Să înveți o limbă străină – sport sau necesitate?

O pisică se postase în fața unei găuri de unde presupunea că trebuie să apară șoricelul pe care-l urmărea de mai multă vreme. Conform naturii ei, pisica mieuna tot timpul, ”miau, miau” și își mișca din când în când labele ca să se dezmorțească. Timpul trecea, dar prada nu apărea.

La un moment dat i-a venit o idee, și în loc să miaune, a început să latre: ”hau-hau”. În câteva secunde șoricelul apăru din gaură, pisica îl apucă de coadă cu dinții și ronțăindu-l, se gândi cu plăcere: ”ce bine e să știi o limbă străină!”

Știam gluma asta de foarte mulți ani, dar mi-am amintit de ea în urmă cu câtva timp, în fața calculatorului, unde încercam să-mi planific activitatea pentru următoarele zile. Aveam să fiu ocupat cu aducerea la bun sfârșit a unei sarcini pe care mi-o luasem și care de la bun început presupunea obligativitatea de a pune deoparte tot ce făceam în mod curent.

Calculând timpul necesar pentru îndeplinirea datoriei, am ajuns imediat la concluzia că nu-mi puteam permite ”luxul” de a fi cufundat toate orele zilei, vreme de săptămâni, într-o activitate care cerea aprofundare, dar și un dram de imaginație.

Frica ce mă cuprinse avea ca explicație pericolul de a mă lăsa angrenat într-o poveste care se va transforma în rutină, în ceva pe care aproape l-aș fi făcut în mod automat.

Așa că hotărârea fu imediată: o oră dimineața și o oră după amiază vor fi dedicate unei complet alte activități, s-o numim intelectuală, dar alta decât cea care trebuia să-mi ocupe tot timpul liber în următoarele zile și săptămâni.

Bineînțeles prima idee care mi-a răsărit în minte a fost reîntoarcerea la învățarea limbii spaniole.

Despre această îndeletnicire plăcută am mai amintit în unul sau două din eseurile mele anterioare. Mai din totdeauna fusesem atras de această limbă, și nu numai datorită faptului că e de origine latină, iar eu posed româna și într-o bună măsură franceza.

Ceea ce mă atrăgea în mod special era faptul că, spre deosebire de italiană sau portugheză, spaniola e practic o limbă universală, vorbită de peste o jumătate de miliard locuitori ai aceste planete, și pe un întreg continent. Până și o bună parte din populația Braziliei se descurcă – mai mult sau mai puțin – în limba asta, așa că de la Mexico City și până la Tierra del Fuego, lingua franca, limba de legătură umană, e spaniola.

Și încă un amănunt nu mai puțin important: cam 90% din familia mea se află de peste o sută de ani în Argentina și Uruguay, fugari de după pogromul de la Chișinău din anul 1903. Iar pentru mine legătura cu cei care au rămas acolo și – contrar obiceiului jidovului rătăcitor – n-au părăsit continentul pentru un loc mai bun sub soare, e foarte importantă.

Legătura mea, a mea și al soției mele, cu limba spaniolă e una de lungă durată, întreruptă din când în când din cauza unor evenimente sau preocupări care au făcut ca studiul ei să fie pus de fiecare dată ”la naftalină”. Dar dorința de a o aprofunda a rămas la fel de intensă ca la început. Cu sau fără profesoară, cu sau fără călătorii într-o țară de limbă spaniolă, am continuat să încerc să-mi lărgesc cunoștințele în această limbă, folosind manuale, casete, discuri și emisiuni la televiziunea madrilenă.

Nu puține au fost momentele de dezamăgire legate de lipsa aproape completă de progres vizibil. Cu alte cuvinte, cam bat pasul pe loc și nu simt că ceea ce fusesem îndoctrinat în tinerețe, cum că ”acumulări cantitative duc la salturi calitative” (sic!) se potrivește cu stadiul în care mă aflu în procesul de însușire a acestei limbi.

Drept pentru care am recurs la cercetarea literaturii de specialitate, sau mai curând a studiilor medicale (că doar sunt posesorul unei patalamale în acest domeniu) care ar fi putut să mă lumineze privitor la nemulțumirea mea sufletească și senzația de pierdere de timp.

Dar înainte de toate mi-am pus în ordine gândurile și am ajuns foarte rapid la concluzia după care exact în aceași măsură în care aprofundarea spaniolei nu prea dă rezultate vizibile (cel puțin în cazul meu), bagajul de cuvinte și expresii în limba rusă (da, în limba rusă!) pe care îl căpătasem în tinerețe a rămăs aproape neatins! E adevărat, între timp, mai ales în ultimii 30 ani, mi s-au înmulțit exponențial ocaziile de a auzi și a îngăima câteva cuvinte în limba lui Pușkin (emigrația rusă e de vină), dar explicația aceasta nu mi s-a părut suficientă pentru a justifica semieșecul meu. Probabil că ceea ce înveți în copilărie, mi-am zis, îți rămâne incrustat în memorie, altă explicație nu am pentru acest fenomen pe care nicidecum nu îl consider personal.

Așa cum spuneam, m-am dus la sursă. Nu mică mi-a fost mirarea (dar și satisfacția) la citirea unor studii și opinii care aruncau o lumină în căutarea mea pentru un alibi, o scuză, sau chiar un pretext de adormire a conștiinței mele lezate de insucces.

În primul rând, spun specialiștii, se pare că anumite porțiuni ale substanței cerebrale care ar putea ajuta la învățarea unei limbi stăine sunt ”ocupate” cu funcțiile cognitive, al căror număr crește cu vârsta. Adică, am înțeles eu, preocupările așa-zise intelectuale, obligatorii pentru orice individ, indiferent de profesie sau ocupație, preocupări care se înmulțesc pe măsură ce individul avansează în vârstă, devin treptat un obstacol, o piedică în însușirea unei limbi care nu e a ta și pe care nu o auzi zi de zi, ceas de ceas.

Să te mai miri cât de ușor prind copiii o limbă străină!

Bineînțeles că această noțiune oarecum esoterică are și excepții, dar gândindu-mă că de-a lungul anilor funcțiile mele cognitive au muncit din greu ca să mă țină pe mine, un om de inteligență mediocră, deasupra nivelului apei, ce să mă mir? Așa mi-a fost dat și așa va fi, și cine nu se împacă cu realitatea își creează singur probleme inutile.

Dar am mai descoperit ceva, o noțiune a cărei existență o presupuneam, sau mai bine spus o resimțeam în ultimii ani. Se vorbește de teoria coevoluției limbă-memorie. Memoria are o componentă genetică importantă, iar învățarea unei limbi străine necesită o serioasă capacitate cognitivă. Și uite așa am ajuns la principiul ”memoriei datelor recente”, un element fragil și deteriorabil cu vârsta: nu uiți cum pregătea mama ta papanașii cu brânză, dar ai uitat ce-ai mâncat alaltăieri, ca să nu mai vorbim despre ce-ți mai aduci aminte din acțiunea filmului vizionat în urmă cu o săptămână sau două.

Mărturisesc că am primit cu o serioasă doză de tristețe concluziile scurtei treceri în revistă a unor studii despre însușirea unei limbi străine. Dar curând mi-am revenit.

În primul rând m-am împăcat cu ideea că nu sunt și nu voi fi poliglot, în adevăratul înțeles al cuvântului, și niciodată nu voi putea ajunge nici la jumătate din recordul atins de celebrul politician român Nicolae Titulescu, care, la un concurs neoficial care a avut loc la Liga Națiunilor între cele două războaie mondiale, se spune că a fost găsit ministrul de externe care se exprima corect în cele mai multe limbi.

Modestia îi șade bine omului care nu prea are cu ce să se mândrească, sau cum spunea cineva: nu te crede prea deștept, că nici prea prost nu ești!

În al doilea rând m-am hotărât că în ciuda eficienței aprofundării limbii lui Cervantes, sau Lope de Vega (depinde cine vă place mai mult), voi continua să mă lupt cu cuvinte noi, cu expresii noi și cu dificultatea de a transforma un biet vocabular pasiv într-unul cât de cât activ și apt de a fi utilizat (încă n-am hotărât când).

Dar de data aceasta am decis că o voi face pe baze mai precise, propuse de specialiști în materie.

În plus mi-am adus aminte de celebra cercetătoare italiană, Rita Levi-Montalcini, laureată a Premiului Nobel pentru medicină, decedată la vârsta de 103 ani (cu un articol științific publicat nouă luni înainte de moarte!) și care întrebată la vârsta de 10 decenii împlinite care e secretul păstrării facultăților intelectuale, a răspuns cu o frază pe care nu mi-o pot șterge din minte: ”always put your neurons in gear”. Cu alte cuvinte, pune-ți tot timpul, dar chiar tot timpul, mintea la lucru.

Și dacă e așa, ce a mai plăcut decât să înoți în apele mării care se numește o limbă străină, să încerci să te lupți cu valurile care produc scăderea memoriei, încercând să acumulezi cuvinte și expresii noi?

Acum mă adresez acelora dintre cititori care nu intenționează, dintr-un motiv sau altul, să învețe sau să aprofundeze o nouă limbă străină: pentru dumneavoastră rândurile de mai jos nu vor avea nicio de importanță, așa că vă sfătuiesc să vă opriți cu lectura aici și să treceți la ceva mai interesant și mai practic. Dar pentru cei ca mine, care nu au pierdut speranța, notez aici cele opt sfaturi culese din tot ce am găsit scris în materie:

1. Începe să înveți cât mai devreme, nu aștepta momente mai propice, ele nu vor veni niciodată;

2. Limitează-te, cel puțin pentru început, la cuvinte uzuale, cele câteva folosite în conversația de zi cu zi;

3. Începe cu însușirea unor cuvinte care există și în limba ta (pentru vorbitorii de română sfatul acesta este ușor de urmat, dacă ne referim la spaniolă sau italiană), sau care au o folosință internațională;

4. Păstrează un contact permanent cu limba pe care dorești s-o înveți (slavă Domnului, surse se găsesc la tot pasul);

5. Caută-ți un partener (sau o parteneră, e permis!), cam la același nivel de cunoaștere a limbii ca tine și folosește-l/o pentru frecvente discuții în limba pe care o înveți;

6. Nu da importanță greșelilor în vorbă sau în scris, toată lumea face greșeli, în toate limbile pământului;

7. La un moment dat, dar nu prea devreme, când te simți în măsură să conversezi cu o oarecare ușurință, petrece-ți o anumită perioadă de timp într-o țară în care se vorbește limba pe care o studiezi;

8. Nu trebuie să fii geniu pentru a deveni poliglot, învățarea unei limbi străine noi e întodeauna mai ușoară decât însușirea celei dinainte.

Nu sunt deloc sigur că povețele de mai sus sunt potrivite pentru cei care doresc să învețe sanscrita sau arameica, dar și lor le urez mult succes!

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Eva Grosz commented on August 1, 2021 Reply

    Mi-a plăcut felul în care autorul își propune un program al existenței zilnice . După ce analizează posibilitățile își ia răspunderea pentru un program ,care , indiferent că e ușor sau nu, indiferent ce succes personal va avea, îl va situa în fața unui proiect pentru care e responsabil .Faptul în sine este de lăudat și merită de luat ca exemplu , mai ales pentru cei mai în vârstă dintre noi . Dar și pentru orice vârstă. La puncte aș adăuga un singur punct ,care mi se pare că lipsește :CITITUL în limba pe care o înveți. Cititul cu dicționarul sau internetul pentru traduceri lângă carte. CARTEA e obiectul cel mai atrăgător din ce cunosc eu. Și prietenul cel mai bun. Mi-a plăcut mult ce ați scris D-le Dr. Gabriel Gurmann !

    • gabriel gurm commented on August 2, 2021 Reply

      Multumesc!
      Am luat cunostintza de adaosuri.
      GBM

  • Veronica Rozenberg commented on August 1, 2021 Reply

    Ca de obicei logica si organizarea ideilor ca si simpaticul continut fac o deosebita placere, dar si o instructie interesanta si banuiesc utila.
    Am urmarit ani de zile tele-nuvele in limba spaniola, ceea ce mi-a facut intelegerea limbii acesteia mai usoara.

    Mi-au placut poruncile 6 si 7 in mod deosebit:
    6. pentru ca nerespectarea sa a fost pentru mine un impediment in acomodarea mea in limba ebraica
    7. pentru ca este la ora actuala exprimarea unui “VIS”, care nimeni nu poate sti daca se poate transforma in realitate.

    Vizita Americii de Sud este inca, unul dintre “visele” mele, eu pastrand pentru aceasta zona un interes neexplicat logic, dar mult mai mare decat pentru alte locuri indepartate ale Globului.

  • Lucian-Zeev Herșcovici commented on August 1, 2021 Reply

    Cred că aveți dreptate în privința metodei învățării limbilor străine, domnule doctor Gurman.

    Andrea, o observație. Limba maternă este una singură. Limba neuitată a mamei, prima limbă vorbită de un copil. Cea de a doua limbă, oricât de bine o știe cineva, este o limbă învățată, limbă de zi cu zi, dar nu limba maternă. Scuze pentru afirmație.

    • Andrea Ghiţă commented on August 1, 2021 Reply

      În principiu ai dreptate, dragă Lucian. Cunosc însă oameni care se exprimă şi scriu mai bine în limba a doua – poate şi pentru că au făcut şcoala în această limbă. Chiar şi eu mă număr între acestea. Consider că la ora actuală româna e prima limbă şi maghiara a doua. Nu ştiu prin ce analiză psihologică – poate prin hipnoză – se poate determina adevărata limbă “maternă” a omului.

      • Lucian-Zeev Herșcovici commented on August 2, 2021 Reply

        Ai dreptate, Andrea! Apropo, cei mai buni traducători sunt oamenii bilingvi sau chiar trilingvi din copilărie, deși limba maternă e una singură, dar ei stăpânesc și cealaltă (sau celelalte) limbi la pefecție.
        Lucian

  • Andrea Ghiţă commented on July 31, 2021 Reply

    După cum mărturiseam într/un articol mai vechi https://baabel.ro/2020/05/eu-analefbetha/, de când cu pandemia învăț limba ebraică. Dacă până acum învățarea unei limbi străine mi se părea floare la ureche, de data aceasta am ajuns de câteva ori în pragul disperării. Aveam impresia că limba aceasta care nu seamănă cu nimic este imposibil de învățat deși foarte mulți (chiar şi dintre baabelieni) au învăţat-o, devenind a doua lor limbă maternă. Pe urmă mi-am dat seama că pot citi în ebraică şi încep chiar să înţeleg câte ceva din cele citite. Dar, evident, mai e foarte mult până…departe. Cred, totuşi, că învăţarea limbii ebraice este excelentă pentru trainingul mental pentru că te obligă să citeşti invers şi să te obişnuieşti cu asta.

    • gabriel gurm commented on August 1, 2021 Reply

      Daca un individ a cărui limbă maternă face parte din familia limbilor latine decide (fără să fie obligat!) să invețe o limbă complet diferită, acesta e un semn de încăpățânare pozitivă și de personalitate puternică, care te împiedică să mergi pe linia minimei rezistețe…. Si acest individ e de invidiat!
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on August 1, 2021 Reply

        Vai de capul ei, de…individ!

        • Eva Grosz commented on August 1, 2021 Reply

          Tu Andrea ai accentuat importanța cititului . Dacă avansezi poți încerca să citești o povestioară ușoară scrisă pentru copiii sau pentru începători și chiar să o citești fără dicționar. Doar să subliniezi cu creionul cuvintele pe care nu le înțelegi. Ajunge dacă înțelegi contextul. După fiecare pagină cauți înțelesul cuvintelor subliniate. Și tot așa mergi înainte. Eu așa am învățat aici să citesc engleză pe care niciodată nu am învățat-o oficial. Progresînd , au rămas tot mai puține cuvinte de subliniat. Nu abandona ! Ce bucurie va fi dacă vei veni în Israel și vei înțelege ce scrie în diferite locuri.Sau se vorbește. În anii în care noi am emigrat în 75 era în Israel un ziar pentru începători. Erau mulți emigranți atunci. Se numea שער למתחיל” sau Poarta pt. începători . Era scris cu cuvinte simple ușor de citit. Nu mai există, nici emigranți nu mai vin. Multă sănătate și succes !

          • Andrea Ghiţă commented on August 2, 2021 Reply

            Mulţumesc, mă străduiesc.

          • Veronica Rozenberg commented on August 2, 2021 Reply

            Si eu imi amintesc de el, era recomandat la ulpan, acele scoli excelente in care majoritatea celor care veneau in Israel (in perioada respectiva veneau destul de multi), reuseau in 6 luni de zile sa-si insuseasca destul de mult “ivrit”, ca sa poata ulterior sa – si caute un job.

            Dar ceea ce ai uitat sa mentionezi, era faptul ca ziarul era scris in ebraic “punctata”, adica vocalizata, ceea ce usura semnificativ cititul.

            • Eva Grosz commented on August 2, 2021 Reply

              Așa e Veronica…am uitat de puncte. Citeam ziarul care era săptămânal cu multă conștiinciozitate. Și eram în culmea fericirii când înțelegeam.Mai ascultam și programul pentru copii la TV care se numea Ze Hu Ze… îți amintești ?? Erau și lecții în engleză pentru începători. După părerea mea programele erau de mult mai mare calitate ca acum, nu crezi ?

    • gabriel gurm commented on August 2, 2021 Reply

      Se spune ca limba materna e cea in care numeri si in care visezi….
      Eu numar in romaneste, dar visez si in ebraica…..
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on August 2, 2021 Reply

        Eu număr în română și visez…asta depinde de vis.

  • Tiberiu Ezri commented on July 29, 2021 Reply

    Mi-a placut foarte mult s
    articolul, mai ales bancul de la inceput si cele opt “porunci “ de la sfarsit.

    • gabriel gurm commented on July 29, 2021 Reply

      Multumesc…..
      Din pacate nici unul nici altul nu-mi aparțin….
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *