Ziduri și destine

Imre Darvas a construit o casă la Oradea, acum mai bine de un veac. La fel au făcut mulți alții în orașul aflat în plină expansiune. Aruncând o simplă privire casei lui, încă înainte de a intra îți dai seama că ea este materializarea unui vis. Casa lui este absolut unică, spunându-ți parcă, ”eu am personalitate, tratează-mă cu respect, îți dau voie să intri și ai să-mi cunoști frumusețea”. Acum, această casă este un muzeu de o factură unică în România – Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas-La Roche”. A trecut un veac peste visul antreprenorului orădean Imre Darvas, un veac frământat de războaie, dureri și nedreptăți pe care omul care își dorea, în 1909, o casă superbă, nu le putea prefigura.

Vreau să vă spun aici povestea acestei case și a oamenilor datorită cărora a apărut, mai ales pentru că, scriind despre ei, voi putea reda, sper, un moment dintr-un timp al belșugului, al inovării, al bunului-gust desăvârșit.

Cred cu tărie că edificiile, precum și obiectele poartă înglobată în ele energia oamenilor în a căror posesie au fost. Energia sentimentelor și trăirilor unor oameni se imprimă în ceea ce îi înconjoară, definind frumusețea și urâțenia deopotrivă. Diversele lucruri pe care le folosim, casele în care locuim, arta în toate formele ei, reflectă spiritul timpului lor și fixează momentele istoriei pentru posteritate. Așa se face că azi, după mai bine de o sută de ani de la construcția comandată de Imre Darvas, putem intra în casa lui, dar și în timpul acela îndepărtat, conservat parcă între ziduri. Acolo, între acele ziduri este visul omului.

Imre Darvas se stabilește în Oradea după ce se căsătorește cu Margit Schütz , fiica avocatului Albert Schütz. Din anunțul de căsătorie, păstrat în presa vremii, putem afla că el este moșier la Dobrești, în județul Bihor. El intra în familia avocatului înstărit Albert Schütz, membru în loja masonică și asociat în mai multe afaceri, care îl va ajuta să fie acceptat în societatea orădeană.

Imre Darvas

Membrii familiei Schütz erau participanți activi în cadrul comunității evreiești neologe din Oradea, dr. Albert Schütz fiind notarul comunității conduse de prim-rabinul Lipót Kecskeméthy. Soția avocatului făcea parte din conducerea Asociației Femeilor Evreice și a orfelinatului evreiesc, susținând cu donații azilul femeilor vârstnice, azil care, în timpul Primului Război Mondial purta numele ei – Azilul femeilor vârstnice Schütz Albertné.

Imre Darvas a fost și el ales în comitetul de conducere al comunității, iar socrul său devine acționar al societății forestiere conduse de Darvas.

Din căsătoria lui Imre Darvas cu Margit Schütz se vor naște doi copii: fiica Rózsi și fiul Gyula / Zvi. Într-o perioadă relativ scurtă, Darvas este acceptat în viața publică și politică, fiind chiar propus drept candidat la alegerile parlamentare din 1901, în circumscripția Ceica, dar el refuză.

A trăit în mijlocul muncitorilor forestieri ai întreprinderii sale, cunoștea modul lor de viață și speranțele lor. La 1 Mai 1901, el este primul angajator care dă o zi liberă plătită muncitorilor săi de la întreprinderea forestieră de la Dobrești. A activat și în alte domenii, cum ar fi cel financiar, al industriei constructoare de mașini, al construcțiilor, morăritului, iar în 1912 devine acționar la ”Fabrica de geamuri și pictură pe sticlă pentru biserici, sticlă șlefuită și oglinzi” a fraților Neumann. Legătura cu fabrica Neumann se va vedea în numeroasele vitralii din casa lui.

De-a lungul timpului, el se preocupă de acțiuni caritabile, cunoscute și apreciate la nivelul orașului său de adopție. Pentru copii și tineri lipsiți de posibilități materiale oferă burse de studii și organizează tabere de vară la Lunca.

În 1912, gaterul lui de la Meziad a fost mistuit de un incendiu, cu o pagubă de 100.000 de coroane. Ca urmare, încep problemele pentru afacerile lui.

La vremea respectivă era asociat cu Alfred La Roche, bancher și avocat din Basel, Elveția, reprezentantul firmei La Roche&Co în județul Bihor, acționar al întreprinderilor forestiere din zonă începând din 1903. În 1907, bancherul La Roche înființează împreună cu Imre Darvas ”Antrepriza Forestieră La Roche &Darvas”, cu sediul la Vașcău și cu puncte de lucru pentru prelucrarea lemnului și gatere la Lunca și Băița. În 1969 La Roche investeşte un milion de coroane, înfiinţând Banca Centrală Unită şi Casa de Economii Bihor, al cărui director a fost, iar în 1912, împreună cu Imre Darvas înființează ”Întreprinderea Forestieră Unită S.A. La Roche și Darvas”, care avea birourile la parterul casei despre care vorbim.

Ca să salveze firma de industrie forestieră afectată de pierderile cauzate de incendiu, Imre Darvas a accesat credite de la bănci internaționale. La începutul anului 1913 falimentul devine iminent. Darvas se îmbolnăvește, nu rezistă presiunii psihice, devine victima eșecului. Este tratat la sanatorii din Viena și Karlsbad, fără succes. A decedat la 7 mai 1913, în casa lui de la Oradea. S-a stins la apogeul unei cariere pline de realizări, dar și de riscuri.

Asociatul lui, Alfred La Roche, reorganizează întreprinderilor deținute de cei doi, continuă afacerea cu destulă dificultate. Traversează perioada interbelică înfruntând diverse probleme, create mai cu seamă de politica vremurilor și reorganizează firma de mai multe ori, până la moartea sa, în 1944.

Anii dinaintea Primul Război Mondial au o aură de avânt economic care a adus un suflu de noutate. Stilul Art Nouveau care înflorește în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX este un curent inovator, revoluționar. El este numit Secession, expresie franceză care înseamnă sciziune, ruptură. De la Viena, mișcarea s-a răspândit și în alte provincii ale Imperiului Austro-Ungar, în Europa Centrală și de Est. În Germania era numit Jugendstil, în Italia Stile Liberty, în Franța Art Nouveau, iar în Spania Arte Joven.

Art Nouveau a fost o mișcare uriașă. Nu se limita la arhitectură, ci atingea fiecare disciplină artistică: mobilier, ceramică, pictură, broderie, bijuterii, ținute vestimentare etc. Într-o casă Art Nouveau, arhitectul avea grijă de toate – mobilă, grădină, lumini, vitralii, scară, chiar și tapete. Detaliile au aceeași importanță ca întregul, dând caracteristica particulară locuinței.

Casa lui Imre Darvas nu este un palat, este o casă care dezvăluie o anume opulență, dar ea nu este deloc ostentativă, ci caracterizată de bun gust și eleganță. În acele vremuri de vertiginoasă dezvoltare economică puteau să apară și alte case de această factură. Dar ea este totuși unică în orașul de pe malurile Crișului Repede. Unicitatea ei i se datorează arhitectului József Vágó, orădean el însuși, cu o activitate prodigioasă, de anvergură europeană.

József Vágó s-a născut în 1877 la Oradea, fiul lui Weinberger Mihály, care mai târziu și-a schimbat numele în Vágó. În jurul anilor 1880 familia s-a stabilit la Budapesta, în speranţa unei vieţi mai bune, În 1900 a obţinut diploma de inginer la Universitatea Politehnică din Budapesta, după ce în timpul studenţieie a petrecut timp îndelungat în Franţa şi Italia. În 1902 lucrează în birourile arhitecţilor: Ödön lechner, Alpár Ignác și Zsigmod Quittner, respectiv la proiectele conduse de aceștia. În același an deschide la Budapesta, împreună cu fratele său László Vágó, un birou independent de construcții, unde proiectează clădiri rezidențiale și publice. În strădania de a obține un stil propriu, proiectează clădiri inovatoare ca stil, prezentând fața încă necunoscută a stilului Art Nouveau,-varianta arhitectului vienez Otto Wagner.

József Vágó

În 1904 participă la proiectarea Palatului Gresham din Budapesta, împreună cu biroul de arhitectură al lui Zsigmond Quittner, iar în 1905, frații Vágó câștigă proiectul Casa Guttenberg, care este ridicată în 1907. Arhitectul va locui acolo împreună cu soția lui, cântăreața Gitta Lénárt, până în 1919. Aici se va naște fiul lor Pierre Vágó (1910-2002), arhitect francez. În 1906, József Vágó își construiește la Oradea o casă pe strada Kapucinus (azi Traian Moșoiu) nr. 14, în stil lechnerian.

În 1906 se realizează la Budapesta, în Piața Erzsébet, Salonul Național – primul edificiu public proiectat și executat de frații Vágó, o clădire modernă cu un stil total diferit de stilul istoric și care devine spațiu expozițional.

În 1908 se realizează primul proiect al Casei Darvas.

Între anii 1910-1912, se ridică în Oradea clădirile proiectate de frații Vágó: Palatul Adolf Moskovits și fiii (1910-1911) și Casa Darvas-La Roche (1909-1910). După 1911 József Vágó colaborează cu Ödön Lechner, exponentul maghiar al stilului Art Nouveau, la finalizarea ultimelor clădiri ale maestrului.

În anii 1911-1912, pe baza proiectului lui József Vágó se construiește complexul clădirilor Școlii de Jandarmi din Oradea. În perioada 28-30 ianuarie 1912, este invitat de cercul Științele Naturii să țină o conferință pe tema evoluției arhitecturii, prelegere care are loc în sala mare a Primăriei din Oradea.

În 1919, în timpul Republicii Sovietice din Ungaria conduse de Béla Kun, Vágó a avut un mic rol, ceea ce îl determină să părăsească Ungaria în 1920, plecând în Italia, la Roma, unde va lucra sub numele de Giuseppe Vágó.

Anii 1926-1930 îl găsesc lucrând la diferite proiecte de anvergură din Ungaria. Câștigă, singur sau împreună cu alți arhitecți, proiecte de prestigiu în toată Europa. Scrie lucrări de specialitate, lucrări de teorie și cu caracter critic, lucrând la filosofia arhitecturii și dezvoltării orașului. Este critic față de arhitectura de avangardă, intră în dispute cu Le Corbusier, exponentul modernismului.

Ultimii ani de viață (1940-1947) și-i petrece în Franța, lucrând la proiectul orașului ideal. În 1947 se stinge din viață, lăsând în urmă moștenirea talentului său materializat în lucrări cărora le plătim tributul admirației noastre.

Aș fi vrut să știu cum s-au cunoscut Imre Darvas și József Vágó, care a fost contextul real al colaborării celor doi. Nu am reușit, dar îmi imaginez că în acele vremuri, când viața socială era efervescentă, cei doi s-au întâlnit poate la teatrul recent construit în Oradea, la un dineu de gală, sau poate la un bal unde participa high life-ul societății orădene. Poate au fost chiar prieteni și se vizitau la prânzul duminical, sau petreceau după-amiezi tihnite în vreo cafenea, alături de gazetari, poeți și oameni de afaceri sau politicieni de prin oraș. Nu vom ști niciodată. Dar știm că Imre Darvas i-a încredințat arhitectului József Vágó visul lui de a avea la Oradea o casă modernă, plină de bun gust și stil inovator, utilă dar și confortabilă pentru familia lui. Desigur că modernismul casei, confortul de cea mai nouă factură, plus faptul că la parter erau birourile firmei Darvas-La Roche, toate acestea aveau și un caracter de reprezentativitate. Casa era a unui afacerist de succes, curtat de politicienii vremii.

József Vágó a reușit să realizeze în modul cel mai inspirat toate aceste cerințe.

Majoritatea vizitatorilor unui muzeu simt încântare, emoție, regăsire, informare asupra unor fapte istorice sau artistice, etc. În Casa Darvas-La Roche mai există ceva: atmosfera începutului de secol XX, tihna unei case familiale cu rosturi și rânduieli atent stabilite, o atmosferă care emană, mai presus de orice, eleganță.

Am să vă conduc puțin, descriindu-vă în linii mari aspectul casei, pentru a vă deschide apetitul pentru o vizită reală.

Orientarea casei este excelentă, cu deschidere pe două fronturi stradale, spre zona de promenadă a orașului, cu vedere spre Sinagoga Neologă Sion și spre zona centrală a orașului. Construcția s-a derulat în două etape, prima între anii 1909-1910 – aripa dinspre partea centrală a orașului (strada Iosif Vulcan) și a doua în 1912 – aripa dinspre malul Crișului Repede. Ambele au fost proiectate de József Vágó, dar constructorii au fost diferiți: Ferenc Sztarill pentru prima etapă și Lipót Incze pentru a doua. Geometria casei este riguroasă, plină de energie și eleganță.

O caracteristică deosebită și în același timp o atracție sunt vitraliile cu motive inspirate din natură, prezente atât în exteriorul casei, cât și în încăperile interioare. Locuința era organizată în acord cu stilul de viață al proprietarilor. Se accentua astfel importanța sferei private, separată de sfera publică. În locuința urbană de la începutul secolului XX apare, ca o caracteristică importantă, divizarea spațiului după destinația încăperilor, spațiile gospodărești fiind delimitate de cele familiale sau de reprezentare. Apare pentru prima oară camera copilului. Accentul este pus pe confort și igienă – apar camerele de baie, sistemul propriu de încălzire și electricitatea.

Casa Darvas: camera de primire

La parterul casei familiei Darvas Imre se află camera de primire. În epocă exista o intensă viață socială, o componentă importantă a petrecerii timpului liber. În jurul camerei de primire este structurată organizarea casei în zona de serviciu, zona de reprezentare și zona familială. Desigur că această cameră are rolul de a reflecta situația materială a proprietarului.

La parter există o pictură murală deosebit de interesantă și emoționantă. Ea reprezintă un peisaj de pădure, la munte, cu lucrători în straie specifice Apusenilor, zona unde Imre Darvas avea exploatările forestiere.

Casa Darvas: pictura murală din camera de primire

În întreaga casă sunt prezente vitraliile, ca element decorativ de mare importanță, purtând simboluri atât în desene cât și în culorile folosite: verde, albastru, roșu. Temele sunt alegorice, apar figuri robuste de bărbați cu zmeie până în cer, între păsări – simbol al atingerii de către om al scopului său. Pe una din ferestrele vitrate găsim un velier cu pânze condus de un bărbat – simbol al casei conduse de stăpânul hotărât și puternic. Pe una din pânzele velierului se află un portret de femeie, probabil reprezentând-o pe soția lui Imre Darvas.

Casa Darvas: vitraliul cu zmei

La etaj găsim partea destinată familiei: dormitorul matrimonial, camera copilului, ambele având în vecinătate baia, apoi sufrageria și, o caracteristică a momentului istoric, un salon destinat doamnelor și unul destinat domnilor (care conținea și un seif încastrat), fiecare cu mobilier întrucâtva specific.

Casa Darvas: Salonul domnilor

Încăperile menționate, plus camera servitoarei și bucătăria, sunt structurate în jurul unui hol de dimensiuni generoase, având pe un perete o fântână decorată cu ceramică de Zsolnay. Deasupra fântânii găsim încă o pictură murală, înfățișând o scenă de poveste, cu miri și lăutari în costume renascentiste.

Casa Darvas: detaliu glasvand

Vitralii foarte frumoase se văd și aici. Ele reprezintă păsări și flori, iar în dormitor, pe partea de mijloc a ferestrei, în medalion, două portrete în profil – o femeie mai tânără și una mai în vârstă, fiica și soția stăpânului casei.

Mai sunt nenumărate detalii pe care nu vreau să vi le dezvălui, mai este grădina cu micul bazin de apă plin de nuferi, jucăriile din camera copilului, bucătăria cu ustensile și cărți de bucate, pe care vă las plăcerea să le descoperiți într-o incursiune reală.

Deși a pus multă pasiune, mult bun gust, visuri, dar și bani – probabil nu puțini – Imre Darvas și familia lui s-au bucurat de casa lor doar trei ani.

După falimentul firmei și moartea lui Imre Darvas, casa își schimbă proprietarii de mai multe ori.

La finele anilor 1920, casa aparținea avocatului Sor Dezső, care a vândut-o lui Tibor Simon dintr-o familie de evrei din Cluj, unchiul ultimei proprietare a unei părți din casă, ziarista Judit Simon. În timpul negocierilor pentru cumpărarea casei, Tibor Simon s-a îndrăgostit de fiica mai mare a proprietarului și s-au căsătorit. Un sfert din valoarea casei a primit-o ca zestre, iar restul l-a cumpărat. György Simon, tatăl lui Judit Simon, era coproprietar al casei.

Numeroși membri ai acestei familii au fost deportați și uciși în timpul Holocaustului. Tatăl şi mama lui Judit Simon au supravieţuit lagărelor de la Auschwitz şi Mauthausen şi s-au stabilit la Oradea, locuind în Casa Darvas. O placă de marmură, plasată la intrare, păstrează memoria celor care nu s-au mai întors.

Casa Darvas: placa memorială cu membri familiilor Simon şi Sor, pieriţi în Holocaust

În anii comunismului, clădirea a fost naționalizată, doar trei încăperi au rămas familiei proprietarului. Partea naționalizată a fost schimbată în centru sportiv, apoi în sediu al echipei de fotbal a afectat atât structura cât și ornamentele.

În anii 2010, echipa FC Bihor a fost evacuată și Primăria Municipiului Oradea a achiziționat spațiile private, devenind proprietar unic al întregii clădiri și, după restaurare, a transformat-o în muzeul pe care vă chem să-l descoperiți.

Mi-aș fi dorit să aflu mai mult despre proprietarii acestei case, care te face s-o iubești, că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți între pereții ei, că visul lor a fost trăit cu adevărat și din plin. Nu a fost deloc așa, a fost suferință și durere și tristețe alăturate frumuseții.

Zidurile, se pare, au și ele destinele lor. Casa Darvas-La Roche are acum un nou destin, acela de a ne rememora, peste un veac, cum au visat și cum au trăit oamenii orașului nostru. Știm oare să prețuim îndeajuns?

Anca Laslo

(fotografii din interor: Anca Laslo)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

21 Comments

  • Marica Lewin commented on July 6, 2021 Reply

    ” Oameni, ani, viata”, si case muzeu.
    Va multumesc

    • Anca Laslo commented on July 6, 2021 Reply

      Si eu!

  • Veronica Rozenberg commented on July 3, 2021 Reply

    Mi-a lipsit din acest remarcabil si amplu articol privind istoria unei familii, sau mai bine zis a mai multor familii anul nasterii lui Imre Darvaz si de asemenea de cand este dat in functiune acest muzeu.

    Deoarece Oradea este orasul in care s-a nascut tatal meu si pe care l-am vizitat in 2018, imi pare rau ca nu am stiut de existenta acestui muzeu deosebit. Sper ca va exista o data viitoare.

    Frumoasa casa Darvas a fost construita insa de reprezentantul unei paturi cu totul speciale a burgheziei in formare la vremea de inceput a sec XX, nu stiu daca acesta, a fost un reprezentativ pentru populatia evreiasca a vremii.
    Amanuntele sunt interesante si iti amintesc de locuri in care s-au ridicat vile de catre familii foarte instarite, fiind comandate unor arhitecti de prestigiu, fie ca era vorba de Gaudi la Barcelona, sau alte orase din Spania, sau unor feluriti arhitecti care au proiectat vilele din Riviera franceza.
    Este cu atat mai interesant, cu cat nu cunosc multe piese arhitectonice de tipul Art Nouveau din Romania, exista probabil mult mai multe in Transilvania) (chiar la Oradea)
    Vila si trista poveste a celor care i-au fost locatari, mai aminteste de o alta poveste a unor ziduri si destine triste in cazul familiei lui Nissim de Camondo de la Paris.

    Felicitari si poate in viitor veti mai mai avea ocazia de a prezenta si alte episoade cultural umane reflectate in piatra, evocand o lume trecuta si valorile sale.

    • Anca Laslo commented on July 3, 2021 Reply

      Va multumesc mult pentru interesul dumneavoastra si iata, completez ceea ce ati intrebat: Imre Darvas s-a nascut in 1864 la Szeged si Muzeul Art Nouveau a fost inaugurat in forma lui prezenta abia in august 2020. Voi prelua cu drag sugestia dumneavoastra de a prezenta si povestile altor case/familii din Oradea.

  • Eva Grosz commented on July 2, 2021 Reply

    Foarte frumoasă descriere atât a personajelor în cauză , a stilului de Art Nouveau ,al ascensiunii și eșecurilor în viața unor evrei de seamă, din prima parte a secolului al 20-lea . O lume care a contribuit la emancipare în toate ramurile vieții. Minunat fel de abordare a a temei. Zidurile sunt destine ! Mare plăcere această lectură ! Felicitări !

    • Anca Laslo commented on July 2, 2021 Reply

      Va multumesc din toata inima!

  • tiberiu ezri commented on July 2, 2021 Reply

    In afara de expunerea unor cunostinte aprofundate despre acel lacas, prin scrierea ei plina de sensibilitate si talent, autoarea reuseste sa ne transfere pentru cateva minute prin tunelul timpului in acel loc unde domina buna educatie si cultura.

    Felicitari!

    • Anca Laslo commented on July 2, 2021 Reply

      Multumesc foarte mult pentru aprecieri si indrumari!

  • Andrea Ghiţă commented on July 1, 2021 Reply

    E extraordinar că, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei care au distrus o parte din valorile Casei Darvas-La Roche, aceasta a putut fi renovată, restaurată şi transformată în muzeu! Sper că vizitatorii încântaţi de interior, îşi vor pleca fruntea în faţa plăcii memoriale cu numele proprietarilor pieriţi în Holocaust.

  • Chereches Livia commented on July 1, 2021 Reply

    Informatiile inedite, as putea sa spun senzationale, despre famillia Darvas au aparut anul trecut in revista Varad, sub semnatura doamnei Tavaszi Hajnal. Ma bucur ca le-ati tradus in romana si astfel pot avea acces mult mai multi cititori la aceasta poveste dar trebuia sa mentionati sursa.

    • Anca Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Eu am gasit majoritatea informatiilor pe care le-am folosit in articol chiar la muzeu. Nu am tradus din revista Varad.

    • Anca Simona Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Coincidenta informatiilor despre Darvas este fireasca. Nu puteam sa scriu despre Imre Darvas ca s-a ocupat de broderii daca el a avut afaceri cu lemn sau ca s-a casatorit cu altcineva..doar ca sa nu semene cu articolul pe care il mentionati dumneavoastra ca a aparut in revista Varad, despre care nici nu am stiut. Povestea familiei Darvas este publica si aveti dreptate, cel mai important lucru este sa fie cunoscuta!

  • Daniela Călinescu commented on July 1, 2021 Reply

    Dincolo de frumusețea zidurilor, povestea destinelor. Mulțumim! Așteptăm cu mare interes continuarea poveștii destinelor legate și de alte frumoase zidiri din Oradea!

    • Anca Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Multumesc mult!

  • Peter Biro commented on July 1, 2021 Reply

    Crescand în Oradea am avut prieteni și rude pe strada Iosif Vulcan (fosta Rimanoczy), si am multe amintiri plăcute despre casa Darvas-La Roche. Mulțumită fostei mei colege de clasă Simon Judit, am putut să văd clădirea din interior și să mă bucur de un tur individual. Cu stilul și atmosfera sa unică, acest complex arhitectural m-a fascinat întotdeauna și, în același timp, m-a amintit de fragilitatea frumuseții și a bunăstării. Este aproape de neimaginat ce ingeniozitate umană s-a pierdut în anii Shoah-ului. Sic tranzit gloria mundi.

    • Anca Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Ati gasit cuvintele potrivite pentru senzatia pe care o am si eu legat de aceasta casa: “fragilitatea frumusetii si a bunastarii”.

  • Lucia Pantea commented on July 1, 2021 Reply

    Am vizitat Casa Darvas, insa in urma articolului o sa revin cu siguranta.
    Cu o privire noua data de informatiile primite.
    Felicitari pentru frumusetea exprimarii , pentru detaliile furnizate si pentru nota de suflet si prezentarea universalitatii implinirii visului si pretuirea arhitecturii si artei.
    Multumim!
    Asteptam cu nerabdare si urmatorul articol.

    • Anca Simona Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Multumesc mult!

  • Hava Oren commented on July 1, 2021 Reply

    Hotărât lucru, trebuie să vin la Oradea, mai ales că am un interes deosebit pentru arhitectură și design. Toată stima și respectul pentru inițiatorii proiectului!

    Articolul îmi amintește de o carte pe care am citit-o cu mare plăcere: ”The Glass Room” de Simon Mawer, despre soarta familiei Tugendhat din Brno (Cehia) și mai ales despre casa lor, opera lui Mies van der Rohe, una din creațiile emblematice ale arhitecturii moderne. Am găsit foarte multe puncte comune atât cu casa, precum și cu familia Darvas.

    • Anca Laslo commented on July 1, 2021 Reply

      Va asteptam neaparat!

    • Chereches Livia commented on July 1, 2021 Reply

      Da, cand am citit cartea si eu m-am gandit o secunda la casa Darvas… dar nu seamana povestea, cel putin pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *