Vaticanul și sionismul

Ideea unui stat evreu era în contradicție totală cu percepția creștină, după care poporul evreu a respins mesianismul lui Isus și l-a condamnat la moarte. Ca urmare acest popor a fost blestemat și condamnat la exil pe vecie, creștinii devenind „evrei în duh”. Înființarea statului evreu golește de conținut această idee, întrucât pune capăt „blestemului”şi  exilului și odată cu ele și pedepsei evreilor pentru răstignirea lui Isus.

Herzl la Vatican

Întâlnirea puțin cunoscută dintre Theodor Herzl și papa Pius X a avut loc în 23 ianuarie 1904, cu o jumătate de an înainte de moartea lui Herzl. El făcea eforturi uriașe pentru a găsi sprijin pentru ideea lui de a ajunge la un acord internațional pentru înființarea unui stat în Ereț Israel. Iată ce a scris Herzl în jurnalul lui, în 26 ianuarie.

El m-a primit în picioare și mi-a întins mâna. Nu am sărutat-o. Lipai [însoțitorul] mi-a spus că era de datoria mea, dar nu am făcut-o. Cred că acest gest a pecetluit soarta întrevederii, fiindcă oricine vine la el se închină și îi sărută mâna.

Această atitudine de evreu mândru îi contrazice pe cei care susțin că Herzl era un evreu asimilat care nu avea nimic comun cu iudaismul. Mulți susțin că el nu a avut Bar Mițva, pentru că întreaga familie era asimilată. Nu este adevărat. Bar Mițva a fost anulată din cauza unei epidemii de ciumă. Astăzi știm ce înseamnă carantină din cauza pandemiei de COVID.

Mi-am prezentat cererea înaintea papei. Dar el, poate pentru că nu i-am sărutat mâna, a răspuns hotărât: „Nu pot susține această mișcare. Nu-i vom putea împiedica pe evrei să meargă la Ierusalim – dar nu putem să-i susținem. Pământul Ierusalimului, chiar dacă nu a fost sfânt dintotdeauna, s-a sfințit prin viața lui Isus, Mesia al nostru. Eu ca suveran al Bisericii, nu-ți pot spune altceva. Evreii nu l-au recunoscut pe Domnul nostru și ca urmare noi nu putem recunoaște poporul evreu.”

Papa nu înțelegea cu adevărat sionismul, o mișcare laică, al cărei scop era ca evreii să revină în patria lor ancestrală. Ierusalimul era doar un oraș ca oricare altul.

Papa: „Nu se poate ca Ierusalimul să treacă în mâinile evreilor.”

Herzl: „Și cum e cu situația actuală, sfinte părinte?”

Papa: „Știu, este neplăcut că turcii sunt stăpânii locurilor noastre sfinte. Dar trebuie să îndurăm și să ne împăcăm cu acest gând. Însă nu putem interveni ca evreii să obțină locurile noastre sfinte.

Herzl: „Eu vorbeam numai de nenorocirile evreilor și am încercat să evit chestiuni de religie.”

Papa: „Da, în calitate de suveran pontif Bisericii Catolice, eu nu pot să le evit. Sunt două posibilități: ori evreii rămân fideli credinței lor și continuă să-l aștepte pe Mesia care pentru noi a venit deja – și atunci ei neagă divinitatea lui Isus și noi nu-i putem ajuta. Ori revenirea evreilor se face în afara religiei – și atunci cu atât mai mult nu-i putem ajuta. Iudaismul stă la baza religiei noastre, dar acum creștinismul l-a înlocuit prin învățătura lui Mesia. Evreii ar trebui să fie primii care să-l recunoască pe Isus ca Mesia, dar ei nu au făcut-o nici până astăzi.”

Papa (ca pentru sine): „Poate că intimidarea și persecuțiile nu au fost modul cel mai bun de a-i lămuri pe evrei?.” (Apoi răspicat): „Când a venit, Domnul nostru era neputincios și sărac. El a venit în pace. Nu urmărea pe nimeni, el era cel urmărit. Până și apostolii lui l-au părăsit. Abia mai târziu a devenit mare. Biserica s-a consolidat abia după trei sute de ani. Evreii aveau destul timp ca să-i recunoască divinitatea, dar ei nu au făcut-o și nu o fac nici astăzi. Nu se poate ca Ierusalimul să treacă în mâna lor.”

Papa cam simplifică istoria. În secolul XX capul bisericii catolice tot mai visează să îi convertească pe evrei, așa cum visau și primii creștini, și spaniolii medievali, și misionarii…

Herzl: „Dar, sfinte părinte, situația evreilor este cumplită. Eu nu știu dacă domnia voastră cunoaște amploarea acestei situații deplorabile. Noi avem nevoie de țară pentru acești nenorociți.”

Papa: „Trebuie neapărat să fie Ierusalimul?”

Herzl: „Noi nu cerem Ierusalimul, ci  țara, Ereț Israel.

Papa: „Nu vă putem acorda sprijinul nostru.”

Herzl: „Sfinte părinte, recunoașteți situația grea a evreilor?”

Papa: „Dacă vei veni în Ţara Sfântă și îți vei așeza acolo poporul, bisericile și slujitorii lor vor fi gata să vă boteze pe toți!”

O întâlnire eșuată, un dialog între doi surzi… Mai ales unul dintre ei. Politica plină de cruzime a Vaticanului față de un stat al evreilor va continua nu numai până la înființarea statului Israel, ci și mulți ani după aceea.

Papii în Țara Sfântă

În cei 73 de ani de existență a statului Israel, au vizitat țara patru papi. De obicei au stat o zi – o zi și jumătate, de parcă nu ar fi fost Ţara Sfântă și Orașul Sfânt, unde se află locurile cele mai sfinte ale creștinismului. M-aș fi așteptat ca Ierusalimul să fie cel mai important loc de pelerinaj pentru urmașii Sfântului Petru, mai ales când sunt primiți cu atâta respect de statul Israel. Nu este de mirare că locurile sfinte pentru creștini, locurile unde s-a născut această credință după multă suferință și vărsare de sânge, au fost în mâinile lor un timp foarte scurt, practic doar de câteva ori în istorie, pentru scurt timp. Întâi între 324 și 638, sub stăpânirea bizantină, până la cucerirea musulmană. În 1099 orașul a fost recucerit de cruciați care l-au stăpânit până în 1187, când musulmanii conduși de Saladin (Salah Ad-Din) l-au recapturat. Creștinii au mai stăpânit Ierusalimul între 1229 și 1244. Și în perioada mandatului britanic, între 1918 și 1948, țara a fost în mâini creștine. Și în toți acești ani niciun papă nu a vizitat Ţara Sfântă!

Grigore al X-lea (1210-1276) a fost primul care a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă, dar înainte de a deveni papă, de fapt nici nu se gândea că va ajunge vreodată la Sfântul Scaun. Era de origină italiană și în 1270 a plecat în cruciadă împreună cu viitorul rege al Angliei, Edward I. Când se afla în cetatea cruciată Acra (Akko), a primit vestea neașteptată că a fost ales papă, el nefiind nici măcar preot (!) și trebuia să revină imediat la Roma. (Era un compromis la care se ajunsese după o criză de aproape trei ani, în care Sfântul Scaun a rămas vacant din cauza disputelor dintre cardinali.) În 1272 Grigore al X-lea a semnat o bulă papală prin care îi apăra pe evreii din țările creștine și interzicea creștinilor să practice convertirile forțate. Ţările cele mai catolice nu au respectat acest ordin! În 1274 Grigore al X-lea a ajuns la o înțelegere cu Imperiul Bizantin pentru unificarea celor două biserici, dar din păcate acest proces s-a oprit odată cu moartea lui, în 1276.

Apoi, timp de peste 700 de ani, niciun papă sau viitor papă nu a vizitat Ţara Sfântă. Primul care a făcut un pelerinaj la locurile sfinte a fost papa Paul al VI-lea în 1964. Vizita a durat 11 ore. A venit din Iordania și s-a întors în Iordania. A vizitat locurile sfinte din Galileea, apoi a venit la Ierusalim. A avut întrevederi cu președintele țării, cu primul ministru și cu primarul orașului. Îmi amintesc perfect această vizită. Pe atunci încă eram în armată și batalionul meu era staționat la Ierusalim, cu tancurile ascunse prin oraș, așa cum am mai povestit.  Noi eram printre cei care au asigurat securitatea vizitei.

Următoarea vizită a avut loc abia după 35 de ani – în anul 2000 a venit papa Ioan Paul al II-lea și vizita s-a derulat cu totul altfel. Vizita se intitula Jubilee Pilgrimage to the Holy Land (Pelerinaj jubiliar în Ţara Sfântă), spre deosebire de alte călătorii ale papei, intitulate doar Apostolic Voyages. Papa a venit din Iordania și apoi s-a întors la Roma.

Ioan Paul al II-lea era de origine poloneză și văzuse cu ochii lui ororile comise de naziști și de colaboratorii lor asupra evreilor. El însuși a salvat mulți evrei din ghearele ucigașilor. În Israel l-a întâlnit pe unul dintre copiii pe care i-a salvat, cărându-l zeci de kilometri pe umeri. În cursul vizitei de cinci zile a fost nu numai la locurile sfinte, ci și la Yad VaȘem și la Zidul Plângerii. S-a întâlnit cu președintele Ezer Weizmann. Într-o zi a vizitat Bethlehemul și s-a întâlnit cu Yasser Arafat.

Pe bilețelul pe care l-a pus la zidul plângerii a scris în limba engleză: „Doamne Dumnezeule, Tu l-ai ales pe Avraham și pe urmașii lui să-ți răspândească numele între popoare. Pe noi ne întristează mult comportamentul acelora care de-a lungul istoriei au dăunat copiilor tăi și îți

cerem iertarea Ta. . .”. La Yad VaȘem a ținut un discurs neobișnuit din partea liderului lumii catolice. El a spus printre altele: „Eu promit poporului evreu în numele bisericii catolice care este ghidată de adevăr și dragoste care provin din scripturile sfinte, că noi suntem profund întristați de ura, de acțiuni de persecuție și de fapte de antisemitism față de evrei din partea creștinilor oriunde și oricând.”

Bineînțeles, întrebarea care s-a pus imediat în Israel a fost dacă aceasta e modalitatea adecvată de a cere iertare cuiva? Și chiar dacă cineva ar spune că uite pentru prima dată capul bisericii catolice îi cere cumva iertare poporului evreu, cum se face că nu a spus nicio vorbă despre comportamentul jalnic al bisericii catolice în perioada Holocaustului?!

Cel de al treilea suveran pontif care a vizitat Israelul a fost Benedict al XVI-lea, un papă de origine germană, total diferit de predecesorul său. El a venit în 2009 și a rămas cinci zile. S-a întâlnit cu președintele Peres și cu prim-ministrul Netanyahu. A vizitat și teritoriile palestiniene și s-a întâlnit cu Mahmud Abbas. El a fost aspru criticat pentru cuvintele spuse la Yad VaȘem, prin care nu condamna Holocaustul. La discursul de plecare din țară a încercat să-și repare gafa.

Al patrulea și ultimul este actualul papă, Francisc, care a vizitat Israelul în 2014, pentru o singură zi. Și el a venit prin Iordania. Vizita lui avea un singur scop: întâlnirea cu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I. Tocmai se împliniseră 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre papa Paul al VI-lea și Patriarhul Constantinopolului, Athenagoras, în biserica Viri Galilaei din Ierusalim. Această întâlnire a avut loc după 910 ani de boicot reciproc, după Marea Schismă din 1054, care a împărțit creștinismul în două mari ramuri: vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Acest pelerinaj s-a desfăşurat sub motoul Ut unum sint (ca toți să fie una), după cuvintele lui Isus la Cina cea de Taină (Ioan 17: 21). Eu m-am mirat că acest papă modern și progresist nu a dat mai multă atenție evreilor și Israelului. Mai are timp să-și repare greșeala!

Nu l-am amintit pe Pius al XII-lea, numit și „papa lui Hitler”. Lui i se cuvine un articol separat. Menţionez doar că acest papă nu a găsit de cuviință să facă ceva, nici măcar să scoată o vorbă despre măcelul evreilor din Europa și mai ales din Europa catolică. El a continuat să tacă în ciuda faptului că zeci de oameni importanți, între ei preoți și călugări, l-au implorat să facă sau să spună ceva. Nici după război, până la moartea lui în 1958, nu a găsit de cuviință să spună ceva. Holocaustul nu a existat la Vatican.

Cum ar trebui încheiată această poveste? Ca o relație frumoasă între doi frați, între două credințe gemene? Sau la 2000 de ani după jertfa Mântuitorului să înțelegem că ceva încă nu merge cum trebuie, cel puțin din partea conducerii acestei enorme biserici, cu miliarde de credincioși.

Asher Shafrir

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on August 16, 2021 Reply

    Valoros articol.Felicitari.

  • Asher Shafrir commented on August 15, 2021 Reply

    Mulțumesc tuturor.
    Vreau să atrag atenția că majoritatea comentariilor nu se referă la tema articolului „Vaticanul și sionismul”. Ele se referă la Vaticanul și evreii despre care încă nu am scris. Nici nu pot să scriu fiindcă ar fi o carte întreagă. Nu aș începe cu Herzl, nici măcar cu Sf. Petru, primul papă, ci aș începe cel puțin cu grecii pe care îi comemorăm de Hanuca. Și papa și holocaustul este o temă aparte.

  • Harry Zissu commented on August 14, 2021 Reply

    Articol foarte important și bine expus. Mulțumiri!

  • Marina Zaharopol commented on August 14, 2021 Reply

    Din păcate, politica oficială a Vaticanului faţă de evrei a fost, de-a lungul secolelor, mai mult decât revoltătoare.
    Dar, merită de menţionat şi o politică “neoficială” a unor preoţi catolici din perioada Holocaustului, care şi-au riscat viaţa adăpostind şi salvând vieţile multor copii evrei.

    Un exemplu pertinent care îmi vine în minte este filmul autobiografic al regizorului francez Louis Malle: “Au Revoir Les Enfants.” Ultima scenă din film este zguduitoare: în urma unui denunţ, Pere Jean este deportat într-un lagăr de concentrare de către Gestapo, împreună cu cei trei copii evrei pe care îi adăpostise – sub nume false – la şcoala internat pe care o conducea.

  • Tiberiu Ezri commented on August 12, 2021 Reply

    Articol foarte interesant.
    Doua observatii: Papa Pius al XII pe care la un moment dat au si incercat sa-l sfinteasca, nu numai ca nu a protestat impotriva Holocaustului, dar imediat dupa razboi avea si gealatii lui care au ajutat capetele naziste sa se refugieze in America de Sud, Egipt sau Siria.
    In schimb, actualul papa Franciscus este un orieten al evreilor inca de pe vremea cand era cardinalul Argentinei. Prin vointa lui, intr-una din catedralele centrale din Buenos Aires, au fost expuse documente de pe vremea Holocaustului.

  • BORIS MEHR commented on August 12, 2021 Reply

    FOARTE CORECT ȘI LIMPEDE TEXT, MULȚUMESC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *