Ierusalimul și hărțile sale reale și imaginare

După cum am văzut nu demult, prima reprezentare grafică a Ierusalimului care s-a păstrat până în zilele noastre datează din perioada bizantină și se află pe mozaicul de la Madaba, în Iordania.  Chiar dacă harta este schematică și rezoluția este foarte mică (un „pixel” sau o piesă de mozaic măsurând în jur de 1 cm2), e clar că artistul cunoștea orașul și reprezentarea este suficient de fidelă pentru a o folosi drept ghid pentru o plimbare.  De atunci s-au mai făcut sute și mii de hărți.  Biblioteca Națională a Israelului posedă colecție foarte bogată de hărți mai vechi și mai noi ale Ierusalimului, ale Țării Sfinte și ale Orientului Apropiat în general, precum și atlase, vederi panoramice, vechi ghiduri turistice și cărți de călătorii din această regiune.  Este cea mai bogată colecție de acest gen din lume. 

În urmă cu câțiva ani am fost la o expoziție, dar… nu m-a impresionat prea mult.  Abia mai târziu, când o mare parte a hărților au fost digitalizate și publicate pe internet, când pot fi mărite și pot fi studiate pe îndelete, abia atunci mi-am dat seama ce comoară reprezintă.  O mare parte se găsesc chiar pe Wikipedia:

https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Laor_collection

Mai multe amănunte se află aici:

https://www.nli.org.il/en/at-your-service/who-we-are/collections/maps-collection

Colecția a pornit de la donația unei persoane private – Eran Laor (1900 – 1990).  El s-a născut în Slovacia cu numele de Erich Israel și era fiul unui medic.  Și-a făcut studiile la Viena: literatură, filosofie și comerț internațional, apoi a trăit ca om de afaceri la Istanbul.  Un prieten, proprietar al unei firme de transporturi maritime, i-a propus să conducă filiala din Haifa – așa a ajuns în Palestina mandatară în 1934.  În timpul celui de al Doilea Război Mondial a activat în serviciile de spionaj ale forțelor aliate, apoi a petrecut un an în Iran.  Acolo a început să colecționeze hărți vechi.  În continuare a petrecut mulți ani în Europa, ca reprezentant al instituțiilor sioniste – și peste tot a căutat prin anticariate, reușind cu vremea să-și facă o colecție remarcabilă.  A publicat și câteva cărți: versuri, filosofie și o autobiografie.

Eran Laor

„Răsfoind” printre hărțile și panoramele orașului, primul lucru care m-a frapat a fost că până în sec. al XVII-lea și chiar al XVIII-lea legătura dintre imagine și realitate este în cel mai bun caz întâmplătoare.  Unele hărți declară deschis că sunt imaginare și își propun să reproducă orașul din vremurile biblice.  (N.B. Toate hărțile apar sub formă de link și pot fi mărite.)

Planul Ierusalimului biblic, ilustrație dintr-o carte apărută în 1580.

Chiar dacă panorama următoare pretinde să reprezinte Ierusalimul modern, este foarte clar că artistul a lucrat din imaginație, sau după poveștile auzite de la pelerini.  În imagine se poate recunoaște Cupola Stâncii, Cetățuia și cele două cupole ale Bisericii Sfântului Mormânt, dar peisajul urban este imaginar, în realitate orașul nu este dominat de munți înalți și pe lângă zidul cetății sigur nu curge un râu cu un pod.  Este Valea Chedronului, dar e o vale uscată. 

Ierusalimul modern văzut dinspre răsărit. Franța, cca. 1700.

Ba există chiar o hartă care susține că Iordanul curge de-a lungul zidurilor Ierusalimului!  Cum o fi urcat apa la deal în jur de 1000 m de la Marea Galileei??

Ierusalim, capitala Țării Sfinte și a Regatului Iudeei.  Paris, sec. al XVIII-lea

Atunci m-am întrebat de ce oare hărțile vechi sunt atât de inexacte?  După toate aparențele artistul bizantin, cu mijloacele primitive pe care le avea la dispoziție, a reușit să facă o reprezentare mai fidelă a Ierusalimului decât urmașii lui cu 1000 de ani mai târziu! 

În zilele noastre, cu Google Earth și GPS, este foarte simplu de realizat o hartă de bună calitate.  Totuși asta nu înseamnă că în sec. al XVIII-lea cartografii nu știau să traseze o hartă exactă.  Hărți exacte au existat chiar cu mult mai devreme, ca un fel de instrucțiuni de navigație de-a lungul coastelor (portulane).  Interesant că portulanele nu foloseau sistemul de paralele și meridiane, ci mai multe „roze ale vânturilor” care porneau din diferite puncte, astfel că harta e străbătută de o rețea de linii oblice.  Dar bineînțeles că acest sistem poate fi folosit numai pentru a trasa harta unor regiuni nu prea întinse, pentru că încă nu se găsise o rezolvare la problema cum poate fi proiectată suprafața unei sfere pe o foaie plată.  Ea a fost găsită abia în 1569 de către Mercator.

Portulan de pe la 1300. Contururile Mediteranei sunt perfect realiste.

Cred că răspunsul se găsește în faptul că artistul bizantin era localnic, cunoștea orașul, pe când imaginile de mai târziu au fost create de artiști europeni care nu cunoșteau locurile și erau nevoiți să lucreze din imaginație.  Probabil că mulți copiau modele mai vechi, astfel că râul din afara zidurilor Ierusalimului apare în diferite imagini din sec. al XVIII-lea.

Dar poate că mai exista un motiv.  Spre deosebire de alte locuri, Țara Sfântă și Ierusalimul aveau o semnificație religioasă deosebită pentru artiștii din îndepărtata Europă.  Adesea ei nici măcar nu încercau să reprezinte realitatea, ci o imagine simbolică a unei lumi ideale.  În harta de mai jos, cele trei continente sunt un simbol al Sfintei Treimi, iar Ierusalimul, aflat în centru, este cel care dă unitate lumii.  N.B. Pe vremea aceea America era deja cunoscută și ea figurează pe hartă!

„Harta lumii într-o frunză de trifoi”, realizată în 1581 de teologul și cartograful german Heinrich Bünting.

* * *

În sec. al XIX-lea apar primele hărți moderne, exacte, trasate de oameni care cunoșteau orașul până în cele mai mici detalii.  Pe aceste hărți e interesant de urmărit evoluția orașului în ultimii 150 – 200 de ani.  Pe site se găsește și harta trasată de vechea noastră cunoștință Conrad Schick.  Pe hărțile din sec. al XIX-lea am putut urmări unde s-a desfășurat acțiunea romanului Fetița din Ierusalim și am putut stabili vechimea casei în care a locuit ea în adolescență – casa figurează deja pe harta lui Wilson din 1865.

O altă hartă deosebit de interesantă ilustrează o perioadă dificilă din istoria mandatului britanic asupra Palestinei.  În urma tulburărilor din 1936 și a grevei generale a arabilor, care a durat șase luni încheiate, guvernul britanic a numit o comisie de anchetă, Comisia Peel, care să cerceteze cauzele tulburărilor și să propună soluții.  Rezultatul anchetei a fost un program de împărțire a Palestinei între evrei și arabi.  Pe harta topografică din 1937, planul de împărțire a Ierusalimului este marcat cu creion roșu.  Până la urmă planul a fost respins – el a fost aplicat abia cu zece ani mai târziu, odată cu întemeierea statului Israel.  Pe hartă se vede că până la urmă împărțirea Ierusalimului nu a urmat propunerea din 1938 – cartierele sudice, așezate de-a lungul drumurilor spre Hebron și spre Betleem, nu au intrat în Ierusalimul de Est, cum se preconiza de la început, ci în cel de Vest.

Îmi dau seama că hărțile vechi ale Ierusalimului sunt mult mai interesante pentru un localnic, care cunoaște bine orașul, decât pentru un străin, așa că mă opresc aici.  Dar mai am o surpriză pentru cititori, care chiar dacă nu cunosc bine Ierusalimul, cunosc însă România.  Iată o hartă trasată de cartograful german Johann Homann (1664 – 1724).  Homann avea propria sa editură la Nürnberg.  Împăratul Austriei, Carol al VI-lea, l-a numit „geograf imperial”.  Era și membru al Academiei de Științe a Prusiei din Berlin, deci după toate aparențele era un specialist serios.  Pe o hartă a Europei de Răsărit, publicată în 1720, apare Transilvania cu verde și Moldova împreună cu Valahia în roz, numai că… Bucureștiul a ieșit în Moldova, iar Iașiul în Valahia!

Detaliu din care se vede că Moldova este încurcată cu Valachia.

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Eva Grosz commented on October 28, 2021 Reply

    Articol interesant . Hărțile sunt o adevărată artă !

    • Hava Oren commented on October 28, 2021 Reply

      Adevărat! Din păcate până destul de recent au fost mai mult artă decât știință exactă!

  • Mihai Cauli commented on October 28, 2021 Reply

    A suggestion: create a good bookmark icon for Baabel. It makes a great difference!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *