Buletin de București – august 1947

Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu cineva din București, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletinul de București și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Nu știu cât a fost de fericit atunci viitorul meu soț de inițiativa mea, dar știu că a scris părinților, care atunci erau la Botoșani, o scrisoare în care formula chiar o cerere în căsătorie, deși ei erau demult de acord.

Am plecat la București cu trenul. Biletul costa 1.200.000 lei. Trec peste aventurile analizelor (Wassermann și altele) care pe atunci erau obligatorii pentru programarea cununiei civile. Am aflat că în 27 august voi fi doamna Bercovici și ca atare mă voi putea muta la București, bineînțeles și cu studiile.

Între timp, în 16 august a fost stabilizarea și fiecare a primit câte 50 de lei pentru banii pe care i-am putut schimba, ca să începem “o viață nouă”. De fapt nimeni nu știa ce ne așteaptă. Deși era foarte scump pentru banii pe care-i aveam, am optat pentru o cununie civilă individuală, care costa 30 de lei, și nu pentru una colectivă, care era mult mai ieftină – și nu mi-a părut rău. O dată te măriți, mi-am spus. Nici nu mi-a trecut prin minte că ar putea fi și de două ori, sau chiar de mai multe.

Mirjam Bercovici

Era caniculă, la fel ca acum, dar eram tânără și nu-mi prea păsa. În ziua și la ora fixată ne-am întâlnit cu cei doi martori aleși de soțul meu: Idale Waidenfeld, poet și idișist cunoscut la Botoșani, prieten mult mai în vârstă decât noi, pe care-l cunoșteam și eu, și încă un domn al cărui nume nu l-am reținut. Din cauza căldurii, viitorul meu soț venise numai în cămașa cu mânecile scurte și l-am trimis acasă să-și corecteze ținuta.

Eu purtam cea mai bună rochie pe care o aveam, o rochiță de stofă gri, deși era foarte cald. Doream să fie și ceva festiv, mai ales că viitorul meu soț adusese și un buchet de flori. Dar puțin a lipsit și ar fi ratat ora fixată!

Israel Bercovici

Până la urmă totul a mers bine și iată-mă femeie măritată cu acte în regulă. Mai trebuia numai să-mi scot buletinul de București. După cununie ne-am dus împreună cu cei doi martori la o cofetărie și am mâncat cu toții câte o înghețată. Pe drum am văzut o coadă la cartofi, o raritate pe atunci. Mai mult, coada era relativ mică. Am lăsat florile la cofetărie și ne-am dus și noi la coadă. Abia mai târziu am recuperat florile și mi-am dat seama că erau gladiole portocalii, flori frumoase ce-i drept, dar mie nu-mi plac nici până astăzi, mai ales când trebuia să merg cu tramvaiul aglomerat la ora prânzului, așa cum s-a întâmplat după cununie. Florile nu au ajuns prea tefere și chiar noi eram foarte obosiți, ca după o muncă fizică foarte grea. De fapt chiar așa și era, dar nu o conștientizam atunci. După câteva zile, după ce mi-am scos buletinul de București, m-am întors la părinți, la Botoșani. Cursurile universitare urmau să reînceapă la 1 noiembrie și eu am beneficiat din plin de vacanță.

Eram femeie măritată, obținusem buletinul de București și speram că de-acum încolo totul va merge ca pe roate. Într-adevăr, formalitățile de transfer la IMF București au fost relativ simple. Dar mi-am dat seama că nu toate s-au rezolvat cu buletinul de București, ne mai stătea înainte un drum lung și greu. În primul rând nu aveam unde locui. Problema au rezolvat-o părinții, convingându-ne să acceptăm să facem și căsătoria religioasă în schimbul unei sume destul de însemnate pentru filodorma pe care o cerea un proprietar evreu pentru a ne închiria un apartament în București. Amândoi am acceptat condiția și am făcut și căsătoria religioasă, în 2 noiembrie. Am păstrat contractul de căsătorie, ktuba, în care scrie în ebraică, negru pe alb, că sunt căsătorită.

Dar nu mai trebuia să obțin pentru aceasta buletinul de București la care râvnisem atât de mult. Ce tineri și neștiutori eram amândoi atunci!!! Acum, după exact 74 de ani, mi-au rămas numai amintirile.

Mirjam Bercovici

09-08-2021 București

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • theodor toivi commented on August 23, 2021 Reply

    Felicitari pentru evocare!

  • Tiberiu Georgescu commented on August 16, 2021 Reply

    M-ati facut sa retraiesc anii aceia de lipsuri.Cativa ani dupa dumneavoastra, mai precis in 1954 am intrat la medicina. Era deceniul de teroare de care-mi aduc amnte cu oroare, anii 50, cu securisti infiltrati printre noi etc.Va cer scuze pt. incursiunea mea in trecutul studiilor medicale dar mizeria in profesie incepuse a-si arata coltii.
    Sa fiti sanatoasa draga doamna doctor;va citesc scrierile cu bucurie si placere.Sarut mana.

  • Nicole Sima commented on August 14, 2021 Reply

    Mi-a mers la suflet această evocare a unui moment special! Știam că nu îți plac gladiolele, dragă Mirjam. Poate pentru că se turtesc când mergi cu tramvaiul după ce ai stat la coadă să cumperi cartofi. Ce timpuri! Și stabilizarea… Din nou m-ai îmbogățit cu relatarea acelor timpuri! Iar căsătoria voastră a fost „o dată în viață!”, așa cum te așteptaseși. Mulțumesc!

  • Marina Zaharopol commented on August 13, 2021 Reply

    Un moment cheie din viaţa unei femei, redat cu multă gingăşie şi farmec. Reiese clar din articol şi pasiunea cu care aţi studiat şi practicat medicina. Felicitări!

  • Veronica Rozenberg commented on August 13, 2021 Reply

    Amintirile atat de vii sunt ca de obicei foarte impresionante, dar nu mai putin si fotografiile alaturate textului.

    A ramas nedezlegata chestiunea cu SEMIOLOGIA.
    Trebuie sa marturisesc ca am fost nevoita sa ma uit in DEX, ca sa vad ce inseamna. Cred ca n-am stiut niciodata si de aceea notez mai jos:
    Parte a medicinii care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie.

    Astazi, majoritatea doctorilor ma indoiesc ca folosesc metodologia specifica semiologiei, mai curand foloses imagistica, nu cred ca asa ar trebui sa fie.

    Oricum, pentru mine cel mai puternic efect al articolului l-a avut poza de la inceputul sau, caci prin coltul acela, Batistei cu Nicolae Balcescu, treceam zilnic in anii mei de facultate. Unul din blocurile inalte care se vad in fundal a cazut la cutremur, astazi e refacut.

    Sanatate dna doctor Bercovici !!

  • Andrea Ghiţă commented on August 12, 2021 Reply

    O istorie personală pe fundalul istoriei post-belice. O altă poveste adevărată, scrisă de Mirjam Bercovici, care mi-a mers la suflet.

  • Hava Oren commented on August 12, 2021 Reply

    Ce frumoasă evocare! Citind-o, m-am simțit ca și cum aș fi fost și eu invitată la nuntă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *