul Gauguin care a raspandit sifilisul pe insula…
Foarte interesant!
Destinul eroilor acestei relatări este tot atât de exotic şi de fascinant ca şi locurile prin care ei au trecut şi în care s-au stabilit.
Articolul se citeşte pe nerăsuflate, ca un roman de aventuri, numai că, în acest caz, aventurile sunt adevărate şi ţin de domeniul istoric. Felicitări!
Mulțumesc!
Multumesc Eva. Ai reusit foarte frumos sa redai o frintura din istoria acestei insule fascinante!
Ciclul “Fascinaţia ţărilor de dincolo de orizont” aduce informaţii puţin cunoscute prezentate într-un mod inedit şi,de fapt, toate episoadele se leagă între ele în logica unei serii care sper să continue şi, la un moment, dat să fie publicat de sine stătător.
Cu un cuvant: superb!!
GBM